1,882 matches
-
cu vocea ascuțită. Je veux să-mpușc șobolanii de l’eau. — Ce-s ăia, șobolani de l’eau? Întrebai. — Nu-i știi? Tre’ să-i știi. Li se mai zice șobolani de mosc. André luase carabina de douăj’doi din bufet și o ținea În mâini. — Ils sont des sauvages, Îmi explică Fontan. Ils veulent să se-mpuște les uns les autres. — Je veux aller tout seul! scârțâi André. Privea disperat de-a lungul țevii. — Je veux să-mpușc șobolanii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
celălalt, Îmi explică din nou. André ținea arma strâns. — On peut piedică. On ne fait pas de mal. On peut piedică. — Il est nebun pour tras, spuse madam Fontan. Mais il est trop jeune. André băgă pușca la loc În bufet. — Când mă fac mai mare o să Împușc șobolani de mosc și iepuri, Îmi spuse În engleză. O dată m-am dus cu tata și el a Împușcat un iepure, da’ nu de tot, și atunci l-am Împușcat eu și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sentimentelor unui arhivar amator localnic: „De-a lungul ultimelor opt secole, cutremurele dese care au afectat regiunea, unele de până la 7 grade, au cam făcut să le clănțănească dinții În gură localnicilor și au dat jos câteva alimente de pe rafturile bufetelor, dar nu ne-au slăbit hotărârea de a continua să locuim aici. Datorită frumuseții sale, Lijiangul e un loc din care nu-ți vine deloc să pleci. Dar dacă totuși trebuie să pleci, la sfârșitul unor bătrâneți liniștite sau al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fusese chiar bună. Toți prietenii mei au avut o reacție pozitivă. Sună foarte bine. Dwight se Întoarse spre tăcuta domnișoară Rong și revărsă asupra ei o serie de cuvinte pe care ea nu avea cum să le Înțeleagă: —...autentic... fără bufet... fără restaurante turistice... fără program strict. Părea foarte dur, Își dădea ea seama, atât de multe interdicții, să nu faci asta, să nu faci aia. Dar despre ce era vorba? Obiectul interdicțiilor nu Îi era foarte clar. Singurul răspuns Împiedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nici nu voia să audă de refasonarea dulapurilor; bucătăria trebuia desfăcută până la ultimul șurub. Voia mobilă de comandă, o mașină de gătit La Cornue cu o plită care se Înfierbânta atât de tare că putea suda camioane pe ea, un bufet pe rotile cu chiuvetă din cupru cu patină, un blat de lucru din marmură roasă care arăta ca și cum generații Întregi de italieni ar fi frământat cocă pe el Începând din Renaștere. Apoi mai era și problema podelei. Nu, după părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cele patru sticle de vin negru primite cadou părăsiră depozitul de vinuri cu o suficientă amărăciune În suflet datorită celor văzute.Li se făcură foame. Intrară la restaurantul Fântânica ce se afla În apropiere ospătându-se cu unele răcituri de la bufet. Cerură ospătarului ceva să bea. Nu mică le fu mirarea când chelnerul le aduse o sticlă de vin alb care avea o binecunoscută etichetă, Fetească Regală vin de regiune. Gică Popescu care Încă mai păstra În memorie procesul straniu de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
aspiratorului scăpa puterilor lui de explicare. Dar nici nu putea să explice o preferință pentru anumite combinații: de exemplu, sendvișuri cu morun, șvaițer, limbă, biftec tartar și sos rusesc de salată Între straturi - lucruri cum se vedeau pe meniurile de la bufetele cu pretenții. Totuși clienții păreau să le comande. Indiferent de unde o luai, omenirea, Înnodată și Încâlcită, furniza atâtea ciudățenii, că nu mai puteai să ții pasul cu ele. O ciudățenie combinată, de exemplu, care astăzi Îl atrăgea În inima lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
e acolo, am zis eu, arătând spre desenele animate care se vedeau pe ecran. Ben a răspuns ceva ininteligibil. — Poftim? Polly a ridicat ochii spre mine. — Mama e în bucătărie, a zis ea. Am găsit-o pe Sheba rezemată de bufet, uitându-se disperată la bucățile de carne pe care le cumpărase pentru cină. — Arată groaznic, nu? a zis ea. Le-am cumpărat ieri doar. Crezi că sunt stricate? Carnea care stătea întinsă pe tocător chiar arăta groaznic. Era lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ruptă de tot ce avea în jur, că probabil am lăsat vigilența să se înmoaie. Cu o seară înainte, în loc să iau manuscrisul în pat cu mine și să-l pun sub saltea ca de obicei, l-am lăsat pe un bufet, într-unul din albumele mari de fotografii ale lui Eddie. — Tu i-ai spus lui Bangs, a zis Sheba când am intrat. Vocea îi tremura ușor. Am lăsat jos plasele. — Poftim? — Tu i-ai spus lui Bangs despre mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
