731 matches
-
fi preferat câteva picanterii, poate povestea unor infidelități. Nu mi-a fost dat să aud decât o expunere de motive Încadrabile, În cazul unui divorț, la nepotrivire de caracter. Cărțile care-i plăceau ei Îl făceau pe el să surâdă batjocoritor. Prietenii ei erau ținta impolitețurilor lui. Copiii trebuiau sau nu duși la biserică? Era obligatoriu să fie hrăniți cu carne? De ce nu-și făcea timp doar pentru ei doi? Ca să fie cu el, trebuia să fie și În C.a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pară omenești în goana atâtor travestiri ?... Se opri în dreptul ghișeului : nu mai era nimeni. Așteptă, funcționara nu reapăru. Urcă scările, ținându-se de bara rece. La un pas, înainte de-a ieși, îl ajunse din urmă râsul de copil fericit, batjocoritor, strident, dezlănțuit. N-avea curaj să coboare, nici să iasă la suprafață. Încremeni, fără a se putea urni. Se prinse, târziu, cu ambele mâini, de bara îngustă. Trase cu toate puterile, săltă la lumină. Reuși să se depărteze repede. Amețită
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Dacă nu-i, spuse tînărul, mergem alături, la Steve. Acolo-i deschis toată noaptea. El avea obrazul Întunecat și impertinent, ochii apoși, gura omului neputincios, slab, alintat, Îngîmfat și corupt. CÎnd rîdea, Îi răsuna În glas un gîlgîit ușor, dezlănțuit, batjocoritor, plin de siguranță răutăcioasă. — Teribil! spuse fata cu glasul ei indecent. Mi-ar plăcea să mergem acolo! Hai să mai luăm o pereche! Pe cine-am putea convinge să vină? Crezi că Bob și Mary or fi acolo? — Bob s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
plin de neliniște: — Ce-i cu el? E bolnav? A leșinat? E beat? Ce are? Și se Întîmpla ca unul să-i răspundă, privind atent chipul mortului și apoi strigînd În gura mare cu voioșie, făcînd un gest categoric și batjocoritor cu mîna, și totuși cu o nuanță de neliniște și nesiguranță În glas: — Nu! Nu-i e rău! Tipul e beat! Asta-i tot! Ce mai! A leșinat... Ia te uită cum stau toți și-l privesc! glumește el. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
A leșinat... Ia te uită cum stau toți și-l privesc! glumește el. Parcă n-au mai văzut În viața lor un bețiv! Haide! Să mergem! strigă el. Și pleacă grăbiți, În timp ce primul face haz de ceilalți cu un glas batjocoritor. Și, Într-adevăr, așa cum ședea pe bancă, cu pălăria căzută pe frunte, cu un picior Îndoit țeapăn spre spate, cu mîna dreaptă spînzurată peste marginea băncii, cu buzele subțiri, de irlandez, supte și crispate Într-un zîmbet ușor, cam slobod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o șapcă, o scurtă de piele și un pulover gros de lînă neagră - se Întoarse - și, făcînd un semn disprețuitor cu capul spre băiat, fără a-l privi, Începu să le vorbească celor din jur pe un ton ironic și batjocoritor: — O ambulanță! exclamă el. O ambulanță! Ce dracu’ să mai caute ambulanța?! Ei, Doamne! Individul e mort și ăsta-ntreabă dacă a chemat cineva o ambulanță, strigă el, arătînd din nou cu capul spre băiat cu dispreț și cîștigînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
caute ambulanța?! Ei, Doamne! Individul e mort și ăsta-ntreabă dacă a chemat cineva o ambulanță, strigă el, arătînd din nou cu capul spre băiat cu dispreț și cîștigînd o oarecare siguranță și stăpînire din propriile sale cuvinte ironice și batjocoritoare. Ei, Doamne! Individul e mort și ăsta-ntreabă de ce nu s-a chemat o ambulanță. Plecă bombănind și bodogănind de unul singur și exclamînd „Ei, Doamne!“ și dînd din cap, ca și cum prostia și tîmpenia oamenilor depășeau puterea sa de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
