6,220 matches
-
sens să facă speculații în legătură cu lucruri pe care nu le putea îndrepta. Avea chestiuni mai presante de rezolvat, ca, de exemplu zgomotul ciudat pe care-l scotea scaunul cu rotile. — Scaunul tău scârțâie, aduse el vorba. Așa face întotdeauna? Ea clătină din cap. — Face așa de câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se întâmplase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mici. Câteva inele aveau și alte pietre - smaralde și rubine - iar sub fiecare era un mic cartonaș. — Nu vă luați după etichetă, le șopti bijutierul. Ofer reduceri importante. Mma Ramotswe se uită atent la raft. Apoi își ridică privirea și clătină din cap. Acestea sunt prea mari, spuse ea. V-am spus că-mi doresc un inel mai mic. Probabil va trebui să mergem la un alt magazin. Bijutierul oftă. — Mai am și altele. Am și inele micuțe. Puse sertarul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ea și văzu că are ochii umezi de lacrimi. Îmi cer scuze, spuse ea. N-ar trebui să plâng, dar nu mă pot abține. — De ce ești tristă? o întrebă el. Nu trebuie să fii tristă. Își șterse o lacrimă și clătină din cap. Nu sunt tristă, replică ea. Doar că nimeni nu mi-a mai dăruit niciodată nimic comparabil cu acest inel. Când m-am măritat cu Note, nu mi-a dat nimic. Sperasem să-mi dea un inel, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a implorat îndurarea? Asemenea pedepse nu duc la nimic, ci doar sluțesc persoana care le aplică. Dar astea erau chestiuni generale, iar problema ei imediată era de unde să pornească căutarea acelui biet american mort. Și-l imagina pe Clovis Andersen clătinând din cap și spunându-i: „Ei bine, Mma Ramotswe, te-ai potcovit cu o anchetă ajunsă într-un punct mort în ciuda sfaturilor mele în acest sens. Dar, de vreme ce tot ai acceptat cazul, sfatul meu obișnuit este să te întorci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ani. În plus... Ei bine, nu-mi place să vorbesc despre asta, dar Mma Ramotswe mi-a mărturisit că nu poate să aibă copii. A avut un copil, știți, dar a murit, iar doctorii i-au spus că... Mma Potokwane clătină din cap. — Ah, ce păcat. Îmi pare tare rău pentru ea. — Dar suntem foarte fericiți, replică domnul J.L.B. Matekoni. Chiar dacă n-avem copii. Mma Potokwane se întinse după ceainic și-i turnă musafirului ei o altă cană de ceai. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
unele ferestre încă aveau geamuri. Aici stătea neamțul, spuse Mma Potsane, împreună cu americanul și sud-africanca și alți oameni de departe. Noi, batswana, stăteam acolo. Mma Ramotswe dădu din cap a încuviințare. — Aș vrea să intru în casa asta. Mma Potsane clătină din cap. — N-o să găsiți nimic, zise ea. Casa aia e goală. A plecat toată lumea. — Știu asta. Dar, dacă tot am venit până aici, aș vrea să văd cum e înăuntru. Nu trebuie să veniți cu mine dacă nu vreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
rochia ei cea mai elegantă și-și făcuse ceva la păr, care acum îi era coafat în smoculețe ascuțite. Nu-i ieșise pasența. Deci sunt tot secretară? întrebă ea. Mă ocup în continuare doar de bătut la mașină? Mma Ramotswe clătină din cap. — Nu m-am răzgândit, o liniști ea. Ești detectiv particular-adjunct. Dar cineva trebuie să bată și la mașină, nu-i așa? Intră în atribuțiile detectivului-adjunct. Asta și altele. Fața lui Mma Makutsi se lumină. — Atunci, e-n regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Să vii la două și jumătate. La ora aia el va fi la service. O urmări cum pune la loc pachetul în punga de la Bazarul OK. — Așa, zise ea. Ai fost băiat cuminte și acum vreau să te fac fericit. Clătină din cap. — Sunt mult prea speriat ca să mă simt bine. Poate altădată. În după-amiaza următoare, la scurt timp după ora două, Paul Monsopati, funcționar-șef la hotelul Sun din Gaborone, pus de conducere pe lista pentru promovări, se strecură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care-ți făceau treaba, exact ca femeia asta acum. — De ce nu se poate atinge nimeni de el? — Fetele sunt prea înspăimântate ca să vorbească, explică femeia, iar colegii lui au și ei înșiși câte ceva de ascuns. Știți cum e. Mma Ramotswe clătină din cap. — N-am studii superioare, mărturisi ea, așa că nu știu. — Păi, zise femeia, aș putea să vă povestesc eu cum stă treaba. Pe-aici sunt o mulțime de oameni ca domnul doctor Ranta. O să vedeți. Pot să vorbesc despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
