2,510 matches
-
Povestirile avându-l ca protagonist pe Neagu Beagu îl înfățișează și în postura - nu mai puțin autentică și atractivă - de scriitor pentru copii. SCRIERI: Dragostea noastră cea de toate zilele, București, 1934; Nimic despre Japonia, Călărași, 1935; Sunt soldat și călăreț, București, 1937; Neagu, București, 1937; Turnul Babel, București, 1940; ed. București, 1999; 4 pe trimestrul 2, București, 1941; Fetele au crescut, București, 1943; Soldatul Neață în război, București, 1943; Pățaniile soldatului Neață, București, [1943]; Teatru în bețe, pref. Pamfil Șeicaru
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
pe stadioane, București, 1968; Din fotoliul 13, pref. Aurel Baranga, București, 1969; Un catâr binecrescut, pref. Aurel Martin, București, 1970; Fotbal cu pâine, București, 1971. Traduceri: Marcelle Tinayre, Madame de Pompadour, București, 1945. Repere bibliografice: Dan Petrașincu, „Sunt soldat și călăreț”, DMN, 1937, 10 858; G. Călinescu, „Sunt soldat și călăreț”, ALA, 1937, 854; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 266; Perpessicius, Opere, IX, 156-158, 433-435; Călinescu, Ist. lit. (1941), 844, Ist. lit. (1982), 929; Popa, Dicț. lit. (1977), 469; Opriș, Reviste
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
București, 1969; Un catâr binecrescut, pref. Aurel Martin, București, 1970; Fotbal cu pâine, București, 1971. Traduceri: Marcelle Tinayre, Madame de Pompadour, București, 1945. Repere bibliografice: Dan Petrașincu, „Sunt soldat și călăreț”, DMN, 1937, 10 858; G. Călinescu, „Sunt soldat și călăreț”, ALA, 1937, 854; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 266; Perpessicius, Opere, IX, 156-158, 433-435; Călinescu, Ist. lit. (1941), 844, Ist. lit. (1982), 929; Popa, Dicț. lit. (1977), 469; Opriș, Reviste, 99-100; Traian Stoica, O convorbire cu Pericle Martinescu despre Neagu
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
Eminescu, Arthur Rimbaud) dovedește fie un teribilism juvenil, fie o îngrijorătoare megalomanie. Odată cu Lupoaica albă (1976), „Cavalerul Blândei Figuri” își creează „o mică mitologie proprie, în care ironia își desface din candoare simbolurile: șarpele, floarea, pasărea (păunul), melcul, lira, poetul călăreț” (I. Negoițescu). În pofida unei înrudiri cu lirica fantezismului modern românesc, de la Emil Botta la Emil Brumaru, versurile din Jurământ pe apa vie (1977), În hainele scumpe-ale mierlei (1982), Puterea lunii (1985), Viața și vremea (1987), Cartea de argint (1991) și
MUSCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288327_a_289656]
-
conținătoare de o tot atât de nedatabilă poezie. Se poate vorbi aici și de un adevărat panlirism, chiar epicul îndeplinește, în acest orizont, funcții poetizante și adesea nu e decât pretext sau suport al câtorva repere indispensabile. În timpul secetei din ’46 un călăreț necunoscut strigă unui țăran, uscat de foame ca toți consătenii, că „vine gârla”. Ar fi plouat la munte. De teamă ca apa să nu fie oprită în șanțuri de morarii din satele de sus, bărbații încalecă și, înarmați cu ce
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
