805 matches
-
șăgal nic, trecându-și vocalele prelungi peste rețeta cea nouă, așa cum obișnuia să-și treacă degetele, rătăcite în mângâiere, prin părul lui și prin al copilului. Dominique mâncase în tăcere, cu un surâs cuminte și trist pe buze. Vocea ei, cărnoasă ca miezul de piersică, îi păruse acum stinsă și subțire. — Foarte bun. Se duseseră la culcare tăcuți, fără să fi fost obosiți. Își sim țeau gâturile uscate de iubire și limbile legate. Nu dormiseră. Se îmbrățișaseră mut, își mângâiaseră cutele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lui Musa. Pentru că el e acolo. Mereu acolo. Încercănat și slab. O veghează neîncetat pe străina care moare. Trupul ei, așa cum l-a cunoscut el, nu mai e. Musa abia dacă-și mai aduce aminte de îmbinările lui molcome și cărnoase. Acum e un morman de oase ascuțite, frânte, care împung din toate părțile un cort cocârjat de piele violacee. Isabel. Prima oară când o aude vorbind. O voce mirată, ca de copil răgușit. Musa îi duce mâna la buze, dar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de viață din trupul plantelor și de a muta sunetul în liniile care se nasc sub apăsarea cărbunelui pe hârtie. Nu, nimic din dulceața Cosettei. Ochii ei verzi-gălbui șerpuiesc asupra lui o clipă și surâd reptilian până când buzele se desfac cărnos și vocalele ei se lovesc de consoane șuierate, dar precise, ca și cum l-ar fi așteptat acolo de când lumea, ca și cum ar fi știut că va veni, că va rămâne pironit nu de farmecul ei, ci de stranietatea tabloului căruia nu are
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o simte căscând, deși buzele ei rămân prinse în același imperturbabil surâs politicos. Franceza ei soignée, tipică studentului străin care face ușoară paradă de integrarea lui lingvistică lipsită de asperități, mascând o origine exotică, se rostogolește în șoapte pline și cărnoase peste fumul de țigară care inundă încăperea și se oprește, voluptuos, în cupa lui cu șampanie. Alexandre bea și surâde, la rândul lui, ușor în admirația propriei imaginații, care detectează metafora și-l face să soarbă din nou lichidul în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care te chema să te tolănești acolo un ceas sau două, poate cu o carte sau cu o cafea... — Vai, Alexandre, de ce nu mi-ai spus? E extraordinar! Tresărise. Nu era obișnuit cu entuziasmul din vocea ei. Blazare molatecă, ironie cărnoasă, căscatul reținut, zâmbetul de complezență, asta da, pe astea se aștepta să le audă și să le vadă, ca pe exponatele niciodată date la restaurat dintr-o sală de muzeu cunoscut. Dar nu entuziasmul, nu pasul ei care trecuse ușor
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
un blond murdar, se ivea o frunte largă însemnată cu șanțuri și umflături. Poate să fi fost din pricina lămpii cu ulei care lumina fața Doctorului de dedesubt, dar restul feței sale arăta precum un peisaj de puncte negre și denivelări cărnoase. Cearcănele protejau ochii înfundați, de un albastru strălucitor. Pori mari și vase de sînge sparte îi acopereau nasul în formă de nap. Urechile enorme încadrau portretul, doar o parte părea a nu fi fost marcată de greutățile vieții; gura subțire
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
mi l-am sprijinit în mîini. Într-o ceață de apă și abur l-am văzut pe David. Buclele negre de-a curmezișul frunții și depășindu-i urechile prin care se scurgea apa. Sprîncenele, fruntea largă și bărbia grea, buzele cărnoase. Nasul mîndru cu ochii de fiecare parte, care întotdeauna priveau ironic, doar acum nu, în acest moment ireal dintre trezie și vis. Umerii lui și relieful mușchilor pe piept și pe brațe. Burta, nu plată, ci cu o ușoară curbă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
intersectează, dar nu se suprapun." Și-a ciocănit servieta. Înăuntru se aflau programele noastre de antrenament. Și alte hîrtii. "Am comparat rezultatele voastre cu timpii posibililor voștri adversari. De-a lungul sezonului, diferențele s-au micșorat sistematic." Cu mîna lui cărnoasă a descris un arc pînă deasupra nivelului ochilor. "Pot să apreciez după antrenamente: curba voastră urcă. Între timp" o mișcare bruscă, orizontală, cu aceeași mînă "performanța celorlalți s-a aplatizat. Nu mai fac nici un progres." În cele din urmă, un
