719 matches
-
de Jos la Bârlad, Vasluiul a început să decadă, menținându-se timp de trei secole în categoria târgurilor mici și mijlocii. Documentele istorice, mărturiile unor călători străini, catagrafiile evidențiază mai multe perioade demografice. În perioada 1830 - 1899 sunt înregistrați în catagrafii 3142 locuitori. Prima perioada se încheie în jurul anului 1899, odată cu venirea unui număr mare de evrei, ajungând la 37% din populația târgului. În anul 1930 numărul a crescut la 13.827 de locuitori. Perioada în care populația a crescut a
Vaslui () [Corola-website/Science/296968_a_298297]
-
averi și ocine de moștenire". Ulterior, o parte din moșia Bora va intra în posesia Episcopiei din Buzău, care va se va îngriji să populeze satul, destrămat din cauza trecerii neîntrerupte a trupelor otomane și tătărești în perioada 1595-1600. Dintr-o catagrafie a satelor plășii Ialomița întocmită la 10 aprilie 1837 de epistatul Constantin Doicescu și înaintată Ocârmuirii județului Ialomița, aflăm că în acel an din cele 125 de familii ale Sloboziei 91 erau de țigani. Satul Slobozia avea în acel an
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,83%). Pentru 1,63% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În jurul anului 1800, satul de reședință al comunei se numea Vârfu, nume ce reiese dintr-o catagrafie a județului Dâmbovița, apărută în anul 1810 și în care se arată că „satul Vârfu are 45 case, 60 bărbați și 82 femei”. Numele de Vârf s-a transformat apoi în Vârfuri, nume menționat în „"Lista pentru drepturile candidaților și
Comuna Vârfuri, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301196_a_302525]
-
locuitori. Satul este atestat documentar din anul 1801, prin jalba colectivă semnată de toți locuitorii, jalba adresată domnitorului de atunci și în care se arată că ieromonahul Ulian și grădinarul sârb Stan supără și asupresc pe locuitorii acestui sat. Conform catagrafiilor începutului de secol 19, acest sat era învecinat cu satul sau caunul Mițelea sau Nițăle(a). Acest nume vine probabil de la un oarecare Niță. Ulterior cele două sate se contopesc ajungând că în catagrafia din anul 1831 să apară drept
Pietrăria, Iași () [Corola-website/Science/301299_a_302628]
-
asupresc pe locuitorii acestui sat. Conform catagrafiilor începutului de secol 19, acest sat era învecinat cu satul sau caunul Mițelea sau Nițăle(a). Acest nume vine probabil de la un oarecare Niță. Ulterior cele două sate se contopesc ajungând că în catagrafia din anul 1831 să apară drept cel mai numeros sat din regiune, cu un numar de 47 de familii. Numele satului vine desigur de la carierele de piatră aflate în regiune. În jurul anilor 1720-1750, în Iași, încep să fie construite tot
Pietrăria, Iași () [Corola-website/Science/301299_a_302628]
-
obișnuită), s-au stabilit aici atunci când situația politico-socială transilvăneană nu a mai fost pe placul lor. Se înregistrează un aflux mare de fugari - bine primiți de autorități dată fiind densitatea redusă a localnicilor - mai ales în secolul al XVIII-lea. Catagrafiile - cu începere din 1772 îi consemnează pe ardeleni (pe unii cu nume și pe alții cu poreclele: bârsan, ungurean, sălăgean, almășan, etc... Venirea transfugilor s-a desfășurat pe poteci, de cele mai multe ori știute doar de localnici și care erau numite
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
ani, până la întâia împroprietărire datorată lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864. Atunci au primit pământ 126 de familii, fiecare după puterea și vitele de muncă pe care le avea. Cataloagele parohiale reconstituite pe diferite perioade arată că populația satului era: Catagrafia Eparhiei Argeșului din 1824, care o completează pe cea din 1808, arată că Galeșul făcea parte din plaiul Arefului Loviștii, care cuprindea 46 de biserici, multe dintre ele ctitorii ale episcopului Iosif I. Biserica de lemn din Galeș avea hramul
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
de zootehnie Animalele asigurau oamenilor o bună parte din hrană, îmbrăcăminte și forța de tracțiune în producția agricolă și nu numai. În „ Condica Liuzilor„ pe anul 1803, se menționează că oamenii aveau loc puțin , ocupându-se și cu cărăușia. Din Catagrafia pe anul 1820, rezultă că oamenii se ocupau și cu olăritul , pe lângă dogărit. Studiul „ Olăritul meșteșug de tradiție în Județul Bacău ,„ este o lucrare amplă , rod a trei decenii de cercetări întreprinse de cei doi autori: - Teodosie Rotaru și Dorinel
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
