2,062 matches
-
dar nu sunt prea sigur...“. Deasupra noastră cerul se învăpăiase. „Am auzit că la București e o balenă mare“, a schimbat El vorba. „Se arată în Târgul Moșilor, vine lume de peste tot s-o vadă...“ „E una acolo, într-o baracă, e moartă, împăiată...“ „Mă miram și eu, fiindcă balenele nu există decât la apă adâncă, în oceane...“ (A început să râdă.) „Ce-ai zice să se prindă una de acul ăsta prăpădit al meu ?...“ Vorbind așa, mi-a spus că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
păru că voluntarii dinainte fuseseră admiși la bord înainte ca aerulota lor să fi ajuns la această distanță. La fel se întâmplă și cu Leej, Gosseyn. care se similari-zase în sala de comandă din spate, o văzu oprindu-se în fața barăcii micuțe de la baza pasarelei. După o secundă urcă pe ea. Se uită la contor: ceva mai mult de doi kilometri și jumătate. Asta putea însemna două lucruri: Mai întâi, că era vorba de o capcană și de o momeală. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
era excelentă: printre ei se găseau hoți, proxeneți, vagabonzi și cerșetori. O întreagă mitologie s-a născut de pe urma acestei marginalități reale, dar fără îndoială exagerate și înzestrate cu o dimensiune romantică, cu o viziune idealizată a unei vieți mizerabile în barăcile de tablă, scînduri și pînză gudronată. La sfîrșitul Primului Război Mondial, criza locuințelor s-a făcut acut simțită. Fortificațiile au fost declarate depășite, la capătul unor lungi dezbateri, căci aceasta însemna eliminarea definitivă Fortificațiile Thiers și utilizarea spațiului lor la nivelul porții
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
durere când colțurile de stâncă le sfâșiau carnea. Sângele omenesc păta solul înghețat tun al glacialei planete Marte. Cayle merse mai departe, nepăsător, disprețuindu-i pe cei care-și pierduseră capul. Fuseseră doar avertizați că lipsește gravitația, iar tabăra din barăci de plastic, înconjurată cu gard, se afla tocmai la cinci sute de metri depărtare. Gerul care-i despărțea de ea îi izbea în plin, dar era suportabil. Ajunse și el acolo, cu carnea amorțită, cu picioarele țepene. Înăuntru era cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
individul spoliat ieșea fără a avea vreo șansă de a vorbi cu oamenii din sala mare de unde venise. Clark se îndreptă spre ușa a doua, o deschise și văzu că dă afară. Se aflau în apropiere, foarte vizibile, zeci de barăci și, de jur-împrejur, grupuri de soldați. Îi privi o clipă, dar constată că i-ar fi fost cu neputință să alerge până acolo pentru a scăpa cu viață dacă izbutea cumva să obțină banii. Cu trupul său bloca mulțimea. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ei un muget înfundat, semănând cu ciocnirea unor uriașe ciocane de ciclop. Borduria își întinde umbra ei tehnologică. Tintin, Milou, Haddock și Tournesol nu-și pot reprima un tremur contemplând clădirea ce domină împrejurimile punctate de micile case și de barăci metalice. Viitorul întunecat al omenirii se află în fața ochilor lor, întruchipat în mijlocul Africii. Capitolul 8, în care Olrik și Sponsz contemplă viitorul Undeva dincolo de zidurile inexpugnabile ale colosului ridicat la Bulundi, undeva în adânc, la zeci de metri sub pământul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mâna lui Sponsz. — Vă mulțumesc. Viitorul dumneavoastră este și al meu. Este timpul acțiunii. Capitolul 9, în care Tintin își continuă jurnalul și misterul din Bulundi începe să fie descifrat Ziua 20 - Stabiliți în Bulundi, am fost cazați într-o baracă destul de confortabilă, în marginea uzinei de acolo. Ospitalitatea celor de aici este mult prea călduroasă spre a fi sinceră. Suntem supravegheați atent de gărzile care păzesc centrala electrică, iar atmosfera din jurul nostru seamănă cu aceea dintr-o garnizoană. Misterul dispariției