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
urcat scările, dar în vreme ce executam primele bătăi și simțeam cît de obosite și îndurerate erau încă trupurile noastre, am ridicat privirea și am văzut că se oprise la jumătatea drumului dintre apă și terasă, cu părul lui tuns periuță, fața cărnoasă, cu costumul maroniu și, cu ghetele în ciuda căldurii, pe treptele de oțel. Ne-am îndepărtat și curînd, el a fost doar o siluetă cu forme ușor rotunjite pe fundalul alb al clubului. A ridicat mîna. A fost ultima oară cînd
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Ridicându-și-i, aceștia se agățară, agresiv, de spațiul, În formă de triunghi, din jos de care străluceau, ca două pere de aur, țâțele Corinei Coresi. El țâșni În sus, ca dintrun nevăzut arc, și-și Înfipse buzele, fierbinți și cărnoase, ca două pulpe de caise, În acel triunghi. În același timp, trupul i se alungi, duse În sus, ca un nevăzut cârlig de viță-de-vie, mâinile Îi cuprinseră, Corinei, mijlocul, subțire și ademenitor, de deasupra coapselor, și și-l lipi, blând
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
probabil la amintirea vreunui pilaf gras de raci, dar nu mă întrerupse, curios să vadă până unde va merge nerușinarea ignoranței mele în materie. ― Cea mai bună parte de mâncat la rac, continuai eu imperturbabil, este gâtul racului, pentru că este cărnos și n-are oase cum are peștele! ― Cum ziseși? sări ca ars profesorul. Care e partea cea mai bună de mîncat? ― Gâtul racului, don' profesor! ― Bine, domnule, dar dumneata habar n-ai de rac și de Zoologie! Păi racul are
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
tot mai vie a fetei. Întorcându-se spre mașina prietenului său cu care venise, o vedea ca într-o oglindă cu părul castaniu revărsându-se pe umeri, cu ochii de culoare albastră ca a cerului de primăvară, cu buzele-i cărnoase și cu o seninătate ce-i lumina întregu-i chip. Hai, Matei, ce mergi așa de îngândurat, îl îndemnă prietenul. Cum de n-am mai văzut-o până azi? — Pe cine să vezi, măi? Ce tot spui? Pe fata care a
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
pe un obraz, când pe celălalt. Când a sărutat-o pe Cecilia în poartă n-a simțit aceeași plăcere ca acum. Îi venea s-o strângă în brațe și s-o sărute toată, pe ochii aceea frumoși, pe buzele acelea cărnoase, pe obrajii îmbujorați. S-a stăpânit, dar fiorul plăcerii l-a simțit până în măduva oaselor deopotrivă cu Cecilia, care roșise de emoție. Și mai mult o iubea pe fata din parc care prin stânjeneala și îmbujorarea feței dovedea pudoare, curățenie
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
în cuier, s-a așezat pe un scăunel lângă patul ei privind-o cum dormea. A găsit-o fermecătoare cu păru-i răvășit pe pernă, cu una din șuvițe rătăcită pe frunte, cu obrajii rotunzi ca două mere, cu buzele cărnoase îmbufnate de somnul profund ca-ntr-un tablou de Grigorescu. Lipsea albastrul ochilor frumoși acoperiți de pleoapele mărginite de genele-i lungi, dar acest albastru se regăsea pe degetul care purta inelul de logodnă. Privind-o nu mai putea de dragul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
fumul albastru al țigării desenează În aer cuvintele unui poem fastuos. Poem pe care eu nu voi putea să-l scriu vreodată. Mirosul meu de bărbat tînăr, de tînăr poet, se strecoară ca un abur printre picioarele ei albe și cărnoase. Mă privește ca și cum ar fi Înțeles totul, mă privește și deodată bătrîna poetă nebună Începe să bată tobele, să bată tobele În cutia craniană, În cutia craniului meu; poeta bătrînă bate tobele, tocmai aici În infernul meu, În ultimul meu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
grupei de băieți, cu banderola lui lată pe brațul cât o pulpă de berbec, socotise că nici un om cu scaun la cap nu-și va face drum, pe aici, la ora aceasta a sfințitului. Dealtfel, supraveghetorul, un hipopotam cu spinarea cărnoasă și o țeastă mare și tunsă, părea cumsecade și nu arătă nicidecum că i-ar păsa de prezența lui Mircea, un hoinar ca oricare altul, căutând să răzbească din perimetrul dificil al ruinelor. Trecu de băieții de la Școala de reeducare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
