1,296 matches
-
Le vom zdrobi oasele și le vom măcina inimile, până când bucățile vor fi ca bălegarul mucegăit. Mare este Domnul! Mare este Domnul! Vom arunca această spurcăciune Într-un râu arzător. Mare este Domnul! Mare este Domnul! Vor fi duși departe, clocotind și bolborosind, urlând și plângând, peste o stâncă și Într-o cascadă de foc până În gura plină de colți a Iadului, așa cum a prezis Regele Naților. Mare este Domnul! Acum poporul nostru va fi pregătit să reînvie ca soldați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
răspuns: "Văd un veghetor." 12. Și Domnul mi-a zis: "Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvîntului Meu, ca să-l împlinesc." 13. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit a doua oară, astfel: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "Văd un cazan clocotind, dinspre miază-noapte." 14. Și Domnul mi-a zis: "De la miază-noapte va izbucni nenorocirea peste toți locuitorii țării. 15. Căci iată, voi chema toate popoarele împărățiilor de la miază-noapte, zice Domnul; ele vor veni, și își vor așeza fiecare scaunul de domnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
n-am avut că există în lumea aceasta un loc în care să se strângă atâtea firme din același domeniu. Cum cobori în stație, observi că atmosfera de aici e diferită. De fapt, nu pare a fi un cartier. Nu clocotește viață. Nu sunt magazine, restaurante, nici măcar stație de autobuz. Doar în colț e un automat cu băuturi. Nici țipenie de om. În aer plutește un miros de diluant folosit pentru tipărit. Orice ai spune, e un loc straniu. Stând acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sunt convins că majorității japonezilor de atunci i se indusese ideea că anul 1999 reprezintă sfârșitul lumii. Eu calculam că voi avea treizeci și doi de ani. Mă gândeam că n-o să îmbătrânesc în societatea asta grea. În sufletul meu clocoteau niște simțăminte negre. Cei care s-au mutat deja în secta Aum au acceptat deja înlăuntrul lor ideea că lumea se va sfârși. Când te alături grupului, trebuie să se descarci total, să renunți. Pe scurt, Aum a adunat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
într-o melodie de câteva sunete. Mosafirii se amețeau de dansul și de veselia la care erau siliți negreșit, și mai ales de teama care plutea în aer. Se începea, mai târziu, mâncarea. Păsările nenumărate erau aduse pe masă, vinul clocotea în sticle. În bucătărie, pe un cuptor mare cât un rug, se frigea boul întreg. Cu toții mâncau și beau ca smintiții, pe nerăsuflate, și la urmă, ghiftuiți, umflați, învinețiți, cu bale la gură, cu sos pe haine, beți complect, adormeau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
gura lui? - Nu, asta nu, tu știi că mie nu-mi place asta! (Aluzie la buza eiinferioară, care sângera imediat.) De ce spunea asta? Voia, cu toate îmbrățișările nebune ce-mi veneau acum, totuși să mă hotărască s-o las? Sau clocoteau remușcările și voia să ispășească? - Și cum ai putut tu la primărie spune "da"? - Nu, eram pe altă lume, n-am spus nimic! Iarăși da impresia, pe care o dase de multe ori odinioară, că jucase rolul într-un anumit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
octombrie, la Coimbra, să studieze Dreptul și Teologia. IX. SALAZAR: STUDENT ȘI PROFESOR LA COIMBRA. Oliveira Salazar ajunge la Coimbra în octombrie 1910 - odată cu Republica. Studenții trăiau în acele zile de toamnă calmă cele dintâi extaze revoluționare. Curtea bătrânei Universități clocotește de glasuri tinere; entuziasmul tribunilor improvizați nu mai cunoaște margini. Victoria de la Rotondă, beția libertății, magia exercitată de numele eroilor revoluționari - toate acestea înfierbîntă până la delir mințile crude. "Academia" - cum e numit tineretul universitar - nu mai contenește cu manifestațiile în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
-i când te-oi săruta... Chipul tău străluminează Și cuprins de vraja lunii Te va ține mereu trează Nu-ți pese ce-or zice unii! VRAJA CODRULUI Vântul prin codru mă poartă, Urc poteci și serpentine, Vraja codrului mă-mbată, Clocotesc, mi- e cald, mi-e bine! Când spre codru mă îndrept Mă simt ca un prunc la piept, Codrul râde și suspină Pentru că nu-i sunt străină. Și când merg în țări străine Îi port freamătul cu mine, Seara, ziua
