924 matches
-
slavă Domnului, destule grade de comparație. Există o tristețe bogată, a sufletului preaplin, cum se scrie într-un psalm arghezian: tristețea adâncă, metafizică. Există umori negre, devastatoare, întristări suave, dar și tristeți agresive, agasante, isterice. Tristeți pufoase ca pleoapele de bufniță ori, dimpotrivă, nevropate și năpras nic răzbunătoare. Avem melancolii copleșitoare ori siropoase, prăbușiri cvasiletale, dar și încercănări hachițoase, ori furii biliare urmate de riduri ale neputinței, tot așa cum există satisfacție tâmpă și hohot eliberator, stoicism eroic și scepticism de doi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
farmecul memorialistic. Madame C., marchiza care își pingelește singură pantofii, "o medicinistă ambițioasă, albă la față, răsfățată de antecesori, hrănită numai cu porumbei pasați, cu ochi mari, negri, buze mici, orgolios strînse, cu o grimasă a lor, un fel de bufniță arctică", Fifi, care "nu făcuse decît pensionul, la călugărițe" și se lasă sedusă de un Bebe năbădăios - toate sînt personaje-femei cu o existență de cîteva pagini, dar care reușesc să trăiască literar o viață de roman. Observațiile autorului sînt atît
Tablete de prozator by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15997_a_17322]
-
aproape, și din nou de departe, și am simțit că durerea din inima mea era aceeași ca durerea din inima ei. M-am strecurat prin ușă și am mers pe lîngă cotețele negre sub bolta înaltă presărată cu stele. O bufniță buhăia. Am găsit-o și i-am cuprins burta mare cu brațele mele, iar ea s-a purtat frumos cu mine. Peste cîteva nopți am fost trezit de o zarvă imensă, și ea a intrat în cameră și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cucului, o cîrtiță intra în pămînt și o căprioară își hrănea puiul. Erau suficiente scene de omor pentru a le ține pe animalele de pradă în viață și pe cele ierbivore vioaie: o vulpe aducea un fazan puilor ei, o bufniță din pomul cunoașterii ținea în gheare un șoarece de cîmp, în vreme ce șoarecii ceilalți se jucau printre frunzele moarte dintre rădăcini. Bărbatul și femeia stăteau goi și îmbrățișați sub pomul cunoașterii, iar imaginea lor se reflecta clar într-un lac încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înainte de a bate la ușă, se uită pe fereastră. Camera e curată, cu niște acuarele reprezentînd lacul Lomond, care atîrnaseră cîndva pe pereții livingului din Riddrie. Recunoaște și biblioteca, biroul și un vas de tutun din lemn în formă de bufniță. Taică-său citește într-un șezlong lîngă o sobă caldă. Pe o măsuță, la cotul lui, e un ceainic cu o acoperitoare, cîteva cești, un zaharniță din sticlă, o cană cu lapte și o farfurie cu biscuiți. Pe canapeaua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să abată atenția privitorului, dîndu-i niște instrumente impresionante. în poală avea un glob, iar pe genunchi o sabie. într-o mînă ținea o balanță și în cealaltă o mistrie. Deasupra lui plutea un vultur cu fulger în cioc, și o bufniță privea de sub marginea mantiei. în fața lui stăteau îngenuncheați un indian cu turban, un indian piele-roșie, un negru și un chinez, aducîndu-i mirodenii, tutun, fildeș și mătase. — îți place? îl auzi pe Munro întrebîndu-l. — Nu prea. Cine sînt călăreții? — Nimrod, Imhotep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era vizibilitatea lor, faptul că gloata nu-și dădea seama că misiunea lor nu era să se ascundă, ci să se vadă, cât mai bine posibil, așa cum fluturii de noapte, magnetici și inofensivi, te-ncremenesc deodată cu ochii rotunzi, de bufniță, etalați pe aripi. Nu erau culori de camuflaj, ci de avertizare, țipătoare și incredibile, ale unei fiare altfel atât de confundată cu mediul, încît puteai să te-ntrebi dacă Securitatea, stăpâna lumii, nu era altceva, în cele din urmă, decât
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ascunsese? Ușa era deschisă. Ar fi vrut acum să fi fost acolo și să-i zică vreo două de la obraz. Ce-i venise cu profeția asta neagră? Acum el... Da, acum... nu, mai bine după, mai târziu... Afară cântă o bufniță. Din acoperișul spart, încă picura, regulat și monoton, apa rămasă de la ploaie, lățindu-se încet într-o băltoacă pe podeaua de pământ bătut. 6 Așezați în jurul focului mare ce ardea în mijlocul casei de întâlniri, capii familiilor ascultau în tăcere istorisirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu răspundea. Mabertus îi aruncă o privire Hippolitei, care privea fără să înțeleagă, și explică: — Mă străduiesc să-l fac să spună care e clanul lui, domina. Faptul că nu vrea să-l dezvăluie e semn bun. Dacă, așa cum cred, bufnița asta e fiul cuiva de rang, va fi un ostatic prețios în mâinile noastre. Trebui să-l zgâlțâie încă o vreme pe băiat, înainte de a obține răspunsul la întrebarea sa; află astfel că tatăl său se numea Reinwalt. Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