replici ce rămîneau mereu incomplete, căci filozoful se lansa din nou În teoriile sale. — Și ăștia ne cer, pentru numele lui Dumnezeu, să mai și strîngem bani albi pentru zile negre! strigă el, rîzÎnd totodată cu un dispreț ironic și batjocoritor. Auzi dumneata, pentru zile negre! Se opri și zise din nou disprețuitor: — Și cînd vezi cîte unul de-ăsta, te-ntrebi la ce bun! Am sau nu dreptate? — Aici ai zis-o bine! spuse italianul, dînd hotărît din cap În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor urma toți, spaima și groaza ce-i vor Învălui pe toți - pentru toate acestea stăteau În fața ei tăcuți, singuri și Înspăimîntați. Apoi se Îndepliniră ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și apăsat: — Ei, ce ziceți, băieți? Ce mai aveți de zis? gesticulînd totodată către un alt șofer cu mîinile desfăcute. Apoi taximetriștii porniră toți spre șirul de mașini tăcute și strălucitoare, glumind, discutînd, dezaprobînd și rîzÎnd cu glasuri stridente și batjocoritoare. Și am privit din nou și am văzut cerul cel veșnic, chipul uriaș al nopții presărat de stele, și am auzit vapoarele ce pluteau atunci pe rîu. Și dintr-odată m-a cuprins din nou un val de tărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai blîndă, mai Îngăduitoare, ar da de bănuit tovarășelor lor și s-ar expune atacurilor, amenințărilor, asupririi și tiraniei. Așa se prezenta situația acestor femei acum: În Încăperea plină de fum răsunau pretutindeni glasurile lor aspre, rîsetele lor grosolane și batjocoritoare și Înjurăturile, și exclamațiile repetate cu o monotonie brutală, cu care-și presărau Întruna, abundent și exagerat, limbajul strident, expresiile cel mai des auzite fiind: „Doamne!“, Iisuse!“, „Ce-mi pasă mie de chestia asta?“, „Haide, haide! Ce-ai de gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ea. Ce mai fac oamenii din Hopewell? CÎnd Îi vorbi, ochii ei fumurii, luminoși deveniră tăioși și strălucitori, pe fața tînără și slabă, gura crispată de amărăciune era tăioasă ca o lamă, iar glasul ei căpătase intenționat accente tăioase și batjocoritoare. Și totuși, dincolo de acest dispreț sfidător, stăruia blîndețea ciudată din glasul răgușit al fetei și, În timp ce-i vorbea, Îi atinse ușor brațul cu mîna delicată, cu gestul grăbit, plin de o tandrețe inconștientă, al oamenilor care viețuiesc printre străini atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-acolo. — Sigur că da, interveni aici bărbatul cel scund, cu gura ca o cicatrice, cu glasul răgușit și cu un oribil zîmbet batjocoritor. — Sigur că da. Rămîi cu Bull, băiete! Are el grijă de tine. O să te scoată-n lume, pe cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu-i așa, Bull? O să-ți arate unde cresc copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
clipe, pe cînd Bull fuma, doi dintre vagabonzi se priviră În liniște, zîmbindu-și pe furiș, apoi cel tînăr, Îmbrăcat În costumul soios cu dungi, dădu din cap și, zîmbind ca pentru sine din buzele supte peste gura fără dinți, bombăni batjocoritor: — Doamne! Bull nu zise nimic, ci rămase pe loc fumînd puțin aplecat Înainte, neclintit ca o stîncă. Era aproape Întuneric, mai stăruia Încă lumina slabă a serii, dar stelele mari Începuseră să licărească deja pe cerul fără nori. De undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
moral, la un profit de trei sute la sută? Acum Jim și-a expus pricina și se oprește mulțumit, așteptînd atacul ce va veni, și vine imediat: după o clipă de tăcere se stîrnește un adevărat val de proteste, de rîsete batjocoritoare, de exclamații potrivnice, o Încîlceală de glasuri care-și strigă nemulțumirea și, deasupra tuturor, se face auzit În cele din urmă glasul de bariton al lui Joe: Păi cum, Jim! strigă el. N-am auzit În viața mea o logică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
el? — N-am zis asta! răspunde Jim Încăpățînat, Îmbujorat tot de rîsul lor. N-am zis ce am să fac. Poate că-l dau, poate că nu. De data aceasta urmează o adevărată furtună de rîsete, iar avalanșa de glasuri batjocoritoare e mai mare ca oricînd. De cîteva minute Însă, pe cînd zarva e Încă În toi, unul din cei prezenți a rămas tăcut, pierdut În gînduri, Într-o atitudine de profundă cugetare. Iar acum se ridică și privește În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pasă lentă, suavă și ritmată perfect și, În final, Își strânse șervetul În jurul taliei și-și răsuci șoldurile, ferindu-le din calea taurului printr-o media-verónica. Băiatul care spăla vasele, Enrique pe nume, Îl urmări cu o privire critică și batjocoritoare. — Cum e taurul? Foarte