2,586 matches
-
universului, fără să mai lase loc și pentru altceva. Fundalul este cel al unui Napoli burghez și cult (biblioteci, cafenele, teatre, editori, golful văzut prin ochii „alienați” ai unui aloglot). Se simte puternic și acel parfum exotic ce deosebește cultura burgheză napolitană de cultura burgheză italiană: un internaționalism istoric al său, relațiile directe cu Franța și Germania etc. Sunt suficiente cele câteva citări rafinate pe care Siciliano le face din poezia lui Di Giacomo în prefața sa, ca să te determine s-
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lase loc și pentru altceva. Fundalul este cel al unui Napoli burghez și cult (biblioteci, cafenele, teatre, editori, golful văzut prin ochii „alienați” ai unui aloglot). Se simte puternic și acel parfum exotic ce deosebește cultura burgheză napolitană de cultura burgheză italiană: un internaționalism istoric al său, relațiile directe cu Franța și Germania etc. Sunt suficiente cele câteva citări rafinate pe care Siciliano le face din poezia lui Di Giacomo în prefața sa, ca să te determine s-o citești într-o
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de viață” al unor sute de mii de bărbați, femei și copii rezultă a fi aproape de neconceput pentru mintea omenească. Momentul era cel în care Napoli fusese părăsit de dominația spaniolă și de Burboni. Caracteristicile culturii populare - „diferită” de cultura burgheză - ce evoluase mai mult sau mai puțin - și, aproape cu o obsedată conștiință ideologică, „străină” ei - erau în acel moment codificate în „regulile de onoare” ale mafiei. Un cod foarte rigid. Și scris, cel puțin în ceea ce privește „lumea interlopă”1 specific
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Baudry o știu: totuși, pe de o parte, își declară nemulțumirea cu privire la explicațiile lui Freud, bazându-se excesiv pe bunul-simț; pe de altă parte, indică în Freud principalul vinovat de instituirea homosexualității ca „anomalie” față de o „normalitate” - cea a societății burgheze - acceptată de Freud în mod pasiv și poate cu lașitate. Mie nu mi se pare corect. Când spune „normalitate” (care este întotdeauna un rezultat formal și schematic), Freud înțelege în principal „normalitatea” ca un ordo naturae ce nu cunoaște întreruperi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lor biblică, dacă o aveau: dar dacă n-o aveau (ca la Roma, în Italia meridională, în Sicilia, în țările arabe), sunt gata să se „lepede” de toleranța lor populară, tradițională, pentru a adopta intoleranța maselor formal evoluate din țările burgheze gratificate de toleranță. Aici, discuția devine politică, iar cărticica lui Daniel și Baudry dedică vreo câteva pagini „momentului politic” al chestiunii. Însă analiza este dominată de o formă de anticomunism care, dacă în privința homosexualității este perfect justificat, e totuși la fel de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și „cultura” populară, am avut în ultimele luni experiențe amare. A trebuit să aflu că intelectualii italieni nu și-au pus niciodată problema „culturii” populare și nici măcar nu știu ce e. Ei cred că poporul nu are cultură pentru că nu are cultură burgheză; sau cultura sa este acea spoială de cultură burgheză pe care poate s-o învețe la școală, la cazarmă sau, în orice caz, în relațiile birocratice cu clasa dominantă. Prin urmare, că poporul trăiește într-un fel de vis precultural
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
amare. A trebuit să aflu că intelectualii italieni nu și-au pus niciodată problema „culturii” populare și nici măcar nu știu ce e. Ei cred că poporul nu are cultură pentru că nu are cultură burgheză; sau cultura sa este acea spoială de cultură burgheză pe care poate s-o învețe la școală, la cazarmă sau, în orice caz, în relațiile birocratice cu clasa dominantă. Prin urmare, că poporul trăiește într-un fel de vis precultural, adică premoral și preideologic. Unde morala și ideologia sunt
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
școală, la cazarmă sau, în orice caz, în relațiile birocratice cu clasa dominantă. Prin urmare, că poporul trăiește într-un fel de vis precultural, adică premoral și preideologic. Unde morala și ideologia sunt văzute ca fiind apanajul exclusiv al clasei burgheze (sau, mai bine spus, al intelectualilor înșiși, oameni de litere, savanți sau politicieni). Din perspectiva unei noțiuni atât de clasiste, ca să nu spunem aristocratice, de cultură, poporul este deci considerat un fel de rezervă, iar celor din popor, așa-zisa
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
am trădat stilul de viață burghez (căruia îi eram predestinat). Am încălcat orice normă și orice limită, ceea ce m-a făcut să trăiesc experiența - o experiență concretă, reală și dramatică - a universului care se întinde fără limite sub nivelul culturii burgheze. A universului țărănesc (din care face parte lumpenproletariatul urban) și a celui muncitoresc (în sensul că și un muncitor aparține trup și suflet culturii populare). Am adăugat experienței mele existențiale și interese specifice. Adică lingvistice, de exemplu. Dar și etnologice