A pronunțat numele tău, habar n-am de ce. Mma Ramotswe puse fasole și în farfuria ei. — Al meu? Ce legătură am eu cu treaba asta? — Am întrebat-o, continuă domnul J.L.B. Matekoni, dar nu mi-a răspuns, ci doar a clătinat din cap. Și cu arma care-i treaba? A dat vreo explicație? — Zicea că arma nu-i a ei, ci a unui prieten care urma să vină s-o ridice. Apoi a afirmat că habar n-avea ce era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Zicea că arma nu-i a ei, ci a unui prieten care urma să vină s-o ridice. Apoi a afirmat că habar n-avea ce era în pachet. Credea că e carne. Mă rog, așa susține ea. Mma Ramotswe clătină din cap. — N-or să creadă una ca asta. Dacă ar crede așa ceva, cum ar mai putea condamna vreodată pe cineva pentru port ilegal de armă? — Așa mi-a zis și avocatul la telefon, replică domnul J.L.B. Matekoni. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de altfel. Astfel de oameni nu sunt capabili să-i spună cuiva îmi pare rău. Dar dumneavoastră puteți. Puteți să vă întâlniți cu femeia asta și să-i povestiți totul de-a fir a păr. Îi puteți obține iertarea. Carla clătină din cap. — Nu văd de ce... după atâta timp... Mma Ramotswe o opri. — În plus, adăugă ea, sunteți mama nepotului ei. Nu-i așa? I-ați refuza această mică alinare? Acum nu mai are fiu, dar există... Un băiat, spuse Carla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să râdeți și aveați senzația că respirația scriitorilor vechi vă înconjoară, c-au răsărit clasicii din pereții crăpați și vă excitau cu privirile lor indiscrete? a continuat. Ciudat! Molfăi niște onomatopei și-mi dau seama, cu această ocazie, că se clatină lucrarea dentară pe care-am dat o avere. Caut să mă duc undeva în Nirvana, scormonesc în minte după o mantră liniștitoare, oricum îmi repet în gând „eu nu-s aici, astea nu se întâmplă, nimic din ce auzi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lei, tainul pentru proști, pentru proști... - Și-ale cui sunt vocile astea? intervine un admirator, spulberând vraja. - Ale lu’ mă-ta! izbucnește maestrul. Îmi răcesc gura degeaba pe-aici... Se ridică demn, păstrându-și azimutul cu ajutorul desenului de pe podea, se clatină doar puțin în dreptul tejghelei și părăsește adunarea care nu-i poate pătrunde învățătura. În urma lui, discipolii încearcă să o rezume: - A zis că nu este... - Da’ n-a zis că nici n-o să fie vreodată... - Să-l întrebăm data viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
caut eu să fiu evaziv. - Da, vezi că-ți stau și ție cuvintele-n gât... N-ai pornire, n-ai aprindere... Te-ai înverzit nițeluș... Cool junioru’! Ne taie pe toți, ce mai! - Și cu ce culoare să scriu? se clatină de pe-un picior pe altul, scobindu-se c-un deget între măsele, geniul cel mic. Și un’ să scriu? - Pe Marietta, că-i loc de-o Țiganiadă, declară rituos Anatol. Marietto, lasă suptu’, fă-te-ncoace, dulce mărgăritărel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
B-O-U - sau să scrii altceva. Am potrivit cartușele și-am apăsat pe trăgaci, vedeam cum se mișcă arătătorul, încă puțin, zâmbeam fotogenic camerei. Pe urmă, parcă începeam să explic de ce l-am găurit în piept, ăla nu cădea, deși se clătina, ieșea fum prin el și i se prelingea sânge la colțul gurii, se vedea peretele prin pieptul lui, din care lipsea o bucată. Dădeam autografe direct pe mâinile întinse, pe spinări și pe obraji, râdeam, aveam șampanie în pahare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe-o măsuță, într-o ordine desăvârșită, tot felul de sticluțe și cutiuțe cu alifii-prafuri-boieli-eteruri... Îl însemnasem cu carioca, unde naiba e pancreasul?, nu mai țin minte, am un fel de forceps, am tras, l-am desfăcut, șira spinării se clătina ca un cablu mai gros, acum trosnește, mi-au rămas picioarele... Tot