KorAP: Find »[drukola/base=barcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...384 >

9,577 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

amintesc întruna amănunte. Chiar acum o secundă mi-am adus aminte cum am reușit să ne gătim ceva cu specific englezesc pe aragazul mic, de tabără, cu o seară înainte să ne strângem bagajele pe Naxos și să plecăm spre barcă. Toate amintirile astea, toate dor foarte tare și fiecare într-un alt fel, așa că nu cred c-o să rezist să nu clachez. Mai rău, ceea ce mă îmbolnăvește este faptul că: nici unul dintre lucrurile pe care cred că mi le amintesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Fidorous. Nimic. — Iisuse, m-am auzit spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet peste punte în vălurele. Marea trăgând încet barca în adâncul ei, ca și când întregul ocean ar fi fost un gigantic animal unicelular, hrănindu-se cu ce-a mai rămas din lume. Cu toții ne scufundăm în apă și nu mai ieșim niciodată la suprafață. Așa se sfârșește totul. Miau. Miiiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
V-ului, am luat laptopul lui Nimeni și m-am cățărat pe peretele înclinat al cabinei până pe puntea superioară. Mi-am aruncat picioarele peste margine, uitându-mă în jos la apa care urca spre mine. Marea creștea din ce în ce mai repede și barca pârâia din toate încheieturile, peretele cândva vertical al punții superioare fiind acum un soi de scut pe marginea căruia ședeam eu, cu picioarele legănându-mi-se de la genunchi în jos. Am verificat atent antena mică de crom, după care am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am înghițit. Apa înainta acum repede, atingându-mi talpa bocancilor și apoi urcându-mi-se spre glezne; picioarele-mi erau ude și reci, iar eu tremuram din tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm, la distanță de o sută cincizeci de metri. Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
creasta lui, rostogolindu-mă, aruncându-mi picioarele peste cap și proiectându-mă în vâjâitul baritonal al adâncului albastru. Am revenit la suprafață icnind într-o lume fantomatică a ceței groase și-a stropilor de apă. Rămășițe de rechin și de barcă cădeau într-un ropot în jos, abia întrevăzute în ceață, o ploaie de meteoriți a umbrelor. Cu ochii larg deschiși și gâfâind, m-am băgat sub apă când o bucată uriașă de carenă frântă se ivi rotindu-se din albul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

așa și nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul ascuțit al stufului, clipocitul apei, siajul cufundarilor, plutirea somnoroasă a bărcii spre pîlcul de iriși. Mă văd pe mine însămi: mergînd pe malul inundat, clisos, prin nămolul încălzit de un soare sprinten. Încerc apa cu vîrful piciorului, ca-n acuarela lui Rusalin, păstrată de Iordan în fosta lui cameră. Acuarela care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de muzică (iubita-muzica). Distrat și plictisit ori euforic-afectiv. Suav ori repulsiv. În toană de homo ludens. "Să-ți cumpăr o pereche de cizme, dacă nu-mi permit o insulă". Mă văd, dacă nu deschid ochii, în trenul legănîndu-se ca o barcă. De-o parte și de alta, o panglică roșie, lată, fluturînd, curgînd, șerpuind. Ba intrînd sub roți, ba depărtîndu-se. Macii de iunie. Revoltător de roșii și de mulți. La întors, am așteptat reluarea spectacolului, dar plouase și nu mai rămăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ca vodka pe care tocmai a secat-o. Că-mi zice mereu nevastă-mea: "Mitiță, las'te de băutură". Cum să mă las, mamă, cum să mă las după ce-am cheltuit atîta? N-ai să vezi! Arată ca o barcă spartă, cu burta-n sus, Mitiță. Bea ceva cu mine, mamă dragă! Te duc la Blink, nu oriunde. Sau la Flash, că au și mochetă. Îl secondez din bun simț. Ajungem, în cele din urmă, la Light, pronunțat ca-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
celor cu pîinea și cuțitul mai ceva ca "Flacăra -b Iașului"". "Cu pîinea și briceagul! Leandru l-a angajat și pe Briceag. S-a mutat cu tot cu rubrica "Așa da! Așa nu", de la ziar". "Ar fi bine să părăsești și tu barca". Cînd plecase de la revistă, îi spusese lui Lerești: "O să te condamne istoria presei pentru ce faci". "Eu o scriu. Și n-am timp de discuția asta. Mă așteaptă tovarășul Marandu pe telefon". "Știi ce? Ești un pîrț. Te dai b