pe cele mai puternice balene, lăsîndu-le acolo alături de epavele navelor sfărîmate. Ea nu cunoaște mila și nu se supune nici unei puteri, în afara celei pe care o are ea însăși. Gîfîind și fornăind ca un armăsar zălud care și-a pierdut călărețul în luptă, oceanul fără stăpîn cotropește pămîntul. Gîndiți-vă la viclenia mării, amintiți-vă cum făpturile ei cele mai temute lunecă sub apă, invizibile de cele mai multe ori și mișelește ascunse sub cele mai frumoase tonuri azurii. Gîndiți-vă de asemenea la splendoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Vedele zăceau în fundul apelor; de aceea, Vișnu s-a incarnat într-o balenă și, cufundîndu-se astfel în adîncuri, a salvat cărțile sfinte. N-a fost oare acest Vișnu un balenier, așa cum un om care călărește pe-un cal e numit călăreț? Perseu, Sfîntul Ghergho, Hercule, Iona și Vișnu! Asta zic și eu, listă! Care alt club se poate lăuda cu o listă de membri fondatori, ca aceea a vînătorilor de balene? Capitolul LXXXII IONA DIN PUNCT DE VEDERE ISTORIC în capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
necontenit sub vînt. Văzută de pe puntea lui Pequod, cînd vasul se ridica pe o colină de apă, mulțimea asta de jeturi aburoase, ce se învălătuceau în văzduhul albastru, îți evoca miile de hornuri vesele dintr-o metropolă, întrezărite de vreun călăreț ajuns pe un deal într-o dimineață, dulce de toamnă. Aidoma unei armate în marș ce se apropie de un defileu neprietenos din munți, iuțindu-și pasul, pentru a lăsa cît mai grabnic în urmă primejdioasa trecătoare și a se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ar fi putut trăda o asemenea panică. Dar această timiditate vremelnică e caracteristică aproape tuturor animalelor gregare. Deși se unesc în turme de cîte zeci de mii, bizonii cu coamă de leu din Vestul Americii fug nu o dată în fața unui călăreț solitar. Gîndiți-vă de asemenea la oamenii dintr-o sală de teatru care, la cea mai mică alarmă de incendiu, dau buzna spre ieșire, înghesuindu-se, călcîndu-se în picioare și îmbrîncindu-se fără milă, mai-mai să se omoare unii pe alții. De
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oricărui uragan. Și totuși, în depărtare vedeam zbuciumul cercurilor concentrice, vedeam cum se succed grupuri de cîte opt sau zece balene, rotindu-se cu repeziciune, aidoma unor cai de circ în jurul unei arene și înotînd umăr lîngă umăr, încît un călăreț titanic ar fi putut lesne sări în spinarea balenelor din mijloc. Balenele îngrămădite în jurul axului central al turmei erau atît de numeroase, încît deocamdată nu întrevedeam nici o posibilitate de scăpare. Trebuia să așteptăm să se deschidă o breșă în zidul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ne dăm seama mai tîrziu - se depărtase brusc de ambarcațiunea noastră, trăgînd după ea jumătate din saula harponului: iar în cumplita agonie provocată de rana aceea, se repezea acum printre cercurile rotitoare, semănînd panică pe unde trecea, întocmai ca deznădăjduitul călăreț solitar Arnold în bătălia de la Saratoga. Oricît de chinuitoare i-ar fi fost rana și oricît de înfricoșător ar fi fost acest spectacol, totuși oroarea deosebită pe care părea s-o inspire celorlalți din turmă, se datora unei cauze pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pas de-a lungul unei păduri care, la căderea nopții, părea nesfârșită și de unde se ridica mirosul ultimelor bucăți de gheață ascunse prin hățișuri. Nikolai știa că peste câteva clipe calul avea să-și repete jocul, privirea aceea întoarsă spre călăreț, insensibila încetinire a mersului. Va trebui atunci să-l certe cu blândețe, cu glas scăzut: „Ho, leneșule! Uite că nu vrea decât să doarmă. Bine, bine, dacă așa stau lucrurile, o să te vând la bandiți. Ai să vezi...“ La vorbele
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
totul. Nu mai erau motive. Un câmp abandonat ca dintr-un capriciu. Nici o arătură, nici o sămânță de două primăveri. Iar acolo, pe panta care coboară spre un jgheab, corpul înnegrit și umflat al unui cal. Și croncăniturile care, la apropierea călărețului, sfâșie liniștea. Totuși, capriciul fusese cel care îl îmbătase la începutul războiului. Comisarii vorbeau despre lumea cea nouă, iar prima noutate era că puteau să nu mai iasă la arat. Iac-așa, dintr-o toană. El avea pe atunci douăzeci și patru