curajos, răspunse Paco. Uite. Îndreptându-și trupul zvelt, mai făcu patru mișcări perfecte, dezinvolte, elegante și pline de grație. — Și taurul? Întrebă Enrique rezemându-se de chiuvetă, cu paharul În mână și Încins cu șorțul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cine câștigă zece jocuri. Vitellius aruncă zarurile. Pe două dintre ele ieși Venus. — Am câștigat, râse Vitellius. Câștigă de nouă ori. Când vru să ia din nou zarurile, băiatul îl opri: Stai! Nu le arunca încă! Cercetă zarurile, sub privirea batjocoritoare a lui Vitellius. Le lăsă să cadă de mai multe ori pe masă. — Sunt măsluite. Fața opusă lui Venus e mai grea. De aceea Venus e atât de binevoitoare cu tine. — Și ce dacă? - Vitellius râgâi de câteva ori, mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din apă și că picioarele-i ude călcau pe pământul tare, acoperit de zăpadă. — Unde e Listarius? Nu reușea să vadă chipul creaturii. Distinse cu greutate părul lung, blond, și brațele goale. — De asta ai venit aici? Glasul femeii era batjocoritor. Nu! strigă Vitellius. Se sperie de corbul care venise să se așeze în fața vrăjitoarei, negru pe zăpada imaculată, și începu s-o roage să-i spună care avea să fie destinul lui acum, când soldații îl aleseseră imperator. Găsi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
E hrăpăreț, dar dacă îi oferi mulți bani... — Nu-ți face iluzii. Manteus nu va renunța la Salix tocmai acum. Va câștiga o grămadă de sesterți de pe urma luptei de mâine. Numai Vitellius are suficienți bani să-l cumpere, adăugă Antonius batjocoritor. — Atunci mituiește-i pe paznici... Ajută-l să fugă... — Să-i mituiesc pe paznici? - glasul lui Antonius deveni dur. Corupția nu se numără printre obiceiurile mele. Dar trebuie să-l salvăm pe Salix! — Dintr-o faptă nedemnă nu poate ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce-aș face-o? întrebă Vitellius disprețuitor. Zeii înșiși i se vor împotrivi. A plecat de la Roma când salienii încă nu duseseră ancylae în templul lui Marte, iar în religia noastră așa ceva este interzis. Nu știu cum e în religia ta, adăugă batjocoritor. Antonius strânse pumnii. — Religia mea - îl fixă furios pe Vitellius... Nu despre asta am venit să vorbesc. Cât despre ancylae, Marte nu ține seama de tradițiile religioase, când pacea Imperiului e amenințată. Dar știi poate că, la plecarea lui Otho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt Flamma, retiarius. Tocmai am venit din Lusitania. Fă-mi loc să trec. — Iar eu sunt Valerius... secutor. Trec eu mai întâi. — Ai grijă, Valerius, se auzi un glas batjocoritor. Cu Flamma nu-i de glumit. Înainte să ajungă gladiator a fost un centurion curajos. — L-a ucis pe amantul soției lui, când i-a găsit împreună, adăugă altul, printre strigătele entuziaste ale celorlalți. I-a tăiat gâtul... Păcat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ales dacă respectivul îți era concetățean. Făcea aluzie la adepții lui Otho, fiindcă împăratul învins fusese îngropat. Bău și puse să li se dea vin și celorlalți. Se opri în fața unei lespezi pe care scria În memoria lui Otho. Observă batjocoritor că era foarte modestă. Ceru să vadă pumnalul cu care se sinucisese Otho și porunci să fie dus la Colonia Agrippinensium, unde avea să fie așezat în templul lui Marte și închinat zeului. Pe înserat intră în oraș, unde fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat în pământ. Valerius se aplecă și îl văzu coborând pe o scară abruptă ce ducea sub pământ. — E drumul fără întoarcere, se auzi glasul batjocoritor al lui Flamma. Pe aici intră gladiatorii, dar nici unul nu urcă treptele acelea la întoarcerea din arenă. Cei morți ies pe porta libitinaria, iar cei vii - pe poarta principală. Pe poarta aceea voi ieși după ce voi vărsa sângele tău în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe sine. Erau singuri în centrul arenei ce se întindea în jurul lor asemenea unui deșert populat de fantome. — O să te înving din patru mișcări, șuieră Flamma făcând un pas spre el. Ticălosule! — Fecior de târfă! Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]