2,171 matches
-
secundă în loc de obișnuitele 24 - și fără coloană sonoră. Și-a dat seama că, atunci când privim în mod convențional ceea ce se întâmplă (fie în film, fie în viață), ne scapă mai multe lucruri decât vedem. Posesorii celor două voci din „roman", cineastul Jim Finley (circa 40 de ani) și omul de știință Richard Elster (73 de ani, fost consilier de comunicare al strategilor războiului din Irak) urmăresc împreună câteva secvențe din acest film. „Ritmul neîndurător al filmului nu avea nici un înțeles în
Ca în Psycho au ralenti by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6443_a_7768]
-
florin, Florin Pupăza Cineastul Guillermo del Toro a regizat un episod din filmul de animație de succes "Familia Simpson". Este vorba despre un episod special pentru Halloween, intitulat "Treehouse of Horror XXIV", un omagiu adus realizatorului latinoamerican.
Desene animate horror: Varianta familiei Simpson a lui Guillermo del Toro by Florin Pupăză () [Corola-journal/Journalistic/63294_a_64619]
-
inventatorilor Lumière asupra lui Méliès, fapt recuperabil prin fascinația acestuia cu privire la mecanisme. Straniu, pensionarul Méliès apare deghizat în proprietarul unui magazin de reparat jucării stricate, iar noul său ucenic, Hugo Cabret (Asa Butterfield), are în comun cu discretul și mizantropul cineast capacitatea de a repara lucruri, mai precis mecanisme. M-a intrigat această apropiere între cel care posedă o viziune în măsură să transforme platoul de filmare într-o lume feerică, flamboaiantă, și tehnicianul care-l dublează și care se sprijină
Hugo (2011) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4737_a_6062]
-
prestigiosului Festival Almada, au fost exprimate aprecieri la adresa generoasei politici culturale exercitate de către ICRL față de partenerii locali, în vădit contrast cu absența quasi-totală de ajutoare din partea statului portughez în domeniul vieții spirituale. Într-o tonalitate similară s-a exprimat și cineastul Nuno Rodrigues: „Țin să mulțumesc în numele colegilor mei, organizatorii Festivalului Curtas Vila do Conde, pentru onoarea de a fi considerați amici ai ICR Lisabona. Festivalul nostru a acordat deja de câțiva ani o atenție specială cinematografiei române. Nu întâmplător: acest
ICR Lisabona - Ceremonia Amicus Romaniae by Simion-Doru Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4811_a_6136]
-
a decupa în vastul material filmic pe care-l trece în revistă un profil al cinematografului balcanic, de a evidenția mai mult decât un loc geometric, un concept, o tipologie, începând cu pionierii acestui cinema, Ienache și Milton Manakia, „primii cineaști locali din Balcani”. Cu intreprizii frați Manakia, Țuțui reconstruiește o întreagă aventură a începuturilor, cu imaginea încă nediseminată între fotografie, film documentar, etnografic și filmul de ficțiune, o perioadă a tatonărilor în care prezența cinematografului pune sub lupă modernizarea societății
Cu Orient Expressul prin Balcania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4955_a_6280]
-
dar și prin trimiterea către regizori consacrați precum Radu Mihăileanu cu Trenul vieții (1998), Aleksandr Morfov cu Blueberry Hill/ Halmat na borovinkite (2002) sau Nap Toader cu Italiencele (2004). Succesul filmului balcanic al anilor ’80 a confirmat o generație de cineaști, dar și o realitate dramatică a existenței în contextul regimurilor totalitare, confruntarea cu o serie de paradoxuri, presiunea exercitată de tradiție ca formă fixă, amestecul de atrocitate și comic, dar și puterea pe care arhetipul o are indiferent de context
Cu Orient Expressul prin Balcania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4955_a_6280]
-
critic minuțios și inteligent oferă consistență profilului teoretic al cărții. Criteriul estetic nu este abandonat, dar nu mai este absolutizat, filmul este corect plasat într-un context politic, iar criticul focalizează tensiunea dintre estetic și propagandă, dintre libertatea negociată a cineastului și constrângerile ideologice ale unui aparat de propagandă care dictează în special în anii ’50 prin intermediul scenariului ca libret politic. Din acest punct de vedere scrie Cristian Tudor Popescu o „istorie”, urmărind cronologic meandrele „liniei” politicoideologice ale regimului comunist care