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Despre Ieminescu scria doar Mistrie. Cred că protocronismul a fost mai puțin nociv decît tendința de a-i dezgropa, de a-i "restitui" pe toți osîndiții pe drept la anonimat. Tot comentînd autori mici și mulți, se duce la fund barca istoriei literaturii, cu cei mari cu tot. "Noi mî citim exhaustiv", pocnea din bici Milucă, fără să se întrebe din ce materie e făcut biciul. El însuși strînsese o colecție de "necunoscuți", pînă a pus de-o cărticică: Ignorații Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

Natura, codrul, marea, muntele restituie măcar temporar, măcar pe durată de ore sau clipe, celor ce știu să li se integreze, condiția umană primordială, paradiziacă. În imaginația tinerei olandeze care, în Albatroșii Danzantes, visează într-un șezlong, pe puntea unei bărci, că redobândirea acestei condiții ar fi posibilă printr-un iubit ideal, și aceasta ar putea să-i devină tânărul marinar Santiago, contopit în imaginația ei cu pescarul omonim din "Bătrânul și Marea", povestirea lui Hemingway. Tânăra aceasta deducem din notații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
irizată de un soare interior, scufundat în adâncuri, apa uimitor de transparentă și pură, păstrată așa de rechinii războinici cu ochii albaștri. Albatroșii "Danzantes" Santiago. "Bătrânul și Marea" Tânăra olandeză stătea pe șezlong pe cea mai de sus punte a bărcii și medita la numele de Santiago. Când era la școală și citise "Bătrânul și Marea" a asociat numele de "Santiago" cu marea. Da, Santiago trebuia să fie un om al mării, iar acum i se confirma ceea ce crezuse dintotdeauna. Santiago

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
magică și vaporoasă, și Santiago dădea indicații unui cadet ce anume pânze să ridice și cum să le orienteze. Și, parcă împins deodată de forțe cosmice, vasul a început să alunece cu viteză pe apa azurie. Motoarele au fost oprite, barca dansa pe valurile mici și dezordonate și-și țuguia din când în când pânzele cu fiecare șvung de vânt. După instalarea pânzelor, Santiago a luat loc lângă ea, s-a prezentat ei și prietenului ei, apoi le-a arătat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de vânt. După instalarea pânzelor, Santiago a luat loc lângă ea, s-a prezentat ei și prietenului ei, apoi le-a arătat în chipul cel mai firesc delfinii ce săreau afară din apă, excitați de torsul liniștit și silențios al bărcii. Santiago, cel care nu vorbea cu nimeni, li s-a adresat tocmai lor, doar ca să le arate delfinii ce dansau pe valuri. Apoi s-a retras imediat, ușor jenat de intervenție și și-a văzut mai departe de ajustarea pânzelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai puțin una singură! Oamenii-albatroși Din ziua în care a sosit primul bilețel, ea a încetat să mai facă dragoste cu prietenul ei pe puntea cea mai de sus, sub cerul negru, după ce restul pasagerilor se vor fi culcat și barca era pusă din nou în mișcare. Așa dintr-o dată a încetat, invocând tot felul de motive. De altfel, nici nu a fost nevoie de motive, căci prietenul ei, resimțindu-i răceala și detașarea, a abandonat cu ușurință ideea, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
va fi perpetuată. Și el știa asta și se ferea de semenii lui. Santiago va rămâne un însingurat. Când va muri, nu va duce cu el în moarte decât povestea lui, dacă se va găsi cineva s-o scrie. Puntea bărcii, dimineața. Păsările fregate Toată lumea era adunată pe bord și privea la norul de păsări ce despicau aerul și apa în toate direcțiile. Descriau cercuri largi, apoi schimbau brusc direcția, se opreau pentru o clipă în aer ca în fața unei fotografii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
păsări pentru a le face să scape din cioc hrana destinată puilor sau consorților lor în timpul gestației oului. În mai puțin de un an, puii lor vor fi inițiați în arta zborului, dar mai ales a hoției! Ultima zi pe barcă. Farewell party. Cea mai frumoasă lună din lume În ultima seară, echipajul a pregătit un mic party de despărțire. Pasagerii, amestecați cu echipajul, au ocupat puntea principală după cină, unde s-au făcut poze, s-au schimbat impresii, adrese și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fotografie, nici o atingere în plus. Ca și cum dansul lor ar fi fost întâmplător, circumstanțial. A fost ultima dată când l-a văzut pe Santiago. Lumea s-a spulberat odată cu lăsarea întunericului. A rămas singură pe punte, cu ochii pironiți în noapte. Barca a început să se miște lent către ultima ei destinație de a doua zi dimineață. Gândurile ei zburau deja la Santiago, ca și cum el ar fi deja la mii de leghe distanță cutreierând mările. Așa avea să și-l imagineze de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
său recalcitrant și obositor, etern și perpetuu îndrăgostit. I-am invitat pe prietenii mei la un fel de praznic, pentru că este vorba de un moment solemn. Mi-am pus o rochie neagră, foarte simplă, lungă, cu umerii în formă de barcă și despicată în părți. Rochia am construit-o mental, prin suprapunerea mai multor rochii de-ale mele, ce aveau, fiecare, câte un cusur: la una nu-mi convenea lungimea, la alta materialul sau culoarea. Nu este vorba de un praznic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

