971 matches
-
de fum - 2 900 000 de lei și altele. De aici, clienții pot achiziționa și o varietate de modele de veioze (se remarcă cele cu abajur din cristal, la prețuri situate între 1900000 și 6 500 000 de lei) și candelabre (cele mai interesante fiind cele cu abajur reglabil la prețuri cuprinse între - 1 600 000 și 3900 000 de lei și cele cu contragreutate, prețurile acestora fiind situate între 890 000 și 7 900 000 de lei). Magazinul este deschis
Agenda2005-08-05-comert () [Corola-journal/Journalistic/283401_a_284730]
-
cazul de ambulanță). De asemeni evreii care sunt bolnavi și necesită tratament fac excepție de la post. În perioada existentei Templului din Ierusalim, Marele Preot avea permisiunea unică În an să intre În camera unde era adăpostit chivotul cu cărțile Legii, candelabrul sfânt = „Menora", În Încăperea numita Sfânta Sf inte lor. Rabinul , cantorul și toți credincioșii Își m ă r t u r i s e s c g r e ș e l i l e , Închinându-se cu fața smerită
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
ostenită, Aprinsă în culoarea merelor aurii? Te caut cu privirea, de lacrimi răscolită, În frunza ce coboară, e semn c-ai să revii. Oprește-ți alergarea, rămâi măcar o clipă, Să îți ating hlamida din foc mistuitor, Când mii de candelabre stelare se-nfiripă Pe arabescul nopții, te cheamă al meu dor. De aș cuprinde-n palme misterul ce te-ndeamnă, Să vii învolburată pe dealuri și câmpii, Aș aduna tot harul din timpul tău ce-nseamnă Adâncă mulțumire în nopțile
Arabesc de toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83227_a_84552]
-
și Eli soț nu reușeau să strângă cei douăzeci de lei. Om bogat, Iancu Creștinu da bani cu camătă. Din tinerețe se lăsase de negoț, ajungând stâlpul comunității. La șabăs purta tichie de mătasă și toată lumea știa că ascunde în candelabru galbeni. Dolfi Pălărieru era, cu Beno Hascalovici, amândoi, fanții cartierului. Mai ales Dolfi ținea la eleganță : totdeauna cu baston, ieșea în ghetre cu clape de culoarea mâlului și zâmbea galeș fetelor. Era băiat bun, în fiecare săptămână trimitea la Dorohoi
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
un pelican singuratic. Dintrun alt colț al peisajului croncănitul corbilor strică tot corul celorlalte înaripate. Se face noapte. Revine liniștea. Se aude doar cursul îndemânatic al izvorului. Pe lacul cel plin de viață nu mai rămâne decât lumina aurie a candelabrului de deasupra - luna! Dar nu-i nimic. Veselia naturii nu se termină aici. Mâine totul o va lua de la capăt. După părerea mea, primăvara este cel mai vesel dintre toate anotimpurile! Ambrozie Gabriel Școala Gimnazială Rediu Picătura de ploaie Yoka
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
una după alta, cu foc în sobă, cu ușa închisă, apoi deschisă. Zilele au trecut cu sapa prin grădină, cu vita la păscut, cu pașii prin ogradă. Așteptarea e lungă. Soarele se stinse asemeni unui chibrit lăsând stelele ca un candelabru să se aprindă una câte una. Greierii cântau muzica lor liniștitoare. Acompaniau câte o pasăre care se foia zgomotos în cuib. Leu și Lupu începură a mârâii, apoi a lătra. Trăgeau din lanț să rupă. Polixenia închise ușa de la odaia
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și crezu că recunoaște zidurile și acoperișul unei clădiri mari pe care o mai văzuse cândva, În treacăt. Aveți amabilitatea de a aștepta aici până veți fi chemat. Tocmai intraseră Într-o cămăruță goală, fără mobile, În care lumânările unui candelabru pus direct pe jos luminau niște picturi vechi pe pereți. Într-un colț al Încăperii se afla un bărbat Înfășurat Într-o capă neagră și cu capul acoperit de o pălărie de aceeași culoare, cu boruri largi. Înfofolitul nu făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
