763 matches
-
Într-un mediu contaminat radioactiv, armele antitanc nu ar fi fost atât de răspândite. Blindajul mașinii de luptă nu asigura protecție suficientă împotriva armelor antitanc ale infanteriei. De asemenea, prezența ambrazurilor pentru soldații din interior slăbea structura de rezistență a blindajului lateral, fiind inutilă în cazul unui război convențional. Au fost concepute noi tactici de luptă pentru BMP-1. În cazul unui inamic dezorganizat sau a unei rezistențe slabe, BMP-1 putea acționa din mers, în prima linie. Dacă era întâmpinată o rezistență
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
9M113 Konkurs, pentru a se apăra de tancurile inamice. La începutul anilor 1990 au apărut pe scară largă mașinile de luptă a infanteriei pe roți. Acestea erau mai ieftine și mai ușor de fabricat și întreținut, fiind deseori variante cu blindaj și armament superior ale unor transportoare blindate pentru trupe. Majoritatea acestor mașini de luptă pe roți provin din țări europene, unde rețeaua de drumuri este dezvoltată. Tot în această perioadă, mașinile de luptă ale infanteriei pe șenile au început să
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
similară uneia de frânare). Când parașutele principale se deschideau, paletul desfășura patru tije lungi care acționau ca senzori. Când aceste tije atingeau solul, aterizarea paletului era amortizată cu ajutorul unor retrorachete amplasate în exterior. BMD-1 avea același armament ca BMP-1, însă blindajul era foarte ușor, vehiculul fiind asigurat doar împotriva schijelor și gloanțelor de calibrul 7,62 mm. Interiorul vehiculului extrem de înghesuit, echipajul fiind format din 2 soldați (mecanicul conductor și trăgătorul) și patru pasageri (comandantul și trei soldați). BMD-1 a fost
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
luptă ale infanteriei pot avea sau nu ambrazuri în lateral pentru ca soldații din interior să poată executa foc. Unele țări au considerat că aceste ambrazuri sunt utile doar în cazul unor ambuscade și au renunțat la ele deoarece slăbesc rezistența blindajului lateral și complică semnificativ procesul de fabricație. M2 Bradley, de exemplu, era dotat cu ambrazuri laterale, însă de la varianta A2 acestea au fost acoperite de blindajul suplimentar, fiind păstrate doar ambrazurile amplasate pe ușa din spate. Vehiculul blindat de luptă
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
utile doar în cazul unor ambuscade și au renunțat la ele deoarece slăbesc rezistența blindajului lateral și complică semnificativ procesul de fabricație. M2 Bradley, de exemplu, era dotat cu ambrazuri laterale, însă de la varianta A2 acestea au fost acoperite de blindajul suplimentar, fiind păstrate doar ambrazurile amplasate pe ușa din spate. Vehiculul blindat de luptă britanic Warrior a fost proiectat din start fără ambrazuri laterale. Precizia tragerilor executate din interior are de suferit semnificativ dacă vehiculul este în mișcare. Grupa de
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
al vehiculului) și un deflector de cartușe (pentru a nu răni soldații din dreapta). Mașina de luptă a infanteriei a fost concepută pentru a asigura sprijin grupei de infanterie din interior, nefiind un vehicul de asalt sau de străpungere a frontului. Blindajul este ușor, fiind însă superior transportoarelor blindate pentru trupe. Blindajul frontal al BMP-1 asigura protecție împotriva proiectilelor perforante de calibrul 20 mm ale tunurilor automate. Blindajul lateral era însă insuficient, fiind vulnerabil la focul mitralierelor grele de calibrul 12,7
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
răni soldații din dreapta). Mașina de luptă a infanteriei a fost concepută pentru a asigura sprijin grupei de infanterie din interior, nefiind un vehicul de asalt sau de străpungere a frontului. Blindajul este ușor, fiind însă superior transportoarelor blindate pentru trupe. Blindajul frontal al BMP-1 asigura protecție împotriva proiectilelor perforante de calibrul 20 mm ale tunurilor automate. Blindajul lateral era însă insuficient, fiind vulnerabil la focul mitralierelor grele de calibrul 12,7 mm. În prezent, vehiculele moderne precum CV-90 sunt protejate pe
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
de infanterie din interior, nefiind un vehicul de asalt sau de străpungere a frontului. Blindajul este ușor, fiind însă superior transportoarelor blindate pentru trupe. Blindajul frontal al BMP-1 asigura protecție împotriva proiectilelor perforante de calibrul 20 mm ale tunurilor automate. Blindajul lateral era însă insuficient, fiind vulnerabil la focul mitralierelor grele de calibrul 12,7 mm. În prezent, vehiculele moderne precum CV-90 sunt protejate pe arcul frontal împotriva loviturilor de calibrul 30 mm și în lateral de loviturile cartușelor perforante de
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