BUFNIȚA OARBĂ UN KAFKA AL ORIENTULUI? Despre Iran, țară care, precum Grecia, rivala sa de altădată, trăiește sub apăsătoarea obsesie a unui trecut strălucitor, se știu relativ puține lucruri în România, ca și în bătrâna Europă, de altfel. Identificând islamismul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bud, yeki na-bud - A fost odată ca niciodată - povestiri, 1921), Hedjazi (Ziba - povestiri, 1930) și, mai cu seamă, Sadegh Hedayat, cu volumele de nuvele Îngropat de viu - 1930, Trei picături de sânge - 1931, Clarobscur - 1932 și, desigur, capodopera sa, romanul Bufnița oarbă (în original, BUF-e KUR) - 1936. E o adevărată Renaștere pentru literatura și cultura Iranului modern. Fiind conștienți că literatura iraniană se află la o răscruce de drumuri, cei trei pionieri, foarte activi în viața literară, arată că este nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a sincronizat, cel puțin la nivelul intențiilor, cu cea a restului lumii, învingându-se în felul acesta un complex psihologic și cultural în egală măsură; ba, mai mult, în cazul lui Hedayat, a inventat noi forme expresive, „modelul“ suprem fiind Bufnița oarbă (o nuvelă mai mare!), în legătură cu care cititorul român avizat va vedea că nu seamănă cu nici o altă operă epică din literatura universală. Iranienii înșiși au aflat târziu că Sadegh Hedayat e cel mai mare scriitor al lor din modernitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
intelectual iranian, au un caracter complementar, pentru că-l pun în legătură cu marea cultură a lumii occidentale. Aici descoperă latențe europene ale spiritului oriental. Aici învață să se bucure (în felul lui, desigur!), să sufere (el, care avea vocația suferinței). Aici scrie Bufnița oarbă, după propriile mărturisiri, în 1931, și nu după călătoria în India, (1935-1936), așa cum susțin unii dintre exegeții operei sale. Aici, în Franța, are o primă tentativă de sinucidere. E un joc cu moartea, un exercițiu de creditare a operei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
are o primă tentativă de sinucidere. E un joc cu moartea, un exercițiu de creditare a operei: moartea - supremul lui adevăr, ficțiunea perfectă, singurul mod în care nu reușești să te amăgești („Numai moartea nu minte“, spune el e în Bufnița oarbă). Călătoria în India are valențe sincretice, e o călătorie în spirit - acolo Sadegh Hedayat „vede“ teribila uniune a două tipuri de gândire, aparent ireconciliabile: gândirea orientală și gândirea occidentală - una bazată pe fragmentarism, cealaltă, pe ideea de sistem. Stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
India are valențe sincretice, e o călătorie în spirit - acolo Sadegh Hedayat „vede“ teribila uniune a două tipuri de gândire, aparent ireconciliabile: gândirea orientală și gândirea occidentală - una bazată pe fragmentarism, cealaltă, pe ideea de sistem. Stranie premoniție scriitoricească în „Bufnița oarbă“, roman scris la Paris, în Franța! Îi plac evadările (uneori săptămâni întregi) și respinge gloria. Prietenii îi smulg manuscrisele din mână și așteaptă cu înfrigurare și cu mari emoții tipărirea lor. De multe ori, nici scriitorul însuși n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Iubirile lui mari, urmare a unor afinități elective, s-au numit Omar Khayyam (căruia i-a dedicat un strălucit studiu, Cântecele lui Khayyam) și, se putea altfel?, Franz Kafka (e bizar că Sadegh Hedayat a tradus Metamorfoza după ce a scris Bufnița oarbă!). Prin eseu sau prin opera beletristică, Hedayat repune în circuitul receptării cultura veche iraniană, prin resurecția formelor ei potențiale, prin aducerea acestora în actualitate, demonstrând că nu sunt expresia moartă a unui trecut mut, închis în el însuși. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sinteză. Fiecare dintre bijuteriile epice ale lui Sadegh Hedayat pare scrisă ca și cum ar fi ultima, ca și cum fragmentul ar oglindi întregul, iar acesta e gata să se prăbușească. „Mi-e teamă doar că mâine mor și nu m-am cunoscut încă“ (Bufnița oarbă) e semnul de recunoaștere a unei creații în care temele dominante sunt singurătatea, mizeria, obsesia morții, reincarnarea etc., iar motivele sunt tratate într-un registru stilistic adecvat, echilibrat. Personajele, în afară de el însuși, sunt bărbați și femei din copilărie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
