1,465 matches
-
portretul intelectual și psihologic al unui om reputat, până atunci, prin ascetismul și obsesiile lui profesionale. Pentru P. Ibrăileanu este un creator complex, tulburat, ca Titu Maiorescu, de drame interioare, inclusiv acelea de ordin sentimental, un spirit superior tinzând spre contemplație, în fine, un moralist strălucit. Când investighează opera, criticul merge dincolo de text, caută filiația ideilor și metamorfozele spiritului care le pune în mișcare. Temperează legenda și dă, prin analiză, o imagine verosimilă a lui Ibrăileanu: un critic prob, fin cititor
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
a timpului, trecând poemelor (altfel de o limpiditate mediteraneană) un constant frison elegiac. Între participare și contemplare, ea o alege pe aceasta din urmă, după cum optează pentru o afirmare discretă a eului, și nu pentru exhibarea lui grandilocventă. Timpul și contemplația distanțează, efasând contururile lucrurilor și patosul trăirii, bemolează entuziasmele, dar reumple experiențele cu substanța unor sensuri mai pure, smulse parcă irepresibilei treceri. Versurile caligrafiază de regulă asemenea stări: „Și te iubesc acum când nu mai am / Cuvinte norocoase să te
POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
tradus de asemenea de poet. În întregul lui, Eternități..., de o factură nu mai puțin livrescă decât prima culegere, se diferențiază printr-o degajare de balastul erudiției, printr-o inspirație mai liberă, o anume detașare de obiectul evocării sau al contemplației. Tablourile sunt obținute prin aceeași elaborare, însă au o luminozitate mai sudică, iar liniile desenului câștigă în suplețe, schițând o tendință de muzicalizare. Lui P. îi reușesc profiluri grațioase, vrednice să ornamenteze vase grecești. Funciar parnasiene, poemele sunt lucrate deseori
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
A scrie, 159-163; Papahagi, Interpretări, 43-47, 70-76, 103-107; Negoițescu, Scriitori contemporani, 348-350; Nicolae Oprea, Ion Pop - monograf și poet, VTRA, 1995, 8; Cornel Moraru, O lectură modernă a poeziei lui Blaga, VTRA, 1995, 8; Radu G. Țeposu, Bunul simț și contemplația, VTRA, 1995, 8; Doina Jela, Un iluminist și un european, VTRA, 1995, 8; Mihai Dragolea, Un revoltat bine temperat, VTRA, 1995, 8; Dumitru Mureșan, Poezia marginii, VTRA, 1995, 8; Iulian Boldea, Jocul și „măștile” poeziei, VTRA, 1995, 8; Virgil Podoabă
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
în care meditează asupra relațiilor dintre artă, consumator și societate, asupra rolului sacrului și asupra condiției umane, văzând lumea din jur prin „chenarul geamului”, din perspectiva gânditorului și intelectualului solitar, frustrat de bucuriile vieții obișnuite, nu și de acelea ale contemplației și reflecției filosofice. Reconstituirea unor evenimente culturale și portretizarea unor personalități se face în manieră eseistică și denotă erudiție, inteligență. SCRIERI: Eleonora Romanescu, Chișinău, 1983; În fața formulelor de veșnicie, Chișinău, 1986; A patra dimensiune (în colaborare cu Vlad Zbârciog), Chișinău
PURICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289068_a_290397]
-
ce privește tulburat, dar și cu intermitentă distanțare, reminiscențe ale copilăriei (Vedenii). Cărțile ulterioare, Orașele dezamăgite (1914), Neliniști (1927), Renunțările luminoase (1939), părăsesc într-o măsură recuzita simbolistă, poemele proiectând un peisaj sufletesc conturat de neliniști și aduceri-aminte, tristeți și contemplație. Într-un registru nedramatic, imaginația substituie banalului cotidian o lume de dincolo de realitate. Un volum antologic, Poeme (1967), cuprinde și câteva inedite. În istoriografia literară R. rămâne în primul rând prin studiul Eminescu și cultura franceză, din care publicase fragmente
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
