1,124 matches
-
a înscris opera și numele lui Gogol și Molière.“ 5.5. ISAC, DUMITRU: „Logica personajelor lui Caragiale, mijloace de satirizare a burghezomoșierimii“. În: „Almanahul literar“, III, 1952, n. 1, ianuarie, p. 119-124. În articolul său, Dumitru Isac caracterizează eroii literaturii caragialiene din perspectiva gândirii. Criticul dezvăluie contradicțiile logice foarte frecvente în felul lor de a raționa. Se observă la unii dintre ei că logica este înlocuită cu absurditatea. Pristanda, funcționarul umil, incorect și slugarnic, atunci când îi povestește lui Tipătescu scena arestării
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a asupritorilor poporului, un mijloc de necruțătoare satirizare. 5.6. ALEXANDRESCU, SICĂ: „«O scrisoare pierdută» - cea mai viguroasă critică a regimului burghezo moșieresc“. În: „Contemporanul“, 1952, n. 5, 1 februarie, p. 3. Sică Alexandrescu înlătură orice prezumție potrivit căreia comicul caragialian este comicul pur al mahalalei și provinciei. Prin această falsă concepție se încearcă o denaturare a conținutului satiric al comediei, o abatere de la critica adusă de Caragiale regimului burghezo-moșieresc, o deformare a adevăratului caracter al lumii lui Caragiale. Referindu-se
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
alese“, II, București, ESPLA, 1957, p. 186-201 și în: „Ibrăileanu, G. Studii literare“, București, Editura tineretului, 1957, p. 123-137. Aducem din nou în discuție studiul lui G. Ibrăileanu datorită importanței pe care o deține cu privire la tematica numelor proprii în opera caragialiană. Criticul consideră că lui Caragiale îi este greu să conceapă o operă fără o prealabilă cunoaștere a eroilor sau a personajelor. El emite ideea că numele propriu e asociat cu purtătorul lui, unind imaginea fizică cu cea morală. Potrivit principiului
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și stilului lui I.L. Caragiale“. În: „Studii și conferințe cu prilejul centenarului lui I.L. Caragiale“, București, ESPLA, 1952, p. 154-174 și în volumul „Aspecte de stil și artă literară“, București, ESPLA., 1955, p. 87-114. Referiri la limba și la stilul caragialian emite și Tudor Vianu, care stabilește de la început contribuția lui Caragiale în peisajul atât de variat al literaturii române. Tudor Vianu afirmă că limba și stilul personajelor lui Caragiale alcătuiesc un moment al realismului în literatura română. Se remarcă faptul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
că I.L. Caragiale nu este un scriitor colorat. Principala modalitate de evocare a scriitorului o reprezintă descrierea oamenilor prin felul vorbirii și angrenarea lor într-o situație dramatică. Un alt mijloc de satirizare a lui Caragiale este ironia. Procedeele ironiei caragialiene sunt: falsa modestie, devalorizarea termenilor prin însoțirea lor cu alții, comparații care îndeplinesc funcții ironice. 5.12. VITNER, ION: „Probleme ale limbii literare în opera lui I.L. Caragiale“. În:„Limba română“, 1953, n. 1, p. 45-56. În studiul său, Ion
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Ion Vitner afirmă că scriitorul este un maestru al individualizării personajelor cu ajutorul cuvântului. Folosind în mod strălucit cuvântul, Caragiale profesează principiul de bază al artei realiste: adică unitatea organică desăvârșită și insolubilă dintre conținut și formă. 5.13. CIOCULESCU, ȘERBAN: „Caragialiana“, Editura Albatros, București, 2003, p. 381-382. Încheiem această lucrare citând cuvintele pe care Nicolae Iorga le rostește la moartea lui Caragiale și pe care Șerban Cioculescu le reproduce în studiul său: „Urmașii cari n-au văzut și auzit omul, n-
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
