833 matches
-
zile ar fi fost imposibile. Nu se vedea nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
De undeva din față, ca dintr-o mare depărtare, Începu să se deslușească un zgomot continuu, crescând. Era un zgomot ciudat, alcătuit din mii de sunete fără identitate. Treptat, acel zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din Încleștare trupele de răzeși, printr-o șarjă pe malul apei! Pârcălabul Șendre, din flancul drept, să intre În atac de linie de-a lungul Racovățului! Din pădurile rămase sub cețuri izbucniră trâmbițe vestind atacul. Tobele bătură semnalul de atac. Clinchete de arme se răspândiră pe firul văii. Urdia Își schimbă rapid tactica. O forță masivă de gemlii, spahii și ieniceri formară un vârf de atac spre dreapta, de unde se aștepta atacul moldovenilor. Apoi, biciuit de noi ordine ale beglerbegului Soliman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unei plecări prea târzii Îl făcu să renunțe la somn. Rămăsese aproape o oră În poziția Yoga de odihnă a spiritului și trupului, apoi Începuse să-și pregătească sacul de plecare. Își adunase toate armele și le așezase astfel Încât nici un clinchet să nu trădeze conținutul voluminosului bagaj. Protejase cu haine partea care avea să stea pe spinarea calului. De altfel, sacul nu era unul obișnuit, ci avea partea din interior căptușită cu un material cauciucat care atenua zgomotul și nivela posibilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Totul era alb și Încremenit. Călăriseră o zi Întreagă, iar acum se Însera. Ceața se ridicase și, de pe culmea unde ajunseseră, se zăreau corturi mari, Învelite În blănuri, grupate În jurul unor focuri de tabără. Tropote de cai se amestecau cu clinchete de săbii. Apărătorii se Întorceau de la antrenamente. Muntele era plin de viață. Se dădeau ordine În limba italiană, se mișcau trupe de cavalerie, se ascuțeau săbii tocite de exerciții. Undeva se auzea sunetul melodios al unei mandoline. „Italienii... ” gândi, ușurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Bătu din nou din palme și, la apariția gărzilor, spuse: - Lăsați intrarea deschisă. Mi se pare că aud ceva. În cort se lăsă tăcerea. O tăcere care acoperea zgomotul cailor și al căruțelor care se mișcau prin tabără, vocile războinicilor, clinchetele armelor, bubuiturile artileriei care lovea fără Încetare zidurile Sucevei. Peste toate acestea se auzi, deodată, cu limpezime, sunetul mult mai apropiat al unui corn de vânătoare. Nu mai era nici o Îndoială. Era semnalul lui Ștefan. „Ridicați-vă, voievodul vostru vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu credeau că acolo, la Bradu Strâmb, se află Însuși Domnul țării. În clipa următoare, Întreaga cavalerie a vânătorilor domnești ieși, perfect aliniată, pe latura dreaptă a poienii și În josul ei, iar pădurea fremătă de cai, de voci și de clinchete de arme. Un călăreț se desprinse din formație și sosi, la trap, În fața voievodului. Descălecă, puse genunchiul drept la pământ și spuse: - Comisul Tudor Jurj, comandantul corpurilor unu și doi de vânători domnești, la porunca măriei tale! - Ridică-te, comise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ba da, printre corturi patrulau Încet două străji. Se apropiară Încet, trecură de căruțe și așteptară În spatele primului cort. Străjile se Îndepărtară. Fugiră printre alte două corturi și se opriră din nou. Acum străjile erau aproape. Se auzeau pașii și clinchetul ușor al iataganelor. Dar, o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care se jertfiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a auzit el vocea croncănită, orice-ar fi pentru tine albul ăla, e-un om bogat. Poate să-ți cumpere altă bicicletă. Asta-mi place mie! Adam a văzut doar niște picioare care se Învârteau În jurul lui și a auzit clinchetul lanțului de la bicicletă. Cineva a tras de chinga tăștii rămase pe umăr, care s-a desprins ca și cum nu mai ținea să fie a lui. — Gata! a țipat Neng. L-a apucat de subțiori și l-a pus În șezut. Nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