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
furia, alungând îndoielile, inundându-l cu o furie cumplită care-i anulă orice prudență, ca și cum n-ar fi existat. - Ei, voi, ticăloși de neînchipuit! urlă el. Anrella se întoarse spre el și-l privi, albă la față. Dar furia lui clocotea, prinzând putere. Strigă: - Am auzit ce-ați vorbit săptămâna trecută, înțelegi? Am tras cu urechea la ședința care a avut loc aici acum nouă zile. Avusese de gând să continue, lovind-o cu cuvintele. Dar reacția ei îl opri. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de nepractic ar fi fost acesta. — Nu știu ce anume le-aș fi spus. Probabil că aș fi bâiguit ceva idiot. Dar, fir-ar să fie! Zău așa! Nu suport să văd că cineva care a comis o crimă scapă basma curată. Clocotește sângele în mine! Și-a suspendat însuflețita pledoarie doar atât cât să primească sprijinul unei priviri de simulată empatie din partea doamnei Silsburn. Aceasta din urmă și cu mine eram acum cu totul răsuciți, supersociabil, pe strapontinele noastre. — Vorbesc serios, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
din afară răspundea unei nevoi interioare de-a repeta o parte dintre experiențele trecute și de-a se bucura Încă un timp de lucrurile care o bucuraseră de-a lungul Întregii sale vieți. Tot locul, Începând cu casa și ograda, clocotea de prezența ei. Mașa era atât de obișnuită cu aceste apariții, Încât punea În cerdac, În locul unde zăcuse mult timp cutia de violoncel, străchini de grâu fiert În miere, pâine de secară și câte o sticluță de rachiu. Babulea devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu moartea. Cafeaua măcinată din sertărașul de sub râșniță o ținu deasupra recipientului. Sârma roșie se Întunecă mai adânc, mai alb, alb. Cârlionții făceau crize. Mărgele de apă țâșniră În sus. În mod individual, Înaintașele se duseră la suprafață grațios. Apoi clocotiră laolaltă. Turnă cafeaua măcinată Înăuntru. În cana sa, un cub de zahăr, o linguriță prăfuită de Pream. În noptieră ținea o pungă de chifle cu ceapă de la Zabar’s. Erau În plastic, o pungă transparentă uterină prinsă la gură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
oameni. Se băgaseră În apă să se răcorească. Se dusese și el să stea În picioare acolo. Pe o bandă lată de-a lungul plajelor spuma amestecată cu vălurirea căldurii cale de multe mile, În diverse curbe adânci de alb clocotit Între nisip și marele albastru. Pentru puțin timp, În apă, nu mirosise carnea putredă, dar curând trebuise să-și lege o batistă peste față. Batista absorbise repede mirosul. Îi Întinase Îmbrăcămintea. Scuipatul Îi luase gustul. Via Londra, zece zile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am simțit ceva sexual în atitudinea lui față de ea atunci? Posibil. Dar lucrul cu elevii masculi de această vârstă e rareori lipsit de conotații sexuale. Școala secundară e un fel de supă hormonală. Toate acele corpuri îndesate unele în altele - clocotind de pubertate și de fantezii adolescentine de joasă speță - trebuie să producă o anumită atmosferă. Chiar și eu, femeie la șaizeci de ani și departe de a fi o cadră, am trezit din când în când curiozitatea elevilor mei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mintea lui, Danny a transformat bătaia într-un joc Nintendo. A fost odată ca niciodată un băiat care era slab și blând. Asta până când băiatul a început să gândească asemenea unui râu. Părea în continuare blând, dar, în adâncul lui, clocotea un torent. Doar aparent înghițea tot ceea ce lumea arunca în el. În joc, râul cel blând consuma resturi, eroda baraje și se revărsa peste orașe în drumul lui către ocean. Odată ajuns acolo, traversa oceanul și-o lua de la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în loc. Jina s-a aruncat deasupra lui Danny, iar pe Charlie l-a prins cu o mână de vesta de salvare. Restul celor din barcă s-au agățat de frânghii și de cauciuc, de orice se puteau ancora. Vâltoarea care clocotea în jurul lor era atât de zgomotoasă încât Mary n-a auzit nici un țipăt. Sau poate că nimeni n-a scos nici un sunet. Apoi, încet, mișcarea de rotație a continuat; pupa bărcii s-a coborât asupra lor. Mary a ajuns să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
