7,266 matches
-
care mă și jenez. - Mă bucur Olga, mă bucur sincer și, fiindcă tot ai pus cărțile pe masă, află că și eu sunt, dacă nu pe un drum ca al tău pavat cu dale de siguranță, sper că măcar o cărare, ceva se Înfiripă. A apărut la orizon o persoană de care m-aș putea îndrăgosti. Am folosit cuvântul cărare, fiindcă întotdeauna îmi iau niște rezerve cerute în asemenea situații. Deși niciodată nu m-am condus după aparențe, de această dată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
că și eu sunt, dacă nu pe un drum ca al tău pavat cu dale de siguranță, sper că măcar o cărare, ceva se Înfiripă. A apărut la orizon o persoană de care m-aș putea îndrăgosti. Am folosit cuvântul cărare, fiindcă întotdeauna îmi iau niște rezerve cerute în asemenea situații. Deși niciodată nu m-am condus după aparențe, de această dată, mă duce gândul că am șansa de a păși cu dreptul. - Cum îl cheamă? voi să afle Olga. - Să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pământ și care acum îi îngreunează mersul. Taie-le cu cuțitul. În spatele lui nu mai era nici un perete al dormitorului, nici noptiera, nici măcar televizorul, doar Daniel, care își făcea drum cu lama groasă a cuțitului, lăsând în urmă o adevărată cărare. Emil îl ascultă. Picioarele lui călcau lianele tăiate ca și cum ar fi plutit peste ape. Amândoi înaintau greu, dar încercau să nu-și julească mâinile și picioarele. Ploaia continua să cadă și să înmoaie pământul, care se făcea tot mai cleios
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ajungă în gură, dar lui Emil i se păru că avea gust de ceai rece. — Dacă ne drămuim pachetul ne ajunge până mâine. Nimic nu e mai enervant decât umezeala asta. Daniel îi întoarse spatele și călcă mai departe pe cărarea proaspăt făcută. Ploaia îi aluneca sub haine, picăturile i se scurgeau pe urechi, pe gât și apoi pe umeri. Cuțitul se balansa ușor între degetele ude. Amândoi păreau fântâni arteziene din care apa țâșnea inegal și, prin fiecare por, fântânile
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cu Alex se întâmplă ceva. Ce? Poate da, poate nu! Atunci, cum pot să-mi explic unde a pierdut căldura din vorbe, tandrețea din gesturi... Pleacă dimineața mai devreme la șantier și vine seara târziu. Se pare că a rătăcit cărarea spre casă. Nu vreau să plâng, la ce mi ar folosi? Nici mie și nici lui nu ne-ar aduce un plus de fericire. Am să lupt cu mine. Cu el n-am să pot. Dacă a pierdut din iubirea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
un fel anume, lăsând, pe dedesupt, loc, printr-un laț prin care putea încăpea, cu oarecare ușurință, un mistreț, o căprioară, o ciută mai tânără, ori un mascul de cerb, nu prea mare, iar când animalul își urma calea, pe cărarea bătucită, voind să treacă în partea opusă a copacului capcană, prin laț, și atingea lațul, declanșând eliberarea vârfului, iar acesta pornea spre cer, cu mare viteză, copacul revenind la poziția sa normală, verticală, lațul apuca în el animalul căzut pradă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
pierdut drumul, ha? Fără îndoială că te întrebi ce pot să fac în cimitir la ora asta din noapte. Nu-ți fie frică, trăiesc cu morții; sunt gropar. Nu-i nimic rău în asta, ha! știu și cele mai mici cărări de pe aici. Ca să vezi, astăzi am fost să sap un mormânt și din pământ a ieșit acest vas. Știi, e un vas de Ragheh, din vechiul oraș Rey, ha! Și-apoi, nu-i nimic, ți-l dau ca amintire. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-atât de multă lume ... ! Eu sunt adult, copil hoinar {i mie viața-mi place. Nu am nici limite, nici hotar În dorul meu de pace. Am hotărât să fiu normal Dar fără suparare, Am cam ieșit din tipar Aleg altă cărare ... ! Nu mai aștept ca cei de sus Să îmi trimit-o scară, Pe care eu, să-ncerc să urc Așa ... să par normală. Eu ... am ales ceva mai nou În lumea mea creată, Cu strigăt mare și ecou Ca lumea
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
care eu mă simt Un înger printre stele, Eu n-am de gând să mai încerc, Să sting două candele ...! În lumea mea cu Dumnezeu Am numai zile bune. {i stau și mă întreb mereu Cum de-i atâta lume ... Cărarea mea nepietruită Mă poartă undeva {i nu mă ntreb nelămurită Dacă-i mai bine-așa ...! Eu știu și simt necontenit O energie nouă {i nu mai sunt descumpănit În astă, lume nouă ... De ură neagră și nevoi Nu mă mai