luciditate sticloasă, Hedayat are o privire disperată pe care o poartă printre oglinzile deformante ale lumii - acest univers cu legi impenetrabile, absurde și crude, în care sufletele morților, într-o nuvelă, de exemplu, rătăcesc în căutarea unei oarecare certitudini. Romanul Bufnița oarbă (în persană, BUF-e KUR) a fost publicat pentru prima dată la Bombay, în India, în 1936, într-un tiraj confidențial (50 de exemplare policopiate), provocând un mare scandal în Iran - marile opere pătrund câteodată cu violență în conștiința publică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu numai de noutatea estetică a romanului, ci și de limbajul criptic, ceea ce dă naștere la multe interpretări. Nu întâmplător, credem, capodopera prozei persane a stârnit interesul și entuziasmul părintelui suprarealismului, André Breton, după traducerea în franceză. Calitatea esențială a Bufniței oarbe e că nu seamănă cu nici o operă din literatura universală. Ea nu se poate înscrie în nici o tipologie sau serie epică. Paradoxal, autorul se hrănește cu arhetipurile culturii vechi persane și e familiarizat cu marile literaturi ale lumii. Scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
desenator și scrib), a raporturilor secrete dintre autonomia ficțiunii și precaritatea realului. Ne gândim și la umbra autorului proiectată pe perete (un alter ego?), care „supraveghează“ procesul de elaborare a creației artistice, ajungând să semene (chiar să fie!) cu o bufniță care citește (înghite!) tot ce scrie acesta (opera absorbită de dublul obscur al naratorului!). Sunt multe secvențe narative care pot sugera ideea că ficțiunea e mai consistentă ca realitatea, că, nu-i așa?, viața imită literatura, că ficțiunea artistică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și neașteptate sinestezii semiotice - la care „participă“ semnele realului (perceput mai ales olfactiv) și semnele avatarurilor realului (percepute auditiv), călătoria onirică, motivul camerei-sicriu, care concentrează spațiul și timpul etc. În critica literară iraniană contemporană există aproape 50 de interpretări ale „Bufniței...“, în care se apelează la idei din teoria culturii, filozofie, morală, mitologie, religie, epistemologie, literatură, semiotică, drept islamic, psihologie, psihanaliză, sociologie, semantică etc. O parte din aceste interpretări (unele depășind, în ceea ce privește numărul de pagini, romanul însuși!) a fost adunată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mitologie, religie, epistemologie, literatură, semiotică, drept islamic, psihologie, psihanaliză, sociologie, semantică etc. O parte din aceste interpretări (unele depășind, în ceea ce privește numărul de pagini, romanul însuși!) a fost adunată într-o carte, cu un titlu ascunzând o nefericită iluzie: „Aceasta este «Bufnița oarbă».“ Nu „aceasta“ este «Bufnița oarbă», domnilor! Cu cât încerci să-i dai de capăt, cu atât întrebări noi răsar, întunecându-le pe celelalte, iar răspunsurile care se nasc răstălmăcesc sau anulează (prin asimilare) vechile păreri... Mania găsirii de „noduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
drept islamic, psihologie, psihanaliză, sociologie, semantică etc. O parte din aceste interpretări (unele depășind, în ceea ce privește numărul de pagini, romanul însuși!) a fost adunată într-o carte, cu un titlu ascunzând o nefericită iluzie: „Aceasta este «Bufnița oarbă».“ Nu „aceasta“ este «Bufnița oarbă», domnilor! Cu cât încerci să-i dai de capăt, cu atât întrebări noi răsar, întunecându-le pe celelalte, iar răspunsurile care se nasc răstălmăcesc sau anulează (prin asimilare) vechile păreri... Mania găsirii de „noduri și semne“, ceea ce e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nedorind neapărat să-și explice opera, ca Gide în jurnalul său, Sadegh Hedayat a încercat în discuții particulare sau în articole (răspunsuri la întrebările cititorilor), să demitizeze neintenționalitatea ideatică a cărții. Merită cu prisosință să spicuim câteva „luări de poziție“: „ «Bufnița oarbă» e plein d’effets conștiente, foarte calculate, precise [...]. Fiecare pagină e condusă ca o partitură muzicală. Pasajele care par cele mai imaginare sunt chiar cele asupra cărora am muncit cuvânt cu cuvânt. Otrava, căci e otravă înăuntru, am distilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cărora am muncit cuvânt cu cuvânt. Otrava, căci e otravă înăuntru, am distilat-o picătură cu picătură. Întâi mă întrebam ce voiam să spun, apoi căutam cea mai bună formă, tonul cel mai convenabil [...]. Unii [...] au crezut că personajul din «Bufnița oarbă» sunt eu. E adevărat, bineînțeles, eu sunt autorul, dar detașat de narator. Fiecare frază e intențională... nimic din delirul unui opioman. Când descriam scena asta înfricoșătoare, râdeam cu lacrimi. Și totuși asta e opera mea cea mai clară. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]