Și molia antediluviană se suci, se-nvârti și, după câteva săptămâni, Insula Mică a Brăilei, unde locuia babornița, răsună de chiote auzite până în Dardanele! Trepidă cu picioarele ei subțiri până la țărm, unde câțiva pescari se oferiră să o traverseze cu barca spre Brăila. Dar protoistorica noastră se aruncă în apele învolburate ale Dunării și, înotând voinicește, descinse vioaie pe esplanada unde tocmai se încheiase Festivalul de Canto Hariclea Darclée. În clipa apariției ciudatei mogâldețe, care ducea în spate un rucsac mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
orizont searbăd frumoaselor cu destin de vestală. Sacrificiul lor avea să le zeifice, pășind din viață în tărâmul inefabil al mitului, atrăgând după sine belșugul perpetuu care va fi înălțat orașul la rangul de grânar al lumii. Vasele erau monoxile, bărci săpate dintr-un singur trunchi, dar de stejar, boante la provă și la pupă, legate câte două în paralel cu alte trunchiuri de salcâm. Fiecare luntre dispunea de un capac bombat, care avea să etanșeze conținutul pe parcursul drumului fără pulbere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Sutele de mii de ambarcațiuni încărcate cu grâu și miere de albine fierbinte așteptau, cu capacele ridicate, fecioarele. Ca la un semn a venit apusul, când soarele își luă rămas bun, fluturându-și eșarfele însângerate. Și fetele au urcat în bărci. Capacele au fost trântite cu zgomot și ferecate. Se auzeau gemete și strigăte înfundate, monoxilele se clătinau de zvârcolirile trupurilor, dar mulțimea era atentă la dirijarea bărcilor pe țărmul mâlos până când curenții fluviului le va atrage în larg. După o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
își luă rămas bun, fluturându-și eșarfele însângerate. Și fetele au urcat în bărci. Capacele au fost trântite cu zgomot și ferecate. Se auzeau gemete și strigăte înfundate, monoxilele se clătinau de zvârcolirile trupurilor, dar mulțimea era atentă la dirijarea bărcilor pe țărmul mâlos până când curenții fluviului le va atrage în larg. După o clipă, contururile eterice ale fecioarelor cu plete lungi pluteau pe deasupra apei luminând noaptea cu trupurile lor de un altfel de aer. Vestalele belșugului, după ce au făcut un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
desigur, exagerate. Și contradictorii, se pare! Una se raporta prin stațiile poliției, alta pe e-mail-urile Administrației locale. Și cu totul altceva prin sms-urile adolescenților pregătindu-se pentru bac. Însă pericol, prin MMS-urile inginerilor agronomi veniți din IMB cu bacul, bărcile pescarilor, călare pe somnii uriași sau catapultați de dorința avansării pe scara ierarhică de la treapta de hoți cu ștaif la ofițeri cu Grad de Colan, superior fumatului Doctor Honoris Causa. Toate ca toate, e ceva frumos, spuse un bătrân înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
puiet. Mai jos, somnii stăteau la pândă și plevușca le venea direct în gură fără efort. De la Șantierul Naval, Dunărea se oprea brusc, ca retezată, și curgea nevăzută până la Cotul Pisicii, unde se întrupa din nou în apă curgătoare vizibilă. Bărcile pluteau în gol, vâslele băteau vânjos aerul, vârșele le urmau pline ochi cu pește. Înecații se mișcau duși de curentul nevăzut înainte și înapoi, în poziții pe care numai moartea le poate inventa. Hainele, mulate pe trup, nu mai fluturau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]