839 matches
-
pețiolul între degete, a studiat cu atenție nervurile, s-a așezat pe scaun, s-a ridicat din nou, bătrânii nici nu îndrăzneau să clipească, ședeau stingheriți, parcă uitați de musafirul lor impacientat fără nici un motiv. Când a văzut-o pe Carmina, și-a îmbrăcat în grabă trenciul, fata i-a observat starea de nervozitate subită ce-i transfigurase chipul, și-a căutat din priviri pantofii și din nou a avut sentimentul de nesiguranță, a avut impresia că marea lui grabă ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
plângi? Acum? Părinții i-au condus până la poartă în tăcere, tropăiau pe aleea cimentată, în grădină, tatăl dăduse foc unui maldăr de frunze, fumegau și acum, potolit. Au rămas pe urmă nemișcați în poartă, parcă mai bătrâni și mai greoi, Carmina i-a văzut până când mașina a cotit pe șoseaua principală. Rămăseseră acolo, ei doi și acea putere miraculoasă de a te mulțumi cu ce ai. Cu talpa apăsată pe pedala accelerației Ovidiu și-a recăpătat buna dispoziție. I-a povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că nu-și mai regăsea vechile preocupări, că orele s-au scurs într-un monoton drum între cameră, bucătărie și baie. Foarte neplăcut, dar așa s-au întâmplat lucrurile. Tu cum te-ai simțit? Extrem de liniștită, i-a răspuns prompt Carmina. Ultimele zile mă obosiseră la culme. Acum parcă am bateriile încărcate. Cu adevărat, parcă nu mai avea nimic pe suflet, nimic din vechile trăiri, neliniști, parcă lepădase acolo, în camera ei de fată, totul, creierul îi rămăsese curat, limpezit, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și stranii ale părului, uita să mai contemple în amănunt figura. Asta însemna că va face o bună impresie a doua zi. Ai adus mica fugară? A întrebat ea radiind de fericire și abandonând în farfurioară țigara, a venit către Carmina și a sărutat-o fugitiv pe obraz. Ți-am adus rochia de la croitoreasă e în camera Fanei, poți s-o probezi. Nu acum, a intervenit prompt Ovidiu. Diseară are destulă vreme. Ce știi tu ce înseamnă o femeie, a exclamat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prompt Ovidiu. Diseară are destulă vreme. Ce știi tu ce înseamnă o femeie, a exclamat Sidonia, și arătând cu bărbia s-a adresat Carminei: Du-te s-o vezi, sper să fi ieșit bine. Fără să simtă vreo curiozitate anume, Carmina a intrat în camera indicată. Rochia era acolo, pe un umeraș, spânzurată pe ușa șifonierului. I s-a părut străină și incomodă ca o salopetă anume confecționată pentru o ocazie. Era parcă mai umană când se dusese la probă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umană când se dusese la probă și materialul era doar însăilat, prins în ace. Pe piept avea o broderie frumoasă și mare, o pajură cu aripile săltate. Cu siguranță că mamei o să-i placă modelul, a spus în sinea ei Carmina, o să vrea să-l copie. Avea un sistem vechi de a copia o broderie care pe ea o uimea și o umilea deopotrivă. Așeza pe broderie o coală de hârtie, lua o lingură, îi plimba căușul pe la rădăcina părului apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a pajurii de pe rochia ei de mireasă ce urma să fie îmbrăcată a doua zi. În hol, sub ochii mamei, Ovidiu învăța să-și cultive răbdarea. A lăsat să-i scape un oftat de ușurare când a văzut-o pe Carmina venind. Sidonia însă s-a încruntat ușor: Carmina nu-și probase rochia, oare de ce era așa dezinteresată? Ce se întâmpla cu ea? Indiferența fetei i se păru un semn rău. Sidonia i-a petrecut pe cei doi tineri cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urma să fie îmbrăcată a doua zi. În hol, sub ochii mamei, Ovidiu învăța să-și cultive răbdarea. A lăsat să-i scape un oftat de ușurare când a văzut-o pe Carmina venind. Sidonia însă s-a încruntat ușor: Carmina nu-și probase rochia, oare de ce era așa dezinteresată? Ce se întâmpla cu ea? Indiferența fetei i se păru un semn rău. Sidonia i-a petrecut pe cei doi tineri cu privirea de la fereastra bucătăriei. Politicos, Ovidiu a deschis mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a poftit în casă. I-a instalat în holul mare pe fotolii. A scos din dulap paharele de cristal și șampania. Era zgomotoasă, râdea, avea o mulțime de formule care se rostesc cu prilejul căsătoriei a doi tineri, Ovidiu și Carmina mulțumeau, se arătau și ei veseli, dar era și ceva artificios în manifestările lor. Fana promitea pentru a doua zi o mulțime de surprize, avea de gând să petreacă, nu glumă, de când cu campania de toamnă, soțul ei, agronomul, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