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
și rezultate favorabile. Zâmbiți cât mai des posibil, atâta timp cât aveți suflare în corpul vostru muritor ... pentru că dacă ai pierdut zâmbetul și entuziasmul, ai pierdut totul. BAGAJUL PSIHOLOGIC, DIN CE ÎN CE MAI GREU DE PURTAT... Cheia pentru cunoașterea provocărilor minții umane se află pe cărarea întunecată a subconștientului și dacă o vom găsi, vom avea schimbări de durată care ne vor purta pe culmile împlinirii și fericirii. {ansele ca mintea conștientă să-și atingă scopurile fără cooperarea subconștientului sunt minime. Comunicarea cu subconștientul nostru este
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
dereg și să salt pe prispă. Am privit în jur și am băgat de seamă că în ușa grajdului se mișcă ceva...Era mama, care începuse să arunce - fără prea mare spor - omătul, pentru a face cât de cât o cărare spre portiță... Când a terminat, a intrat în casă fără să bage de seamă că eu ședeam îngropat în troianul de pe prispă...Îndată a ieșit afară, frăsuindu-se: Unde o fi copchilu’ ista? O ieșit în potopul de afară!... Mare
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Cel mai vrednic dintre noi!” Din timp în timp, câte unul striga din răsputeri: „Hliboceneee! Hliboceneee, unde ești?... În cele din urmă, Cotman s-a oprit. Uite ce cred că îi bine să facem: nu mai mergem toți pe aceeași cărare, ci mai răsfirați. Poate a căzut alături de drum... Cine știe? Fiecare aveți biciul la îndemână. Căutați cu codiriștea în orice troian. Dacă îi căzut undeva îi acoperit de nămeți deja. Și urechea la pândă ca copoiul de vânătoare... Poate se
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
a retras În spatele ușilor Închise, a vorbit următorul. Chiar soția mea, virtuoasa Inga, a fost una dintre primele victime, stingându-se la nici trei săptămâni după ce-a contractat la Kitzbühel periculosul virus al zăpezii. Iată-mă, așadar, singur pe cărările Întortocheate ale vieții, un pensionar suedez Încă În floarea vârstei, pentru că, vorba prietenului meu din copilărie, Olaf Carlsson, atâta timp cât numărul tău de ani se scrie cu două cifre, Încă există o șansă ca prima doamnă cu care-o să te-nsoțești
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
seara Christinei și lui Kiki, ca să se mire ce de pietre colorate sunt pe lumea asta; le ținea cîteva zile Înșirate pe masă, apoi le strîngea și le arunca pe furiș Într-o rîpă din spatele casei. Umbla la Întîmplare pe cărările muntelui, prin desișuri și surpături, căuta fără să mai caute, ca unul care nu mai avea ce găsi. Deocamdată, nu văzuse nici un turn pe unde cutreierase. Întîlnise doar cîțiva munteni care Îl priveau bănuitor. Nu prea avea figură de geolog
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
acolo, ridica mai degrabă din umeri. Caut ciuperci, zicea. Aha, Înseamnă că totuși cauți ceva! exclama celălalt și pleca mai departe aproape vesel. Dar, de cele mai multe ori, nu se Întîlnea cu nimeni. CÎnd auzea voci sau pași de oameni, părăsea cărarea, făcea un ocol, sau intra Într-un desiș și aștepta. După ce omul sau grupul de oameni se Îndepărtau, se reîntorcea În cărare, Își relua urcușul. Alteori, lăsa cu totul căile folosite de cei care urcau sau coborau, pentru a escalada
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
vesel. Dar, de cele mai multe ori, nu se Întîlnea cu nimeni. CÎnd auzea voci sau pași de oameni, părăsea cărarea, făcea un ocol, sau intra Într-un desiș și aștepta. După ce omul sau grupul de oameni se Îndepărtau, se reîntorcea În cărare, Își relua urcușul. Alteori, lăsa cu totul căile folosite de cei care urcau sau coborau, pentru a escalada versanți abrupți și bolovănoși sau pentru a rătăci prin locuri neumblate, unde pădurea se Întuneca amenințător, prin hățișuri de mărăcini, prin rîpi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
prinseră a se lungi, iar printre ramurile lor aerul se vedea tot mai vînăt, Pablo porni Înapoi către sat, cu rucsacul și buzunarele doldora de pietricele. Undeva, pe platoul Îngust ca o prispă, acoperit pe jumătate cu tufe de ienupăr, cărarea se bifurca. Era locul unde, la urcare, se oprea de obicei să mănînce. Tot acolo Își umplea dimineața bidonul cu apă, de la un șipot din apropiere. Acum, dinspre muntele din cealaltă parte a văii, bătea un vînt răcoros și umed