frică ochii ciocane zvâcnesc sub tâmple între două vise cum să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii felul acela de a luneca fără nici o frecare un caz ideal după care să măsor timpul fără teama sfârșitului de când locuiesc în ochii tăi până și infinitul e verde port embrioni în cutia craniană sarcini
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în față un adversar de temut. Nu știu când treceau două, trei ore. Eram transpirat și doar fața îmi era rece. Din mine ieșeau aburi la fel ca din Mureș. Cumva semănam. Amândoi aburind, amândoi pământii la față, tăcuți, dar clocotind în adâncuri, căutând să ne croim drum până spre desăvârșire. Mă impresiona foșnetul frunzelor. Păreau oase bâtrâne aruncate pe trotuare, la întâmplare, pocnind sub pasul meu, transformându-se în pulberi aurii risipite de vânt. Sunt singur printre atâția prieteni, îmi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
aburit. Luminile de pe stradă se topiră una-n alta... Magazinele de pe strada principală se pregăteau de Închidere dar de Îndată ce am luat-o pe o stradă lăturalnică, ne-am trezit Într-o lume Însuflețită În care abia atunci parcă Începea să clocotească viața. Cafenele - mari și mici -, pasaje Între magazine cu jocuri mecanice, dughene cu băuturi, cu mîncăruri... și printre toate acestea, magazine cu aparate de fotografiat de mîna a doua, librării, anticariate, magazine cu materiale pentru Îmbrăcăminte europeană și altele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atunci acolo... În locul acela În care nu putea ajunge nimeni altcineva... sau poate era treaz și rîdea sau plingea... poate era supărat sau plictisit... disperat sau bine dispus... poate era beat criță, poate Îl durea măseaua, poate era Înspăimîntat sau clocotea ca o oală care fierbe, poate era prost dispus sau răsufla ușurat, poate se rătăcise sau căzuse și se. zdrelise, poate Își socotea, concentrat, toți bănuții de buzunar, sau devenise rob al amintirilor, poate Își aduna laolaltă toate Întîlnirile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
schimbă brusc, dar nu și-a mai pus bereta. — Spune-mi, te rog, cum se numește orașul din vîrful dealului. — Orașul de Sus. Presupun că-i spun așa pentru că e sus, pe platou. Strada era sufocată de atîta lumină și clocotea de animație, dar nu știu din ce motiv, mie nu mi s-a părut esențial diferită de peisajul pustiu pe care-l văzusem cu puțin În urmă. Nici acum nu Înțeleg de ce m-a Înspăimîntat atît de cumplit priveliștea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în altă parte, mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în cursul apei. În liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în tremur; apoi chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cercau... VItc " VI" În vremea asta Haia Sanis nu voia să știe de nimic în lume, decât de dragostea ei. Toamna își aduse înștiințările cu firele lungi de argint ale funigeilor plutitori, cu buciumările vânturilor; iar mahalaua prinse iar a clocoti. Iar se adunau sara cumetrele, în cațaveici, sub salcâmii desfrunziți, iar șopteau nevestele încete, urmărindu-și pruncii și ridicând la înălțimea nasurilor andrelele neliniștite. Dragostea Haiei era de poveste. Se știau strecurările ei sara, se știau întristările ei ziua, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
data asta, stăpânul din Fès voia să-l înștiințeze pe Șchiop că portughezii avuseseră mai mulți morți decât noi și că suveranul era teafăr și nevătămat, din voia Celui-Prea-Înalt. Când l-am întâlnit, Șchiopul începuse asediul Agadirului, iar oamenii săi clocoteau de entuziasm. Mulți erau învățăcei veniți din toate colțurile Maghrebului, care tânjeau după jertfă așa cum ar fi tânjit după o misterioasă logodnică. După trei zile, bătălia continua să facă victime, iar spiritele erau încinse de beția sângelui, a răzbunării, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]