Pitești, 2002; Balcanismul literar românesc, I-III, Cluj-Napoca, 2002; Balcanologie, I-II, Cluj-Napoca, 2002-2003. Ediții: Anton Pann, Felurite, introd. edit., Cluj, 1973; Liviu Rebreanu, Amalgam, pref. edit., Cluj-Napoca, 1976; Henri Jacquier, Babel, mit viu, pref. edit., Cluj-Napoca, 1991; Eugeniu Sperantia, Contemplație și creație estetică, postfață I. Maxim Danciu, Cluj-Napoca, 1997; Radu Stanca, Problema cititului. Contribuții la estetica fenomenului literar, pref. edit., Cluj-Napoca, 1997; Al. Dima, Gândirea românească în estetică. Aspecte contemporane, pref. edit., Cluj-Napoca, 2003. Traduceri: Pierre Mertens, Agentul dublu, București
MUTHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288336_a_289665]
-
mațe învie și mațele care se umflă încep să / duhnească dezmorțindu-se alene // în alcoolul adierea și țărâna/peste piciorul și talpa / lângă pieptul unei vulpi în corsaj de muselină / tu singur știi cum se recheamă calmul în preajma / în fața plăpândei contemplații”. S-a afirmat că P. ar fi practicat „un suprarealism fără metodă” (Ion Buzera), observație totuși contestabilă, deoarece suprarealiste ar fi, la rigoare, doar elementele de stranietate și abaterile față de o logică expozitivă comună, curentă în poezia modernistă „cuminte”, poeta
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
dar și fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări ori imprecații (câteodată obscur-vindicative), plăcerea contemplației, uneori înfiorări convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
depășească o anume tradiție ardeleneasca. Poetul e consecvent în a rimă și a ritma după canoane, iar versul lui se distinge prin acuratețe, prin nuanțele patriotice decente și prin notația peisagistica inspirată. Un Lied sună melodios și cald, la limita contemplației: „Zilele trec cum frunzele vin,/ anii se duc și-mpreună devin,/ aripi de fluturi pe mlaștini de cer./ Norii că insule mici ce se cern.” Peste ani, în Rare Ploi Rare, P. se desprinde vag de această formulă, rimând doar
PINTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288821_a_290150]
-
lumii, însă întrebările rămân în plan secund, precumpănitoare fiind sugestia unor stări care surprind evanescența realului într-o ființare imaterială și mai ales linia fragilă dintre cele două lumi, astfel încât dilema hamletiană devine „a fi și a nu fi”. Prin contemplație, deopotrivă afect și concentrare, existența nu mai e limitată în timp, golul pierderilor sufletești este compensat de prezența permanentă a celui dispărut, iar sincronizarea cu umbra sau cu ecoul face posibilă comunicarea : „Care dintre noi doi e-adevărat? / Căci glasul
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
fenomenologia lui Gaston Bachelard, conduce la o figură coerentă și convingătoare: „poezia lui Aurel Pântea se zbate mereu între aceste două extreme: la un capăt, abisul visceralității confuze și al psychei freudiene și jungiene; iar la celălalt, exercițiul spiritului de contemplație că eufemism al dezastrelor și haosului descoperite la extremă cealaltă”. Afirmația este apoi detaliată prin descrierea imaginarului elementarizant al poetului și a statutului reprezentării în și prin discurs. Mai puțin reușită se arată însă încadrarea finală a lui Aurel Pântea
PODOABA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288859_a_290188]
-
și aceea a motivelor pentru care nu trebuie să se neliniștească. In stadiul de determinare, subiectul începe să planifice o schimbare. Subiectul decide să-și modifice comportamentul care crează probleme. Adesea, el oscilează între acest stadiu și stadiul precedent al contemplației. In stadiul de acțiune, subiectul începe să acționeze pentru schimbarea comportamentului. Acest stadiu se caracterizează, dincolo de declarațiile de intenție, prin realizarea schimbării. Stadiul de menținere întărește efortul de prevenire a recăderii, început adesea chiar din perioada stadiului de contemplare. Prevenirea
