4,389 matches
-
îi încarcerează pe cei drepți și îi lasă în libertate pe adevărații trădători“. În ziar scria că mulțimea îl purtase în triumf, triumf întrerupt de sosirea jandarmilor, care făcuseră câteva arestări, printre care și Matziev, și împărțiseră numeroase lovituri de baston. Considerat „provocator de disensiuni, după ce a rupt codul tăcerii și a murdărit prin cuvintele sale onoarea armatei franceze, locotenentul Matziev a compărut două zile mai târziu în fața unui tribunal militar care l-a condamnat la șase luni de arest“. Ziaristul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un om capabil să scoată un asemenea urlet, și că cel mai rău e că nu avea sfârșit, că nu se mai oprea, că te întrebai de unde venea acel strigăt. Totuși, ceea ce-l făcu să se oprească fu lovitura de baston pe care colonelul i-o aplică în plină figură. Se ridicase special. Micul breton se opri de tot. Avea o urmă mare, vânătă pe toată fața, și-i curgeau picături de sânge. Cu un gest al capului, Mierck dădu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
după ce trecui de pod, se auzi foșnetul ierbii în spatele meu. El era. Mai mare decât în amintirile mele, cu un păr cenușiu, aproape alb, dat pe spate, îmbrăcat în negru și cu pantofi impecabili, ceruiți, ținând în mâna dreaptă un baston terminat cu o mică măciulie de fildeș. Mă privea fără să mai facă vreun pas. Cred că mă auzise trecând și ieșise pe poarta din fundul parcului său. Ne-am privit îndelung, fără să ne spunem nimic, ca niște animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și lăsă fraza în aer, fără a-ncerca să o termine, sau fără să poată. Eu nu știam ce să spun. Trecuse atâta timp de când nu-i mai adresam vreun cuvânt, încât nu știam cum să încep. Desprinse cu vârful bastonului mușchiul crescut pe mal, se apropie un pic de mine și mă privi din cap până-n picioare, fără răutate, dar cu o precizie maladivă. Cel mai ciudat este că acea privire nu m-a făcut să mă simt prost, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spre mine și mă privi stăruitor: — Nu trebuie să ne încredem în răspunsuri, nu sunt niciodată ceea ce am vrea noi să fie, nu credeți? Apoi împinse în apă cu vârful pantofului stâng mușchiul pe care mai înainte îl desprinsese cu bastonul. Era moale, de un verde proaspăt, și dansă într-un vârtej înainte de a ajunge în mijlocul râului, și de a se scufunda. Mă întorsei spre Destinat. Dispăruse. Viața își urmă cursul, după cum se spune, iar războiul se termină. Clinica se goli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
încă de amintirea verii. Ca în fiecare zi, ieșise pe la mijlocul după-amiezei pentru a-și face plimbarea în parcul Castelului și, ajuns la capătul lui, se așezase, după cum obișnuia, pe banca de pe movila ce domina râul Guerlante, punându-și mâinile pe baston. De obicei, rămânea acolo ceva mai mult de o oră, după care intra în casă. În ziua aceea, Barbe, fiindcă nu-l vedea întorcându-se, ieși în parc și îl zări de departe, din spate, încă pe bancă, ceea ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
strigă, dar nu obținu nici un răspuns. Când se apropie de el destul de mult, la câțiva metri, avu o presimțire. Merse încet, înconjură movila și îl văzu pe Destinat, drept, cu ochii larg deschiși, cu cele două mâini așezate pe măciulia bastonului. Mort de-a binelea. Se spune adesea că viața este nedreaptă, dar moartea e și mai și, mai ales muritul. Unii suferă, iar alții se duc cu un simplu suspin. Justiția nu e din lumea aceasta, dar nici din cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de aur. Dar Laszlo continuă, ca și cum n-ar fi auzit: — Ce salarii mizerabile în învățământul românesc!!! În cercetare la fel, păi e posibil ca cercetarea să iasă în stradă, la demonstrație, și jandarmii să-i bată, să lovească ei cu bastoanele cele mai luminate minți din țară? O să încremenim în proiect, vorba filosofului. Ne vanghelizăm. Noi n-avem voie, nu ne putem permite să rămânem deoparte, în afară de UE, trebuie să reintrăm în lumea civilizată, acolo unde eram deja în perioada interbelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