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga "Sîntem salvați! Sîntem salvați!", iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat în barăci, unde mă mâncau păduchii. Cineva mi-a explicat că, pentru a ajunge la țărmul oceanului, trebuia să străbat un deșert. M-am hotărât să încerc. Localnicii mă priveau lung, neîncrezători. Cum, fără cămilă? Mi-au dat totuși fructe. Apă. Un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai degrabă un oraș de cocioabe, o mahala. Nu existau străzi propriu-zise, doar rețele de alei care mergeau în zigzag spre un cartier. Acesta se numea Brazil, după trupele ONU de menținere a păcii venite din țara care avusese odată barăci acolo. Întâlnirea din seara asta era și mai clandestină decât cele obișnuite. Salim avea de comunicat informații cruciale și strict confidențiale. Interceptase o scurgere de informații de la serviciile palestiniene, de la o sursă care nu avea prea mult respect pentru Khalil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nici bătrânețea nu poate cât știe. După Centura Industrială începe, în sfârșit, orașul, nu orașul propriu-zis, acesta se zărește în zare, atins ca de o mângâiere de prima geană roză de soare, ce se vede aici sunt aglomerații haotice de barăci improvizate din orice fel de materiale, în majoritate precare, care-i puteau apăra de intemperii, mai ales de ploaie și de frig, pe locatarii lor loviți de soartă. Este, după spusele locuitorilor orașului, un loc înspăimântător. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ziua. Cel puțin până azi. Adevărul este că, fiind vasele de lut cele mai potrivite pentru masa săracilor și spărgându-se din te miri ce, s-ar putea întâmpla ca, într-o zi, o femeie, din nenumăratele care trăiesc în barăci, să-și aducă aminte să-i spună șefului familiei, Avem nevoie de farfurii noi, la care el fără îndoială va răspunde, O să am grijă de asta, câteodată trece o furgonetă pe care scrie Olărie, sigur are farfurii, Și căni, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
noi, la care el fără îndoială va răspunde, O să am grijă de asta, câteodată trece o furgonetă pe care scrie Olărie, sigur are farfurii, Și căni, va adăuga femeia, profitând de dispoziția lui binevoitoare, Și căni, n-o să uit. Între barăci și primele clădiri din oraș, ca un pământ al nimănui despărțind două tabere adverse, se întinde un spațiu larg, lipsit de construcții, deși privind mai atent, se observă pe sol rețele încrucișate de urme de tractoare, zone netezite care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului vor înainta ca o linie de pușcași umăr la umăr și vor pune stăpânire și pe acest teren, lăsând între cele mai avansate dintre ele și primele barăci doar o fâșie îngustă, un nou pământ al nimănui, care așa va rămâne până în momentul când se va trece la a treia fază. Șoseaua principală, la care reveniseră, era acum mai largă, cu o bandă rezervată exclusiv circulației vehiculelor grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai e nimic de făcut, trebuie să se întoarcă acasă. Olarul zâmbi cu tristețe, N-a fost treisprezece, treisprezece nu există, dacă ajungeam primul, sentința era aceeași, deocamdată jumătate, după aceea o să mai vedem, ce mizerie de viață. Femeia din barăci, cea care avea nevoie de farfurii și de căni noi, își întrebă soțul, Așadar ai văzut furgoneta de la olărie, iar bărbatul îi răspunse, Da, am obligat-o să se oprească, dar apoi am lăsat-o să plece, De ce, Dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
roșu, deși a văzut că a ieșit de cinci ori la rând, ori iese singur din tranșee și aleargă cu baioneta întinsă spre mitraliera dușmanului, ori își oprește furgoneta, coboară geamurile, deschide ușile, și așteaptă să-l prade oamenii din barăci, cu obișnuitele lor bâte, cuțitele dintotdeauna și nevoile de ocazie, Dacă ăia nu le-au vrut, să le ia barem ăștia, a fost ultimul gând al lui Cipriano Algor. Au trecut zece minute fără să se apropie nimeni să comită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu identitățile și coerențele ei, acestea au obligația să se explice singure. Când omul care părea, dar nu era, tâlhar, sau care, pur și simplu, n-a vrut să fie și de astă dată, se făcu nevăzut, destul de nedumerit, printre barăci, Cipriano Algor porni furgoneta, Desigur, nici mintea cea mai ageră n-ar fi în stare să remarce vreo schimbare a presiunii exercitate asupra arcurilor și cauciucurilor furgonetei, o duzină de farfurii și un urcior de lut cântăresc într-un vehicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fusese poate olăria. Totuși să-l lăudăm pe cel ce merită, Cipriano Algor nu regretă nici o clipă că a fost generos cu omul care ar fi trebuit să-l fure, dacă e adevărat tot ce se spune despre oameni din barăci. La periferia Centurii Industriale se aflau câteva manufacturi modeste, era de neînțeles cum de reușiseră să supraviețuiască lăcomiei de spațiu și imensei varietăți de produse ale giganticelor fabrici moderne, dar iată-le, erau încă aici, pentru Cipriano Algor fusese mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe șosea, pe terenurile pustii ocupate de barăci, se vede un camion ars. Nu e nici o urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar câteva resturi de lăzi, împrăștiate și înnegrite, fără inscripții despre conținut și proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reușit s-o scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
