1,091 matches
-
ascendentă: "În concepția lui Lotman, trebuie să renunțăm definitiv să concepem textul ca fiind unul și același lucru cu opera literară. Textul nu este decât unul dintre elementele componente ale operei literare, o componentă foarte importantă, bineînțeles, fără de care opera beletristică nu poate exista. Din punctul de vedere adoptat aici, textul nu presupune cu necesitate ipostaza de operă, ci tinde doar spre ea. Finalitatea acestei tendințe este consecința declanșării unei metamorfoze, având ca obiect limba textului"42. Prin urmare, semnul incluziunii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
marchează începutul modernismului și al dezordinii aparente, care se presupune că va urma. Non-existența valorilor sau a unui reper de referință, în care oamenii să creadă și de care să se lege, duce, automat, la dezordinea universală, care, la nivel, beletristic, coincide cu aparenta dezordine textuală. Totuși, deconstructivismul mizează pe o dezordine ordonată după criterii proprii, deși, în al său eseu din 1966, Structura, semnul și jocul în discursul științelor umane 55, Jacques Derrida critică neistovita încercare a istoriei filosofiei occidentale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1980, respectiv 1990, 2000. De asemenea, postmodernismul poate fi văzut ca mutație survenită în conștiința umanității, dar și ca o modificare a paradigmei culturale a momentului. Postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de literatură, care se extinde, acum, dincolo de spațiul pur beletristic, inducând și genurile nonficționale (jurnal, corespondență, literatură de popularizare) și literaturile noncanonice (literatura minorităților naționale, cea pentru femei etc.)"76. Scriitorul postmodern "trăiește apăsat de povara secolelor anterioare, fiind conștient că totul a fost deja scris. El trebuie acum sa
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
precum și stabilirea influenței pe care acesta o manifestă în promovarea unei anumite estetici, pe baza unor coordonate teoretice anterior trasate, care ierarhizează literatura, necesită prezența indispensabilă a criticilor, care să facă posibile, nu doar studiul și receptarea corectă a textelor beletristice, ci chiar producerea lor, în contextul calității. Or, "o literatură fără constructe teoretice nu este numai cu neputință de studiat, dar și cu neputință de produs. Curentele artistice nu sunt căsuțe taxonomice în care, ca într-un insectar, sunt țintuiți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unei poetici neomoderniste, un mod de a comunica prin poezie. Cu alte cuvinte, acest mod de a transmite realități către un receptor care poate fi același cu emițătorul sau care poate fi un altul, creat în mintea autorului de text beletristic sau chiar el însuși existent în lumea reală, este un nou procedeu de comunicare (absolută) desprinsă de contingent. Cu alte cuvinte, noua poetică promovată de Ana Blandiana este una în care toate "mecanismele de proiectare speculativ-metafizice și mitic-simbolice sunt traspuse
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a limbajului, relația emițător-receptor fiind deteriorată. Astfel, dacă în discursul comun, această relație funcționează indubitabil și necesar, în discursul individual, poetic, superior, această relație este desființată în totalitate. Deși este vorba despre cititori diferiți, nu trebuie, în analiza unui text beletristic, să se confunde cele trei tipuri de finalități ale limbajului: finalitatea apofantică, finalitatea pragmatică și finalitatea poetică. Textul beletristic implică utilizarea limbajului la un mod superior, aproape transcendental, care nu poate fi analizat cu instrumente firești. Cu alte cuvinte, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
individual, poetic, superior, această relație este desființată în totalitate. Deși este vorba despre cititori diferiți, nu trebuie, în analiza unui text beletristic, să se confunde cele trei tipuri de finalități ale limbajului: finalitatea apofantică, finalitatea pragmatică și finalitatea poetică. Textul beletristic implică utilizarea limbajului la un mod superior, aproape transcendental, care nu poate fi analizat cu instrumente firești. Cu alte cuvinte, în munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca autorul, înțelege informația transmisă, trecând-o prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întâi să distingem. Este o "critică a criticii" pronunțată de scriitor împotriva criticului său. Topîrceanu a făcut-o în versuri spirituale. Cazurile de acest gen sunt destul de rare, dar nu lipsesc. Există, și atât de frecventă încât concurează critica literaturii beletristice, o critică a cărților de critică. Scrie cineva o carte despre un romancier, poet sau dramaturg și zece critici sar s-o comenteze. Și, în trena acestui gen de critică, vine critica criticii critice, care se produce atunci când criticul prim
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