18 martie 1615 Ștefan Tomșa dăruiește Mănăstirii Solca, ctitorită de el „satul numit Costești pe râul Siret și mori pe apa Siretului cu toate hotarele și cu toate veniturile-fost ascultător de Ocolul și de curțile noastre din Botoșani“. La recensămintele (catagrafiile) populației Moldovei efectuate în anii 1772 - 1773 și 1774, de către Imperiul Țarist, apare în fișa de recensământ localitatea Cornul din ținutul Botoșanilor, alcătuită din 24 e locuitori, șase case în care locuiai șase familii. În cadrul catagrafiei din 1772 - 1773, în cadrul
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
din Botoșani“. La recensămintele (catagrafiile) populației Moldovei efectuate în anii 1772 - 1773 și 1774, de către Imperiul Țarist, apare în fișa de recensământ localitatea Cornul din ținutul Botoșanilor, alcătuită din 24 e locuitori, șase case în care locuiai șase familii. În cadrul catagrafiei din 1772 - 1773, în cadrul Ocolului Siret - Botoșani, este trecut satul Costești, dăruit Mănăstirii Salcea, „ cu 23 case locuite și două case goale, cu 22 moldoveni semtiți, un vornic, un vatman, un bejenar sosit în acest an, care încă nu-i
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
a luat numele satului mai mare și pe care l-a dorit proprietarul moșiei, adică Corni. Satul Corni apare pe harta rusă privind Țările Române întocmită în 1835 cu 69 familii și 345 de locuitori. De asemenea, apare în toate catagrafiile realizate în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1820,1832,1838,1845 și 1851) și la recensământul efectuatîn anii 1859-1860. La 25 iunie 1874, Constantin Cananău vinde moșia Corni, cu 70.000 galbeni austrieci Anei de Balș Dumbrăveni. În
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
asemenea descoperite mărturii din perioada invaziilor pecenego - cumane din secolele X-XI. Teritoriul actualei comune Bordei Verde s-a situat de-a lungul întregii perioade medievale la frontiera estică a Țării Românești cu Imperiul Otoman. După 1540, județul Brăila dispare din catagrafiile Țării Românești, ca urmare a anexării Brăilei de către Imperiul Otoman, care a organizat în jurul orașului raiaua Brăilei, ce ocupa mai bine de jumătate din teritoriul fostului județ. Satele rămase în Țara Românească aveau să fie înglobate în județul Slam Râmnic
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
Radu Mihnea locuitorii satului Depusa (azi Peretu) se răscumpără de rumânie și devin iarăși megieși. Între anii 1816 - 1864 se face strămutarea satului din deal în vale de către stăpânul moșiei, Costache Belu, pe baza Regulamentului Organic din 1831. În lucrarea „"Catagrafia județului Teleorman din anul 1810"” scrie că în Peretu se găsea „"o biserică de lemn cu hramul Sf. Gheorghe, cu toate odoarele. La această biserică sunt doi preoți și un țârcovnic."”. După primul război mondial apare Biserica Adventista de Ziua
Comuna Peretu, Teleorman () [Corola-website/Science/301820_a_303149]
-
care le făceau viața grea. Casele sunt construite în mare majoritate din chirpici sau vălătuci, mai rar din cărămidă arsă. Satul a fost electrificat între anii 1962-1964. Nu se știe căte familii de ruteni au întemeiat acest sat dar la catagrafia din anul 1820, satul avea 30 de "liude" ceea ce ar da cam 180 de suflete iar la 1831 satul a fost recenzat cu 76 de "liude". În situația din 1846, satul scăzuse la 47 de "liude". La documentarea lui C.
Brăhășoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301866_a_303195]
-
satul "Liudești pre Bârlad", care făcea parte din moșia Bârzeștilor, și sunt atestate satele Bănești și Tărăceni care astăzi sunt doar toponime care desemnează două trupuri de moșie aflate cam la 2-2,5 km. est de satul Bârzești. Începând cu catagrafiile rusești de la 1772-1773 și 1774, satul apare în toate celelate statistici. În anul 1907 o mare parte din clăcașii acestui sat s-au răsculat împotriva "arendașului evreu" și au devastat conacul și acareturile. Unii dintre săteni au fost arestați, cercetați
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
beton armat. Prin grija primăriei comunei Ștefan cel Mare, toate "hudițele"(ulițele) au fost pietruite și îmbrăcate cu balast stabilizat. Drumul de la DN 15 D și până în sat este asfaltat, ca și cel ce duce în satul vecin, Călugăreni. Prima catagrafie ce ne arată, cât de cât, populația acestui sat este cea realizată de trupele rusești de ocupație între anii 1772-1773 și anul 1774. Dacă prima situație este mai mult statistică, în cea de-a doua apar și numele unor locuitori
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
acceptat de istorici, satul avea cam 71 de suflete, exceptând proprietarii de atunci, medelnicerul Vasilachi și spătarul Ion(iță) Cuza care din 1763 devenise și ispravnicul ținutului Vaslui dar și proprietar al unei părți din moșia satului, prin cumpărare. La catagrafia din 1820 satul avea 78 "liude" (capi de familie) birnici, din care 14 slugi (fără bir) ale noului proprietar, spătarul Gh. Cuza, fiul lui Ioniță Cuza. La 1831, erau 80 de "liude" ai noului proprietar, Marele Vornic Constantin Vârnav, dar