postat în cale ca un paznic, cerând vama ce-i făcea liberă trecerea: un sărut pe obraz. Mulțumită, a aplecat capul și s-a dat la o parte din ușă. L-a poftit să intre, l-a condus ceremonios către Carmina. Era un bărbat prezentabil, cu tâmplele cochet albite, cu sprâncene dese, cu colțurile ridicate în sus amintind de fălnicia unui vultur. Avea fața înăsprită de vânt și căldură, fața omului care stă mult timp în aer liber. Purta blugi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întors către dânsa, a ridicat-o în brațe. Părul ei lins, blond, lung s-a clătinat viu, în timp ce fata îi cuprindea grumazul și-l întreba la ureche dacă-i adusese alune. Fana urmărea toată numai zâmbet efuziunile lor sentimentale. Atunci Carmina și-a adus aminte de vorbele Sidoniei care-i împărtășise frământările ei, cu mimica chinuită, cu ochii îngustați, strânși între razele ridurilor, mici, umezi, negri-cenușii, i-a spus că în casa aceea a existat o femeie, a trecut peste greutățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să nu fi fost șlefuit prin atingere de cealaltă soție a lui. Eu, crede-mă, n-aș putea, n-aș putea pur și simplu. Parcă nici n-ar fi făcută de mine, nu-i plămădeala mea. Pentru că ea, uite, poate! Carmina a tresărit neliniștită. Se simțea privită cu atenție și nu i-a fost greu să descopere sursa. Fana o studia cu ochii larg deschiși, ciudat de umbriți, parcă plini de panică. Nu înțelegea ce se petrece. L-a privit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de toamnă. Se dovedea a fi interesat de problemele sale, se implica cu totul în munca aceea cu oamenii, cu mașinile, cu clima. Totul era planificat, clar, dar obstacole se iveau tot timpul, se măcinau mereu nervi, se toceau relații. Carmina l-a întrebat dacă-l chema cu adevărat Dimitrie, și el i-a confirmat, da, chiar așa îl chema, mama lui care lucrase în învățământ își botezase toți fiii cu nume extrase din literatură. Astfel exista el, Dimitrie, un frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
conversația. Arunca dese priviri iscoditoare Carminei, lui Dimitrie, lui Ovidiu, evident, se lupta cu ea însăși. Ela ridicată pe două perne, mânuia corect furculița și cuțitul, privea serioasă în farfurie, mesteca domol, cu gura închisă. Părea deosebită, separată de ei... Carmina încercă să recompună în minte figura mamei, o văzu blondă, slăbuță, cu pielea albă, lucioasă, o figură fragilă, timidă ce părea că plutește ușurel pe covoare și, dintr-odată, privind-o pe Fana, realiză că nu de prezența celei moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
moarte se temea ea. Fana avea un fel de a gândi rectiliniu, o umbră, o amintire nu însemna un pericol, ea se temea de cei vii, fiecare femeie însemna pentru ea o rivală posibilă, avea un simț al proprietății acut. Carmina și-o imagină pe cealaltă soție a lui Dimitrie, dimineața, cum deschide ochii albaștri cu un fel de greutate, cum coboară din pat și înaintează precaut spre fereastră, înlătură draperia și se sperie singură de vaierul inelelor pe vergeaua metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ambiționă ea. Trebuie? Întrebă el și-și tamponă buzele cu șervetul și ceva din tonul lui spunea că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Fana se înroși și se sprijini de speteaza înaltă. I se părea că Dimitrie și Carmina se comportau nefiresc. Privirea ei oscila de la unul la altul. Pândea un semn, o ocheadă, ceva. N-am știut că vii la masă, spuse Fana către Dimitrie, aș fi întârziat deschiderea sticlei de șampanie. Mi-a spus cineva că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui Ovidiu, de aceea am venit, altfel aș fi mâncat la fermă. Dar nu-i păcat dacă mai deschidem o sticlă. Chiar așa, se însufleți ea și plecă să aducă paharele. În timp ce se ciocneau paharele, Fana îi inspectă curioasă pe Carmina, pe