unde deveneau de neprețuit. Acesta era portul unde fanteziile europene se Îngrămădeau cu o frenezie nebună, dar acum pe străzile vechiului oraș nu se mai zărea nimic din gloria trecută. Vocile negustorilor prosperi nu mai răsunau pe aleile Înguste, iar clinchetul monedelor de aur dispă ruse de un secol. Chiar și În sudul orașului, numit de cetățeni Noua Jakarta, Margaret nu vedea decât urme ale decăderii. Ea fusese martoră a creșterii orașului, cu șirurile lui de case simple, funcționale, răsărite parcă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și veche, cu aerul unei case de țară din cauza etajului alcătuit din bârne. Cele două clădiri erau aproape lipite, nici curte, nici peluză, numai o rigolă Îngustă. Margaret a urcat scara de lemn care scârțâia. În liniștea după-amiezii se auzea clinchetul lipsit de entu ziasm al mașinilor de scris. La radio se auzea un discurs de-al pre ședintelui, retransmis, a constatat ea ascultând vocea presantă, deosebit de con vingătoare. În camera de la capătul scării erau câțiva bărbați, doi dintre ei aplecați
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
combinație puternică, aproape amețitoare. Nu puneți piciorul pe-acolo noaptea, erau preveniți străinii, ei Însă Îi plăcea acolo, mai cu seamă seara. Zgomotul neîncetat provocat de feluritele ocupații, ciocnetul tigăilor și al veselei, bușitul surd al sacilor descărcați din camioane, clinchetul nedeslușit de obiecte metalice, toate acestea Îi făceau bine, pentru că În semiîntuneric era ușor să-ți imaginezi că În furnicarul ăsta orașul nu se schimbase În ultimele două sute de ani. Prinsă În labirintul de fundături și de ulicioare fără nume
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu care blestema, ca și când aceasta încă ar mai fi existat, Inchiziția ca operă a diavolului, striga, de îndată ce era luat, la tejgheaua cea lungă a lui Leydicke: tis tydt van te beven de klinkaert, ceea ce înseamnă „E timpul să se audă clinchet de pahare“. Iar după asta, ca la un semnal, făcea țăndări ultimul pahar pe care-l băuse. Dar indiferent cine m-a plasat pe șina fără sfârșit a povestitului - la început, profesorul Littschwager a fost acela care l-a vaccinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îl determinase s-o urmărească, dar confirmarea acestei supoziții era tulburătoare. Problema Teresei Clark devenea din ce în ce mai complexă. Mai afectat decât se aștepta Gosseyn intră într-una din cabinele de examen vacante din secția "G". Ușa abia se închise cu un clinchet ușor în spatele său, că o voce din difuzor îl întrebă sec. ― Numele dumneavoastră? Gosseyn uită de Teresa Clark. Acum începea greul. Cabina era dotată cu un confortabil fotoliu cu pivot, cu un birou cu sertare și un panou transparent, amplasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Doresc să vă adresați unui psihiatru pentru a vi se face o fotografie a cortexului. Am unele impresii, în legătură cu creierul dumneavoastră, dar nu reușesc să le precizez. Și acum, gata. La revedere, pe mâine. Poarta se redeschise automat cu un clinchet. Gosseyn ieși în coridor, ezită un moment, apoi își făcu drum prin mulțimea grăbită luând-o spre nord. Ajunse la un bulevard pavat. Către nord-est, la vreo 500 de metri de Mașină se înălțau alte clădiri. Erau dispuse geometric de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sistem de fixare cu fermoar, astfel că ― dintr-un singur gest ― și-o scoase. O puse jos grăbit, dar fără a face nici cel mai mic zgomot. Se apropie de ușa ― fereastră a balconului, care se deschise cu un slab clinchet, urmat de un scârțâit ascuțit. Lui Gosseyn însă nu-i păsa de zgomot. Planul lui era să acționeze fulgerător, ghidându-se după cum își amintea amplasarea palatului Patriciei Hardie. În ce o privește pe fată, încă nu se hotărâse cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
