727 matches
-
merita un roman. Stând de vorbă cu fratele său Gheorghe, acesta îi spune că în Uniune, cât a stat în lagăr și mine și luând contact cu civilii, viața lor, din 1920, deci peste 30 de ani, este munca în colhoz și azi la ei nu se cunoaște proprietatea personală, ci munca prestată în forma actuală. Îl sfătuiește pe frate-său Gheorghiță să se înscrie în întovărășire, măcar, dacă nu vrea în colectivă, formă de care nu vom putea scăpa. Este
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Cozaru i-a spus că mai bine dă pământul statului și să-i lase grădina din sat unde a plantat o adevărată livadă cu pruni și meri. El nu vrea să se înscrie și să dea pământul, de bună voie, colhozului. Multe a mai tras omul acesta, dar n-a fost singurul. La Sfatul popular, prin delegați, împuterniciți, activiști raionali, alături cu conducerea locală s-au întocmit liste cu membrii familiilor recalcitrante în problema colectivizării și membrii din familia respectivă care
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
va primi bani și produse după munca depusă și suprafața ce o deține și în felul acesta se asigură viața bătrânilor ca și a acelor ce au pământ puțin sau nu au. În cele din urmă, au hotîrât să desființeze ”colhozul” și și-au împărțit fiecare bucățică din grajduri, magazii și fiecărei familie de ceapist i s-a dat bani din valorificarea averii C.A.P. N-ai ce-i face! Acolo unde nu-i minte-n cap e vai și amar
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
îl trezea și ridica mâna spunând:”mă înscriu” sau „sunt pentru” fără să știe despre ce s-a discutat și se iscau momente ilare. Încă din anul 1949 s-a tot vorbit de înființarea gospodăriei colective, numită în limbajul sătenilor colhoz. Ce muncă pe capii comunei! Nu erau de acord cu colhozul nici cei ce erau înscriși în partid. Doar câțiva cu suprafețe mici, 1-2 ha. printre care și Maneliuc, secretarul de partid al comunei, Stănescu Gheorghe, Condruc Ion, dar prea
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
fără să știe despre ce s-a discutat și se iscau momente ilare. Încă din anul 1949 s-a tot vorbit de înființarea gospodăriei colective, numită în limbajul sătenilor colhoz. Ce muncă pe capii comunei! Nu erau de acord cu colhozul nici cei ce erau înscriși în partid. Doar câțiva cu suprafețe mici, 1-2 ha. printre care și Maneliuc, secretarul de partid al comunei, Stănescu Gheorghe, Condruc Ion, dar prea puțini spre a se constituii colectiva. După multe ședințe, amenzi, procese
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
merita un roman. Stând de vorbă cu fratele său Gheorghe, acesta îi spune că în Uniune, cât a stat în lagăr și mine și luând contact cu civilii, viața lor, din 1920, deci peste 30 de ani, este munca în colhoz și azi la ei nu se cunoaște proprietatea personală, ci munca prestată în forma actuală. Îl sfătuiește pe frate-său Gheorghiță să se înscrie în întovărășire, măcar, dacă nu vrea în colectivă, formă de care nu vom putea scăpa. Este
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Cozaru i-a spus că mai bine dă pământul statului și să-i lase grădina din sat unde a plantat o adevărată livadă cu pruni și meri. El nu vrea să se înscrie și să dea pământul, de bună voie, colhozului. Multe a mai tras omul acesta, dar n-a fost singurul. La Sfatul popular, prin delegați, împuterniciți, activiști raionali, alături cu conducerea locală s-au întocmit liste cu membrii familiilor recalcitrante în problema colectivizării și membrii din familia respectivă care
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
va primi bani și produse după munca depusă și suprafața ce o deține și în felul acesta se asigură viața bătrânilor ca și a acelor ce au pământ puțin sau nu au. În cele din urmă, au hotîrât să desființeze ”colhozul” și și-au împărțit fiecare bucățică din grajduri, magazii și fiecărei familie de ceapist i s-a dat bani din valorificarea averii C.A.P. N-ai ce-i face! Acolo unde nu-i minte-n cap e vai și amar
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
la ce-a rămas din acareturi. Într-un colț un cireș mare și mult ramificat ne indica, îmbătrânit și singuratic, locul de unde începe livada. Tăiată, făcuse loc, prin asociere, unei tarlale contopită și ea în ogorul mare și întins al colhozului. Nu departe, la ieșirea dintr-un salon al bolnavilor, am auzit glasul strident al unei asistente medicale care lua la rost, în rusește, o infirmieră: Dar ți-am spus ieri, Tasie, să schimbi cearșafurile de pe paturi, c-avem astăzi vizita
