3,031 matches
-
de la Dunăre. El a atacat trupele ruse trimise de Iaroslav, care, în drum spre Constantinopol, au debarcat pe țărmul de apus al Mării Negre, după care a angajat lupte cu pecenegii la Dunărea de Jos.15 În urma neînțelegerilor dintre cele două căpetenii pecenege, Tyrach și Kegenes, acesta a trecut în sudul Dunării cu cei 20.000 de supuși ai săi, în regiunea Silistrei, unde a fost bine primit și avea obligația de a apăra frontiera bizantină. Dar ceilalți pecenegi de sub conducerea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
român se pare), numit și Chalis de la Dristra, Sesthlav și Satzas (Saccea), care stăpâneau Vicina (Isaccea), în nord, și celelalte orașe din sudul Dobrogei (cf. Anna Comnena, VI, 14, 1, în Fontes, III, p. 89). Iorga apreciază numele celor trei căpetenii dobrogene ca fiind etnonime arhaizante. Unul din ei deținea Dârstor, Tatos, se pare, iar ceilalți stăpâneau Vicina și alte cetăți, ceea ce înseamnă Dunărea dobrogeană întreagă și părțile învecinate. Din aceste evenimente și fapte rezultă că, în secolul al XI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se întindea stăpânirea acestora, este o evidență că pe teritoriul din Paristrion se închegau noi formațiuni politice locale. Conducătorii lor, ca și o bună parte a populației, erau probabil alogeni la un moment dat. Însă, indiferent de originea etnică a căpeteniilor lor, formațiunile politice aparțineau celor care au contribuit la dezvoltarea societății locale. Aceste căpetenii alogene (la fel ca și în nordul Dunării), au putut aduce o mai bună organizare și apărare militară a societății locale, dar pierzându-și caracterul nomad
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noi formațiuni politice locale. Conducătorii lor, ca și o bună parte a populației, erau probabil alogeni la un moment dat. Însă, indiferent de originea etnică a căpeteniilor lor, formațiunile politice aparțineau celor care au contribuit la dezvoltarea societății locale. Aceste căpetenii alogene (la fel ca și în nordul Dunării), au putut aduce o mai bună organizare și apărare militară a societății locale, dar pierzându-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna Comnena, scria că "Dunărea poartă corăbii mari cu poveri grele", referire la negoțul ce se făcea în zonă, cu produse ca vin, untdelemn, stofe, mărfuri de lux, în general, destinate căpeteniilor alogene, dar și fruntașilor locali de la Dunăre. Geograful arab Edrisi (c. 1150) menționează orașul Dristra, cu străzi largi, bazare, mărfuri din belșug, în condițiile în care barbarii înșiși beneficiau de produsele schimbate în zonă. El precizează că de la Dristra sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locuită. Față de Imperiu, care stăpânea Dunărea și controla vămile, și urmărea o stăpânire directă prin autoritatea militară, însă în fața intențiilor dominatoare ale lui Nestor, locuitorii din Dârstor preferau să asculte de Tatos, pe care cronicarul bizantin Attaliates îl prezintă drept căpetenia lor. El este un stăpânitor recunoscut, având drept centru al puterii sale Dârstorul, iar o participare românească la această "viață de autonomii orășenești tutelate de barbari" (Iorga) este indiscutabilă. Împotriva lui Tatos, împăratul bizantin a organizat o campanie militară, el
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XI-lea, și-au continuat existența și în secolul al XII-lea, până la restaurarea graniței dunărene de către împăratul Manuel Comnenul. În cursul luptei dintre bizantini și unguri, angajate la granița din Banat, este implicat și hanul cuman Țelgu și o căpetenie ardeleană, Solomon, cumanul venit de peste Dunăre în fruntea elementelor locale este învins de bizantini, dar atacurile continuă. Surse bizantine vorbesc despre faptul că Andronic, ruda împăratului Manuel, fugar, traversează Moldova, dar, la hotarele Haliciului, el a fost capturat de vlahi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, fără a întâmpina rezistență, unde a primit asigurări formale de supunere ale locuitorilor. El a dat foc grânelor și a instalat garnizoane bizantine în cetățile numeroase ale răsculaților, după care s-a întors la Constantinopol (cf. Choniates). În timpul acesta, căpeteniile răsculaților "căpătând ajutorul cumanilor, au intrat în patria lor, Moesia", (adică au revenit în sudul Dunării), pe care au găsit-o "părăsită și golită de armata bizantină". Dar răsculații "nu s-au mai mulțumit să poată păstra