1,678 matches
-
Începi să explici visul tău năucitor. „Ce șah, băi, bucureștene, băi, ce crezi, că dacă ai lișeul, fași pi dișteptul cu mini, las’ că-ți arăt eu ții”. După ce te tăvălește prin iarba udă a nopții din fața pichetului de gardă, caporalul de schimb te trimite În post. Ești de gardă la drapelul unității. E trecut de miezul nopții, iar tu stai cu arma la picior, smirnă, În clădirea pustie a comandamentului. Păzești drapelul. Tot corpul Îți amorțește, ai vrea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
unității. E trecut de miezul nopții, iar tu stai cu arma la picior, smirnă, În clădirea pustie a comandamentului. Păzești drapelul. Tot corpul Îți amorțește, ai vrea să te miști, să te Întinzi, dar ți-e teamă de nenorocitul de caporal. Dacă urcă la tine desculț, În ciorapi, ca să nu-l auzi și te prinde? Tribunalul Militar te mănâncă. Îți cauți o ocupație ca să te scoată din letargie. Armezi și bagi cartuș pe țeavă. Stai rezemat cu bărbia În țeava puștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de unde și până unde să semene cu tine. Alt tată avuseși tu, Dumnezeu să-l ierte, și altă stofă are un croitor de coșciuge. Dar să fi semănat cu mine, arză-l-ar focul, că la douăzeci de ani eram caporal. Duminica o porneam înspre maidanul bâlciului. Acolo crăpam între dinți semințe de dovleac până se făcea alb pământul. Trăgeam la semn cu pușca și când cădea oblonul de fier, „mireasa” venea de-a-nvârtitelea, clătinându-se pe vârful pantofului alb. Când mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
provocată de ceea ce pierdusem a fost la început greu de îndurat, apoi s-a dovedit suportabilă. În fond, îmi rămânea verișoara preferată. Iar în ceea ce privește serviciul, ne mergea într-un mod plictisitor, suportabil spre bine. Cei care ne instruiau, subofițeri și caporali obosiți de război, se pretindeau blânzi și păreau să fie recunoscători pentru că puteau să ne ducă pe noi, „turma asta de berbeci“, departe de tot de focul „asupra omului din față“. În zona de plajă a bateriei, Marea Baltică se izbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și-a aprins bricheta: țigara pe fața lui morocănoasă care nu spunea nimic. Și ce s-a putut afla mai târziu: pe parcursul războiului, de la campania din Polonia, prin Franța și Grecia, în sfârșit, în peninsula Crimeea, avansase până la gradul de caporal. Mai sus nu voia să urce pe scara ierarhică. Nu poate să-l descumpănească nimic din ceea ce avea să se dovedească a fi o situație delicată: el a fost îngerul meu păzitor și acel Herzbruder împrumutat de la Grimmelshausen, care până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ceea ce avea să se dovedească a fi o situație delicată: el a fost îngerul meu păzitor și acel Herzbruder împrumutat de la Grimmelshausen, care până la urmă m-a condus prin pădure peste câmpuri și prin linia frontului rusesc. Deoarece, spre deosebire de mine, caporalul ajunsese până la marginile pădurii și, în repetate rânduri, judecând după focurile de bivuac, apreciase câmpia deschisă ca fiind ocupată de inamic, am căutat un loc care nu era luminat de nici un foc. Mai exact: el a căutat, eu eram mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o gloată de inși morți de beți. Poate că jumătate dintre ei dormeau, în vreme ce restul... Abia după ce traversaserăm apa ne-au ajuns din urmă strigăte: Stoi!, și încă o dată: Stoi! La a treia somație - podul rămăsese deja binișor în urmă - caporalul meu mi-a dat indicația: „Cât poți tu de repede - fugi!“. Și astfel am fugit, așa cum aveam să mai fug încă multă vreme și exasperant de lent în visele mele de după război, de-a curmezișul peste un câmp ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-l purta pe braț și cu care vorbea cu atâta dragoste, de parcă pe lumea asta, în afară de câine, nu mai exista nimic care să merite simpatia lui. Unul dintre oamenii ăia greoi din Volkssturm care ne-au escortat i-a strecurat caporalului, din milă, un pachet de țigări început, nu mai știu ce soi erau. Nu mai știu nici cum se numea satul acela în care am ajuns zdraveni, deși flămânzi, la liniile germane și în care imediat sau foarte curând trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