întorci". Dar parcă acum îmi era teamă. Am rămas nemișcat. "Hai, Întoarce-te!" îmi porunci vocea. Și m-am supus. Primul lucru care m-a izbit la necunoscutul din fața mea a fost gura știrbă. Lăbărțate într-un rânjet batjocoritor, buzele cărnoase dezveleau gingiile goale în care mai stăteau înfipți câțiva dinți putrezi. Apoi i-am văzut fața ciuruită de vărsat, sprâncenele spălăcite, ochii reci, de broască, și gușa. O gușă mare pe care o purta sub barba roșie ca pe un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
40 de mame adoptive în pielea goală, la lumina blițului aparatului foto: La dracu cu toate sclifoselile! Să le fută el pe toate, Eva este numai a mea. Cu Eva își finaliza visele. Șatena avea ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, fund de marmură, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbea, parcă vorbea, parcă citea, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii, și buzele, și obrajii ei: Gustul laptelui este un contur alb, lichid, ce se deșiră an cu an, zi cu zi. Sânii tăi, Mamă, cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o tușă de praf, un grăunte de nisip tremurând, sărutul tău, Mamă. Și avea palme alungite și subțiri, i se vedeau venele suprapuse ca o rețea electrică, și gâtul la fel, alb, alungit, drept, parcă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
proteze după maxilarul lui Dumnezeu. Limbricii târgului și-au recâștigat dreptul suprem de parazit într-o pagină de istorie. Revoluție! Sub acea vestimentație sărăcăcioasă se ascundea un copil scund: părul creț, capul plecat, umerii lăsați, palmele mărunte, privirea tristă, buzele cărnoase, mereu uscate, obrajii alungiți, tot mai alungiți. Un copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Maică, invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune-mi cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbește, parcă vorbește, parcă citește, parcă leagănă, parcă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a deschis niște uși de sticlă și s-a dat la o parte. Am pășit într-o cameră de zi care părea să fie parțial și birou, iar ușile s-au închis în urma mea. Femeia era trupeșă, ca o orhidee cărnoasă. Grăsimea îi atârna gelatinoasă pe fața și brațele de culoarea piersicii, făcând-o să arate precum câinii ăia stupizi care sunt crescuți astfel încât să aibă o blană de câteva ori mai mare decât corpul. Propriul ei câine stupid era una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că, povestind-o, pare ceva neimportant. Ne plimbam pe malul micului lac dinspre nord, cu doamna Miyagi și Makiko. Domnul Okeda umbla înainte, singur, sprijinindu-se într-un baston lung de lemn de paltin. În mijlocul lacului se deschiseseră două flori cărnoase de nufăr, din cele ce înfloresc toamna, iar doamna Miyagi și-a exprimat dorința să le culeagă, una pentru ea, una pentru fiica ei. Doamna Miyagi avea obișnuita ei expresie supărată și puțin obosită, pe un fond de încăpățânare gravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic nu se schimbase în săptămânile în care halatul așteptase nedesfăcut și ambalat până la ziua ei de naștere. Încă în fața oglinzii, Emmy își pieptănă părul ud într-un coc șic strâns la ceafă și își mușcă buzele să pară mai cărnoase. Își dădu cu un gloss de buze nou, de culoarea zmeurei din sertarul cu cosmeticale și își lovi ușor obrajii cu palmele. Nu-i rău, se gândi ea cu plăcută surprindere. Nu-i deloc rău pentru treizeci de ani. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mă înconjoară din toate părțile. Nu pot găsi nici o cale de ieșire. Și atunci simt cum mi se ridică brusc inima în gât. Printr-un spațiu gol din mulțime, observ o claie binecunoscută de păr lânos. Și niște obraji roșii cărnoși. Un zâmbet jovial familiar. Arnold Saville. Privirile ni se întâlnesc și, deși continuă să zâmbească, în privirea lui există o duritate pe care nu am mai văzut-o niciodată. O mânie aparte, dedicată exclusiv mie. În clipa în care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]