mai vorbește, tâmpitul, așa că-i tai limba. Ochii i se scurg ca gălbenușul de ou de gâscă. Și încă nu-s mulțumit, tot îi mai aud glăsciorul, trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sunt tot mai mulți, se bulucesc, se crapă planșeul la bloc, a căzut peretele de la bucătărie, lansez dintr-un fel de praștie căpățâni de usturoi, nu știu de unde le-am luat. Poc, o nimeresc pe tanti Agripina-n frunte, se clatină și cade, se transformă într-o pușculiță de bani, poc, îl mai țintesc și pe-un fost căpitan de cursă lungă, pe el nu-l ating decât la mână, se dă înapoi, îi zboară brațul și din ciot îi crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în față? Și, totuși, are ceva fascinant: n-am mai văzut pe nimeni până acum care să dea în același timp din toate membrele, ca girafele alea de lemn și sforicele care, când apăsai sub coada lor, începeau să se clatine în toate direcțiile, să se culce, le cădea capul și li se îndoiau picioarele. Mă bate gândul să-i spun că, dacă Hitler nu era trântit la examenul la Arte Plastice și-a doua oară, Oświęcim-ul rămânea un cătun oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
n-ai voie să oprești aici... Nu mai urcă nici un tramvai dup-ăsta, s-a-nțeles? Muncitorii au adus buteliile cu gaz, unul răstoarnă căruciorul. „Ce faci, împiedicatule?” Le-au conectat, balonul albastru cu galben începe să se umfle, se clatină, se ridică-n frânghii. Rectorul coboară nervos din mașină: - Unde-i Amaricăi? De ce nu-i gata? Trebuia să fie umflat balonul, ce-i așa pleoștit? Ce dracu’ a păzit? Trage de-o funie. - Pot să ajungă din clipă în clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
autograf. Se bea vin din sticle de plastic de doi litri. Se spun bancuri, „i-a strigat din vârful muntelului, măăă Io măăă...”. O anorexică total aburită, cu o jumătate de kilogram de brățări pe ea, face un efort, se clatină, zornăie, se-ncordează și reușește să se cațere pe masă. Se odihnește în patru labe. I-a căzut un pantof. Se ridică mai întâi într-un genunchi, pe urmă în picioare. Ca un mus pe punte, în timpul furtunii, încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai iese ceva. Sara l-a iubit pe Vlad și asta nu-i zgârietură, să pui vaselină, să treacă. A început să râdă în hohote când se citea din Evanghelie la capul lui. Mâncăm la o măsuță care se cam clatină. Iau o bucată de carton și-o așez sub un picior. Încă nu mi-am pierdut reflexele practice. Îmi dau acum seama că de mult nu mai știu cât e de bine să-ți placă să mănânci cu cineva, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai desăvîrșit mort viu pe care și l-ar fi putut Închipui vreodată, ploconul pentru care se milogise de Elegbá vreme de aproape patru ani nesfîrșiți. La Început, nu Îi veni ușor să creadă că nu continua să viseze și clătină de mai multe ori din cap, Încercînd să Îndepărteze efectele beției, Însă, deși Închisese și deschisese ochii de mai multe ori, acel zombi rămînea acolo, fantasmagoric luminat de o lună care aproape apunea la orizont. Se ridică În picioare, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Încercînd să-și facă o idee despre vasul căruia Îi aparțineau, și puse apoi În practică explicațiile căpitanului spaniol, aprinzînd două felinare rudimentare pe care le agăță la capetele unei nuiele lungi. Se plimbă mai tîrziu pe coasta dinspre apus, clătinînd pe umeri nuiaua, alternativ, În așa fel Încît un om de cart foarte atent ar fi putut presupune că În fața lor naviga, la distanță, un vapor nu prea mare. Dacă pilotul navei știa sau presupunea că se află În apropierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a face cu mine - făcu o pauză, În care răscoli cu un băț cenușa cărților. Știai că niciodată n-am reușit să vorbesc cu cineva mai mult de cinci minute? Nimeni nu părea să aibă nimic să-mi spună, niciodată - clătină din cap ca și cum și-ar fi renegat propriul trecut. Să ceri puțin mai mult de cinci minute de atenție de-a lungul unei vieți Întregi nu Înseamnă să ceri prea mult, dar, cu toate astea, nu mi le-au acordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]