să încetinească. Cum era normal, își potrivi mersul după al lor. Și, puțin mai târziu, când se opriră în fața unei bariere, nu fu deloc surprins când o mână se întinse pe lângă el și atinse un punct din perete. Urmă un clinchet. După care peretele se puse în mișcare, dovedindu-se a fi o ușă glisantă. În spatele ei era o lumină puternică. Gosseyn n-avu nevoie să fie îndemnat. Imediat ce-l împinseră peste prag, păși înăuntru de bună voie. Și iată-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
lui sălbatică și de zumzetul de albine, au Început să-i dea târcoale. Oliver n-a zis nimic când a venit femeia-șarpe și i s-a Încolăcit, urcându-se, pe trup. Alunecând, solzii ei, destul de aspri la atingere, scoteau un clinchet plăcut, ispititor, care-l Înfierbîntă În așa măsură, Încât masterandul Își pierdu pur și simplu cunoștința, căzând Într-o stare de prostrație. Între timp, vântul cel surd, bătând dinspre răsărit Înspre apus, stârni un vifor În coroana lui, Împrăștiindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ciripit... „Sunteți ca păsările cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe cîmp...” Pipăindu-și geanta cu sticla de vin roșu și colaci primiți de pomană ce i se bălăbănea pe umăr, pictorul se gândi să-și acompanieze ciripitul cu clinchetul dumnezeiesc pe care Îl scot crinii sălbatici atunci când Înfloresc pe țarină, dar În auz nu-i răzbătu decât un zumzet Îndepărtat al unui roi de albine. Ar fi vrut, drept mulțumire pentru găzduire, să-l răsplătească pe starețul Pafnutie fredonând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plecat? Umed ca un limax, mă târâsc pe străzi În căutarea ta... Lilith, Lilith...” Degete subțiri de damă Înfulecă ficat. Mânuiesc cu multă Îndemânare cuțitele și furculițele de pe masă. Taie ficatul cu gingășie. Bucăți-bucățele. Îl Împing la marginea farfuriei. Ce clinchet plăcut. Ți se face foame și mai ales sete. Buzele sunt crăpate. Firicele de sânge se preling din gingii. „Lilith, Lilith, te hrănești cu celulele mele pline de sevă, Lilith. Ficatul meu e ferfeniță. Limba e Încărcată. Ai grijă... Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
poate se topește înăuntru și-o s-o dea afară când se pișă. Apoi începe să-l doară în spate. Rinichii. Nu mai poate sta în picioare. Puștiul vorbește la telefon din patul lui de spital, și în fundal se aud clinchete de clopoțel, oameni care țipă. Concursuri televizate. Radiografia dezvăluie adevărul, ceva lung și subțire îndoit în vezică. V-ul ăsta lung și subțire dinăuntru colectează toate mineralele din urina puștiului. Se face tot mai mare și mai dur, acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
motel în franciză, după următorul fast-food, Mama Natură e așezată pe trotuar într-o perfectă poziție lotus, mâinile ei pictate cu vinișoare întunecate de henna i se odihnesc pe fiecare genunchi. La gât, un colier cu clopoței de templu scoate clinchete ușoare. Mama Natură aduce la bord o cutie de carton cu haine, în care sunt învelite sticluțe de uleiuri cleioase. Lumânări. Cutia miroase a ace de pin. Mirosul rășinii de pin din focul de tabără. Mirosul de busuioc și coriandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Vandalilor mai poartă cămașă și pantaloni de piele cu franjuri lungi, fluturându-i din fiecare cusătură. Își mestecă guma cu nicotină. Mama Natură șchioapătă în sandale cu toc care îi arată degetele retezate de la picioare, iar colierul cu clopoței scoate clinchete la fiecare pas. Ronțăie o lumânare de cuișoare-nucșoară. Ne încălzim cu toții în bluze de poet cu horbote precum cele ale lordului Byron. Sau în fuste lungi cu jupe dedesubt, din care purta probabil Mary Shelley. În mantii de Domnișoaracula căptușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]