ceea ce era al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan Borilă a venit o oaste condusă de comitele Ioachim de Sibiu, alcătuită din "sași, români, secui, pecenegi", iar când a ajuns la râul Obozt (Olt), "trei căpetenii din Cumania ieșindu-i înainte a dat lupta cu ei, dintre care doi au fost uciși, iar al treilea, Karaz, a fost trimis legat la rege".30 În jurul lui 1200, pe Argeșul Superior, exista un centru de putere, pus în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sviatopolk, refugiat la pecenegi, în iarna 1018-1019, pentru ajutor împotriva lui Iaroslav cel Înțelept, cneazul Kievului. Aceasta este o dovadă a existenței unei formațiuni ce dispunea de resurse militare importante. Un alt episod ar fi cel din 1148, când o căpetenie "cumană", Lazăr, a înfrânt armata bizantină în nordul Dunării. La sfârșitul secolului al XII-lea, în lupta Asăneștilor cu Bizanțul, ei apelează la românii din nordul Dunării. Acestora li s-au alăturat și cumanii, care dominau această regiune. Un nucleu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după cutume (norme) ancestrale, iar privilegiul care consfințea dreptul tradițional de autoguvernare a autonomiei lor era "libertas siculorum". În secolul al XIII-lea, diverse comunități autonome secuiești, universitates, tind să se grupeze într-un corp teritorial-etnic, sub un "comes siculorum", căpetenie unică. Înființarea în secolul al XIII-lea, sub controlul regalității, a instituției comesului a dus la constituirea autonomiei teritorial-etnice a secuilor din Transilvania. Însă criza regatului, din jurul anului 1300, a adus modificări în regimul politic al secuilor: comesul lor trece
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Sviatoslav în sudul fluviului, aliații săi au fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor) au ajuns în solda ungurilor încă sub urmașii lui Arpad, în prima jumătate a secolului al X-lea. Dar între cele două etnii asiatice au existat și conflicte, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autoritatea lui Tyrach, iar celelalte două pe cea a lui Kegen. Între cele două grupări rivale au izbucnit ciocniri militare încât triburile lui Kegen au fost silite să-și afle refugiul în sudul Dunării, unde, după convertirea la creștinism a căpeteniilor, au intrat în serviciul împăratului. Ajunși aici, ei au continuat luptele cu pecenegii lui Tyrach, rămași în nord, și au năvălit în stânga Dunării. În acest moment, mijlocul secolului al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre, în sud, și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la Don până la zonele deluroase ale Siretului, spune că ei s-au stabilit în Câmpia munteană, în Bărăgan (termenul este turanic), în regiunea opusă Dârstorului. Pecenegii sosiți la Dunăre erau împărțiți în triburi, fiecare din ele avea în frunte pe căpetenia lui ereditară. Dintre triburile pecenege, unul se afla în vecinătatea Bulgariei, în Muntenia, iar altul în vecinătatea Ungariei, probabil în sudul Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămas în preajma fluviului, iar la scurt timp după luptă s-a declanșat o nouă invazie. Principalele efective turanice care au pătruns în Imperiu, în preajma luptei din 1091, proveneau din bazinul Niprului, este semnificativă participarea la războiul cu pecenegii a unor căpetenii cumane, Tugarkan și Boniak, menționați și de Anna Comnena.8 În anii 1091-1092, cumanii au năvălit sub conducerea lui Kopuleh în Transilvania și regiunea Tisei, după ce au străbătut transversal Moldova, ei proveneau din regiuni îndepărtate, fiind instigați de cnejii ruși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
invaziile cumane în sudul Dunării, teritoriul Imperiului fiind atacat din nou-de pildă, în 1148, ca răspuns la atacul cuman, împăratul Manuel Comnenul îi urmărește în persoană la nord de Dunăre. În această împrejurare, în mâinile bizantinilor cade prizonier una din căpeteniile barbarilor (cumanilor), Lazăr, nume neobișnuit pentru turanici, de unde deducem că era un autohton supus cumanilor sau un nomad creștinat.9 După câțiva ani, cumanii organizează o nouă incursiune în Imperiu, cu forțe mai numeroase, ei înfrâng armata bizantină și revin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării. În urma acestor atacuri, trupele bizantine ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci. Forțele militare ale cumanilor din teritoriile extracarpatice erau sporite și prin