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
rînduite una după alta aproape paralel, pînă departe, ca valurile imense ale unei mări Încremenite. PÎnă În sat mai avea de mers cam două ceasuri, dar nu se grăbea. Înainte de a-și continua drumul, făcu un mic ocol și coborî cărarea către șipot, să-și Împrospăteze provizia de apă. N-ar fi avut ce căuta acolo, nu-i era sete, iar apa din bidonul de plastic nu i se terminase, dar o anumită indiferență a naturii părea să-i fi inspirat
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
renunțe la joc. Poate că Îl cîștigase, poate că nu; depindea numai de locul unde se afla În acel moment bila roșie - Într-un buzunar al mesei de biliard, sau undeva pe jos. După Încă o oră de mers, părăsiră cărarea și Începură să urce o coastă abruptă, printre copaci. Înaintau anevoie, cu pași mici, răsuflînd din greu și ținîndu-se de tulpinile arbuștilor ieșiți În cale, pentru a nu aluneca pe stratul de pietriș instabil cărat la vale de viitură. Acolo
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
din peșteră, Vic stinse lanterna, deși afară era aproape la fel de Întuneric; luna Încă nu răsărise, sau poate că apusese deja. Pablo Îl urma pășind mult aplecat, Încercînd să se ferească astfel de tăișul rece al aerului. În cele din urmă, cărarea pietroasă pe care urcau se pierdu printre alți bolovani albi și umezi. Pesemne că mai devreme plouase. Curînd, ajunseră la marginea unui desiș de jnepeni, unde Vic se opri și așteptă pînă cînd Pablo, care rămăsese În urmă, se apropie
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Doina al Armatei se pregătea să atace, „Sunați trompete de argint“, cînd evenimentele devin foarte periculoase pentru Dictatură. Dinspre Unirii vin primele blindate, se aud primele rafale de armă automată. Circulau cu peste 80 de kilometri pe oră, tăindu-și cărări printre manifestanți, lăsînd prăpăd în urma lor, oase zdrobite, carne tocată, băltoace de sînge. Unde erai la momentul ăsta? se trezește să întrebe brusc Bătrînul poticnindu se parcă în ultima frază, repetîndu-și în gînd aceleași expresii, masele de manifestanți devin exasperate
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
oftează toți cei pe care Îi cheamă Weiss (ăsta era numele ei de fată) și se făcu măruntă, ca o măciulie de șurub. Cuprins de o milă inexplicabilă, m-am ghemuit și am mângâiat-o pe capul ăla rotund cu cărarea dreaptă pe mijloc. Îmi dăduseră lacrimile, ca niște picături grase și uleioase, În timp ce-i explicam că n-am vrut să strig la ea. Dar trebuia să Înțeleagă situația În care mă aflam, nu? Trebuia să clarific problema cu numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dat seama cu uimire că tocmai dădusem peste gâdilisul meu. Am coborât la cimitir. Noaptea porțile sunt Închise, așa că nu puteam s-o iau spre casă printre morminte, cum făceam de obicei. Nici n-am dat bine colțul, ajuns la cărarea pietruită, care traversează maidanul până la piața unde stau, când am auzit zgomote Înaintea mea. Coborâserăm patru persoane, și am presupus că era bătrânul care ducea un furtun. Inelele de cauciuc se legănau ritmic, În timp ce Înainta cu pași repezi, elastici prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
maxim patruzeci, și avea o Înfățișare cât se poate de mediteraneană. Pielea nu-i era nici prea Închisă, nici prea deschisă, chipul aspru, cu buze groase și sprâncene bine conturate. Privirea alertă, dar indiferentă, nasul proeminent, prefera să-și aranjeze cărarea Într-un stil sobru, ca bărbații. Dar cea mai impresionantă era cicatricea: pe partea dreaptă a feței, o linie aproape verticală se Întindea de la vârful nasului până la panta bărbiei. — Doriți să dați o declarație? Manetti părea mulțumită de superioritatea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o cheie. Abia am apucat să fac legătura Între mașina-de-pe-stradă și bătăile-de-la-ușă, când pe ușă au intrat doi ofițeri de poliție. Cel mai În vârstă avea părul blond, ondulat; cel tânăr prefera nu doar alifie de păr, ci și o cărare exactă la mijloc, parcă trasată cu lama unui cuțit. Ambii mi se păreau Îngrozitor de familiari. Dacă nu mă Înșelam, ofițerul mai vârstnic era cel care mă escortase la Manetti, pe când pe cel tânăr Îl văzusem În fotografia Înrămată din biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]