au învoit să schimbe între dînșii făgăduinți solemne de bună purtare. Aceste ornamente sociale au, precum se știe, destinația să disipeze pe indivizii curenți de gîndire proprie, de inventivitate morală. Persiflînd programele bunăstării în dauna lucrurilor sfinte, apelează la limbajul caragialian în descrierea junei generații și a misiei ei, anume, să realizeze progresul măreț: tot omului să-i fie bine și omenirea să prospere. Curat Caragiale! Un adevăr care astăzi face legea, îl afirmă Paul Zarifopol la începutul secolului trecut: omul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sămănătoriștilor moldoveni, Lovinescu reproșându-i însă lipsa de compoziție și prolixitatea evidentă 18. Critica lui Călinescu este și mai acidă, considerând că Dragoslav e "departe de a fi un scriitor", cu nuvele ce reprezintă, de fapt, "adulterări limbute de teme caragialiene"19. Gavril Rotică se încadrează în același curent tradiționalist, denumit "imitator" al lui Octavian Goga, ce a produs totuși "surpriza unei evoluții spre poezia subiectivă"20. George Voevidca apare la categoria autorilor de sonete și miniaturi, despre creația acestuia, critica
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
necruțătoare. Venerabilul Cezar Bolliac, junele Al. Macedonski ori poligraful N.D. Popescu vor fi, cu un prilej sau altul, luați în pleasnă. Sunt, fără îndoială, exersări pentru opera maturității. O fiziologie ca Broaște... destule - Nuvelă pesimistă poate fi socotită prima schiță caragialiană. În Smotocea și Cotocea se prefigurează perechea de farfarale Lache și Mache, în vreme ce băcanul Ghiță Calup, gardist civic de o credulitate ce îl sortește încornorării, îl anunță pe Jupân Dumitrache. Dacă nu inventivitatea comică impresionează în toate aceste texte, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
devenire sufletească, eroii lui comici par să fi încremenit într-o mărginire definitivă. Modul lor de a fi, în afara agitației exterioare, se refugiază în limbaj, un limbaj deformat, stropșit, înțepenit în ticuri absurde care le divulgă vacuitatea interioară. Limba personajelor caragialiene este prin ea însăși un spectacol, montura perfectă a replicilor în care sunt încrustate nemuritoarele formule având o armonie aproape muzicală. Iar numele, sugerând fie „naturelul”, fie ocupația, condiția materială, socială, proveniența regională, sunt ele însele mici „caractere”. O noapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Ion Luca Caragiale, Leningrad-Moscova, 1964; Brădățeanu, Istoria, I, 338-396; Șerban Cioculescu, I.L. Caragiale, București, 1967; Ștefan Cazimir, Caragiale. Universul comic, București, 1967; B. Elvin, Modernitatea clasicului I. L. Caragiale, București, 1967; Călinescu, Principii, 244-291; Mîndra, Incursiuni, 90-129, 264-283; Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene, București, 1972; Amintiri despre Caragiale, îngr. și pref. Șt. Cazimir, București, 1972; Ioan Constantinescu, Caragiale și începuturile teatrului european modern, București, 1974; I.L. Caragiale interpretat de..., îngr. și introd. Liviu Călin, București, 1974; Șerban Cioculescu, Caragialiana, București, 1974; ed. îngr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
264-283; Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene, București, 1972; Amintiri despre Caragiale, îngr. și pref. Șt. Cazimir, București, 1972; Ioan Constantinescu, Caragiale și începuturile teatrului european modern, București, 1974; I.L. Caragiale interpretat de..., îngr. și introd. Liviu Călin, București, 1974; Șerban Cioculescu, Caragialiana, București, 1974; ed. îngr. Barbu Cioculescu, București, 2003; Al. Călinescu, Caragiale sau Vârsta modernă a literaturii, București, 1976; Studii despre opera lui I. L. Caragiale, îngr. și pref. Ion Roman, București, 1976; Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale. Caragialiana, București, 1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Șerban Cioculescu, Caragialiana, București, 1974; ed. îngr. Barbu