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
fost întotdeauna religie de clasă etc. etc. Acel ceva „diferit din punct de vedere corporal” ce definește o persoană din popor este complet refulat, sau acceptat la nivel comic. Artiștii „naivi” pot, într-un anumit sens, să acrediteze asemenea echivocuri burgheze privind cultura populară și să constituie o confirmare a relației corecte de superioritate, paternalistă, cu cei ce aparțin clasei populare. În realitate, artistul „naiv” realizează o ingenuă operațiune de supunere și, în orice caz, de acceptare a culturii burgheze. Bunăvoința
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
echivocuri burgheze privind cultura populară și să constituie o confirmare a relației corecte de superioritate, paternalistă, cu cei ce aparțin clasei populare. În realitate, artistul „naiv” realizează o ingenuă operațiune de supunere și, în orice caz, de acceptare a culturii burgheze. Bunăvoința și încrederea sa îl îndeamnă către o formă de integrare, imperfectă din cauza incapacității sale de a asimila reguli și tehnici ale unei culturi diferite (asimilare la care ajunge doar după ani de studiu, adică prin transformarea propriei ființe). Artistul
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
burghez dintre artiștii „naivi”. Să luăm cartea Aventuri în vreme de război și de pace de Francesco De Gaetano. Sunt memoriile (esențiale: 66 de pagini) ale unui țăran din provincia Benevento, privitoare mai ales la participarea sa la două războaie burgheze, cel din 1915-1918 și cel din Etiopia 1 (în ambele cazuri, a căzut prizonier). O anexă foarte scurtă ne informează cu privire la ultimul capitol din viața sa (emigrarea în America). Francesco De Gaetano este practic analfabet (a făcut clasa a II
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
o aruncă asupra lucrurilor, în marea sa aventură, este cu atât mai poetică, cu cât trăiește și se exprimă la un nivel puțin spus practic: este vorba despre nivelul utilitarismului pur, pus în slujba celei mai absolute necesități. În timp ce lumea burgheză trăiește apocalipsa, De Gaetano se gândește doar cum să facă rost de o bucățică de pâine sau de o zdreanță cu care să se acopere. Inconștient de enormitatea disproporției demitizatoare, el se „descurcă” plin de bunăvoință, aproape cu bună dispoziție
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a supus anumite straturi ale claselor dominate, nu muncitori, ci mai ales lumpenproletari sau anumite populații coloniale. Astăzi, Italia trăiește pentru prima oară în manieră dramatică acest fenomen: largi straturi, care rămăseseră, ca să spunem așa, în afara istoriei - a istoriei dominației burgheze și a revoluției burgheze -, au suferit acest genocid; mai exact, au fost asimilate de stilul de viață și calitatea vieții burgheziei. Cum are loc această substituție de valori? Eu susțin că, astăzi, ea are loc clandestin, printr-un fel de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ale claselor dominate, nu muncitori, ci mai ales lumpenproletari sau anumite populații coloniale. Astăzi, Italia trăiește pentru prima oară în manieră dramatică acest fenomen: largi straturi, care rămăseseră, ca să spunem așa, în afara istoriei - a istoriei dominației burgheze și a revoluției burgheze -, au suferit acest genocid; mai exact, au fost asimilate de stilul de viață și calitatea vieții burgheziei. Cum are loc această substituție de valori? Eu susțin că, astăzi, ea are loc clandestin, printr-un fel de persuasiune ocultă. În timp ce pe
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
contra” are un dublu sens: pe de o parte, un progres real și conștient, în care comuniștii și stânga au avut un mare rol; pe de alta, un progres fals, prin care italianul acceptă divorțul din exigențele laicizante ale puterii burgheze, pentru că cine acceptă divorțul este un bun consumator. Iată de ce, din dragoste față de adevăr și dintr-un simț dureros de critic, pot să ajung și la următoarea previziune apocaliptică: dacă ar trebui să prevaleze, în masa celor care au spus
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
câteva versiuni în volumul Domus taciturna) din bucolicii siracuzani Bion și Moschos, din Cleanthes, Pindar, din sonetele lui Michelangelo și, fragmentar, din Dante (Infernul, cânturile I și II). În comedia Sapho (1915), iluzia vieții antice e convingătoare, dar modelul comediei burgheze de salon oferă, inadecvat, majoritatea soluțiilor dramatice. SCRIERI: Aquile, Câmpina, 1913; Sapho, București, 1915; Domus taciturna, București, 1916. Repere bibliografice: Duiliu Zamfirescu, Ion Al-George, „Aquile”, AAR, partea administrativă, t.XXXVI, 1913-1914; N. Bănescu, Ion Al-George, „Domus taciturna”, CL, 1916, 7-8
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