curant prin resursele naturale și sfătuitor implicat sufletește (chiar dacă este vorba de un dicționar), iar, în al doilea caz, dată fiind postura de ideolog și moralist, cu atât mai mult cu cât discuția de idei este plasată într-un text beletristic (care, surprinzător, nu este abordat în cele mai multe exegeze ale literaților). Din perspectiva mijloacelor prin care se realizează contactul scriitorului cu cititorii, ne putem referi la un anumit "contract de comunicare", pornind de la conceptul de "contract de lectură", după terminologia sociologului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cu trecut și pretenții de universalitate, cu atât mai dramatic marcată de schimbările de po pularitate aduse de hegemonismul nord-american și, în plan ling vistic, anglo-saxon. În fața caracterului invaziv al unor culturi, reac ția francofonă, cu regrupările și redefinirile ei beletristice, este demnă de studiat, chiar dacă ravagiile adevărate par produse mai ales în planul micilor limbi fără trecut dominator, precum a noastră. În cazul Simonei Modreanu însă, deși mereu bine documen tate și la zi, luările de poziții sunt cele ale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mult mai multe proze horror decât opere subsumate terorii)6. Ulterior, îi voi avea în vedere, diacronic, pe reprezentanții cei mai semnificativi ai literaturii de profil din tradiția universală (unii dintre ei s-au remarcat și prin teoretizarea acestui pattern beletristic): Horace Walpole, Ann Radcliffe, Matthew Gregory Lewis, Charles Robert Maturin, William Beckford, E.T.A. Hoffmann, Mary Shelley, Nikolai Gogol, Prosper Mérimée, Joseph Sheridan Le Fanu, Robert Louis Stevenson, Edgar Allan Poe, Théophile Gautier, Fitz-James O'Brien, Villiers de l'Isle-Adam, Ambrose
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
odată cu înflorirea romanului gotic englez. Pe atunci, în Țările Române, nu exista un gust public orientat în direcția traducerilor și nici măcar prozatori izolați care să imite modelele occidentale. De aceea, dacă se exclude strania anticipare a acestui gen de atmosferă beletristică, diseminată în mod cu totul excepțional în opera lui Miron Costin (1633-1691), primele nuclee epice terifiante în literatura noastră apar abia în perioada pașoptistă, la autori formați intelectual în Occident sau măcar supuși unei pronunțate influențe culturale apusene. În acest
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
descurajată atât de omniprezenta cenzură, cât și de interesele auctoriale înseși, orientate mai degrabă fie asupra realismului obiectiv, fie asupra esopicului sau parabolicului, care, în sine, ca expresii alegorice, nu puteau acționa în direcția consolidării ori reformării unui asemenea model beletristic. Deși, la limită, ar fi posibilă identificarea câtorva texte corelabile, cu mare clemență critică, terifiantului narativ, prefer să nu abuzez de eticheta terorii și să nu mă opresc asupra lor. Oricum, afectate de cenzură și, mai pernicios încă, de autocenzură
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
întregului han al părintelui său în sângele victimei) m-ar determina să-l situez pe Beneș, cel puțin în acest caz, pe linia pur horror a scenariilor senzaționaliste din secolul al XX-lea, miza șocului provocat cititorului depășind net miza beletristică. Teroarea din opera lui Beneș, atâta câtă este, se găsește diseminată, cred, în două nuvele de un exotism poesc, ambele prezente în volumul Semn rău (1943). Prima dintre ele, Wilhelm Temerarul, duce de Brabant, pare o înscenare în registrul hard
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
se vede proiectată, inocent, în centrul unui mister supranatural, confirmă, în opinia mea, vocația de scenarist de film a lui Lemnaru. În acest domeniu, în care imaginea se îmbină armonios cu dialogul și cu jocul actorilor, ideile, uneori insuficient incarnate beletristic, ale autorului ar fi putut beneficia de o trambulină estetică adecvată. Desigur, după instaurarea regimului comunist, proza fantastică a lui Lemnaru intră în coliziune frontală cu prescripțiile realismului socialist și nu mai poate fi publicată, astfel încât, spre sfârșitul vieții, autorul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
două ori, în evocări vii ale apocalipticului, respectiv cruzimii. În definitiv, este perfect plauzibil ca intuiția lui Eugen Negrici, legată de "expresivitatea involuntară"69 și de transformarea ineluctabilă a unui text conceput inițial ca document non-artistic într-unul cu valențe beletristice, să funcționeze și în acest caz. Oricum ar sta lucrurile, aparent slab ofertantul, din punct de vedere beletristic, Letopiseț costinian ne oferă inedite insule de terifiant narativ. Evident, Costin nu și-a propus în nici un moment să scrie literatură artistică
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Negrici, legată de "expresivitatea involuntară"69 și de transformarea ineluctabilă a unui text conceput inițial ca document non-artistic într-unul cu valențe beletristice, să funcționeze și în acest caz. Oricum ar sta lucrurile, aparent slab ofertantul, din punct de vedere beletristic, Letopiseț costinian ne oferă inedite insule de terifiant narativ. Evident, Costin nu și-a propus în nici un moment să scrie literatură artistică. Totuși, există cel puțin două pasaje în Letopiseț care îmi permit să intuiesc, în narator, un posibil autor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