cartușelor perforante de calibrul 12,7 mm. Plafonul, podeaua și partea din spate a cutiei blindate sunt foarte subțiri. Vehiculele proiectate recent sau aflate în faza de proiectare pun accent pe capacitatea de a fi dotate cu seturi suplimentare de blindaj, în funcție de misiune. Rezistența la acțiunea minelor și dispozitivelor explozive improvizate (DEI) a fost crescută prin poziționarea soldaților lângă pereții exteriori laterali ai cutiei blindate și suspendarea scaunelor de plafon. În timpul Războiului din Golf, mașinile de luptă ale infanteriei americane M2
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
minelor și dispozitivelor explozive improvizate (DEI) a fost crescută prin poziționarea soldaților lângă pereții exteriori laterali ai cutiei blindate și suspendarea scaunelor de plafon. În timpul Războiului din Golf, mașinile de luptă ale infanteriei americane M2 Bradley au fost echipate cu blindaj reactiv pentru a fi protejate de rachete antitanc și proiectile HEAT. Recent, în timpul Războiului din Afghanistan și Irak, mașinile de luptă ale forțelor aliate au fost echipate cu blindaje de tip cușcă sau plase laterale. Acestea asigură protecție împotriva aruncătoarelor
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
de luptă ale infanteriei americane M2 Bradley au fost echipate cu blindaj reactiv pentru a fi protejate de rachete antitanc și proiectile HEAT. Recent, în timpul Războiului din Afghanistan și Irak, mașinile de luptă ale forțelor aliate au fost echipate cu blindaje de tip cușcă sau plase laterale. Acestea asigură protecție împotriva aruncătoarelor de grenade antitanc. Mașinile de luptă ale infanteriei au fost concepute inițial pentru a ține pasul cu tancurile, primele modele fiind aproape exclusiv șenilate. Vehiculele de luptă șenilate au
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
roți VBCI, cu tracțiune 8×8. Tracțiunea mixtă (semișenilată) a fost abandonată la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind considerată inadecvată. Majoritatea mașinilor de luptă ale infanteriei sunt amfibii și pot fi aeropurtate. Unele țări au considerat că blindajul este mai important decât un vehicul amfibiu și au renunțat la această caracteristică. Aceste vehicule pot fi însă amenajate pentru a traversa pe sub apă majoritatea râurilor.
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
capete experiență legată de tancurile cu mai multe turele. În 1934, Rheinmetall a construit două prototipuri din oțel moale, cu turela specifică modelului propus de această firmă. Alte trei prototipuri au fost construite de către Krupp în 1935 și 1936, cu blindaj corespunzător și tunul de 37 mm jumelat. Deși producția în masă nu a început niciodată, aceste prototipuri au fost folosite de propaganda nazistă, fiind de exemplu prezente la Expoziția Internațională de Automobile din Berlin în 1939. Prototipurile au fost folosite
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
școala de tanchiști de la Putlos până în 1940. Tancurile au fost folosite de către Wehrmacht în timpul campaniei germane din Norvegia, în 1940. Un batalion de tancuri cu utilizare specială ("Panzerabteilung zbV 40") a fost creat pentru a testa cele trei prototipuri cu blindaj corespunzător condițiilor de luptă. Cele trei tancuri au fost trimise lângă Oslo, fiind folosite în luna aprilie 1940 în operațiuni militare. Un prototip a fost distrus lângă Åndalsnes de către germani când a rămas împotmolit într-o mlaștină, iar celălalte două
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
luptă al Diviziei 1 blindată în 1941-1942. Acționând ca o unitate de șoc, Divizia 1 blindată a obținut succese considerabile în bătălia pentru Chișinău, însă la Odessa a suferit pierderi grele atunci când tancurile R-2 au fost folosite în sprijinul infanteriei, blindajul subțire al acestora făcându-le o pradă ușoară pentru puștile anti-tanc sovietice. La sfârșitul campaniei din 1941, 26 de tancuri R-2 erau avariate fără posibilitate de recuperare, astfel că în 1942 Germania a fost de acord să livreze 26 de
Panzer 35(t) () [Corola-website/Science/317368_a_318697]
-
păstreze doar Regimentul 1 care de luptă, Regimentul 2 care de luptă fiind transferat cartierului general al Armatei a 4-a. Au fost folosite la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord și la asediul Odessei. Deși se bucurau de un blindaj considerabil, viteza mică și tunul slab al acestora le-au reținut exclusiv pentru rolul de sprijin al infanteriei. După campania din 1941, Regimentul 2 care de luptă a fost ținut în rezervă pentru instruirea echipajelor care urmau să servească în
Renault R-35 () [Corola-website/Science/317383_a_318712]
-