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
și tot atunci au fost proiectate și primele filme artistice sau de propagandă, dar un cămin cultural cu local propriu n-a existat niciodată. După 1990, au dispărut și aceste firave manifestări culturale datorită lipsei aproape totale a tineretului. În catagrafia întocmită de ocupanții ruși între anii 1772-1774, satul nu apare deoarece el a fost reîntemeiat mai târziu, dar pe aici au locuit cu siguranță sezonieri aduși de diferiții proprietari ai moșiei drept dovadă stând ultimele descoperiri(2007) de fragmente ceramice
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
sezonieri aduși de diferiții proprietari ai moșiei drept dovadă stând ultimele descoperiri(2007) de fragmente ceramice aparținând sec. XVI, XVII, XVIII și XIX. De altfel, în nordul satului a fost descoperită și o așezare de tip "la Tène". La prima catagrafie a Moldovei și anume cea de la 1803, numită și "Condica Liuzilor", satul "Canțerești" a fost înregistrat cu "2 liuzi hrisovoliți scutiți de bir (deci, două familii n.n) ai spatarului Petrache Cazimir". Datorită afluxului masiv al populației dinspre Basarabia ocupată
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
1803, numită și "Condica Liuzilor", satul "Canțerești" a fost înregistrat cu "2 liuzi hrisovoliți scutiți de bir (deci, două familii n.n) ai spatarului Petrache Cazimir". Datorită afluxului masiv al populației dinspre Basarabia ocupată de ruși spre Principatul Moldovei, la catagrafia din 1820 satul (de acum) Cănțălărești, este înregistrat cu 62 "liude" din care 32 birnici, 28 de bejenari supuși spătarului P.Cazimir, un "preut" și un "dascal". La 1831 populația scade la 53 de liude probabil datorită plecării "bejenarilor" cu
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
viță-de-vie în terase de către CAP Ștefan cel Mare, dar acum au fost distruse complet și în locul lor se întinde o imensă și dezolantă pârloagă. La 1772-1774, satul a fost recenzat numai cu 2 birnici, deoarece scutiții nu mai contau. În catagrafia din 1803 apar 15 "liude" (capi de familie), la cea din 1820 erau 35 "liude" iar la cea din 1831 au fost recenzați 70 "liuzi" (Tăcmănești-răzeși) și 76 "liude" în Călugărenii spătarului Latif. În 1966 satul avea 381 de suflete
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
cu 775 de monede romane de la împăratul Nero și până la Septimius Severus (aprox.58-200 d.H.). Satul Muntenești apare pentru prima dată în documentele oficiale între anii 1772-1774 când trupele imperiale rusești de ocupație au intreprins un recensământ(de fapt o catagrafie) a Moldovei pentru a afla puterea economică a acestei țări în eventualitatea unei ocupări definitive. Pe atunci, atât o parte din moșie cât și satul, erau în proprietatea Mănăstirii Frumoasa din Iași iar locuitorii proveneau din munții Bucovinei, de unde și
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
com. Bârzești. Din 1968 și până astăzi, satul Muntenești face parte din com. Ștefan cel Mare. Dacă la recensământul rusesc dintre anii 1772-1774 satul a fost înregistrat cu 5 "liude"(capi de familie) care însemnau aprox.30 de suflete, la catagrafia din 1820 satul avea 25 "liude"(aprox.150 suflete), la 1831 49 de "liude" (aprox.270 suflete), în anul 1966-294 suflete, în 1977-225 iar în anul 2002 satul mai avea 126 de locuitori, în covârșitoarea majoritate bătrâni cu pensii de
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
și Verești, după cum ne prezintă Indicele comunelor din România, întocmit în 1865 de Ministerul de Interne, Agriculturii și Lucrărilor Publice, Serviciul Statistic.O comparație în timp, ne arată că în anul 1803, populația comunei Dumbrăveni numără 287 de loc.; în catagrafia anului 1820, comuna numără 732 de loc. În anul 1903 populația comunei numără 3390 de loc, dar comună era compusă din satele Dumbrăveni,Văratec și Sălăgeni. În anul 1966, numai în Dumbrăveni erau 5698 de persoane, în timp ce în anul 1970
Comuna Dumbrăveni, Suceava () [Corola-website/Science/301951_a_303280]
-
făcut parte din comunele: Tălpașul (1865-1873, 1892-1968, 2004), Vladimirești (1873-1892), Fărcașu (1968-2004). Este situată pe râul Plosca la 1,5 km de satul Tălpașul, pe Dealul Muierii. Satul este menționat în hartă lui Schwantz (1723). Mai apare menționat și în catagrafiile din anul 1828, 1831 și 1855 și în nomenclatorul localităților din anul 1861, sub denumirea de Sociani (Soceni).Evoluția proprietății Sat de moșneni la 1722, la 1828 moșie megieșeasca stăpânita de-a valma de 20 de familii (5 de frunte
Soceni, Dolj () [Corola-website/Science/300417_a_301746]