Dimitrie, cu respirația tăiată, fără să-și mai poată controla vorbele, urările de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata de atac, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deschidem o sticlă. Chiar așa, se însufleți ea și plecă să aducă paharele. În timp ce se ciocneau paharele, Fana îi inspectă curioasă pe Carmina, pe Dimitrie, cu respirația tăiată, fără să-și mai poată controla vorbele, urările de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata de atac, ca și cum era vorba de-o înfruntare pe viață și pe moarte. Își aminti de după amiezile lor liniștite, când ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Își aminti de după amiezile lor liniștite, când ieșea împreună cu Fana în oraș, de sentimentul ei confortabil, când se simțea ținta privirilor, mica victorie feminină de a se ști mai atractivă decât cealaltă. Suntem niște hiene, orice s-ar spune, gândi Carmina. Nu același lucru se întâmpla când erau împreună într-o mică mulțime de oameni. Fana câștiga atunci cu sporovăiala ei cântată, spumoasă, de îndată ce deschidea gura se făcea în jurul ei cerc, știa să-și dozeze umorul, să scoată caraghioslâcul din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spumoasă, de îndată ce deschidea gura se făcea în jurul ei cerc, știa să-și dozeze umorul, să scoată caraghioslâcul din cele mai banale evenimente ale zilei, câștiga prin locvacitatea ei debordantă, atât de plăcută la suprafață și atât de puțin profundă! Atunci Carmina era cea care se simțea marginalizată în timp ce prietena ei triumfa. Carmina se mulțumea să asculte, să zâmbească, ori dacă se aflau undeva într-o încăpere se retrăgea să contemple un tablou sau să răsfoiască o carte. Când erau într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și dozeze umorul, să scoată caraghioslâcul din cele mai banale evenimente ale zilei, câștiga prin locvacitatea ei debordantă, atât de plăcută la suprafață și atât de puțin profundă! Atunci Carmina era cea care se simțea marginalizată în timp ce prietena ei triumfa. Carmina se mulțumea să asculte, să zâmbească, ori dacă se aflau undeva într-o încăpere se retrăgea să contemple un tablou sau să răsfoiască o carte. Când erau într-o societate, frazele bogate, frumos înșiruite ale Fanei nu reușeau s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu reușeau s-o prindă, să-i capteze atenția. Când erau numai ele două, Fana se pricepea de minune să instaureze rapid acea magie verbală, atât de perfidă și imposibil de înlăturat, găunoasă, lipsită de conținut, dar de acest lucru Carmina era conștientă abia după plecarea prietenei, când timpul pierdut o revolta, când își reproșa sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul, ne vom obișnui să ne vedem ca două pupeze bătrâne, să cârâim pe unul sau pe altul și să nu ne alegem cu nimic din asta. Carmina avea impresia că nu prin vorbărie îl cucerise Fana pe Dimitrie, de când sosise el acasă, frazele ei lungi, cântate, inepuizabile, încetaseră, cu el avea un dialog limitat, aproape timid, între ei exista o atracție, un "ce" inexplicabil, dar victima nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un "ce" inexplicabil, dar victima nu era Dimitrie, victima era Fana, se lăsa subjugată de prezența bărbatului și lipsită de încredere în ea se temea că o altă femeie ar putea să intervină. Cum v-ați cunoscut voi? Întrebă curioasă Carmina, fiindcă nu reușise să întrevadă, prin puterea deducțiilor adevărul. Fana tresări evident și cu umerii pleoștiți se uită spre Dimitrie ca și cum i-ar fi cerut ajutorul. Dragoste la prima vedere, anunță el, amuzat, evaziv totodată. Fana se ridică și aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
jur. Să nu te lupți cu morile de vânt Știa că avea să plece, chiar dacă somnul lui părea adânc, semăna cu o eternitate. Una mică de tot. Bărbatul ședea cu fața în sus, poziție de om mulțumit. Lipită de el, Carmina îi simțea vena gâtului caldă, pulsând, plăpândă și vulnerabilă. Femeia nu închidea ochii, se temea să nu adoarmă și somnul să-i scurteze această imensă clipă de voluptuoasă tandrețe, nu, nu voia să adoarmă, voia să trăiască cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]