suc tulbure de mere și socată. Într-unul din colțurile pivniței, o grămăjoară de cartofi, încolțiți bine. Până aproape de vomă, am băgat în noi carne în untură dintr-unul din borcane, am mușcat din castraveciori, am băut suc. Pe urmă caporalul meu a fumat, lucru pe care îl făcea rar, atunci însă cu venerație. Ca și îndepărtata mea mamă, se pricepea să facă rotocoale de fum. Eu am golit suportul pentru masca de gaze și l-am umplut cu gem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
front - despre al cărui verdict de care ne temeam nu am scos însă nici un cuvânt, mai degrabă moțăiam sătui sau, în orice caz, nu reușesc să-mi amintesc de ora asta ca de un interval de timp stăpânit de spaimă - caporalul a încercat ușa pivniței. Era descuiată. Nu era nici o cheie pe dinafară. Nimeni nu ne păzea. Să fi speriat cumva vreo pisică sau poate că, în caz că ar fi existat una, să-i fi tulburat somnul? Prin fereastra de la bucătăria situată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de culoarea pământului. Fețele lor de băieți. Puteai să-i numeri de la stânga la dreapta. Fiecare dintre ei era o țintă. Cu toate astea, eu nu mi-am ridicat pistolul automat de fabricație italienească în poziție de tragere, după cum nici caporalul meu nu avea de gând să apere satul Peterlein cu arma lui de asalt. Ne-am topit fără un sunet. Chiar dacă Ivan ar fi tras, la ordin sau ca din obișnuință, din partea noastră nu ar fi venit nici un răspuns. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a atenua rușinea rămasă. În orice caz, e cert: noi nu am tras. Dar mai puțin sigur e când anume am schimbat vestonul meu de uniformă pe unul mai puțin împovărător. S-a întâmplat din propria mea decizie? Mai degrabă, caporalul a fost acela care, cu ochii pe runele de pe gulerul vestonului, mi-a ordonat să fac schimbul și l-a făcut posibil printr-o intervenție concretă. Prin mine, el ajunsese, fără să sufle vreodată o vorbă despre asta, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ordonată. Atât era de grijuliu îngerul meu păzitor. Așa cum, în caz de primejdii pentru trup și suflet, Simplicissimus îl avea de partea lui pe Herzbruder, la fel puteam și eu, ca autoportret de acum încolo retușat, să mă bazez pe caporalul meu. După este întotdeauna înainte. Ceea ce numim prezent, acest repede trecător acum-acum-acum, este în permanență umbrit de un acum trecut, astfel încât și pe calea de evadare înainte, numită viitor, nu putem înainta decât cu plumb în picioare. Astfel împovărat, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de la o distanță de șaizeci de ani, cum un băiat de șaptesprezece ani cu un suport de mască de gaze deturnat de la scopul lui și cu un veston de uniformă croit parcă pentru el, se străduiește în continuare, alături de un caporal hârșit și tenace, presimțind orice primejdie și căruia nu-i citești pe față că e de meserie frizer, să se alăture unor fragmente de trupe ce se revarsă înapoi. În acest timp, cei doi reușesc în repetate rânduri să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
peticul de hârtie ștampilat, ordinele de marș care le asigură supraviețuirea. Masa și scăunelul stau în aer liber. Un plutonier major obosit de război șade pe scăunel, nu pune întrebări, semnează repede, ștampilează. Eu repet ca papagalul ce-mi spusese caporalul să zic. Acum suntem protejați, fiindcă suntem repartizați unei grupe de luptă nou înființate, care pentru început nu există decât pe fițuicile ștampilate: o promisiune vagă. Ceea ce vedem însă, concret, e o bucătărie de campanie mobilă, înfiptă cu mândrie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
început să curgă înapoi, iar eu m-am trezit că eram, că sunt, numai pe urmele mele. Pe o latură a șoselei dintre Senftenberg și Spremberg se cere găsit, printr-un salt în timp, un tunar-tanchist care stă lângă un caporal vorbind tărăgănat-berlinez, cercetează uimit împrejurimile și se strâmbă întruna. Nu mai sunt sigur de locul în care namila de bucătar de campanie împărțea supă de cartofi și unde noi stăteam față în față cu gamelele pe jumătate pline. Acum, soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
s-a întâmplat imediat după aceea, cu mine și în jurul meu, se potrivește și se dizolvă în imagini fantomatic voalate, apoi din nou precis conturate: gamela aproape goală a dispărut, la fel și ceasul de mână marca Kienzle. Unde e caporalul meu? Unde îmi sunt pistolul automat și cele două încărcătoare? De ce stau încă sau din nou în picioare? Rana sângerând abundent, îmbibându-mi pantalonii în dreptul coapsei. Durerea din bărbie produsă de cureaua căștii. Un braț legănându-se inert din umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