piedică mai mare decît o bucată de hîrtie udă. RÎse ușor jenată. — Vorbesc fără să gîndesc... Așa vi se pare, nu? Aceasta-i impresia pe care v-am lăsat-o... Dimineața de astăzi mi-am petrecut-o controbăind prin casă... bufetul, biblioteca... Parcă m-am jucat de-a v-ați ascunselea. Am senzația că soțul meu s-a transformat Într-o insectă. Am să pun miere pe o bucată de hîrtie și-o să o bag sub pat... Își strînse buzele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și oamenii și mașinile dispăruseră doar cu o clipă În urmă. Am aruncat o privire gurii de metrou. Aceeași liniște de moarte. Nu se auzea nici măcar ecoul curentului de aer reverbera În tunelul lung. Prin apropiere am dat de un bufet expres și mi-am băgat capul pe ușa pe jumătate deschisă. Nu era nimeni nici acolo... pe o masă, o farfurie cu karēraisu din care ieșeau Încă aburi. Am luat-o la goană. Am fugit Înapoi spre poalele dîmbului. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
la câte o lumânare de seu, vorbind tot mai monosilabic, pe subiecte care căpătau formele de relief ale contextului: dacă ne duce și la sfeclă, dacă ajung la timp camioanele cu prânzul pe tarla, dacă mai aduc vreodată votcă la bufet, dacă există viață înainte de moarte. Acum, la fel ca în Twin Peaks, it happene again. Pe scurt, în fiecare toamnă, pe când profesorii ăștia drăguți din laboratorul oxonian de creiere (că doar între ei mă aflu acuma) își puneau tichiuța să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
măciucă. Prin ’80 ne-au luat la o reciclare la „Ștefan Gheorghiu”. Nouă ne-a convenit din câteva motive bine așezate în acel sistem de referință: clădirea era modernă, biblioteca plină cu traduceri foarte up-datate din epistemologie și filosofie socială, bufetul avea mâncare bună și ieftină, înăuntru era cald, pe noi ne recicla mai ales Maximilian, care era pe atunci singurul nostru specialist reputat în genetică, la cursurile de spălat creierii citeam pe sub bancă Cel mai iubit dintre pământeni, cartea recent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
gândit și lucruri care îi frământă pe ei, că e și bunul lor. Am avut atunci imaginea filosofiei ca pe cea a unei cratițe. Ea este ceva de care avem nevoie, chiar dacă după ce gătim o punem în cui sau în bufet. Avem nevoie oricât am fi de domni sau de țărani, chiar dacă nu vedem decât farfuria cu mâncare. Dar ca să înfigem lingura în ceva, condiția de posibilitate este ca acel ceva să fi fost pregătit într-o cratiță. Gospodinele delicate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
amână de nu mai știu când... Unii evadează în alcool, alții în spații formale-abstracte. Eu am evadat în amândouă. După orele de curs mă duceam cu propriul meu profesor de logică, altfel un creier eminent, la prima crâșmă, la BDLU (bufetul de lângă universitate), și beam în neștire, până picam cu capul pe masă. „Bă, Miclea, de la mine o să înveți logica, dar n-o să înveți cum să trăiești. O să te ratezi și tu ca și mine, învățând pe chelneri logica. Băă, chelner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
zahăr ars și alune, gem de mere, plăcinte cu mere, mere uscate, ceai de mere. O poezie cu mirosuri foarte plăcute și puteai gusta din fiecare. Dar în plus aveau și pere. Următorul loc de popas a fost un American Bufet, pe margine de motorway. Teribil de kitsch, un eșantion din electoratul lui Bush și Schwarzenegger, dar în care Adi ar fi fost încântat aproape ca la un China Bufet, fără Dragoș. Una peste alta, atunci când nu ai subtilități de limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aveau și pere. Următorul loc de popas a fost un American Bufet, pe margine de motorway. Teribil de kitsch, un eșantion din electoratul lui Bush și Schwarzenegger, dar în care Adi ar fi fost încântat aproape ca la un China Bufet, fără Dragoș. Una peste alta, atunci când nu ai subtilități de limbă și auzi doar zumzetul mulțimii, nu știi cine sunt mușteriii și constați, cum constați mereu aici, că toți sunt curăței. În fine, am ajuns la casa din Monroe County