Cioculescu, București, 2003; Al. Călinescu, Caragiale sau Vârsta modernă a literaturii, București, 1976; Studii despre opera lui I. L. Caragiale, îngr. și pref. Ion Roman, București, 1976; Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale. Caragialiana, București, 1977; Cristea, Alianțe, 7-125; Mircea Tomuș, Opera lui I.L. Caragiale, București, 1977; Manolescu, Teme, III, 71-75, IV, 193-198; Dicț. lit. 1900, 157-167; Valentin Silvestru, Elemente de caragialeologie, București, 1979; Piru, Ist. lit., 144-154; Maria Vodă Căpușan, Despre Caragiale, Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Ontoretorica lui I.L. Caragiale, Craiova, 1997; Bibliografia I. L. Caragiale în periodice (1852-1912), I-II, coordonator Marin Bucur, pref. Eugen Simion, București, 1997; Dan Alex. Condeescu, Planeta Moft, București, 1997; Ștefan Cazimir, Caragiale e cu noi!, București, 1997; Ieronim Tătaru, Itinerar caragialian, București, 1997; Simion, Fragmente, II, 19-22, 77-79, 80-83, III, 68-79; Dicț. analitic, I, 223-226, 260-262, 325-326, II, 276-277, 334-335, III, 90-93, 113-115, 201-202, 220-222, 248-250, IV, 31-32, 220-221; Iulian Boldea, Fața și reversul textului (I.L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Constantin Cubleșan, Caragiale în conștiința critică, București, 1999; Procesul Caragiale-Caion, pref. Dan Alex. Condeescu, București, 1999; Liviu Papadima, Caragiale, firește, București, 1999; [Articole și eseuri despre I.L. Caragiale], O, 2000, 1; Dicț. esențial, 134-141; Sorescu, Lumea, 9-29; Ieronim Tătaru, Mențiuni caragialiene, Ploiești, 2000; Ieronim Tătaru, I.L. Caragiale și Prahova, Ploiești, 2000; Gelu Negrea, Anti-Caragiale, București, 2001; I. L. Caragiale față cu reacțiunea... criticii, I, îngr. George Genoiu și Cezar Alexandru Genoiu, București, 2001; Bogdan Ulmu, Mic dicționar Caragiale, pref. Ileana Berlogea, Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
presa vremii, București, 2002; Aurel Buzincu, Caragiale. Discurs și expresie, Suceava, 2002; Caragiale în Iașii „Junimii”, Iași, 2002; Constantin Trandafir, Efectul Caragiale, București, 2002; Marta Petreu, Filosofia lui Caragiale, București, 2003; Theodor Codreanu, Caragiale - abisal, Timișoara, 2003; Ioan Derșidan, Nordul caragialian. Periplul versiunilor, București, 2003. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
excesiv: nimic nu-i bun, totu-i "moft". Iritat în așteptarea ușurării nevesti-si, Nae reduce civilizația română la zero. Mitică nu suferă rezerva, acostează familiar pe omul din stradă (aspect meridional) și-i pretinde să ia numaidecât o atitudine. Eroul caragialian e la antipodul romantismului. Solitarii, apăsați de muțenie melancolică, ai prozatorilor de mai târziu (Brătescu-Voinești, Sadoveanu), trăiesc la munte și în provincie. Mitică trăiește în București, oraș de învălmășeală unde meditația gotică nu înflorește. Mitică e bârfitor, lichea, intrigant, mai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Sofia Nădejde, urmărită de probleme sociale, caută să împărtășească "din chinurile vieții", trista soartă a copiilor de orfelinat, mizeria, alcoolismul, în fine, înapoierea țărănimii, secerată de boli din ignoranță și superstiție. Scriitoarea e dotată cu umor și cu o expresie caragialiană de dialect moldovan, cu care stenografiază pitoresc dialogul suburban și rural. N. BELDICEANU Un convorbirist vechi, care, fiindcă se învîrtea în medii socialiste, fu multă vreme cultivat ca poet al grupului, este N. Beldiceanu (1844- 1896). În poezia lui nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