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Pleșu, Limba păsărilor, București, 1994, 195-213; Vasile Dem. Zamfirescu, În căutarea sinelui, București, 1994, 9-155; Valentin Coșereanu, Constantin Noica și aventura facsimilării manuscriselor eminesciene, București, 1997; Alexandra Laignel-Lavastine, Filosofie și naționalism. Paradoxul Noica, București, 1998; Ion Ianoși, Constantin Noica, între contemplație și extaz, București, 1998; Glodeanu, Incursiuni, 323-329; Ion Dur, Noica. Portretul gazetarului la tinerețe, Sibiu, 1999; Dicț. esențial, 578-585; Simion, Fragmente, IV, 124-153; Cornel Moraru, Constantin Noica, Brașov, 2000; Manolescu, Lista, III, 64-89; Ion Militaru, Constantin Noica și critica Occidentului
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
formulări (fals) liniștitoare și, pe de altă parte, zbuciumul mistuitor al unei anxietăți holiste, dotată cu oarecare coloratură social-politico-culturală și contextualizată geopolitic, în fond cu adresă ontică. Anxietate virtual dezamorsată totuși de sugerarea unui chietism oriental, atins prin dobândirea bucuriei contemplației, după procedeul hazului de necaz. Mărunta imagerie prozaică e investită, fără patos sau poză, cu semnificații ale interogației asupra rosturilor ultime, schițate cu nerv și curmate brusc. Colorată anecdotic, lirica lui P. este de regulă nonnarativă: vădește performanța obținerii unui
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
după etapa refluxului, numită postpașoptism (1860-1870), de ipostaza superioară, situată valoric la nivel european, creată de Mihai Eminescu. În varianta pașoptistă, romantismul românesc e un curent militant, mesianic, orientat spre social și național, fără a exclude tematica vieții personale, intime, contemplația, cultivarea pitorescului. Dominantele sunt iubirea de popor, adoptarea ca limbă literară a limbii vorbite, valorificarea creației populare, cultivarea tematicii istorice, în scop educativ, patriotic, reflectarea naturii patriei și în genere a realităților autohtone. Evocat anterior doar cu intermitențe și mai
PASOPTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288709_a_290038]
-
cele mai reprezentative și adaptate instituții la spiritul și menirea sa. Devenită în „societatea/economia cunoașterii” cea mai scumpă marfă și cel mai important „factor de producție”, cunoașterea a încetat astfel să fie privită în universitate doar din ipostaza de contemplație, explicație, „bun simbolic” sau componentă a unei culturi ce ar asigura cristalizări de distincții și identități. Produsă, transmisă și reprodusă încă în procese universitare tradiționale, cunoașterea este astăzi tot mai mult activată în incubatoare tehnologice sau în unități eminamente comerciale
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
artistul posedă o concepție profundă despre viață. Rădăcinile artei sunt fixate astfel în activitatea psihică, deși li se recunoaște și un statut propriu. Arta - susține M. - este o cale de cunoaștere a lumii, alături de cea științifică; ea se bazează pe contemplația dezinteresată și lipsită de finalitate practică, iar în măsura în care nu face aceasta, se autodistruge, deoarece se îndepărtează de principiul ei fundamental. Arta exclude orice element rațional luat ca atare (politic, științific, istoric); fiindu-i contrar din principiu, acest element este acceptat
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
căci pierderea, pentru un timp, a vederii atrage alterarea identității, alienarea. Tendința de a schița un cadru imaginar unitar - satul Colina, ținut real și livresc - prefigurează abordarea romanului. Evocat în romanul Fii binevenit, călătorule!, Colina reprezintă spațiul reveriei și al contemplației, reconstituit prin amintire, dar proiectat și în imaginar. În Ordinul Bunei Speranțe acțiunea, plasată în bună parte în mediul școlii, are drept loc de desfășurare Orașul (spațiu real și utopic, în același timp), în care scriitorul (personaj în roman) reface
MOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288199_a_289528]
-
persistente cum sunt, vin chiar de la forurile conducătoare ale Bisericii. Nici cea mai patetică apologie a ortodoxiei și nici cel mai convingător eseu teologic despre „Ființa eclezială” nu le poate ignora dacă vor să rămână întru adevăr. A evoca sublimul contemplației filocalice fără să șoptești o vorbă despre ruina concretului prin fața căruia defilăm zilnic mi se pare nedrept. Este imoral să lauzi virtuțile atemporale ale unei tradiții creștine bimilenare, uitând să te mai întrebi dacă vom rezista, in corpore, până la jumătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
liniște care îți dau pregustarea vieții de dincolo. Există mănăstiri unde călugării se nevoiesc în posturi, rugăciune, purificarea minții, curățirea inimii, priveghere și slujirea aproapelui. Trăiesc, ascunși vederii, duhovnici îmbunătățiți care iubesc mai mult decât orice sărăcia chiliei și solitudinea contemplației. Sunt monahíi în felul Martei sau al Mariei care, acolo unde le este dat, râvnesc după virtuțile nepieritoare. Există numeroase familii darnice, în care se poartă iubirea de străini. Nu ne lipsesc tinerii voluntari în asistența socială. La fel, studenți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Metoda actuală de introducere a studentului ortodox în tainele teologiei este tocmai cea mai contraindicată de Părinții Bisericii. În loc să se înceapă cu instrucția ascetică (lectura Scripturii, mai cu seamă a Cărților Sapiențiale și a Psalmilor), pentru ca, abia apoi, trecând prin contemplația naturală (filozofia etică a gânditorilor păgâni și a Părinților Bisericii), să se ajungă la dogmatică, la noi se face exact pe dos1. Îl introducem mai întâi pe învățăcel în păsăreasca dogmaticii, pentru a-i da apoi o spoială de filozofie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre adevărul-corespondență în favoarea noțiunii teologice de adevăr (a-létheia) ca revelație, survenire sau dezvăluire a unui înțeles multă vreme ascuns în neștiință sau uitare (léthe). Plecând de la această percepție dinamică asupra adevărului, Gadamer analizează întâlnirea interpretului cu opera de artă. Experiența contemplației active și mereu reînnoite a obiectului de artă devine arhetipul tuturor celorlalte situații hermeneutice, care implică citirea și interpretarea unor semne. Precum într-o liturghie sacră, adevărul nu se constată, ci se descoperă. Adevărul nu se lasă consemnat, ci este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
univoc realitatea, ca pe o ciornă ce poate fi mereu transcrisă „pe curat”. Totuși, ne înșelăm dacă așteptăm ca din această practică hermeneutică să rezulte „identitatea narativă” a unui subiect vital. Orice discurs poetic, filozofic sau religios avansează tema unei contemplații imediate. Dacă invocăm poezia sau tabloul ca repere ale unei „formări umaniste”, se schimbă oare ceva în destinația tristei noastre derive? Analfabeți la capitolul liturghie, ideologii știu să debiteze sloganuri, și nu stări de spirit. Seducția ambiguitățiitc "Seducția ambiguității" Poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ce este temelia lucrurilor mai presus de minte și de rațiune”2. O asemenea premisă de lucru n-ar fi putut schița arhitectura tomistă a lucrării Summa theologica. În al doilea rând, mă gândesc la diferența dintre înțelesul teopoetic al contemplației naturale (physiky the:ria)3 - asumat ca un exercițiu ascetic, precedat de suferințele despătimirii - și orientarea dialectică a filozofiei naturale în scolastica târzie 4. Această incongruență se explică prin atașamentul Părinților Bisericii față de distincția între creația divină (ktisis) și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]