2,717 matches
-
a putea: referirea la același subiect: pot merge/poți merge (să mergi), semantici (a avea, a fi, a veni - schimbarea sensului inițial”) și participarea lor „la un complex cu sens unitar”, împreună cu un verb predicativ („supin, la infinitiv sau la conjunctiv, sinonim cu infinitivul”). În această structură complexă, „semantic, rolul principal revine formei nominale sau conjunctivului; gramatical, rolul principal revine verbului cu sens modal, care poartă semnele predicativității.” (I, p. 204) Limitându-se la o descriere superficială a acestor categorii de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fi, a veni - schimbarea sensului inițial”) și participarea lor „la un complex cu sens unitar”, împreună cu un verb predicativ („supin, la infinitiv sau la conjunctiv, sinonim cu infinitivul”). În această structură complexă, „semantic, rolul principal revine formei nominale sau conjunctivului; gramatical, rolul principal revine verbului cu sens modal, care poartă semnele predicativității.” (I, p. 204) Limitându-se la o descriere superficială a acestor categorii de verbe, autorii Gramaticii Academiei se opresc numai la verbele de modalitate, deși recunosc că „atât
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din vol. II al G.A. (ediția 1963): „Preferăm să analizăm în aceste construcții funcțiunea sintactică a fiecăruia din elementele lor componente: verb predicat + complement (completivă) direct(ă), în cazul celor mai multe, verb predicat + subiect (subiectivă) în cazul lui a trebui (+ conjunctiv sau infinitiv) etc. (p. 98), ar conduce la anularea unor distincții existente în mod obiectiv în interpretarea prin textul lingvistic a unei realități extralingvistice: Trebuie să fie la Veneția. (verb predic. + subiect propozițional) - necesitatea (1) (2) (1) (2) Trebuie să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lărgite, de multe ori superioare unității sintactice de bază - propoziția. Pe de altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul derivat). Se îndepărtează de verbele predicative prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o construcție precum „Nu trebuie să fie bolnav” nu este posibilă decât în cazul valorii și funcției predicative a verbului a trebui, întrebuințat cu sensul său fundamental și cu întreaga lui capacitate flexionară. Verbul semiauxiliar a trebui se construiește cu conjunctivul, prezent: „Trebuie să sosească acu, că-i dus de azi dimineață” (D. Zamfirescu) și perfect: „Trebuie să fi fost tot ea, prietena tânără, care nu uita pe cei ce nu mai sunt.” (D.Zamfirescu) sau, în sintagme redundante, cu prezumtivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acu, că-i dus de azi dimineață” (D. Zamfirescu) și perfect: „Trebuie să fi fost tot ea, prietena tânără, care nu uita pe cei ce nu mai sunt.” (D.Zamfirescu) sau, în sintagme redundante, cu prezumtivul prezent (cu auxiliarul la conjunctiv): „Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie” (C. Hogaș) Când semiauxiliarul (în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Zamfirescu) sau, în sintagme redundante, cu prezumtivul prezent (cu auxiliarul la conjunctiv): „Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie” (C. Hogaș) Când semiauxiliarul (în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb impersonal) și numărului. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, își modifică forma în funcție de persoană
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb impersonal) și numărului. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, își modifică forma în funcție de persoană și număr: Trebuie să fii bolnav de.. / Trebuie să fim bolnavi ca să..., Trebuie să fie bolnavi de... etc. Când verbul principal se află la conjunctiv perfect sau la prezumtiv prezent, întreaga sintagmă este invariabilă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb impersonal) și numărului. