KorAP: Find »[drukola/base=chei & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...109 >

2,711 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

tactu’ în Informația că te dai la nevestele lu’ cine știe care toarș. Cum crezi că-i vine? Știi tu cine stă în blocu’ ăsta? De sus până jos?“ Habar nu aveam. Omul mă privea îngândurat, jucându-se cu o legătură de chei. O arunca dintr-o mână în alta, studiindu-mă. Din când în când pufnea amuzat: „Bă, da’ chiar tâmpită promonție de generație mai sunteți, de apărurăți acu’. Prea vă dă într-o disperare pă toți la școală, fără să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și timbre lipite de jur-împrejur. Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era prima haltă pe drumul spre stația tramvaiului, din capătul Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de studenție. Intrasem de mai multe ori în acel bloc. De multe ori, în anii care au urmat, venind spre casă, așteptând tramvaiul, sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de studenție. Intrasem de mai multe ori în acel bloc. De multe ori, în anii care au urmat, venind spre casă, așteptând tramvaiul, sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre ferestrele blocului aceluia. De undeva, de pe la etajul patru sau cinci, privisem de nenumărate ori orașul cum se deschidea spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
se născuse. Sau mă cunoscuse, acolo, la subsolu’ cu tivitoare. Nu le-avea deloc cu morala de societate Riki. Am plecat împreună. Am mers mult prin ploaie, ocolind pe străduțele din spatele Muzeului, amânând parcă să ajung la stația tramvaiului de pe chei. Cât am așteptat, s-a răzgândit. Nu mai avea chef să vină la mine. Mi-a promis că ne vom vedea altă dată. A plecat, lăsându-mi un număr de telefon. Am rămas în stație, rezemat de grilajul metalic, privind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cuvinte, poate mai grea decât păcatul de a te fi născut de care vorbea, parcă, Sartre. Oricum, un lucru era clar. Trebuia cu orice preț să-mi recuperez servieta. Aveam acum un motiv și mai temeinic decât amărâtele acelea de chei cu care aș fi deschis ușa garsonierei, aș fi intrat în casă și m-aș fi trântit în pat, lăsându-mă cufundat în somnul deplinei uitări. Manuscrisul acela trebuia recuperat. Era o datorie morală către literatura română, în primul rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
dimineții. A slujit tot timpul Patriarhul de atunci. Am mers apoi pe jos până la ea acasă, pe Bulevard. Se luminase bine. Lumea mergea pe străzi cu lumânările aprinse. O mare de lumânări pâlpâind în început de zi, de-a lungul cheiului, apoi în sus, pe Cale. La intersecția de la Operetă, așteptând schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în care locuise cândva Ester. Am zâmbit. Nu apucasem să merg niciodată cu ea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

Ne-am oprit În fața porții și ne-am privit unul pe celălalt fără să Încercăm să ne prefacem. Un paznic de noapte șansonetist se apropia fără grabă, fredonînd bolero-uri și acompaniindu-se cu clinchetul plăcut al legăturilor lui de chei. — Poate preferi să nu ne mai vedem, i-am propus eu, lipsit de convingere. — Nu știu, Daniel. Nu știu nimic. Asta vrei tu? — Nu. Firește că nu. Dar tu? Ridică din umeri, schițînd un zîmbet lipsit de vlagă. — Tu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
gîndit. Așa cum ai trăit. 43 Cu puțin Înainte de ora trei, m-am urcat, pe Paseo de Colón, Într-un autobuz ce urma să mă ducă pînă la cimitirul Montjuïc. Pe geam puteam contempla pădurea de catarge și pavilioane fluturînd pe cheiul portului. Autobuzul, aproape gol, Înconjură muntele Montjuïc și o apucă pe drumul care urca spre intrarea dinspre răsărit a marelui cimitir al orașului. Eu eram ultimul pasager. — La ce oră trece ultimul autobuz? l-am Întrebat pe șofer Înainte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
tenebrele albastre și stacojii. În scurt timp, am apucat-o Înapoi spre promenada Colón, repetînd acele ultime cuvinte ale Nuriei Monfort, fără să le găsesc vreun sens. CÎnd am ajuns În piața Portal de la Paz, m-am oprit să contemplu cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor. M-am așezat pe treptele ce se afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există temnițe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623