uite că am văzut scene ce aveau să fie mai târziu, de-abia în decembrie 1989, pe bulevardul Magheru, demonstrațiile miilor de oameni împotriva lui Ceaușescu, în intersecția cu Maria Rosetti așteptau polițiștii cu puști și căști pe cap, cu bastoane, mulți erau călare, aveau niște cai superbi, se luptau cu mulțimea care încerca să treacă, tineri, femei și bătrâni care aplaudau pur și simplu, nici unul nu avea armă, doar flori în mâinile lor revoltate, ridicate spre cer, Noi de-aicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
falduri uriașe la talie și vestoane cu umeri gigantici, vătuiți. Purtau dezinvolt pe cap pălării studențești cu ac În față și panglici țipătoare negru-oranj, iar sub gulerele de celuloid le Înfloreau lavaliere portocalii. Aveau brasarde negre cu un „P“ oranj, bastoane cu fanioane de Princeton, iar efectul era Întregit de șosetele dungate și batistele din buzunarele de la piept, În aceeași gamă de culori. Țineau legat cu un lanț zornăitor un motan uriaș, Înnebunit, vopsit ca un tigru. O jumătate bună din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se părea că stătea toată puterea ocultă a teatrului, putere cu care nu e bine să te pui dacă nu ești pregătit. Mai era un loc care mi-a plăcut la nebunie, magazia recuzitei. Incredibil! Tot felul de scule, aparate, bastoane, farfurii, tacâmuri, flori de plastic. Am găsit însă și ceva care m-a lăsat cu gura căscată: aparatul de imitat galopul cailor. Un sistem ciudat de pârghii care se terminau cu două emisfere de lemn; acestea, când se loveau una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
sentimentul că sunt un om bogat, chiar dacă nu știu să mă folosesc de această imensă avere pe care o am: oamenii de teatru care mi-au onorat viața. Târziu, după ce aproape toată lumea plecase, Szajna și-a luat buchetul de flori, bastonul și pălăria pe care i le atribuisem ca trofeu pentru prezența la București, m-a îmbrățișat ca atunci la Cairo și mi-a șoptit: ― Mulțumesc. A fost o mare plăcere să stau cu tine aici. Ai grijă de tine! S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și ne face plăcere să ne întâlnim unii cu alții. Ne privim în ochi și râdem, pentru că acolo îi vedem pentru o clipă pe Moni și Zoe, un monoclu și o lornietă, un joben și o pălărie cu voaluri, un baston de abanos și o umbreluță diafană de dantelă. Văd și acum ceașca japoneză atârnată de firul salvator, mi se încețoșează ochii și, ca și atunci, fac efortul de a nu plânge. Dar este din ce în ce mai greu, căci toată tinerețea mea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
produce noi recruți pentru Partid. Eu, unul, sunt pentru aceste produse secundare ale civilizației de asfalt despre care se vorbea întruna - familii fără copii, cu femei infertilizate prin mijloace eugenice, cel puțin până când vom fi scăpat de acest regim al bastoanelor de cauciuc. Ce mai înseamnă un psihopat în plus printre atâția alții? — Spuneți mai mult decât vă dați seama, zise ea. Noi suntem cu toții capabili de cruzime. Fiecare dintre noi este un criminal latent. Viața este doar o luptă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
zise el citind titlul. Ia priviți aici, domnule. Îmi arătă o serie de fotografii înfățișând degradarea și pedepsirea unei fete care părea elevă de liceu, de către un bărbat bătrân și urât care purta o meșă prost croită. Dungile pe care bastonul lui le lăsase pe spatele ei gol păreau cu adevărat foarte reale. — Nasol, am zis. — Înțelegeți și dumneavoastră, eu sunt doar distribuitorul, zise Helmut, suflându-și nasul într-o batistă împuțită, nu producătorul. O fotografie era interesantă în mod deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
gât și începu să-l pălmuiască peste gură. — Vă rog, nu mă loviți. Probabil că-ți face plăcere, pervers mic și urât ce ești, se rățoi Becker, înfierbântându-se. Haide, vorbește cu mine, sau o să vorbești cu asta. Scoase un baston scurt de cauciuc din buzunar și îl lipi de fața lui Helmut. — Poliza a fost, țipă Helmut. Becker îl strânse tare de obraz: — Mai spune o dată. — Theodor Poliza. E fotograf. Are un studio pe Schiffbauerdamm, lângă Teatrul de Comedie. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că se autoservise cu vreo două reviste pornografice. Cum ar fi putut să-mi scape? Nici măcar nu încercase să le ascundă. Să lovești un om peste față, să faci să-i curgă sânge din gură, să-l ameninți cu un baston de cauciuc, să-l faci degenerat scârbos și apoi să te autoservești cu niște cărți porcoase de-ale lui - asta însemna să fii în Kripo. Ne-am întors la mașină. — Îl cunoști pe Poliza ăsta? l-am întrebat. — Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