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
repaus!“ Nu din cauza părului roșcat era numit el astfel, ci din cauza șireteniei. La început, Nikolai crezuse că acel cal era pur și simplu încăpățânat. Într-una din primele lupte, Vulpoiul refuzase să pornească la atac împreună cu ceilalți. Aproximativ cincizeci de călăreți trebuiau să țâșnească dintr-un crâng, pentru a se năpusti asupra soldaților care se pregăteau să treacă prin vad împreună cu un convoi de căruțe. Comandanții făcuseră semn, cavaleria se aruncase înainte, însoțită de un vârtej de crengi rupte. Dar calul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
îl lovise cu palma peste bot. Lucrul cel mai rău era că atacul părea dinainte câștigat. Pe mal, soldații luați prin surprindere n-aveau nici măcar timp să pună mâna pe pușcă. Iar el încă lupta cu afurisitul ăla de cal. Călăreții erau la o sută de metri de inamic, urlau deja de bucurie, când două mitraliere, într-un tir cumplit din flancuri, porniseră să secere cu precizia țintirii calculate mai înainte. Călăreții cădeau fără să priceapă că era vorba de o
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Iar el încă lupta cu afurisitul ăla de cal. Călăreții erau la o sută de metri de inamic, urlau deja de bucurie, când două mitraliere, într-un tir cumplit din flancuri, porniseră să secere cu precizia țintirii calculate mai înainte. Călăreții cădeau fără să priceapă că era vorba de o capcană. Cei care izbutiseră să se întoarcă din drum erau urmăriți de un escadron ivit din mărăcinișurile care acopereau malul. Nikolai ajunsese în tabără însoțit doar de o mână de supraviețuitori
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
afla probabil acolo de mai multe zile... Aveau să iasă curând din pădure. Se ghicea deja câmpia, în ultima sclipire roșiatică a amurgului printre spațiile goale dintre crengi. Deodată, Vulpoiul își repetă manevra: cu capul plecat, cu ochii căutând privirea călărețului. Nikolai îl bruftui, amenințându-l că-l va vinde la târg. Calul înainta, dar fără tragere de inimă. Panta nisipoasă care trebuia să se deschidă spre răspântie nu se ivea încă. Dimpotrivă, în dreptul ultimilor copaci din pădure, drumul începu să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
nouă și începu să fricționeze trupul acela care se lăsa în voia lui, precum cel al unui copil... O îmbrăcă cu alte două cămăși, o ajută să-și tragă pantalonii, o culcă lângă foc, înfășurată în mantaua lui lungă, de călăreț... În timpul nopții, ațipea câteva minute, apoi se ridica pentru a înteți focul. Ducându-se după lemne, mai departe, se întorcea, vedea focul lor și un cerc mișcător de lumină înconjurat de beznă, delimitat de dansul flăcărilor. Și trupul acela adormit
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
plopi-de-munte... Se pregătea să iasă în drum, când deodată se auzi un tropot de copite. Zgomotul creștea atât de rapid că nu putea fi decât al unui cal în galop. Nikolai mișcă ușor hățul, se trase în spatele unui copac. Un călăreț se ivi pe drum. Un militar încovoiat peste coama calului, unit cu acesta într-o săgeată neagră, care brăzda în goană trunchiurile mestecenilor. Chipul îi era încremenit într-o grimasă ce-i dezvelea dinții. „Un nebun!“, își spuse Nikolai, dând
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