supranatural. De aceea, de pildă, prozele de război, care înregistrează cu acuitate un diluviu de orori, nu sunt decât rareori terifiante; simpla enumerare sau amalgamare a unor incidente belicoase și a consecințelor acestora nu poate propulsa narațiunea în galeria terifiantului beletristic. O astfel de încatenare nu înspăimântă, ci produce doar melancolie sau compasiune. Pentru a se atinge pragul terorii, trebuie respectate anumite convenții diegetice, condiționate, în egală măsură, de perspectiva naratorului față de evenimentele prezentate și de atmosfera pe fundalul căreia se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de călătorie" (1972: 593). Nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul (1840) deține toate ingredientele pentru a fi proiectată, rapid, în galeria capodoperelor (cu atât mai mult, cu cât nimic din literatura română nu o prevestește, exceptând, dacă este să fiu indulgent, nucleele beletristice din Letopisețele marilor cronicari moldoveni): are structură fermă, intrigă palpitantă și personaje creionate convingător. Chiar dacă restul operei lui Negruzzi s-ar fi pierdut, inclusiv valoaroasele povestiri Zoe (1829) și O alergare de cai (1840), ca și Fiziologia provințialului (1840), această
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și faimoasa Ugetsu Monogatari (aproximativ Povești despre lună și ploaie, însă traducerea titlului în limba română se îndepărtează de finețea poetică a originalului)110, o culegere de povestiri cu substrat supranatural, bântuite de fantome răzbunătoare și de spirite melancolice, operă beletristică fără egal în istoria literaturii universale, însă rămasă multă vreme, din cauza evidentului obstacol lingvistic, aproape necunoscută în Occident. Corespondentul ei în teatrul kabuki (cel puțin din punctul de vedere al celebrității) ar fi Yotsuya Kaidan (Povestea cu fantome a lui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Trebuie notat că tendința rămâne vizibilă și la Maupassant, mai ales în cazul primei versiuni a nuvelei Le Horla. 46 Alături de Louis Bouilhet, Flaubert este cel care a contribuit la crearea scriitorului Maupassant, citindu-i și criticându-i constant încercările beletristice. În prefața la romanul Pierre et Jean (1887), Maupassant însuși descrie providențialele dejunuri duminicale, recunoscând că Flaubert "începuse, mai în glumă, mai în serios, să mă socotească discipolul său" (Perpessicius, 1976: 273). 47 Pentru detalii suplimentare, cf. Rimmon-Kenan, 2002: 68
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Mihail Drumeș sau Panait Istrati dar și alte multe alte lucrări ale lui Dostoievski, Tolstoi, Balzac, Hugo șamd. Securistul lua fiecare carte și o foileta (de unde am tras concluzia că nu prea le avea cu cititul în special și lectura beletristică în general n.n.), după care o arunca la grămada care se formase în mijlocul camerei. Făcea un soi de triere, adică unele cărți le arunca în stânga iar altele în dreapta. La un moment dat a găsit un dicționar german-român și deodată, parcă
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
avec des travaux d'applications et leurs corrigés propusă de Cristina Strătilă Stanciu, în ciuda unor reale dificultăți generate de eterogenitatea discursivă a originalului francez, care alternează un discurs științific, construit pe un metalimbaj încă flotant, cu fragmente importante de discurs beletristic din epoci diferite sau aparținînd altor genuri, reușește să se impună prin limpezime și acuratețe și vine, deși cu o oarecare întîrziere, să umple un gol de informare/documentare în literatura de specialitate. Vasile Dospinescu Introducere În Illusions perdues (p.
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ce trebuie create; b) nu exprimă un punct de vedere particular. Acesta este sensul restricției "nu ar fi decît imaginea exactă" și al corecției ulterioare ("[...] natura reprodusă cu exactitate [...] dar modificată pe măsura sufletului [...]"). Apoi, el face referire la viziunea beletristică și la descrierea ornamentală (capitolul 1), în privința cărora autorul: a) apreciază preocuparea pentru căutarea esteticului ("[...] natura înfrumusețată [...] această ultimă expresie care se apropie de adevăr [...]"); b) regretă absența unui punct de vedere personal ("[...] ea este natura văzută de un spirit
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în raport cu tradiționalismul specifist exaltat de ideologul de la Sămănătorul. Bine primită în presa culturală pentru calitățile ei "literare", piesa n-a stârnit însă și entuziasmul oamenilor de teatru, care au refuzat s-o pună în scenă. În mod evident, elogiul valorii beletristice semnalează, indirect, defectul major, pentru că insuccesul nu s-a datorat exclusiv circumstanțelor exterioare, cât unor grave inadecvări de fond, drama lovinesciană fiind receptată, în genere, drept pură "literatură dialogată" și de un retorism parazitar, în felul improvizațiilor pe scheme livrești
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]