cooperarea forțelor locale ale autohtonilor Lazăr, menționat mai sus, ar putea fi o căpetenie românească. Pe de altă parte, năvălirile cumane, de la mijlocul secolului al XII-lea, n-au avut amploarea celor de la sfârșitul celui de-al XI-lea, acestea au afectat doar teritoriile de la Dunăre. În a doua parte a domniei lui Manuel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atacurile cumane asupra Haliciului, ca și asupra Transilvaniei. Una din cauzele aducerii, în 1211, a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei sunt și aceste atacuri. Iar când, în 1213, comitele Ioachim de Sibiu a fost trimis în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
calități politice și militare, care a personificat acest destin istoric excepțional a fost Temugin (Temuujin) supranumit Gingis-han (Cinghis-haan), fiul lui Yesuhey-baatar. Numele său avea sensul de "oceanic", "necuprins", "universal". Descendent al unei familii aparținând aristocrației tribale mongole, acesta era o căpetenie tenace, o personalitate charismatică, dotată cu însușiri alese de organizator și strateg militar. El era născut în 1155, după istoricii mongoli (preluați de Rașid ad-Din), sau în 1162, după cronicile chineze, la data de 16 aprilie. Sub conducerea lui Temugin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor ținuturi: "În toată lumea, nu pot exista pământuri mai frumoase ca acestea". După întoarcerea din expediție, Gingis, bucuros de cele aflate, a acordat lui Djuci, primul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Stepa Cumanilor (Deșt-i Kâpciak), o parte a turanicilor care nu au acceptat să se supună s-au refugiat spre Caucaz, sudul Dunării și Ungaria. Grupul cel mai numeros de cumani, apreciat la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia lor Kuthen, a obținut permisiunea regelui Bela IV al Ungariei de a se așeza în țara sa, în 1239. În același timp, alte cete de cumani au trecut Dunărea în ținuturile balcanice (bulgare). În legătură cu migrația cumanilor, cronicarul oriental Ibn Tagribirdi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nomazii au intrat în legătură cu suveranul "vlahilor", Unus-han, care a acceptat stabilirea lor într-o regiune stăpânită de el. Dar, ulterior, acesta și-a schimbat atitudinea binevoitoare față de cumani și i-a atacat. Se pare că acel "Unus-han" nu este o căpetenie din nordul Dunării, ci Ioan Asan II, țarul vlaho-bulgar, ce stăpânea la sud de Dunăre. Izvoarele bizantine confirmă ostilitatea bulgarilor față de stabilirea cumanilor în sudul Dunării, în urma presiunii mongole. După cucerirea Rusiei, continuându-și înaintarea spre apus, în iarna 1240-1241
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
După cucerirea Rusiei, continuându-și înaintarea spre apus, în iarna 1240-1241, mongolii și-au regrupat forțele și și-au stabilit principalele baze de atac în teritoriile rusești apusene. Invadarea Europei centrale, a doua etapă a campaniei, a fost minuțios pregătită, căpeteniile mongole s-au străduit să obțină informații precise, detaliate, despre statele ce urmau să fie atacate. Izvoarele contemporane nu ne dau informații despre numărul luptătorilor mongoli care acționau divizați în mai multe armate-acțiunile lor militare erau de o mare mobilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Kadan a acționat în sudul regatului, în Croația, și apoi pe țărmul Adriaticei, în Dalmația, în urmărirea regelui Bela, pe care au încercat să-l captureze.18 După victoria de la Mohi și ocuparea teritoriilor ungare de la est de Dunăre, căpeteniile mongole au trecut la împărțirea lor, în intenția de a rămâne acolo statornic, precum anterior hunii și avarii. Într-adevăr, odată armata regească distrusă și Ungaria cucerită, a urmat instalarea temeinică a stăpânitorilor mongoli, care s-au pregătit pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
orașului Alba Iulia și evocă imaginea cadavrelor și a ruinelor într-un oraș devastat cu cruzime (Rogerius, op. cit., p. 55-56, 94-96). Retragerea mongolă din Europa centrală, în primăvara lui 1242, are cauze complexe: nu doar moartea marelui han, neînțelegerile dintre căpetenii mongole, dar și faptul că forțele lor se aflau de șase ani într-o campanie grea și istovitoare, fiind sleite de puteri în urma luptelor, hărțuielilor, privațiunilor și intemperiilor. Se pare că Batu, mare comandant militar, a apreciat că regiunile din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]