49,935 matches
-
căzut în paloare/ Ca al tău, adormit și frumos./ Fulgera, luminându-te-arare,/ Câte-un vis sub al tâmplelor os.// Respirai cu atâta sfială/ încât aerul ud se-nchega/ Lângă nările-adânci în petale./ Respirai, surâzând, catifea.// Fascinat de-al său geamăn, spre-oglindă/ Brațul tău prins în somn se-alungea/ Visător. Oh, să nu se desprindă!". Aspectul eminamente baroc, sau, mai degrabă, rococo, cum precizează Ion Pop, al imagisticii poemelor lui Emil Brumaru nu exclude însă instinctul ludic al acestui poet iubitor nu de
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
Mariana Filimon Prunc al sferei îngerul vine spre brațele mele cum să-l cuprind osteneala în care decad e însuși refuzul trăirii în grădini cireșii își pun cămașa lor de lumină și eu nu-i pot contempla simțuri se strâng în albia neștiutoare resturi de lume din care mă
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
gonit. 2 Sonetu-i un dichis pentru bărbați, Și trebuie lucrat c-un soi de ură, Cioplit cu meșterie din custură, Bătut pe nicovală, strâns în laț. Dar pot și eu să-ți fac amăgitură Dintr-un sonet cu oacheșul meu braț, Pe-un petic de atlaz cu crini brodați Și fără de pereche-n țesătură, Când te stârnesc cu nurii mei drăcești Și-ți suflu foc și pară prin pupilă, Amăgitor de suflete ce ești, Mai meșteră-n sonet și mai subtilă
Cartea sonetelor by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/12735_a_14060]
-
a durerii dar cine oare ar vrea să-i fac loc în moartea mea ca într-un sac de dormit pentru doi? și cine mi-ar înscena mie accidentul ce învie partea hemoragică a cuvîntului? cine mă va purta pe brațe prin albia înghețată a florilor de cenușă cu care este presărată calea de la Crăciun la Înviere prin shoah? sfîrșitul de săptamînă va trece repede, ca și ultimul mileniu în care tu, Rabbi, mi-ai curățat cugetul de faptele reci și
RABBI by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/12809_a_14134]
-
era dus în saci, o cobiliță ca un jug ținea pe umeri balanța, pârghia în echilibru grumazul, carnea roză și cicatricea deselor cărăușii. Crește din ea sideful și sângele visează planul înclinat pe care urcă și coboară prăpastia, un sunet, brațele împrejmuind spinarea și sânii, cleștele lui Dumnezeu. Spiritul se odihnește în asemenea clipe Spiritul se odihnește în asemenea clipe, totul devine frunziș, un verde în care nu se surpă verdele, nervuri unde nervurile sunt ele atotputernice, aerul nu are nimic
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
de durere, șovăiam dacă să plec sau nu acasă. îmi era prea dor de Rioara ca să renunț. Am lăsat de-o parte revista și mă căinam pentru neatenția de la lift. Atunci am văzut-o. Stătea în ușa vagonului ținând în brațe un pachet învelit într-o hârtie albastră cu cerbi trăgând sănii, cu clopoței aurii, cu rămurele de brad și cu câțiva "La mulți ani!" scriși cu litere roșii, imitând majuscule din vechile manuscrise. Era într-un pardesiu cafeniu. O fetișcană
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
nume. Nici nu-l poți spune. - E frumos, i-am spus, dând să-mi trag mâna. S-a răsucit. Continua să-mi țină degetul lipit de buzele ei. Și-a tras piciorul de sub ea. S-a apropiat, strecurându-se pe sub brațul meu. S-a cuibărit la piept. - Mi-e somn, a oftat. De dimineață tot am umblat. Căldura asta m-a toropit. Era cald, într-adevăr, în vagon. Caloriferul ardea sub bancheta noastră. S-a strâns și mai mult în mine
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
Hamlet. Și nici treijdoi nu ai. O știu și p-asta. - Și ce mai știi? - Și p-asta o știu. S-a aplecat și m-a sărutat. Caimacamul a sărit fript: "E lemarghie, beiule. Ai grijă." S-a așezat în brațele mele, prinzându-mă pe după gât. - Am fugit, de fapt. Stau la un unchi și-am fugit. La Gina, soră-mea, cel puțin am cui să mă plâng. își lipise buzele de obrazul meu și vorbea abia îngânat. O mângâiam ușor
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
trebuie să fie acolo niște hîrtie albastră de îmbrăcat caietele”. Și iar mi se umple sufletul de-o lacrimă mare, limpede, tremurătoare, lacrimă pe care-aș luat-o-n mîini și-aș purta-o ca pe însăși copilăria mea-n brațe, în lumina unei după amiezi nesfîrșite. „...și prin începutul acela de somn pătrundea mirosul acrișor al cînepii din capătul pădurii, al socului pălit de soare și mirosurile acelea îl trezeau; deschidea mirat ochii; frumoasă-i lumea, așa cum a făcut-o
Fiecare clipă e grea, coaptă, mustoasă, esențială by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12926_a_14251]