Acesta se sprijină cu umărul de marinar Încercând astfel să nu se prăbușească sub greutatea pietrei. Poartă și el beretă marinărească și are și el mâinile legate la spate. Din față, două baionete Îi silesc să meargă de-a-ndaratelea spre marginea cheiului, spre mare. Este apa unei mări neidentificate, dar, dacă toți cei care ajung astfel pe fundul ei ar fi Împreună, din nodurile sforilor cu care sunt legați s-ar face un teribil năvod. „Cum să concepi bine un subiect care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280

mort. — Dumnezeule! Spune-mi că ești... Danny îl apucă de gât și îl strânse. — LASD. Nu ridica vocea, fii sincer cu mine și-ți dau drumul să pleci. Pipăi cu mâna liberă buzunarele și talia grăsanului, scoțând un portofel, niște chei, un cuțit cu lamă retractabilă și o borsetă de piele cu fermoar, plată, dar grea. Îi lăsă gâtul un pic mai liber din strânsoare și examină portofelul, scăpând pe jos carduri și hârtii. Găsi un permis de conducere expirat, emis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
să și rămână. Bonificația venită de la Howard îl rezolvase cu Leotis Dineen, iar dacă marele juriu va reuși să-i evacueze pe cei din AUFT din studiourile de filme, atunci el va deveni un mic bogătaș. Avea un set de chei de la casa lui Ellis Loew și ajutorul funcționarilor de la municipalitate, care băteau la mașină și puneau documente la dosar. Avea o „listă de obiective”, cu stacojiii neatinși de marile jurii anterioare. Și mai avea lista mare: cea cu fruntașii AUFT