un cadavru scos din Landwehr. Un alt lucru pe care îl învățasem de la Hans Illmann. Hei, ascultați aici, zise Helene, dacă îl prindeți pe nemernicul ăsta, asigurați-vă că primește din plin ospitalitatea obișnuită a Gestapoului, bine? Cu tot cu clești și bastoane de cauciuc. — Doamnă, i-am zis, ridicându-mă, vă puteți baza pe asta. Mersi de ajutor. Helene se ridică în picioare, cu brațele încrucișate și strânse din umeri: — Da, mă rog, am fost și eu cândva școlăriță, înțelegeți ce vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fi ratat-o... — A fost doar o lovitură norocoasă. Atâta tot, insistă Becker. Se aplecă și trase o lovitură aiurea care dădu greș cu jumătate de metru. Am pocnit din buze: — Ții în mână un tac de biliard, nu un baston pentru orbi. Nu mai încerca să mă aburești, bine? Uite, dacă asta te face fericit, jucăm pe cinci mărci partida. El zâmbi ușor și-și roti umerii: — Douăzeci de puncte vă convine? Îmi reveni lovitura de spargere a bilelor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mă alătur celorlalți invitați. În cameră mai venise un bărbat și mi-am dat seama că trebuia să fie Weisthor. În vârstă de vreo 65 de ani, purta un costum din trei piese din flanel maro deschis și ținea un baston cu mâner din fildeș, ornat cu sculpturi ciudate pe toată lungimea sa, dintre care unele erau la fel cu inelul său. Fizic, semăna cu o versiune mai bătrână a lui Himmler, cu mustăcioara saca o părere, cu obrajii ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și am spus: — Vreau să îi aplici o lucrătură ca de la Brigada de Moravuri. — Da? Cât de dură? — Ca un vals îndrăcit. Becker rânji și își termină băutura: — Să-l obosesc? Pricep ideea. Își deschise haina și scoase un scurt baston de cauciuc cu care se lovi ușurel cu nerăbdare în podul palmei. — O să-l mângâi cu asta. — Ei bine, sper că știi mai multe despre cum se folosește ăla decât știi despre Parabellumul ăla pe care-l porți. Îl vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
copii și nu-mi plăcea nici de învățătorul care era foarte gras și se uita cu ochi de vultur la noi. Cum eu stăteam în prima banca, lipită de catedra de unde el ne învăța, îmi era tare frică atunci când întindea bastonul lui lung și ne apuca cu el de gât ca să venim aproape si să ne altoiască câte o palmă. Eram foarte supărată și i-am spus mătușii mele că dacă nu mă duce acasă, la ai mei o să fug singură
COPILĂRIE DULCE COPILĂRIE de SILVIA KATZ în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364439_a_365768]
-
simfonia spiritului universal”, sau că e acel Făt-Frumos purces să “elibereaze cuvintele din posesia fermă a definiției” lor (Eli Khamarov, despre poetul universal). El e alt gen de soldat al stihurilor, opus celui care hrănește iluzia că poartă în raniță bastonul de mareșal. Nici n-ar avea timp pentru ispite mărețe, căci generația de poeți căreia i-ar fi putut aparține a luat startul de mult, în anii ’80 ai secolului trecut. Poetul Valeriu Rață e excepția, el este nonconformistul care
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
farsă a utopiei, prea tânărul pe atunci, Caragiale, proferă pe un ton catilinar imperioasa necesitate a instaurării unei Republici care să uniformizeze acești „copii ai poporului” din mijlocul căruia se revendică, într-o manieră nu mai puțin isterică, și Mița Baston, celebra republicană, o adevărată pre(s)cursoare a femeilor comisar, eșuată din fericire în lubricitatea alcovurilor. Să fi fost autorul Boborului (ca să folosim o sintagmă ce aparține unui filozof francez), unul dintre cei ce au revitalizat spiritul cruciadelor într-o
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]
-
dincolo de interferența marii scene istorice, pe care autorul accentuează, această microsocietate de tip rural, cu risipa sa de energie și agitație zgomotoasă, creând sentimentul invincibilității (fie chiar și numai pentru câteva ore), ploieștenii (locul de baștină și a vitriolantei Mița Baston), vor reuși ceva mai mult decât etnia țiganilor din Ion Budai Deleanu, știut fiind că alde Aordel, Căcâcea & comp. s-au luptat între ei, aruncând cu pruncii unii în alții, întemeind în felul acesta (și aici vom avea de-a
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]