-
i-au ridicat templu înalt și gros ca o corabie în zidul de apărare a cetății breslele încrustate în steme pe frontispiciu aici coborau din calești împodobite în panglici de mătase și cununi de brad bărbații cu peruci argintii la braț cu doamnele-n rochii cilindrice de la balcon a aplaudat împărăteasa o scenă din vechiul basm german cu prințul prefăcut în cerb la vînătoare-n marginea împărăției - bătrînii își mai amintesc numai flăcările jucînd la începutul războiului mondial pe zidurile Thaliei scena
Poezie by Dumitru Chioaru () [Corola-journal/Imaginative/12927_a_14252]
-
fără s-o fi simțit în preajmă ea îi lipise cu apă verde pleoapele ele acum aurii mai auzi doar plesnetul despicînd în două lumea visată și cerul albastru precum trupul de mult uscat al cînepii adunat în fuior pe brațul bunicii cîndva Turnul Unghiului Din Turnul Unghiului privește poetul doar cu ochiul care vede numai înlăuntrul său domeniul poemului cuvintele mici pe care el le trecuse victorios prin încercarea din Vale plesnesc acum în pîrgă deplină se bucură mult văzînd
Poezie by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/13085_a_14410]
-
măsură și că pe ele le vede acum doar ca pe niște omizi pe ele care au străbătut Valea mici și în pîrgă la rîndu-le urmîndu-l fără poticnire prin viclenia tinereții și puterea sîngelui lor clocotind gata să spargă vinele brațelor lor încă fragede cucerind Cetatea bătrînilor lor cu întregul domeniu văzîndu-i așadar prea mare grija pentru noua bogăție ce va să prospere-ntre ziduri ele au hotărît în sfatul din templul înălțat pe locul în care au așezat piatra Eben-Ezer
Poezie by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/13085_a_14410]
-
lor trăiesc independent, în afara panicii examenelor, ochii doar, umpluți de spaimă, rugători, le fac mai accesibile, mai puțin extraterestre. Simți că vor să fie salvate și tu ai putea-o face, punîndu-le un opt sau un nouă și-apoi ducîndu-le-n brațe pînă-n prima odăiță luată cu chirie, atîrnînd o pătură la geam, încuind ușa c-o cheie subțire de alamă, ajutîndu-le febril să se descotorosească de întregul lor harnașament bătut în ținte, orbit deodată, de strălucirea lustruită a șoldurilor. N-am
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
cuvintele de pe urmă. Ele au potopul drept oglindă, Au ființă arzând de săgetător, Au țipătul de rândunică Pe când îl ține pe Dumnezeu în zbor. * Se înveșmântă în mine un ultim copac Și dacă vreau să mai visez Mă prind în brațe ca frunză. Sunt deodată sfâșiat, îmbucătățit, Dat de mâncare fiecărei îmbrățișări. Așa rămân o piele tăbăcită Și un os lins de ploaie. Ce fericit spumegă cerul Cu balele mele peste luminătorii Care-i țin cald și îl îngheață! Așa învăț
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
Ioana Postelnicu Într-o zi din vara fierbinte a anului 1930, am pășit pentru întâia oară în capitala țării noastre. Am părăsit orașul de baștină Sibiu și m-am trezit într-un oraș cu totul străin de mine, la brațul tânărului meu soț, proaspăt absolvent al Politehnicii de la Timișoara. Nu știu pe ce străzi am umblat în acele zile ale debutului meu bucureștean. Nu știu nici cum am ajuns, după o călătorie cu autobuzul, într-un loc din afara Capitalei, care
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13009_a_14334]
-
întunecat la apus/ și negru de piatră la răsărit./ În groapa aceea de nord,/ unde ajungi frânt de oboseală și plângând,/ trăiește casa noastră/ împrejmuită cu sânge./ În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghia subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele lui noduroase de lemn./ Și izvorăsc din pieptul strămoșilor/ izvoarele eterne. Și vremea/ ne face una cu pământul./ În lumina lămpii la grindă,/ noaptea, cei trei prunci în cămăși albe/ ard prin geamurile de piele umflată./ Și într-un colț
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
e oare o aluzie la vechi tragedii familiale sau, în continuare, la sângele consumat muncind? O imagine a părinților vine brusc în prim plan, cristică și zguduitoare: ,,în cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghia subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele lui noduroase de lemn”. În interiorul casei natale, asistăm la o ultimă explozie expresionistă. Timpul nu are nimic idilic pentru țăranii sortiți să muncească fără răgaz; el apare ca un supliciu (,,o ladă stranie/ cu zile și nopți/ ce ni le