picioare? Rana sângerând abundent, îmbibându-mi pantalonii în dreptul coapsei. Durerea din bărbie produsă de cureaua căștii. Un braț legănându-se inert din umărul drept, care cedează de îndată ce eu și încă cineva încercăm să-l ridicăm - iată-l, aici era! - pe caporalul meu. Schije de obuz i-au zdrențuit picioarele. În partea de sus pare să fie zdravăn. Privește uimit, neîncrezător... Pe urmă, nisipul învârtejit îmi acoperă vederea spre bucătăria care aburește neatinsă, până când noi - el purtat pe sus, eu sprijinit - suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de prim-ajutor. Miros de Lysol. Protejat, așa trebuie să mă fi simțit în cutia aia pe roți. Războiul lua o pauză. În orice caz, pentru început nu s-a întâmplat mai nimic, mai ales că înaintam numai cu greu. Caporalul zăcea întins. Obrazul lui mai adineaori rozaliu, fiindcă de cele mai multe ori era proaspăt bărbierit, începea să se înverzească ușor, lăsând să se întrevadă țepi de barbă. Picioarele legate, înfășurate-n bandaje. Astfel zăcea el pe unul din priciuri, era conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe chipul său se citea frica. Și pe urmă, după o pauză în care nu l-am auzit decât pe celălalt rănit gemând, pe sanitar înjurând din cauza bandajelor insuficiente și am fost uimit de propria mea stare lipsită de dureri, caporalul meu m-a rugat, ba nu, mi-a ordonat să-l desfac la pantaloni și la chiloți, să-l pipăi, să-l cercetez între picioare. Când i s-a putut confirma că totul era încă la locul lui, palpabil, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de o făptură tânără, a primit un coș și a scris ca paleativ Elegia de la Marienbad - se afla undeva dincolo de Munții Metaliferi, departe, în Ținutul Sudeților. Pe când încă îmi mai așteptam hârtia ștampilată - era singurul act care îmi menționa numele -, caporalul a fost scos din sala de operații pe o targă pe roți. Nasul i se ascuțise și mai mult. Niciodată până atunci nu-l văzusem nebărbierit. Un trunchi împachetat, fără picioare, așa a trecut pe lângă mine îngerul meu păzitor. Dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
săgeți, ghioage și săbii strânse snop, și muschete, care ar fi putut data din vremea tulburată de războaie a lui Grimmelshausen; ce a putut să inventeze omul pentru a interacționa cu semenii lui în vremuri schimbătoare. M-am uitat în urma caporalului meu. Imaginea asta - cum e împins cu targa până dispare, fără un sunet -, care poate fi derulată oricând la cerere, refuză orice răspuns la întrebarea: oare mai trăiește, și dacă da, unde? De asemenea, numele lui, fiindcă nu a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
da, unde? De asemenea, numele lui, fiindcă nu a fost rostit niciodată, trebuie să rămână necunoscut. Conform instruirii militare, îi vorbeam, fie în pădurea de pini în bezna nopții, fie în pivnița bogată în borcane cu alimente conservate, cu „domnule caporal“. El era superiorul meu care, de îndată ce mă poticneam într-o direcție greșită, mă tutuia, ce-i drept, dar care mă chema la ordine adresându-mi-se cu „tunar“. Tonul lui nu tolera familiarisme. De aceea ezit să dau crezare amintirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care făceau gimnastică fete cu sâni săltăreți. Lipsea însă fotografia obligatorie cu Führerul. Nici steaguri, nici stegulețe. Nici un obiect cu o valoare oricât de mică nu era de șterpelit. Toate dulapurile se căscau goale. „Nimic de băut“, a înjurat un caporal a cărui ureche stângă, absentă, s-a insinuat în talmeș-balmeșul amintirilor mele. Abia la etajul de sus am găsit ceva. În sertarul cel mai de jos al unui birou în care cine știe ce grangur din partid își va fi avut scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
zile. Când am primit de la cealaltă santinelă, șoferul nostru de camion, un negru cu care fiul de fermier cu pielea roz nu schimba nici un cuvânt, din principiu, pentru două ace de la Siegfried Line, o pâine de porumb destul de mucedă, un caporal hârșit m-a sfătuit s-o prăjesc. A tăiat pâinica în felii, pe astea le-a tăiat pe din două și le-a pus, câte una, pe plita de tuci a godinului în care se făcea focul și vara, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]