avanseze imediat, n-a apucat decât să întrebe dacă au fost morți, dar nu i-au dat atenție. Treci mai departe, mergi, strigau, gesticulând violent cu brațele. Atunci Cipriano Algor privi într-o parte și observă soldați mișcându-se printre barăci. Din cauza vitezei nu reuși să vadă altceva, doar că părea că scot locuitorii din case. Era evident că, de astă dată, hoții nu se mulțumiseră doar cu jaful. Dintr-un motiv necunoscut, așa ceva nu se mai întâmplase, au incendiat camionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
locuitorii din case. Era evident că, de astă dată, hoții nu se mulțumiseră doar cu jaful. Dintr-un motiv necunoscut, așa ceva nu se mai întâmplase, au incendiat camionul, poate că șoferul a opus rezistență, sau poate că grupurile organizate din barăci s-au hotărât să-și schimbe strategia, deși e greu de înțeles ce soi de profit se așteaptă ei să obțină dintr-o acțiune violentă, care, dimpotrivă, nu va face decât să justifice acțiuni la fel de brutale din partea autorităților. Din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ce soi de profit se așteaptă ei să obțină dintr-o acțiune violentă, care, dimpotrivă, nu va face decât să justifice acțiuni la fel de brutale din partea autorităților. Din câte știu, se gândi olarul, armata intră pentru prima dată în cartierul de barăci, până acum raziile au fost mereu făcute de poliție, de altfel, oamenii se așteptau la ele, veneau agenții, uneori puneau întrebări, alteori nu, arestau doi sau trei bărbați, și viața continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor străbătuse trei kilometri buni gândindu-se la asta și aproape că renunțase, Isaura Estudiosa se pregătea să-și dispute terenul cu șeful de departament, când subit scânteia țâșni și se făcu lumină, camionul nu fusese ars de oamenii din barăci, ci chiar de poliție, era un pretext pentru intervenția armatei, Îmi pun capul că asta s-a întâmplat, murmură olarul, și se simți brusc foarte obosit, nu pentru că-și forțase prea mult mintea, ci pentru că își dădea seama că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
decurs fără incidente, dar a suferit o întârziere provocată de un baraj al poliției care oprea mașinile din două în două ca să examineze documentele șoferilor. În timp ce aștepta să-i fie înapoiate, Cipriano Algor a avut timp să observe că limita barăcilor părea să se fi deplasat mai aproape de șosea, Într-o zi, o s-o împingă din nou înapoi, se gândi. Marçal îl aștepta. Iartă-mă c-am întârziat, spuse socrul, trebuia să fi ieșit mai devreme din casă, și-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
continuă, cu o combinație de tuburi proiectată de un ins furios și executată de un nebun, nu-i îmbunătăți dispoziția, cu toate că, din fericire, presentimentul său neliniștitor și tulbure începuse să mormăie în surdină. Observă că alinierea vizibilă a cartierelor de barăci ajunsese mult mai aproape de șosea, ca un furnicar care se întoarce la potecă după ploaie, își zise, ridicând din umeri, atacurile camioanelor vor fi curând reluate, și, în sfârșit, făcând un enorm efort pentru a îndepărta umbra care-l însoțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
obicei, răspunse Marçal, iar Cipriano Algor spuse, Am terminat prima serie de păpuși, am fixat livrarea cu departamentul de achiziții, Ce face Marta, E obosită, dar bine. N-au mai vorbit până la ieșirea din oraș. Doar când au ajuns în dreptul barăcilor, Marçal spuse, Tată, tocmai m-au anunțat c-am fost promovat, de azi sunt gardian rezident al Centrului. Cipriano Algor întoarse capul spre ginere, îl privi de parcă îl vedea pentru prima dată, azi, nu poimâine, nu mâine, azi, a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]