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
ca pe niște piroane ruginite”), mereu reînnoit. Un poem exemplar expresionist (nici el reținut în Imne-le din 1973) este Mâini, unde imaginea unor oameni dintr-o casă ,,presată de furtuni” este deformată expresiv până a-i transforma în niște simple brațe. Pe lângă deformare, expresionist este și procedeul acumulărilor monstruoase; Ilina Gregori vorbea despre ,,gâlgâirea de metafore feroce în neprevăzutul lor”, de imaginile ,,parcă bolborosite cu furie de un oracol al nenorocului”. Sorin Alexandrescu disocia ,,serii metaforice-tip: vâscozitatea, bezna, otrava, cariile
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
dragoste Nu se stingea țigara pe jumătate îngropată-n nisip, de parcă o mare întreagă trecând peste solzii jarului treaz, noapte de noapte, nu ar mai fi putut să îl stingă - se opintea doar în el, și ai fi zis că brațele musculoase ale apei saline odată îl va spăla, trecând prin asprimea întortocheată de gheară înmuiată în sânge și vin... Ca peste o flamură vremelnic abandonată în luptă, sau poate ruptă, cu colții, de-un lup, ori peste-o rană în
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
se sustrăsese Boușcă pușcăriei? Într-un an, cînd eu însumi mă retrăsesem, în necesară recluziune, la Socola, îl văd, o secundă, în curtea stabilimentului pe autorul autoportretului. În lejerul halat-uniformă... Tot acolo, altă dată, într-o toamnă mai umană, la braț cu minunatul pictor Craiu și culegînd amîndoi, pe alee, păstăi de salcîm căzute, decorative substitute ale curmalelor la care nici visînd nu puteam gîndi. Repere, ele păstăile, ale unor campanii obștești din a căror liber consimțită muncă patriotică urma să
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
10 și să desfășoare în organizație o muncă anonimă și fără surle. Eu însă nu pot urma decît a doua cale. [...] Programul actual ar duce la extenuare dacă n-aș consacra - atunci cînd orarul îmi îngăduie - o oră siestei în brațele lui Morfeu. Apoi, sunt zile cînd avem cîte 11 (exact: unsprezece...) ore de curs, așa încît, întors seara la 9 de la cantină, nu mai sunt deloc capabil să mă consacru studiilor aride de filologie clasică sau paleoslavonă. Nu trece mult
Din roase plicuri by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13166_a_14491]
-
bustului ascunsese câteva duzini de bonuri de tezaur emise de guvernul țarului Nicolae II găsite într-o cutie căzută sau ascunsă după șifonier și, din când în când, se visa iarăși contesa Pavlovitch Komarovsky și se pierdea, ca altădată, în brațele mele. Pe atunci, viața mă trăia și eu mă lăsam trăit fără să crâcnesc. Nu vedeam nimic scandalos în mediocritatea abisală în care mă complăceam, iar Lisa era prea ocupată cu infidelitățile ei bolnăvicioase pentru a-mi face reproșuri. Destinul
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
mese afumate /.../ De unde atâta talaj blond / infinită perucă de înger / lângă mese înnegrite / capete cad”) sau “descriind” în chip mai direct atmosfera de coșmar (“Vine o vreme / când împrejurul casei tale / crește apa - și melcii / ți se târăsc pe trup /.../ Brațul a uitat că e braț / și se crede picior /.../ Numai inima lovește în continuare / un soare în pământ, un soare în cer, / și te cațeri pe arcul ei...”). Ciclul Joc de artificii poartă un titlu sugestiv pentru modul de a
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
blond / infinită perucă de înger / lângă mese înnegrite / capete cad”) sau “descriind” în chip mai direct atmosfera de coșmar (“Vine o vreme / când împrejurul casei tale / crește apa - și melcii / ți se târăsc pe trup /.../ Brațul a uitat că e braț / și se crede picior /.../ Numai inima lovește în continuare / un soare în pământ, un soare în cer, / și te cațeri pe arcul ei...”). Ciclul Joc de artificii poartă un titlu sugestiv pentru modul de a lucra al poetei din acest
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
exact cu ceea ce face creierul”. Căci, în fond, “creierul” e spațiul imaginației, al libertății combinatorii a cuvintelor, al spiritualizării, fie și relative, a faptului brut: “acum știu că animalul / s-a ridicat în două picioare / nu pentru a-și folosi brațele / ci pentru a privi cerul”. Poate că o apropiere de sentimentul arghezian al comunicării dintre realitățile cele mai terestre, așa-zis minore, și Spirit n-ar fi tocmai forțată. Frumosul “înalt” și derizoriul, grotescul unei “mașini de scris pe masa
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]