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
Lascăuți, ca să ne treacă timpul mai ușor. Eu nu rusnac! Eu rumun de etnie ocraniană. Da, mult place la mine să chent și să vorbește rumanește, nu ca alte care, chent avut succesuri, nu mai vrut să vorbește. Și chent Colhoz luat la mine calu, eu singur trăgeam la plug și la boroană și aram și boroneam ca calu, iar tovarăș Zozuleac criticat tare că eu vrut făcut propagand, pentru care vrut dat la securitet. Și chend una cocona spart la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
piață... Cantina ne așteaptă... și rândul ca-n armată, la cazan... și munca la hurtă... și câștigu la fel pentru toată lumea. De asta cei mai mulți dintre fruntașii satului își iau tălpășița către combinatele de la târg. Printre oameni umblă vorbă că la colhoz rămân numai proștii... că meseriașii se primesc în rândurile clasei muncitoare... și că numai sărăntocii vor putea servi câte un polonic din marea fericire, după cum se tot vântură pe la raion. Oricum, oameni buni, treaba nu-i tocmai în regulă! Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
primesc în rândurile clasei muncitoare... și că numai sărăntocii vor putea servi câte un polonic din marea fericire, după cum se tot vântură pe la raion. Oricum, oameni buni, treaba nu-i tocmai în regulă! Asta o spun cei care au cunoscut colhozul în prizonierat. Mai vorbiți voi mult tot așa că poate aveți fierbințeală și vi s-o făcut de răcoare ca celor trei gospodari de la Dumbravă... O săptămână întreagă i-au snopit, zi și noapte, prin cele beciuri... și au venit acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
s-a părut ceva neclar... N-am înțeles tocmai bine! Dar cred că o fi ceva grozav dacă bătrânul face cinste și bate către ministru... Și n-ar fi deloc rău, că poate ne-ar scăpa de blestematul ista de colhoz despre care se vorbește tot mai apăsat printre oameni... Că-i un șarlatan și jumătate!.. Mai mult descurcăreț decât ager la minte! Că la școală nu le prea avea cu învățătura... Până una-alta, beți și vă veseliți, măi oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mintea sclipitoare îi supune inteligenței sale făcând pretutindeni dreptate umiliților și nedreptățiților. Vremurile colectivizării sunt vremuri cu valuri și de cumpănă. Lumea vorbește despre potopul lui Noe și potopul lui Nae, respectiv Ceaușescu. Păcală e arestat că nu intră în colhoz. Întrebat fiind: „Cine te-a adus aici, măi țărane?”, răspunde prompt, mucalit: „Anus Paukurus” și de judecat nu m-a judecat nimeni. Cam tot pe atunci circula intens șușotit un portret creionat magistral: „Creață și buzată, pe perete agățată”. Vrând-nevrând
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
au ridicat hoții și lingăii, că e vai și amar de omul sărac, el plânge și sfinții tac, iar eroica noastră țărănime bine hrănită, din ce muncește ziua, noaptea fură - sugestivă era și un fel de strigătură de tipul... „La colhoz, pe dealul mare, cine fură... tot mai are”. În final, Păcală primește cheia raiului de la sf. Petru și să deschidă numai când va crede el. Un turnător cu nume chiar - Vasile Sălcati, prostul din Voinești vrea și el la rai
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
oameni În pufoaice și căciuli cu urechi, cu ochi arzând de foame, agitând linguroaie mari de lemn deasupra unor bliduri goale. Dincolo de fâșia de pământ arată și Împrejmuită cu un gard de sârmă, se Întindeau ogoarele fără haturi, dincolo erau colhozurile, foametea, tătucul Stalin, Siberia, deșertul Gobi, stepa, tătarii, picenegii și cumanii, dincolo era și marele popor galben, care, după cum Îi citise babulea Tatiana din Cartea sfântă, urma să stăpânească lumea. Atunci avea să fie vai și-amar. Atunci toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În cerdac...“, se adresă el băiatului care stătea În stânga sa, iar acesta dădu din cap că da. „De ce Îi dați la porci? Asta nu-i tocmai o treabă curată. Veți căuta voi cartofii ăștia! Mai așteptați, curând se va abate colhozul și peste voi...“ „Văd că aruncați și cojile de ou... Dumnezeu o să vă pedepsească...