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
de istoria politică și istoria ideilor. Criticul nu pierde însă nimic din această întâlnire în interregn, de fiecare dată se întoarce la film ca document principal, cu propria retorică, cu propriul bagaj estetic, cu propria istorie în care umbrele marilor cineaști bântuie hamletian, în care se lasă citită dorința de a evada, de a reveni la esența oricărei arte: libertatea. Încă un element care probează finețea analistului, propaganda nu este tratată în bloc, avem, mai degrabă, o fenomenologie a propagandei care
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
tratată în bloc, avem, mai degrabă, o fenomenologie a propagandei care include actul receptării. Ingineriile uneori sofisticate, alteori grotesc și insalubru de simple ale propagandei reclamă un ochi versat și un mind game pe care atât actorii politici, cât și cineaștii sau spectatorii învață să-l joace și pe care Cristian Tudor Popescu îl deconstruiește abil. În spațiul propagandei, criticul descifrează și o artă sau artisticizare a ei, ceea ce reușesc uneori regizorii români este să facă penetrant un mesaj ideologic tocmai
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
orice tip de putere - cu cât e mai puțin democratică, cu atât mai mult are tendința să folosească scriitorii, să pună stăpânire pe ei. Este ciudat că, de foarte multe ori, chiar reușește. Spun că este ciudat, pentru că scriitorul, spre deosebire de cineast, de pictor, de omul de teatru este mai puțin sau chiar deloc legat de materialitate. Adică, pentru ca să-și scrie opera, el are nevoie de niște foi de hârtie și de niște creioane, în timp ce un cineast sau un om de teatru
De la cenzura ca formă de libertate la libertatea ca formă de cenzură1 by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/4986_a_6311]
-
este ciudat, pentru că scriitorul, spre deosebire de cineast, de pictor, de omul de teatru este mai puțin sau chiar deloc legat de materialitate. Adică, pentru ca să-și scrie opera, el are nevoie de niște foi de hârtie și de niște creioane, în timp ce un cineast sau un om de teatru au nevoie de sume imense, de mari echipe. Un muzician are nevoie de orchestre. O statuie nu e destul să fie modelată în lut, trebuie turnată în bronz. Totul costă. În cazul scriitorului, nimic nu
De la cenzura ca formă de libertate la libertatea ca formă de cenzură1 by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/4986_a_6311]
-
și actor, cu o abilitate neobișnuită. Cartea lui Tudor Caranfil "Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc", prezintă un Sergiu Nicolaescu narcisiac, care se gândește numai la el, din acest motiv neputând niciodată să părăsească lumea cinematografiei. În mod paradoxal, aceast cineast fără studii de specialitate își câștigă un renume de profesionist, nu numai în țară, ci și peste hotare. El perfectează o colaborare strânsă cu firme europene de producție, care îi dau posibilitatea să filmeze, seriale TV transformare în versiuni exploatabile
DECLINUL lui Nicolaescu. De ce nu a părăsit niciodată lumea filmului () [Corola-journal/Journalistic/46198_a_47523]
-
exploatabile în săli. (...) Popularitatea crescândă a regizorului are și rezultate nedorite, fiindcă Nicolaescu începe să se pună, narcisiac, în cadru, așa cum procedează în mai multe filme", scrie Tudor Caranfil în cartea sa. Marele critic de film mai spune că declinul cineastului începuse prin anii '80. " Dacă s-ar fi restras pe atunci, imaginea lăsată posterității ar fi fost scutită de destule compromisuri și compromiteri. S-ar fi putut consola cu o carieră politică puternic susținută de ecoul succeselor de odinioară. Dar
DECLINUL lui Nicolaescu. De ce nu a părăsit niciodată lumea filmului () [Corola-journal/Journalistic/46198_a_47523]
-