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

nave de diverse mărimi erau ancorate În golful Cornul de Aur, dar și pe malul Mării Negre și al Mării Marmara. Tânărul era fascinat de imaginea acelei uriașe mișcări nautice și de alunecarea Înceată a imaginilor pe măsură ce corabia se apropia de chei. Deși vremea era Închisă, combinațiile de gri ale norilor erau cu totul neobișnuite. Unii băteau mai degrabă spre alb, ca niște presimțiri ale luminii, În vreme ce alții se adânceau În ei Înșiși, În spirale de gri Închis ce chemau parcă negrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
informații ale imperiului vă vor monitoriza timp de două săptămâni. Dacă nimic nu li se va părea ciudat, acțiunea de supraveghere va Înceta. Nu au destule forțe ca să mențină sub observație atâtea mii de călători câți sosesc zilnic pe aceste cheiuri. Misiunea se termină la semnalul meu. Aveți fiecare modurile și locurile de transmitere a mesajelor către Moldova. Și acum, ultimele două reguli. Unu. Dacă vă aflați sub amenințare directă, nu ripostați. Va interveni Îngerul vostru păzitor. Sau nu va interveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de a ucide pe oricine vă amenință. Au sosit aici cu două luni Înaintea voastră și până acum n-au făcut nimic altceva decât să vă aștepte. Supravegherea lor de către forțele dușmane a Încetat. Imediat ce ați făcut primul pas pe cheiul turcesc, intrați sub protecția lor. Alexandru zâmbi. Umbra tatălui său Îl urmărea pretutindeni. Avusese Îngeri păzitori la Veneția. Iată că-i avea și la Istanbul. Cu toate astea, Îi chinuise luni Întregi cu antrenamentele. Voise ca totul să fie perfect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
la Istanbul. Cu toate astea, Îi chinuise luni Întregi cu antrenamentele. Voise ca totul să fie perfect. Și așa trebuia să fie, fiindcă cea mai mică imperfecțiune Însemna moartea, pentru Întreaga echipă. Cei doisprezece Își luară bagajele și coborâră pe chei, răspândindu-se spre locurile În care trebuiau să rămână pentru o vreme nedeterminată, de la trei săptămâni la două luni. Cel mai bun termen era de trei săptămâni, dar era Îndoielnic ca toate informațiile să poată fi strânse chiar atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
gândul nu mai era al lui, ci al unei prezențe străine, care Îl privea de aproape. Apoi totul se stinse. 27 decembrie 1475, ora 13.30, Istanbul Ștefănel simți arsurile În umăr, apoi În brațe și În picioare. Îngenunche pe cheiul Mării Marmara și rămase acolo, scuturat de spasme. „N-am ajuns la timp... ” gândi, fără să Înțeleagă unde ar fi trebuit să ajungă. Știa doar că se Întâmplase ceva groaznic, că cineva apropiat căzuse În sânge. Sufletul Îi spunea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Întâmplase ceva groaznic, că cineva apropiat căzuse În sânge. Sufletul Îi spunea că acela era omul pe care Îl visase În fiecare noapte vreme de șaptesprezece ani. Tatăl lui. Se târâ pînă În apropierea unei corăbii genoveze ancorate la capătul cheiului, aproape de catedrala Aya Sofia. Pe corabie nu se vedea nimeni. Rămase acolo, privind valurile care se spărgeau Încet de prova ambarcațiunii. „N-am destulă putere... gîndi apoi tânărul. Sunt prea departe... N-am destulă putere, să-l scot din moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
acolo, În depărtările Apusului, o mică minune care readusese viața, dar nu Înlăturaseră suferința? Căci suferință avea să fie, multă și mereu la marginea morții. Lupta pentru viață nu se terminase, ci abia Începea. Multă suferință... Ajunsese prea târziu... La cheiul unde era ancorată corabia genoveză valurile reîncepură să ajungă, clipocind Încet. Ștefănel rămase În continuare nemișcat, așezat pe genunchi, privind spre larg. Portul părea pustiu. Încercă să se concentreze. Nu putea Înlătura suferința. Nu putea prelungi viața, dacă undeva În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nu ne rămâne decât să ne rugăm lui Dumnezeu să ne scoată de aici cât mai repede. Căpitanul urcă pe punte și dădu ordine echipajului. Se auzi zgomotul greu al lanțului ancorei care se ridica. Nava se desprinse Încet de chei și, cu pânzele umflate de vânt ale singurului catarg, ieși În larg. - Vreau să ies pe punte! Se auzi vocea neliniștită a lui Alexandru. Trebuie să ies pe punte! Deja nu mai are nici o importanță... Gabriel Înclină capul afirmativ. Tânărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
război la babord, distanța două mile! Se auzi vocea marinarului de cart, care studia golful prin lunetă. - Manevre? strigă Morovan. - Nu! Nici o manevră de ridicare a ancorei la nici un vas! - Vezi ce fac caicele poliției vamale! Marinarul Îndreptă luneta spre chei și rămase cu obiectivul Într-un punct fix. - Căpitane! Dacă Înțeleg eu bine ce văd, se Întâmplă ceva la palatul Ak Sarai! Alexandru urcă pe una din scările de funie, ca să vadă mai bine, dar perspectiva marinarului de cart era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Alexandru sări de pe scară și fugi la Gabriel. - Întoarce corabia! Nu putem pleca acum! În câteva minute, totul se va schimba la Istanbul! Măria sa are nevoie de informațiile acestea! Comandantul misiunii șovăi, calculând avantajele și dezavantajele unei posibile Întoarceri la chei. Urcat pe una din scări, căpitanul Morovan Îl privea Încordat, spunând parcă „Faci cum vrei, dar nu mai garantez nimic”. - Ancorați la cheiul cel mai apropiat! ordonă, În cele din urmă, Gabriel. Alexandru părea să aibă dreptate. Se Întâmplau lucruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Măria sa are nevoie de informațiile acestea! Comandantul misiunii șovăi, calculând avantajele și dezavantajele unei posibile Întoarceri la chei. Urcat pe una din scări, căpitanul Morovan Îl privea Încordat, spunând parcă „Faci cum vrei, dar nu mai garantez nimic”. - Ancorați la cheiul cel mai apropiat! ordonă, În cele din urmă, Gabriel. Alexandru părea să aibă dreptate. Se Întâmplau lucruri importante, care puteau interesa Moldova În cel mai Înalt grad. - Coborâți vela superioară! Vela inferioară sub vânt! Cârma dreapta șaizeci de grade! porunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
puteau interesa Moldova În cel mai Înalt grad. - Coborâți vela superioară! Vela inferioară sub vânt! Cârma dreapta șaizeci de grade! porunci Morovan. - Dreapta șaizeci de grade sub vânt! repetă marinarul de la prova, rotind repede cârma. Nava se Întoarse Încet spre chei. - Vă previn, spuse Morovan, că ancorarea În această zonă este interzisă! Riscăm să trezim suspiciunile pazei de coastă! Apărătorii ieșiră pe punte. Alexandru urcă pe vârful provei, așteptând să sară pe mal. Apoi Își aminti ceva, fugi În cală și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
privea când spre corabie, când spre palat. Când văzu că și al doilea grup de ieniceri urcă la bord, ridică degetele mâinii drepte, arătând semnul patru, apoi semnul doi. Patru Apărători ieșiră din piață, pornind pe străduțele care duceau spre chei. Urmau să se oprească la douăzeci de pași de vas, suficient ca să poată Înțelege ce se discută și care e gradul de pericol. Aproape de Alexandru, unul din Cuceritorii abia sosiți Întrebă pe cineva din linia de mongoli care apărau palatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]