“ Așa Îndruga ore În șir, tot aruncând priviri furișe, când spre ușă, când spre geam. Iar când vedea pe masă câte o coajă de ou, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Caravana cinematografică săptămânală, jurnalele, radioul și alte cele ale soitarilor cu fețe cenușii, prin conferințe, prin cuvântări, prin cântece populare aranjate, prin descântece băbești măsluite, tocau nervii țăranilor din toate stările, trăitori în Goldana, vorbindu-le de viața nouă din colhozuri (aceleași moșii, cu alți stăpâni!), în care trebuia ca toți să tragă la jug, sub steagurile roșii. Copiii veneau cu nasuri vinete de frig, de la școala fără lemne în sobă, fredonând, neștiutori și candizi, cântece despre un erou vajnic, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îi asigura convingător, pe cei de acasă, că acesta intrase de curând " În Gospodăria mare/Cu Frăsina, baba lui / Și i-a spus chiaburului". Ce pierdere de vreme, să-i mărturisească și să-i zică moș Mardare, despre intrarea în colhoz, tocmai chiaburului se ghionteau, chicotind, copiii Goldanei! Chiaburul (zugrăvit mereu în caricaturi, în afișe propagandistice, în cântece, nu numai fiindcă are un pântece, care îl face tare caraghios, ci și pentru a i se observa, de către oricare, pidosnicia obstinată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de către oricare, pidosnicia obstinată și recalcitranța de bou față de construirea vieții celei noi și plină de belșuguri hiperbolice), chiaburul, vă zic, oricum, n-avea cum să-l laude pe moș Mardare, fiindcă o trăsese pe baba Frăsina, după el, în colhoz, mai exact, în suszisa, Gospodăria cea mare. Ba, atât în Goldana, precum și în Cotonoaga, sat de nevoiași, pitulat hăt! dincolo de creasta Baisei, se credea că, dimpotrivă: în capul lui, chiaburul îl socotea pe Mardare cel mai mare tolomac! Îndârjiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
astfel încât, femeile și bărbații să fie munciți nu numai fizic, ci și în alte rafinate feluri de tortură. Chicotitul de hiene al oaspeților se intensifica, atunci când, în grupuri de câteva zeci, intrau în casa celor care nu se înscriau în colhoz și constatau că, la domiciliu, nu se afla decât țăranca și copiii săi, urlând și zbierând spăimos, de năvala și de mulțimea străinilor. După ce, stând pe capul femeii, îi tolocăneau o zi întreagă că "somnul în huzur este imposibil" și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
detașa figura hazlie de prostovan al lui Chirpic, supranumit Faraon, cel ce venea noaptea din Cotonoaga, și mai aducea, plin de râvnă, încă o cerere de intrare în colectivă: Tovarăși dragi, vezâcă, io-te, încă, o cerere pentru intrarea în colhoz. Vezâcă, în vorbirea lui Faraon, suplinea, mai expresiv, pe obișnuitul care va să zică. Careva, de la masa oficială, simulând, un entuziasm plictisit, față de demersul cretin al lui Faraon, îi lua grijuliu hârtia mâzgălită din mâna-i umedă și neagră, așezând-o ceremonios, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
colectivă! Am să-i raportez lu' Tovarășului Popescu... De când Partidul clasei muncitoare începuse marea operă de transformare socialistă a agriculturii din Goldana, Chirpic din Kotonoaga prezentase peste o sută de cereri, în nume propriu, intrând astfel a suta oară în colhozul, căruia, la început i s-a spus Gospodărie agricolă colectivă. Nicanor Galan ar fi întins și el mâna spre pană și spre hârtia albă, dar își amintea de jalea din privirea Petroniei și de mustața, ca o flacără, a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
S-a spus și la radio: "Socialismul a învins deplin și definitiv, la orașe și sate". Nici n-a mai fost nevoie să semnez vreo cerere de intrare în colectivă. Partidul ne-a făcut pe toți colectiviști, băgându-ne în colhoz, pe rudă, pe sămânță... Petronia nu-l mai bodogăni, deloc, în noaptea aceea epocală. Nicanor, cu simțământul nelămurit că, în această iarnă, copleșită de geruri muscălești, nu are nici un punct de sprijin în neant, se lăsă în voia neștiutei forțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu lua în seamă ce avea să se întâmple în curtea lui, de parcă mai petrecuse de nu știu câte ori asemenea așteptări. Ca și mai înainte, se întorcea acasă noaptea, târziu, hlizind prostește. În adunările generale, ținute, la căminul cultural, de președintele colhozului și de colectiviștii din Goldana, la convocarea Partidului muncitorilor și țăranilor, se măcinau multe cuvinte, dar se alegea înțelepciune puțină, ca o mână de mălai, în zilele de foamete. Aici, nici lui Nicanor nu-i deschidea nimeni mintea despre: ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]