Nakoula Basseley Nakoula, producătorul prezumtiv al filmului anti-islamic "Inocența musulmanilor", a fost arestat joi la Los Angeles, fără a se cunoaște cu adevărat motivul arestării. Cineastul Nakoula Basseley Nakoula, în vârstă de 55 de ani, nu este la prima reținere de acest gen. El a mai suferit condamnare în 2009 pentru fraudă bancară, iar acum "este în arest și trebuie să compară în fața unui tribunal federal
Producătorul filmului anti-islam, arestat la Los Angeles () [Corola-journal/Journalistic/57501_a_58826]
-
trebuie să compară în fața unui tribunal federal din Los Angeles", a declarat pentru AFP Thom Mrozek, de la biroul procurorului.informează realitatea.net. De la biroul prpocurorului orașului Los Angeles nu au fost date publicității detalii privind motivele arestării lui Nakoula, însă cineastul a mai fost interogat de poliție pentru scurt timp la 15 septembrie. De atunci, el se ascundea și nu a mai fost văzut. Poliția i-a ajutat familia să îl găsească două zile mai târziu. Autoritățile investighează,dacă, în ultimele
Producătorul filmului anti-islam, arestat la Los Angeles () [Corola-journal/Journalistic/57501_a_58826]
-
pentru a începe din nou. Cu ritmul pe care-l dobândisem într-un an de practică am socotit c-aș avea nevoie cam de șase luni de dimineți zilnice ca să termin cartea. Esperanza Araiza, neuitata Pera, era dactilografa poeților și cineaștilor care copiase la mașină opere importante de scriitori mexicani. Printre acestea Regiunea cea mai transparentă, de Carlos Fuentes, Pedro Páramo, de Juan Rulfo, și mai multe scenarii originale de don Luis Buñuel. Când i-am propus să-mi transcrie versiunea
Gabriel García Márquez - N-am venit să țin un discurs () [Corola-journal/Journalistic/5528_a_6853]
-
Angelo Mitchievici Pe lângă faptul că festivalul de scurtmetraj de la Piatra Neamț construiește o identitate culturală unui cochet oraș moldovenesc, el configurează una particulară tinerei generaț ii de cineaști români care se întâlnesc aici, unii chiar cu filmul lor de debut. Poți spune că este un festival studențesc, media de vârstă a tinerilor fiind de 20 de ani. Meritul organizării acestui festival îi revine unui alt tânăr regizor, Andrei
Filmul de piatră (ediția a II-a, 6-9 ianuarie, Piatra Neamț) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5834_a_7159]
-
Lumière, dar și la exploziva imaginație a lui Georges Méliès care îl descoperă în regizor pe magicianul modern. Scurtmetrajul are ceva dintr-un număr de magie, iar magia a însoțit acest mic festival nemțean. În mod cert, unii dintre tinerii cineaști vor semna lungmetraje, însă chiar dacă ceva din ceea ce vor fi se lasă ghicit acum, momentul de față este unic în felul său și aici se regăsește postulatul specificității pe care o reclamă scurtmetrajul. Tânăra generație se află în acest moment
Filmul de piatră (ediția a II-a, 6-9 ianuarie, Piatra Neamț) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5834_a_7159]
-
Colaborator Extern, colaborator extern Regizorul american, Timothy Hallet Tracy, acuzat de spionaj de autoritățile din Venezuela în timpul în care realiza un documentar în luna aprilie, a fost pus în libertate. Autor: Ionuț Ovidiu Chelu Cineastul era urmărit de agenții de securitate din Venezuela încă de anul trecut. Aceștia susțin că ar fi avut dovezi legate de implicarea americanului în grupuri militante care ar fi dorit provocarea unui război civil. Decizia de a-l elibera a
Acuzat de spionaj, un regizor american este eliberat de autoritățile din Venezuela by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/56106_a_57431]
-
în marasmul unui univers totalitar reperele dispar unul câte unul, iar Blaier urmărește un astfel de joc perfid între esență și aparență, unde indiscernabilul devine o categorie ontologică. Andrei Blaier ne lasă o amprentă unică a unui spirit viu, un cineast înzestrat cu o sensibilitate deosebită și cu un autentic talent. Pierderea lui Alexandru Tocilescu și a lui Andrei Blaier marchează o retragere discretă a unor domni care au făcut film și teatru împotriva uitării.