extraordinara putere a energiei pulsionale. Evocă înflăcărarea, forța, elanul, dinamismul, dorința. Considerat drept cea mai frumoasă cucerire a omului, reprezintă, atunci când este dresat, stăpânirea inteligentă a instinctelor, folosirea pulsiunii în serviciul unor misiuni nobile. Iată de ce eroii, prinții, sfinții sunt călăreți iscusiți, deținând controlul asupra vieții lor pulsionale. Noțiunea de supunere a energiei interioare se regăsește în imaginile frâului și șeii, dar și a cowboy-ului ce prinde cu lasoul un cal sălbatic. În vis, calul reprezintă energia subiectului. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
un nas, o ureche, o gură [...] / Doamne, sunt fericită.” Lirismul rece-justificativ reconsideră vechile patetisme, evitând o poezie propriu-zisă a proceselor de conștiință, dar adăugând o anume gravitate, de esență morală, noii etape poetice: „Ei, da, nu-i ușor / să fii călărețul și calul și spada / să fii și satira, să fii și balada / [...] Sub vreme să fii și să-i fii ziditorul”. Tema măștii se instalează solid și va reapărea constant în culegerile următoare, la fel cea a trecerii implacabile a
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
eșecuri, vicii, mizerie fiziologică și scăderi morale”. SCRIERI: Dosarul Bacovia, vol. I: Eseuri despre om și epocă, Bacău, 1999; Despre șapcă și alte lucruri demodate, Bacău, 2001. Ediții: Calistrat Hogaș, Amintiri dintr-o călătorie, postfața edit., București, 1974; Eusebiu Camilar, Călărețul orb, pref. edit., București, 1975; B. Delavrancea, Discursuri, postfața edit., București, 1977. Repere bibliografice: Cioculescu, Itinerar, IV, 409; Dan Zamfirescu, Via magna, București, 1979, 289; Grigurcu, Critici, 17; Theodor Codreanu, Bacovia. O biografie temeinică, ALA, 2000, 509; C. Stănescu, „Un
CALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286039_a_287368]
-
săraci. O expresie necizelată, dar viguroasă, rod al exaltării și furiei, definește mai degrabă un temperament decât un artist. La polul opus, desprinse de condiționarea socială, sunt versurile din ultima parte a vieții, adunate în volumele Poezii (1964) și, postum, Călărețul orb (1975). Poetul este parte a viziunilor sale, iar contemplația tinde către o participare onirică la existența eternă. Umanitatea pare dizolvată în desfășurarea cosmică, în virtutea consubstanțialității universale. Totul devine semn sau manifestare a simbiozei dintre terestru și ceresc, prin lumină
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
București, 1960; Pământul zimbrului, București, 1962; Inimi fierbinți, București, 1963; Poezii, București, 1964; Viforul, București, 1966; Farmecul depărtărilor, București, 1966; Clopote în amurg, București, 1969; Turmele. Cordun. Avizuha. Valea hoților, postfață Silviu Dan Gheorghiu, București, 1971; Satul uitat, București, 1974; Călărețul orb, îngr. și pref. Constantin Călin, Cluj-Napoca, 1975; Cartea de piatră, îngr. și pref. Constantin Călin, București, 1981. Traduceri: N.V. Gogol, Însemnările unui nebun, pref. Eugen Schileru, București, 1945, Povestiri din Petersburg, București, 1952 (în colaborare cu Ada Steinberg), Mantaua
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
el. Impacientat, face semn germanului să-l lase în pace. Mai aruncă o ocheadă asupra rândurilor de bănci suprapuse din jurul arenei elipsoidale și, cu părere de rău, se dă jos încet de pe taburet. Dar nu se clintește din loc, deși călărețul treapădă lângă el. Este preocupat. De ce n-o fi vrut împăratul să se țină jocurile în teatrul lui Statilius Taurus, la sud de Câmpul lui Marte? Măcar amfiteatrul de acolo este din piatră și marmură. Aici predomină lemnul. Bine măcar că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]