creat În Ungaria o stare de confuzie și liberalism” (sublinierea ne aparține). „«Cercurile reformei» reprezintă, În fapt, o deviere de dreapta, care sub pretextul Înnoirii partidului, urmăresc lichidarea acestuia, și o dată cu el, desprinderea Ungariei din sistemul socialist și instaurarea orînduirii burgheze. Singura forță care ar fi În măsură să Întoarcă Ungaria de pe acest drum este armata” (p. 79). Toate aceste formațiuni, mai ales cele din Polonia, Ungaria, RDG și Cehia, au Încercat să formuleze doctrinar schimbările de necesitatea cărora erau conștiente
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
duc la compromisuri stranii; Imre Pozsgay acceptă ca, În noua Constituție, sistemul politico-social să fie definit după cum urmează: „Republica Ungară este stat juridic [presupunem că este vorba despre stat de drept], independent, democratic, În cadrul căruia se afirmă deopotrivă valorile democrației burgheze și ale socialismului democratic” (p. 188). În cele din urmă, la 9 octombrie, În cadrul congresului, formula de compromis este Întronată prin alegerea lui Rezsö Nyers ca președinte al partidului, redenumit Partidul Socialist Ungar. Era și momentul să aibă loc o
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Poeme (1971), Armura de aer (1973) - nu comportă schimbări de ton sau de manieră poetică. În perioada proletcultistă, când poetul îmbrăcase „cămașa de forță a tăcerii”, iar poezia sa fusese considerată de critica oficială „decadentă și afectată de morbul putreziciunii burgheze”, imaginarul i-a fost impregnat de simboluri care vorbeau despre irealitate, inconsistență, fragilitate și volatilitate, ca un reflex al circumstanțelor istorice opresive. L. este - în perioada liberalizării culturale de la sfârșitul anilor ’60 - un poet al rigorii suave, al lucidității fragile
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
de publicistică literară. Remarcabil este efortul criticului de a scăpa de tarele sociologizante ale vremii printr-o cercetare riguroasă a izvoarelor biografice și prin analiza mijloacelor artistice ale textului. Astfel, se observă coexistența unor formulări de sorginte ideologică („esența școlii burgheze” - „caracterul de clasă”, religia creștină - „dimensiune otrăvitoare” ș.a.) cu investigarea surselor, ceea ce duce la descoperirea unor mărturii noi despre anii de școală ai lui Sahia la Liceul Militar din Craiova și la „Sf. Sava” din București. Nu sunt escamotate înclinațiile
MARCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288002_a_289331]
-
se datora unei segregări mult mai pronunțate a populației pe criterii de clasă și funcție. Fiecare zonă a Parisului a căpătat un tot mai pronunțat caracter distinctiv din punct de vedere al ținutei vestimentare, activității și situației materiale - zona comercială burgheză, cartierul rezidențial al celor Înstăriți, suburbia industrială, cartierul artizanilor, cartierul boem. Grație simplificărilor eroice ale lui Haussman, orașul era mult mai ușor de condus, de administrat și de „descifrat”. După cum se Întâmplă În cazul majorității proiectelor ambițioase de impunere a
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
caracteristică majoră se dovedește a fi tocmai schimbarea - e aidoma stăpânirii unei tornade. Marx nu a fost singurul care a afirmat că „revoluționarea constantă a producției, perturbarea neîntreruptă a tuturor relațiilor sociale, permanenta incertitudine și agitația sunt ceea ce distinge epoca burgheză de toate perioadele anterioare”. Experiența modernității (În literatură, artă, industrie, transporturi și cultură populară) a fost, mai presus de toate, una a vitezei debusolante, a mișcării și a schimbării destabilizante pe care autoproclamații moderniști le găseau stimulante și eliberatoare. Poate
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
și cooperare armonioasă bazat pe industria mecanizată cea mai modernă și pe cel mai rigid sistem de contabilitate și control”. „Ultimul cuvânt al capitalismului În această direcție, sistemul Taylor - ca toate progresele capitaliste -, Întrunește În sine bestialitatea rafinată a exploatării burgheze și o serie de valoroase cuceriri științifice privind analiza mișcărilor mecanice din timpul muncii, eliminarea mișcărilor inutile și neîndemânatice, elaborarea celor mai bune metode de muncă, introducerea celor mai bune sisteme de evidență și control, etc. Republica Sovietică trebuie să
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
parte, nevoia de disciplină strictă provenea din faptul că dușmanii revoluției erau mai bine Înarmați și mai versați. Astfel se explică de ce „libertatea de a critica”, Întâlnită În rândul forțelor revoluționare, nu putea decât să favorizeze oportuniștii și supremația valorilor burgheze. Lenin folosește din nou o analogie militară pentru a lămuri lucrurile: „Mărșăluim În grup compact pe un drum abrupt și greu, ținându-ne strâns de mână unul pe altul. Suntem Înconjurați din toate părțile de dușmani, care trag fără Încetare
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]