un colț al Încăperii se afla un bărbat Înfășurat Într-o capă neagră și cu capul acoperit de o pălărie de aceeași culoare, cu boruri largi. Înfofolitul nu făcu nici o mișcare la intrarea căpitanului, iar când servitorul - care la lumina candelabrului se vădi a fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea după care să poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care se zărea Între capă și pălărie erau ochii lui, foarte negri și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei care ridica puțin, la spate, capa necunoscutului. Ținuta lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și vârful spadei care ridica puțin, la spate, capa necunoscutului. Ținuta lui era aceea a unui spadasin sau a unui soldat. Nici unul nu-i adresă celuilalt cuvântul, ci rămaseră acolo nemișcați și tăcuți de o parte și de alta a candelabrului care Îi lumina de jos În sus, studiindu-se ca să Înțeleagă dacă aveau de-a face cu un camarad sau un adversar; deși În meseria lui Diego Alatriste, un om putea fi totodată și una, și alta. — Nu vreau morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bărbatul trupeș care dorise să curgă foarte puțin sânge, numai strictul necesar. Însă celălalt, cel cu capul rotund și părul urât și rar, era acolo, cu aceeași mască pe figură, așezat În spatele unei mese lungi pe care se aflau un candelabru aprins și ustensile de scris: pene, hârtie și călimară. Aspectul lui neplăcut și atitudinea-i ostilă ar fi părut cele mai neliniștitoare din lume, dacă altcineva, mult mai Îngrijorător, n-ar fi stat lângă el la masă, fără mască și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe când era interogat. Era vorba, Într-adevăr, de un interogatoriu În toată regula, domeniu În care călugărul dominican se afla În elementul lui. Era limpede că spumega de furie; ceva neavând nimic În comun cu mila creștinească. Lumina pâlpâitoare a candelabrului Îi schimonosea obrajii supți, prost bărbieriți, pe când ochii Îi scăpărau de ură țintuindu-l pe căpitan. Omul acela Întreg, de la felul cum punea Întrebările până la cea mai neînsemnată din mișcările lui, era amenințare pură; Încât Alatriste privi Împrejur, Întrebându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mi-a influențat hotărârea de a le cruța viața englezilor. — Primiseși bani buni ca să nu le-o cruți. — Așa-i. Căpitanul duse mâna la centură. Iată-i. Monedele de aur se rostogoliră pe masă și rămaseră să lucească În lumina candelabrului. Fray Emilio Bocanegra nici nu se uită la ele, considerându-le parcă blestemate. Însă mascatul Întinse mâna și le numără una câte una, așezându-le În două grămăjoare lângă călimară. — Lipsesc patru dubloni, zise. — Da. I-am păstrat pentru deranj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
simplu? — Ți-am zis doar. Mânia Domnului va ști unde să te găsească. — Mânia Domnului nu mă preocupă În noaptea asta. Pe când domniile voastre... Mascatul și dominicanul se ridicaseră În picioare. Noi am terminat, zise primul. Alatriste scrută fețele interlocutorilor lui. Candelabrul așternea peste ele, de dedesubt, umbre neliniștitoare. — Nu-mi vine a crede, spuse În sfârșit. După ce m-ați adus aici. — Asta, Încheie mascatul, nu mai e treaba noastră. Ieșiră luând cu ei candelabrul, iar Diego Alatriste avu timp să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
zise primul. Alatriste scrută fețele interlocutorilor lui. Candelabrul așternea peste ele, de dedesubt, umbre neliniștitoare. — Nu-mi vine a crede, spuse În sfârșit. După ce m-ați adus aici. — Asta, Încheie mascatul, nu mai e treaba noastră. Ieșiră luând cu ei candelabrul, iar Diego Alatriste avu timp să vadă privirea teribilă pe care i-o aruncă dominicanul din prag, Înainte de a-și vârî mâinile În mânecile rasei și a dispărea ca o nălucă alături de Însoțitorul lui. Instinctiv, duse mâna la spada pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care-nțelegea limba lupilor și a câinilor, ca și a oamenilor, avea o veste mare pentru ea. Gonea așa, săltând și-naintând prin valurile nămeților, scuturându-și coarnele rămurate în aerul încărcat de cristale, făcând să răsune tot cerul, ca un candelabru. Alerga dorind să trimită vestea înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată în patul alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
abandonate, fiindcă, după căderea lui Ceaușescu, la construcția acestei clădiri, care ajunsese în stadiul lucrărilor interioare, nu s-au mai alocat bani. Din cîte știu, Revoluția a însemnat printre altele și că persoane cu inițiativă au transplantat la ele acasă candelabre, marmoră destinată finisajelor și chiar clanțe de uși, pentru a-și manifesta astfel revolta împotriva ceaușismului. A luat fiecare ce a putut. Dar din inepuizabilul ban public, s-au acoperit hoțiile, au fost făcute și îmbunătățiri și, mai nou, în
Tricolorul și gunoaiele Parlamentului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14155_a_15480]
-