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
din Verlaine și Baudelaire, iar inflexiunile vocii căpătară tandreți și capcane în care se rotiră toți musafirii acelei nopți, acum plecați (dansând, pălăvrăgind sau jucând cărți), fiecare mai bun decât era în realitate, ea se sculă, deretecă niște nimicuri în bufetul din față, se reîntoarse, și-n timp ce se așeză în fotoliu, comod, picior peste picior, ferestrele fură inundate de lumina pală a primei zile de Crăciun. O oră după aceea, și ea și doamna Pavel se ridicară de la locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea, c-o să se reformeze și învățământul. - În ce sens? întrebai, desfundând o sticlă de coniac, rătăcită în rafturile unui negustor armean, rămasă nici el nu știa de când. Ea luă singură, ca și cum ar fi fost la ea acasă, păhărelele din bufetul de lângă fotoliu; cineva dacă ar fi filmat scena, un ipotetic spectator, ar fi jurat că pelicula a surprins un moment din viața unei tinere familii, abia înjghebate, atât de naturale îi erau gesturile, comportările la care adăuga o vagă tandrețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că răsărise special pentru mine, pentru revigorarea trupului acesta ieșit cu abia o lună în urmă din iarnă. Avocatul bătu la ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm în antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - în parte căzută. În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să facă nici o schimbare în timpul acesta de patruzeci de zile. O deferență pioasă față de cei care trăiseră în odăile acestei case, dar cum mobila nu fusese înlocuită, nici un amănunt al așezării, până și tișlaifurile de pe noptiere și de pe cele două bufete, cel mare și cel mic, precum și fața de masă plușată în varii culori din sufragerie erau nemișcate. În afară de asta, prezența fizică de acum șapte ani a lui Keti se simțea în preajmă atât de firească încât mă miram că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la comandă, mirate: - Aaa! Domnul Pavel! - Și dumneavoastră care serviți șerbet: e opera soției! Sărut mâinile tuturor! Apoi se aplecă pe rând și sărută mâna fiecăreia. Doamna Pavel, aflată în picioare lângă ușă, se întoarse cu spatele apropiindu-se de bufet, făcându-se a neglija lauda soțului, mimând stângaci o modestie vizibil jucată. După scurt timp, în care schimbă, cu aplomb bineînțeles, câteva vorbe de clacă, el se retrase în camera de alături, unde, așezat în fotoliu, rămas singur, deschise unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trebuia păstrată de ambele "părți". La paradele militare prilejuite de diverse aniversări, cu ocazia Zilei naționale, Corpul diplomatic era prezent, acestea fiind și ocazii de a mai discuta cu înaltele autorități militare. Recepțiile erau organizate cu fast și rafinament, cu bufete "de 5 stele", unde nu lipseau langustele și homarii, minunatele vinuri chiliene, ca și programele de dansuri și cântece populare. La astfel de manifestări, Pinochet și ceilalți generali, însoțiți de directorul Direcției protocol din M.R.E., se apropia de unul sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
omul nostru și l-am întrebat: — Vă servesc cu o bere, domnule? —Eugene. Mi-a întins mâna. —Anna. Nu refuz o bere. Din fericire aveam una. Una singură. La propriu. Dumnezeu știe de când zăcea pe-acolo. În timp ce se sprijinea de bufet și își sorbea berea potențial expirată, Eugene m-a întrebat: — Ce s-a întâmplat cu tipul care stătea aici? S-a mutat sau ce? A urmat o pauză stingherită. Eu și Ornesto ne-am uitat unul la altul. Nu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și mister față de cuvântul „adolescent” nu m-a părăsit. Mi-am dat seama ieri, când îi povesteam mamei despre un grup de colegi care au trecut prin gardul școlii în stradă „pe unde trec adolescenții” să-și cumpere ceva de la bufetul din apropiere, iar ea mi-a replicat „Și tu ești, deja, adolescent!” Ca un fior, realitatea m-a învăluit și m-a aruncat brusc prin poarta prin care îmi era frică să trec. Tot ceea ce auzisem despre ei, eu am
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]