din Basarabia, avioanele He 112 au fost reprofilate ulterior pentru atacul la sol din cauza armamentului superior avioanelor IAR 80. Tunurile de calibru 20 mm erau eficiente în acest rol, însă pierderile au fost relativ mari, fiindcă He 112 nu avea blindajul specific avioanelor de atac la sol și din cauza uzurii excesive. Avioanele He 112 executau minim trei misiuni pe zi, iar mentenanța era dificilă din cauza utilizării mai multor tipuri de avioane de vânătoare. Din 1942, avioanele au fost utilizate în roluri
Heinkel He 112 () [Corola-website/Science/321817_a_323146]
-
folosit în misiuni de cercetare, SdKfz 252 era folosit pentru transportul proiectilelor de 75 mm folosite de tunurile de asalt germane. Ambele vehicule utilizau șasiul Demag D7p al semișenilatului ușor SdKfz 10. SdKfz 252 avea o suprastructură acoperită complet de blindaj, ușor de recunoscut din cauza unghiului înclinat din partea din spate. Suprastructura era proiectată astfel pentru a reduce din greutatea totală a vehiculului. Echipajul era de format din comandant și mecanicul conductor. Armamentul defensiv consta într-o mitralieră Maschinengewehr 34. Părțile laterale
SdKfz 252 () [Corola-website/Science/321894_a_323223]
-
serie de tehnologii ultramoderne pentru acea perioadă, fapt ce a determinat ca toate navele construite înainte de 1906 să devină brusc învechite. Nava britanică deplasa 21.000 tone la încărcătură maximă și era înarmată cu 10 tunuri de 305 mm, în vreme ce blindajul, de un nou tip, varia în grosime de la 102 la 279 mm. Viteza maximă era de 21 de noduri (39 km/h) Noua categorie de nave astfel creată a fost denumită "cuirasat". Marile puteri - Germania, Franța, Japonia, SUA - au început
Nave capitale în timpul celor două războaie mondiale () [Corola-website/Science/321341_a_322670]
-
fabricat în Statele Unite ale Americii. Vehiculul este denumit după generalul american Creighton Abrams, fostul șef al Statului Major al Armatei Americane și comandantul forțelor militare americane din Vietnam din 1968 până în 1972. este un tanc foarte bine înarmat, cu un blindaj greu și cu o mobilitate mare, conceput pentru războiul modern. Printre caracteristicile notabile se poate menționa utilizarea unei puternice turbine cu gaz, adoptarea unui blindaj compozit sofisticat și depozitarea muniției într-un compartiment separat de cel al echipajului, pentru o
M1 Abrams () [Corola-website/Science/321458_a_322787]
-
americane din Vietnam din 1968 până în 1972. este un tanc foarte bine înarmat, cu un blindaj greu și cu o mobilitate mare, conceput pentru războiul modern. Printre caracteristicile notabile se poate menționa utilizarea unei puternice turbine cu gaz, adoptarea unui blindaj compozit sofisticat și depozitarea muniției într-un compartiment separat de cel al echipajului, pentru o protecție superioară a tanchiștilor. Având o greutate de aproape 62 de tone, M1 este printre cele mai grele tancuri de luptă principale. Tancul M1 Abrams
M1 Abrams () [Corola-website/Science/321458_a_322787]
-
bază un model T-72, T-90 este dotat cu tunul și sistemele optice de ochire montate pe tancul T-80U, un motor nou și un sistem de vedere pe timp de noapte bazat pe imagini termice. Măsurile de protecție includ blindajul reactiv Kontakt-5 ERA, sistem de avertizare la iluminarea laser, camuflaj Nakidka, un sistem EMT-7 de generare a pulsurilor electromagnetice pentru distrugerea minelor magnetice și un sistem Ștora de bruiere a rachetelor antitanc cu infraroșii.
T-90 () [Corola-website/Science/321461_a_322790]
-
proiectarea unui tanc de la zero. Noul tanc, denumit M60, urma să fie dotat cu un tun Royal Ordnance L7 (fabricat în SUA sub licență cu denumirea M68) de calibru 105 mm cu ejector de gaze, un motor diesel și un blindaj superior. Primul model era practic un M48A2 dotat cu motor diesel și tun de 105 mm. Următorul model, M60A1, avea o turelă nouă, îmbunătățită și un blindaj mai gros. Varianta M60A2 era dotată cu un tun/lansator de rachete antitanc
M60 (tanc) () [Corola-website/Science/321465_a_322794]
-
de calibru 105 mm cu ejector de gaze, un motor diesel și un blindaj superior. Primul model era practic un M48A2 dotat cu motor diesel și tun de 105 mm. Următorul model, M60A1, avea o turelă nouă, îmbunătățită și un blindaj mai gros. Varianta M60A2 era dotată cu un tun/lansator de rachete antitanc teleghidate de calibru 152 mm (similar cu cel montat pe tancul ușor M551 Sheridan), însă nu s-a dovedit a fi un vehicul de succes, fiind retras
M60 (tanc) () [Corola-website/Science/321465_a_322794]
-
M60 au fost transferate treptat de la unitățile active ale armatei americane și infanteriei marine la Garda Națională, fiind folosite până în 1997. În timpul Războiului de Iom Kipur din 1973, echipajele israeliene au sesizat mai multe deficiențe ale tancului. Principala problemă era blindajul insuficient, tancul fiind vulnerabil la rachetele antitanc ale infanteriei. Tancul britanic Centurion era considerat a fi superior modelului M60 la acest capitol. O altă problemă a fost legată de sistemul hidraulic de rotire a turelei. Uleiul folosit de acest sistem
M60 (tanc) () [Corola-website/Science/321465_a_322794]