Memento Andrei Blaier by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5063_a_6388]
-
alte zări, Forumul Cultural Austriac ne-a adus spectacolul Made in Russia, conceput și interpretat de Andrei Andrianov și Oleg Soulimenko, acesta din urmă locuind actualmente la Viena. Un performance pornit de la biografiile celor doi, legat de întâlnirea lor cu cineastul francez Jean-Luc Godard și cu prim balerina Maia Plisețkaia, mult îndrăgită de regimul sovietic, un performance care s-a dorit persiflant la adresa unor clișee estice și vestice - baletul rus, dansul improvizație venit din vest, dansul Butoh din estul extrem -, toate
Zilele dansului austriac by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5083_a_6408]
-
unul dintre acei scriitori capabili să traverseze frontiera dintre arte și îi revine meritul Danei Duma de a ne atrage atenția asupra unei dimensiuni a biografiei lui Benjamin Fondane dacă nu uitate, atunci mai puțin frecventate. Cartea ei, Benjamin Fondane cineast (Artprint, București, 2010), recuperează un alt context în care scriitorul se găsește inserat, o altă aventură a lui: cinematograful. Cu o bună observație, criticul de film precizează că momentul este favorabil întreținerii ambiguității, un moment în care teoreticienii cinematografului sunt
Benjamin Fondane, cineastul uitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5625_a_6950]
-
disolutiv care va naționaliza limbajul filmului, ceea ce s-a și petrecut. Criticul schițează chiar o estetică a filmului sonor în De la mut la vorbitor. Grandoarea și decăderea cinematografului. Dana Duma reface pentru noi acest traseu al devenirii lui Fondane ca cineast, prin trecerea de la scenariu la regie, incluzând acele episoade revelatoare care-l individualizează pe scriitorul român pe scena istoriei cinematografului. Articolul publicat în revista de avangardă Integral, articol dedicat filmului lui René Clair, Entr’acte (1924), revendică pentru Fondane un
Benjamin Fondane, cineastul uitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5625_a_6950]
-
artă care încetul cu încetul devine mijlocul de expresie a unei alte modernități mai complexe. Dana Duma revine la filmul documentar Benjamin Fondane (1998) al Anei Simon subliniind felul în care imaginea lui Fondane este reconstruită în mijlocul unei familii de cineaști, redată contextului european și universal, dar și al celui emergent, cel românesc al primelor experien- țe artistice. Întrebările rămân suspendate cu privire la aventura cinematografică a lui Fondane. Ar fi devenit el unul dintre regizorii de film remarcabili? Ce filme ar fi
Benjamin Fondane, cineastul uitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5625_a_6950]
-
Buñuel, Man Ray, Dali etc. îl includeau prin afinități și perspective și pe scriitorul român atras de explorarea unor noi posibilități de expresie, fascinat de gama ineluctabilă de gesticulație a filmului mut. Excelenta carte a Danei Duma luminează nu doar cineastul și personajul cultural care a fost Benjamin Fondane, dar în clarobscur ne lasă să întrevedem ceva și din ceea ce ar fi putut deveni el într-o lume fără Auschwitz.
Benjamin Fondane, cineastul uitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5625_a_6950]