o replică rămasă de pomină: "vai, Sire, dar este stilul Napoleon al III-lea! O sală de 2100 de locuri, o scenă ce poate găzdui simultan aproape 500 de artiști, o cupolă stimulatoare de vertijuri, pictată de Marc Chagall, un candelabru de șase tone, marmură și cristale din abundență, extravaganță, opulență - iată câteva date pentru un eventual portret-robot al vechii Opere ce uneori e luată la dans de către parteneri cam stângaci, unii chiar bădărani, în stare să o calce pe bombeurile
Din Paris în Paradis by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10316_a_11641]
-
Furios, trăgând concluzii din această pasivitate, Ioanide întări nasturele peste orice trebuință. Era îndemînatic, și doamna Ioanide îi prețuia sincer tehnica. Cu acest element minimal, Ioanide reconstitui toate fazele certei. În ziua memorabilă, sculîndu-se din pat, ochii îi căzuseră pe candelabru. Brațele acestuia erau pigmentate cu excremente de muscă. Ioanide impută că se puteau da instrucții servitoarei să curețe obiectul. Doamna Ioanide obiectase că femeia n-avusese timp. Atunci Ioanide, a cărui memorie era enormă la infinitul mic, când i se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
timp. Atunci Ioanide, a cărui memorie era enormă la infinitul mic, când i se dădea o coordonată, îi aduse aminte că în repetate rânduri, când ar fi fost vreme, observase acest lucru și că niciodată nimeni nu se atinsese de candelabru. Ceea ce deplora el, prin urmare, nu era atât macularea obiectului, cât inerția totală. O dată definită această inerție, năvălise în creierul lui Ioanide o sumedenie de alte exemple. Unde este ceaiul?" strigase el exasperat. Doamna Ioanide rămăsese mirată. Nu știa de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era foarte sobru. Dan Bogdan rămase totuși surprins, și cu dreptate, întrucît mozaicul cu lujerii și aurăria lui pe o suprafață așa de albă și cu antiteza rafturilor în tonul nucului luau ochii. Prin-tr-un lanț, atârna de mijlocul bolții un candelabru mic de alamă cu câteva lumânări. În ușa fără cadru de lemn și cu partea superioară curbată, ce conducea spre sufragerie, arhitectul introdusese de o parte și de alta doi mici pilaștri orientali, foarte brodați, pe care îi căpătase de la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
după femei. De când i-a muritfata, s-a schivnicit (convorbeau Pomponescu și Smărăndache). . - Parcă aud că dă recepții luxoase, e monden. . - Într-adevăr. E un stareț sociabil, care admite lume în parloar. . - Cum e salonul lui? . - Imens, luminat de trei candelabre de cristal și cu unenorm șemineu sculptat în fund. . - Totdeauna a avut el mania asta a decorului, care l-a împiedicat să se realizeze. (Pomponescu, după cum se vede, nici acum nu acorda lui Ioanide un merit absolut.) Și ce mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe una din ele, ea se înroșea sau devenea palidă. Se avînta în vise cu aventuri complicate, toate legate obscur de artă, dar culminînd cu o fantezie la care ajungeau toate visele lui diurne. Vedea o sală imensă luminată de candelabre și cu podea de marmură, cu o scară monumentală în capăt, care se ridica spre un cer întunecat și fără stele. Pe una din laturi stăteau toate femeile pe care le iubise și cu care fusese însurat, toate de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trotuar, așa că picioarele se loveau de suprafața strălucitoare cu un sunet ascuțit ca un piuit. Traversînd dealul pe lîngă universitate, fu izbit de limpezimea stelelor. Nu arătau ca niște lumini punctînd suprafața interioară a unui dom, ci semănau cu niște candelabre galactice atîrnate la diversele niveluri ale aerului întunecat. Se simțea vag fericit, dar, în același timp, vag încurcat și lipsit de vlagă, pe lîngă faptul că i se făcuse frig. Sărutul nu avea nimic din ceea ce aflase; nimic din cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ocol unei arteziene care împroșca apă printre corpurile îndesate ale păduceilor. Două lebede licărinde lipăiau aproape adormite în apa neagră a iazului decorativ și auziră gîgîitul somnolent al unei gîște de pe insula din mijloc. Peste Kelvin era un pod cu candelabre metalice neaprinse la capete. Thaw își sprijini coatele pe parapet și zise: — Ascultă. în apropiere, o lună aproape plină era pistruiată de frunzele din vîrful unui ulm. Rîul gîlgîia abia auzit printre malurile de lut, iar arteziana susura în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]