invită să petreacă cu ai săi și cei doi se simt cum nu se poate mai bine. Lupta între dorința de a rămâne și falsa veleitate de a pleca formează umorul compunerii, a cărei tehnică stă în transcrierea dialogului, foarte caragialian în substanță, însă de o savuroasă încetineală moldavă. JEAN BART Jean Bart, cu numele adevărat Eugeniu P. Botez (1874-1933), divulgă în Jurnalul de bord, cu o grațioasă erudiție ce amintește Nautica lui Baldi, terminologia marinărească (siflii, navă, cabestan, manele, provă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
îmbătate cu vișine din vișinată. I. C. Vissarion din Costești prezintă țărani munteni fără simț moral, în stare continuă de delicvescență. I. Dragoslav (1875-1928), fălticenean, era mai interesant personal ca boem de origine țărănească decât prin literatura lui limbută, adulterând teme caragialiene, sadoveniste etc. Al. Cazaban stă tematic în raza lui Sadoveanu (vînătoare, compătimire pentru sălbăticiuni, vădane enigmatice) și e un foiletonist cu repeziciune de condei și mușcătură sarcastică. Romanele lui V. Demetrius au intenția de a zugrăvi păcatele societății românești. Poeziile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fronturi, avocat fără procese și om de afaceri suspecte, arivist aprig, fără scrupule. Colportor de vești imaginare, născocite din interes și din ambiția de a fi informat, măsluitor de situații și profitor de pe urma tuturora, Stănică se așează în galeria profitorilor caragialieni și e plămădit din pasta lui Pirgu din Craii de Curtea-Veche... Cel mai interesant cuplu în care pasiunea erotică se desfășoară în ample evoluții este acela format de Otilia și Pascalopol... Tip de rafinat, de blazat voluptos, cu rezerve de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mahala. Acest ridicol nou și-a găsit zugravul într-un om de un talent extraordinar, Caragiale, care pentru mahala și pentru "Zița" e ceea ce a fost Alecsandri pentru Gahița Rosmarinovici și C. Negruzzi pentru Caliopi Busuioc. Iar faptul că literatura caragialiană (a lui Caragiale și a imitatorilor săi) a apărut în Muntenia e caracteristic: în Muntenia există mahala românească, mică burghezie romî-nească; în Moldova nu există; un Caragiale moldovan ar fi fost imposibil... Și în curând civilizația va străbate la țară
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
zugrăvește Caragiale? Să amintim de bucata dlui Brătescu Întâmplare, în care un Mitică, un tip de-al lui Caragiale, cu aceeași mentalitate și stil, se arată un om cu sentimente atât de adânci și adevărat omenești, încît, cu un erou caragialian, schița dlui Brătescu stoarce lacrimi cititorilor. Tot așa Un om etc. Dar dl Brătescu are alt temperament, și deci altă viziune. Dar chiar și Caragiale are o bucată, o singură bucată, în care se vede măcar o licărire de bunătate
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Alexa Visarion Pentru un teatru fără verdicte 95 Chris SIMION: Șansă 102 Gheorghe CEAUȘU: Alexa Visarion Omul și opera sa 104 Cristian NICULESCU: Întâlnire providențială 109 Laurențiu DAMIAN: Alexa Visarion Omul de teatru și film 113 Maria ZĂRNESCU: Sinusoida tensiunii caragialiene în filmele lui Alexa Visarion 115 Șerban MARINESCU: Rafinat și vulcanic... 121 Ștefan OPREA: Alexa Visarion, întâlnire cu filmul 122 Mircea FLORIAN: Un proaspăt jurnal în oglinda retrovizoare 128 Marina ROMAN: Artistul, cel ce se zidește în operă 131 Vasile
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
finalul spectacolului îi abandonează... lasându-i năuci să citească într-o semiobscuritate sloganele scrise de el în "Vocea patriotului naționale". Râde sarcastic și dispare tot atât de brusc precum a apărut. Acest final deschis, tulburător, propus de regizor, accentuează sensul contemporan al satirei caragialiene. Regizorul repetând cu Liubov Strejenova Veta și Boris Șcerbakov Rică Spectacolul a primit premiul criticii, cel mai prestigios trofeu în URSS, iar actorul Boris Șcerbakov premiul pentru cel mai bun rol masculin. Cu anii, făcând mai îndeaproape cunoștință cu creația
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]