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, își modifică forma în funcție de persoană și număr: Trebuie să fii bolnav de.. / Trebuie să fim bolnavi ca să..., Trebuie să fie bolnavi de... etc. Când verbul principal se află la conjunctiv perfect sau la prezumtiv prezent, întreaga sintagmă este invariabilă în funcție de număr și persoană: Trebuie să fi plecat (el, ei, tu, voi etc.). Când verbul principal este la prezumtiv prezent sau la conjunctiv perfect, sintagma semiauxiliar-verb predicativ își realizează semnificația modală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de... etc. Când verbul principal se află la conjunctiv perfect sau la prezumtiv prezent, întreaga sintagmă este invariabilă în funcție de număr și persoană: Trebuie să fi plecat (el, ei, tu, voi etc.). Când verbul principal este la prezumtiv prezent sau la conjunctiv perfect, sintagma semiauxiliar-verb predicativ își realizează semnificația modală în chiar spațiul închis al structurii sale: Trebuie să fi venit cineva.; Trebuie să fi cântând pe undeva. Sintagmele, mai abstracte, din punctul de vedere al gramaticalizării, sunt sinonime cu structura morfologizată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe undeva. Sintagmele, mai abstracte, din punctul de vedere al gramaticalizării, sunt sinonime cu structura morfologizată a prezumtivului, prezent: Trebuie să fi cântând = Va fi cântând sau perfect: Trebuie să fi venit = Va fi venit. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, semnificația modală a sintagmei se realizează numai într-un context mai larg, atât de larg cât se dovedește necesar pentru anihilarea oricărei posibilități de manifestare a sensului lexical fundamental al verbului a trebui: Trebuie să fie pe undeva.; Trebuie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativ sau de perfectul potențial al semiauxiliarului, sinonime între ele și conținând în însăși semantica lor temporală posibilitatea exprimării acestor valori modale: Putea să alunece și să-și frângă gâtul. Cel mai adesea, semiauxiliarul a putea se construiește cu modul conjunctiv: Poți să mă bați, eu tot nu plec. Sunt, însă, destul de frecvente sintagmele cu verbul principal la infinitiv; în structura acestora, pe de o parte, infinitivul verbului principal poate apărea fără prepoziția-morfem: Poți avea vreo 15 anișori..., pe de alta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
principal poate apărea fără prepoziția-morfem: Poți avea vreo 15 anișori..., pe de alta, elemente lingvistice aflate într-o relație sintactică directă cu infinitivul pot trece în fața semiauxiliarului: Îl poți ruga oricât, e tot degeaba. Când verbul principal se află la conjunctiv, întreaga sintagmă variază în funcție de număr și persoană, indiferent de forma temporală a semiauxiliarului: pot să mă rătăcesc, poți să te rătăcești etc.; puteam să mă îmbolnăvesc, puteai să te îmbolnăvești etc. CÎnd verbul principal este la infinitiv, rolul gramatical revine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu opt sute de lei taxiului.” (I. Vinea) Capacitatea flexionară a verbului este redusă la maximum; se prezintă sub formă de imperfect, persoana a III-a singular: era să cad; indicii de persoană și număr caracterizează doar verbul principal, totdeauna la conjunctiv prezent: era să adorm, era să adormi, era să adormim etc. În limba vorbită, își schimbă forma și semiauxiliarul în funcție de număr și persoană: „Dar cât pe ce erai să mă gâtui, jupâneșico.” (I. Creangă) Verbul A AVEA Este sinonim verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sintagma predicatului compus ca și verbul a fi, cu forma de imperfect. Spre deosebire de acesta, însă, verbul a avea este variabil în funcție de număr și persoană: aveam să cad, aveai să cazi, avea să cadă etc. Verbul principal este totdeauna la conjunctiv prezent, de asemeni, variabil în funcție de persoană și număr. Verbul A VREA Ca verb semiauxiliar, nu mai exprimă un act de voință a subiectului, ci imprimă sintagmei în care pătrunde sensul de ireal: Am vrut să cad. S-a fixat ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
VREA Ca verb semiauxiliar, nu mai exprimă un act de voință a subiectului, ci imprimă sintagmei în care pătrunde sensul de ireal: Am vrut să cad. S-a fixat ca semiauxiliar în forma de perfect compus. Se construiește cu un conjunctiv prezent. Amândouă verbele sunt variabile în funcție de persoană și număr: am vrut să cad, ai vrut să cazi, a vrut să cadă, am vrut să cădem etc. Se folosește mai cu seamă la persoanaI. Nu admite forma negativă. Realizarea înțelesului de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se află subiectul gramatical: Bătrânul trage să moară... Ca semiauxiliar, verbul a trage are o flexiune limitată, la prezent și imperfect mai ales: Trăgea