900 matches
-
căruia îi este adresată. Pornind de la modelul unei scrisori adresate de I. Creangă lui M. Eminescu: Decembrie 1877 Bădie Mihai, Ai plecat și mata din Iași, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Această epistolă ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coșcogeamite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă. Bădie Mihai, nu pot
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ca o mângâiere catifelată, trezindu-i din somn șiraguri de amintiri și strămutîndu-i sufletul, pe aripi de vis, acasă, în târgușorul Parva de pe valea Someșului. Acolo era casa lui părintească, bătrână, solidă, chiar peste drum de biserica nouă, strălucitoare. Din cerdacul cu stâlpi înfloriți, printre crengile nucilor sădiți în ziua nașterii lui, se vedea mormântul tatălui său, împodobit cu o cruce sură de piatră, pe care numele, săpat cu slove aurite, se deosebea din depărtare: Iosif Bologa. Casa avea încăperi multe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
putea pătrunde oricând, iar de acolo îl va îndrepta norocul. Sosi în Lunca aproape de asfințitul soarelui, cu calul leoarcă de sudoare. Vru să mulțumească doctorului, dar nu-l găsi la spital, nici acasă. Trecând prin fața bisericii, văzu peste drum, în cerdac, tolănit într-un jilț, pe preotul Bote-anu, care se sorea fericit, plimbîndu-și privirea asupra satului, ca și cum ar fi fost o moșie a lui. Din casă răsuna glasul cătrănit și ascuțit al preotesei, ocărând pe slujnică, iar în ogradă o ceată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de grăbit, parcă de fiece minut de întîrziere ar fi atârnat o soartă de om. Popa Constantin, scufundat cum era într-o bucurie vagă și moleșitoare, se pomeni deodată cu un ofițer urcând cele cinci trepte de piatră ale cerdacului. Un fior de spaimă îl ridică în picioare. Recunoscu pe Apostol, dar spaima îi rămase în inimă și-l făcu să-l întîmpine pe ungurește: ― Bine-ai venit la noi, domnule ofițer. Bologa era atât de mișcat, că nici nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
masă; întinse mâna mașinal și o apucă de curelușă. Pe urmă și-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmurând pierdut: ― Bine zici, Constantine... foarte bine... bine... Și ieși din odaie cu pași de înmormîntare, lăsând ușa deschisă, coborî treptele cerdacului, trecu prin ogradă, unde copiii, veseli și gălăgioși, își urmau jocul. Boteanu, văzîndu-l că pleacă, făcu doi pași, fără să-și dea seama dacă vrea să-l oprească sau numai să-l petreacă până la poartă. În prag se răzgândi de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi izbutit, acum cine știe unde aș fi", se gândea cu o înfiorare ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un jilț învelit cu o scoarță veche, Bologa se tolăni tihnit, ca un burghez fără griji, după o masă bogată. Avea de gând să se odihnească puțin și apoi să plece
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
M-am sălbăticit... Marta însă pornise prin grădiniță, parcă iarăși s-ar fi speriat, și Tohaty după ea, ca o umbră credincioasă. În stradă o bunii curiozitatea și întoarse capul, să vază ce face Apostol. Îl văzu rezemat de stâlpul cerdacului, cu fața cumplit de schimbată. Ea totuși zâmbi și-i trimise o sărutare, cu o cochetărie inconștientă. Apostol Bologa cuprinse stâlpul cu amândouă brațele, ca și cum ar fi primit un junghi în inimă. Dar îi urmări din ochi, îi văzu râzând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amândouă brațele, ca și cum ar fi primit un junghi în inimă. Dar îi urmări din ochi, îi văzu râzând și mai ales pe ea legănîndu-se din șolduri în cadența pașilor. Apoi, când îi pierdu din vedere, prinse deodată să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a pus cel puțin trei "r"... " Adică ce rost are amintirea aceasta acuma?" se întrebă Apostol, luîndu-și seama și negăsindu-i rostul, nici legătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurând hârtie de scrisori și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cutiuța o împachetă frumos și o sigilă cu ceară roșie. Apoi chemă pe Rodovica și o trimise cu scrisoarea și cu pachețelul la domnul avocat Domșa, poruncindu-i să i le dea chiar domnului în mână. Apoi ieși iar în cerdac și iar văzu inscripția pe mormânt și iar își aminti vorbele tatălui său: "...nu uita niciodată că ești romîn!" 8 Doamna Bologa pregătise o masă împărătească în cinstea lui Apostol. Pe când se aflau tocmai la friptură, năvăli în casă avocatul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
până într-atîta s-a înstrăinat de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși, de atunci Apostol Bologa se simți străin în Parva. Stătea ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplând crucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era îndată apucat în cleștele unor remușcări stranii și, dornic numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui era un zid asupra căruia toate sforțările lui se frângeau neputincioase. Când credea că l-a dărâmat, atunci îi simțea mai dureros ființa, oricât căuta să se înșele. Apoi, într-o după-amiază, tocmai pe când se pregătea să iasă în cerdac, se pomeni cu notarul Pălăgieșu, cu care se întîlnise o singură dată, în prima zi, și de-abia schimbase, în piață, câteva vorbe. Peste prietenia lor dinainte de război se întinsese, pe nesimțite, un văl cenușiu. De altfel, de când ajunsese notar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în vârtejurile cele mai crunte și-i silește să îndure toate torturile vieții, toate, și niciodată să nu găsească aici odihna adevărată, liniștea trainică... Urmară trei zile ploioase, urâte, cernând tristețe în lume. De dimineață până seara, Apostol ședea în cerdac, înconjurat de cărțile lui vechi, în care odinioară își pusese toate speranțele și care, de câte ori a avut nevoie în viață de sprijin, l-au părăsit ca niște prieteni neputincioși și fricoși. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înțelepciune, bătea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în sufletul omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie... Ploaia răpăia pe acoperișul cerdacului, aspru, poruncitor, ca niște ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. Ascultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o întrebare înfricoșătoare, pe care știa deslușit că a purtat-o în suflet toată viața, fără să o privească vreodată drept în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-un zgomot dulce, fâșâitor, ca zborul porumbeilor, din ce în ce mai dulce, strecurîndu-i în inimă o vrajă dureros de alinătoare. Apoi deodată începu să se clatine și să se înalțe, purtat parcă pe aripi de cântece. Ochii lui priveau fără mirare, deși cerdacul dispăruse, și câmpurile de asemenea, și tot pământul, și numai crucea din vârful bisericii lucea foarte blând și aproape, încît, dacă ar fi întins mâna, ar fi atins-o. În același timp flacăra ardea mai albă în sufletul lui, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un farmec. Ochii însă îi erau deschiși și mari și umezi, iar pe buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț. Ploaia drămăluia mereu țiglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatele crucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri, râdea o geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou. Apostol rămase un răstimp cu privirile obosite. Frânturi de gânduri îi răsăreau în creieri și se stingeau repede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încetă în amurg, văzduhul înghiți nourii și noaptea toate stelele se aprinseră pe cer ca în ajunul unei sărbători mari. A doua zi orășelul se trezi înveșmîntat numai în flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de fiece clipă a vieții. Acuma era dornic să-și poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-și împartă iubirea cu alții
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și acuma cât e de blajin!" își zicea uimit de schimbarea preotului. ― Haidem, Apostole, în veranda noastră țărănească! reluă Boteanu, cuprinzîndu-i mijlocul și îndreptîndu-se spre grădinița din fața casei. Parcă acum toată înfățișarea casei parohiale ar fi fost mai prietenoasă. În cerdac era o masă acoperită cu fața albă și trei scaune împrejur, iar pe stâlpi și pe parmaclâc vrejile și frunzele viței-sălbatice își sorbeau verdeața. ― Poftește, Apostole, te rog! strigă popa, frecîndu-și mâinile cu mare bucurue. Ia loc aici... E foarte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
are să ne aducă niște cafele cu lapte cum n-ai mâncat nici pe la Pesta!... Scuză-mă numai o secundă, Apostole... o secundă! Apostol șezu, în vreme ce Constantin Boteanu se repezi în casă, să vestească pe preoteasă că a primit un oaspe. Cerdacul se răsfăța în căldura blândă a dimineții. Pe masă, căteva muște se alungau împrejurul unei pete de cafea neagră. ― Deunăzi m-am supărat pe tine, părinte, zise Apostol către preotul care se întorcea mulțumit. Eram atât de amărât, poate mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cea mare și adevărată e numai la Dumnezeu... Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardea lumina soarelui ca un râs de fată frumoasă. ― Copilașii... veșnic fără astâmpăr, murmură Boteanu cu alt glas. Și biata preoteasă toată ziulica trebuie să-i muștruluiască... Apostol zâmbi. Preotul urmă iarăși înviorat: ― Dar am auzit c-ai fost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sufletul! Apostol Bologa plecase iar capul în pământ, ascultând cuvintele preotului ca o binecuvântare. Și când tăcu Constantin, nici el nu mai zise nimic, parcă în sufletul lui s-ar fi coborât aievea o călăuză fără greș. Atunci intră în cerdac preoteasa, aducând în mână un coșuleț cu pâine prăjită, iar după ea, servitoarea bătrână, pășind cu mare băgare de seamă ca să nu se verse ceștile pline, așezate pe o tavă de lemn înflorit. ― Pune-o colea binișor! șopti preoteasa după ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât” și-apoi, spre uimirea escortei care-l aștepta afară în ploaie, stătu la o dulceață în cerdac cu boierul, vorbind de una, de alta. Hotărât lucru, Răducu devenise, fără să vrea și fără să știe, centrul familiei, le - cum se zice - umplea casa, deși mai corect ar fi să spunem că le-o golea, deoarece nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iar Pitagora era nițel cam zbanghiu, ceea ce nu l-a împiedicat să ducă cele mai drepte perpendiculare din câte s-au văzut într-un triunghi dat. — Acestea fiind zise - grăi Radu Stoenescu-Balcâzu - faceți-mi bucuria de a pofti colea în cerdac un răgaz de vreme, până nevrednicele slugi vor prinde niscaiva curcani și bouri, să putem prânzi. în cerdac, pe o masă rotundă din stejar de Borzești, adăstau străchini cu apă călduță pentru ca boierii să-și spele degetele și ghiulurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câte s-au văzut într-un triunghi dat. — Acestea fiind zise - grăi Radu Stoenescu-Balcâzu - faceți-mi bucuria de a pofti colea în cerdac un răgaz de vreme, până nevrednicele slugi vor prinde niscaiva curcani și bouri, să putem prânzi. în cerdac, pe o masă rotundă din stejar de Borzești, adăstau străchini cu apă călduță pentru ca boierii să-și spele degetele și ghiulurile de praful drumului. în spatele jilțurilor galbene de nuiele așteptau cu ștergare albe de cânepă slujnicuțe tinere de 16-17 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]