să moară când am ajuns eu Semiauxiliarele de aspect se construiesc totdeauna cu un verb la conjunctiv prezent. Conținutul lexical fundamental este exprimat de verbul principal. Amândouă verbele își schimbă forma pentru exprimarea persoanei și numărului: (eu) stau să plâng, (tu) stai să plângi, (el) stă să plângă etc. dar se folosesc mai ales la persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atunci mai avea să treacă multă vreme.” (I. Slavici) Verbele a fi și a avea s-au fixat ca semiauxiliare de timp, exprimând posterioritatea din perspectiva trecutului, la forma de imperfect, variabil în funcție de persoană și număr. Verbul principal este la conjunctiv prezent, și el variabil în funcție de număr și persoană: aveam să mă duc, aveai să te duci etc. Verbul a fi poate intra și în sintagme al căror raport temporal este de simultaneitate; semiauxiliarul se află, în acest caz, la perfectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el) merg-e, vin-e, citeșt-e etc. În relație, discontinuă, însă, cu conjuncția-morfem să, aceeași dezinență, la alte categorii de verbe mai ales, dar și la aceleași verbe, în anumite condiții fonetice (apropi-e), exprimă același sens de persoană și număr, dar pentru conjunctiv: să coboar-e, cânt-e, lucrez-e, apropi-e etc. Dezinența se dezvăluie, în felul acesta, o unitate morfologică mai complexă, exprimând concomitent și persoana și modul și făcând, în consecință, de prisos conjuncția-morfem: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-eți) și est-/eșt-(-e, -i); la imperfect, rădăcina er(-am, -ai etc.), la perfect, fu-(-sei etc., -seseși etc.), o rădăcină pentru o a doua formă de perfect simplu, f-(-ui, -uși etc.), o rădăcină comună pentru infinitiv, gerunziu, conjunctiv și imperativ, fi (-i, -ind, -iu, -ii etc., -ii!), o rădăcină pentru tema participiului, fost (am fost, să fi fost etc.). Verbul a lua, mai puțin neregulat, prezintă doar două rădăcini diferite: una, ia-(ie-), pentru tema de singular a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezentului: avem, av-eți etc., în structura temei de imperfect: aveam, aveai etc., la tema perfectului: av-ui, avusesem, avut etc., la tema infinitivului: av-ea și la tema gerunziului: av-înd), (3) - rădăcina aib(în structura unei alte teme de prezent caracteristică numai conjunctivului, persoana a III-a: să aib-ă) și (4) - rădăcina ar-: (o a patra temă a prezentului, pentru persoana a III-a indicativ singular: ar-e). Verbele a da și a sta merg împreună prin „regularitatea” neregularităților care le caracterizează în flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de participiu (da-t), (2) - rădăcina d(st-), în structura temei de plural a prezentului (d-ăm, d-ați, st-ăm etc.), la tema infinitivului (d-a, st-a) și la tema gerunziului (d-înd), (3) - rădăcina dea(stea-), formă verbală împlinită pentru conjunctiv, persoana a III-a (deci, o a treia temă de prezent): să dea, să stea, (4) - rădăcina dăd(stăt-), în structura temei imperfectului (dădeam, stăteam etc.) și a temelor perfectului dăd-ui, stăt-ui,dădusem, stătusem etc.). Având în vedere interacțiunea permanentă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la conjunctiv, optativ și infinitiv - perfectul. În sintagma tuturor acestor timpuri intră cu o formă identică - a fi, dar cu diferite valori morfologice “în sine”. La viitorul anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu diferite valori morfologice “în sine”. La viitorul anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent): voi, vei, va, vom, veți, vor fi (cântat, lucrat, coborât, urât, venit, sosit, vândut, prins etc.). La conjunctiv perfect, auxiliarul a fi are forme de conjunctiv prezent. Spre deosebire de verbul liber a fi, însă, care la conjunctiv prezent are forme diferite pentru toate persoanele (să fiu, să fii, să fie etc.), auxiliarul a fi este redus la o formă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent): voi, vei, va, vom, veți, vor fi (cântat, lucrat, coborât, urât, venit, sosit, vândut, prins etc.). La conjunctiv perfect, auxiliarul a fi are forme de conjunctiv prezent. Spre deosebire de verbul liber a fi, însă, care la conjunctiv prezent are forme diferite pentru toate persoanele (să fiu, să fii, să fie etc.), auxiliarul a fi este redus la o formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]