1,120 matches
-
de mai multe ori să merg prin taverne și cartiere mai sordide decât el-Mers. Numai că în ziua aceea, pământul mi-a fugit de sub picioare. Parcă ar fi venit ziua Judecății de Apoi. Mi-era rușine, mi-era rău. Nu conteneam să fug, cu lacrimile șiroaie pe obraji, cu ochii aproape închiși, cu gâtul sugrumat, cu respirația tăiată. Harun mă urma, fără să-mi vorbească, fără să mă atingă, fără să vină măcar mai aproape. A așteptat să cad sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ianuarie 1517 12 ianuarie 1518) Stăpân peste Cairo, Marele Turc se fudulea, ca și cum ar fi ținut să-și aștearnă umbra de neșters peste fiecare loc sacru, peste fiecare cartier, fiecare poartă, peste orice privire înspăimântată. Înaintea lui, pristavii nu mai conteneau să vestească populației că nu mai avea a se teme de nimic, nici în ce privește viața, nici în ce privește avutul, când de fapt, tot atunci, măcelurile și jafurile se țineau lanț, uneori la doar câțiva pași de alaiul sultanului. Circazienii erau primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sănătoase ca oricare altele. Egoismul Însă trebuie spart de undeva. Binomul acesta bărbat-femeie e ca o cochilie În care nu se află scoica, ci un crab cu clești imenși ce se hrănește din propria sa carne. Teologii și filozofii nu contenesc să vorbească despre familie. Familia Însă e putredă pe dinăuntru. Bărbatul e un clește, femeia alt clește. Cleștii se devoră unul pe altul neîncetat. Când apare un al treilea, deja e prea târziu. Perechea sado-masochistă Îl va chinui ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din jurul ei era Înflorită În zeci de culori și plăcerea ta de a fugi prin ploaie Într-un asemenea decor era una adevărată. Când În sfârșit te-ai adăpostit lângă trupurile lor ude și cu mirosuri amestecate, ploaia Începea să contenească și raze timide de soare picurau printre bolovanii de nori. Atunci a apărut dinspre câmp, dar parcă de pe alt drum decât cel care venea din pădure, o căruță cu loitre Înalte și plină până la marginea scândurilor cu iarbă. Căruța venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și pufoase cum erau, deveniseră negre și scorțoase și abia se mai legănau pe picioare. Le luă cu grijă și le spălă în hârdăul cu apă pe care îl pusese tata la soare; dar rămăseseră ude iar apa nu mai contenea să curgă din puful lor. Unde să le usuce? Ochii îi luciră de-o idee năstrușnică. Se duse spre sârma de rufe și le prinse cu câte un cârlig de fiecare aripă; apoi le privi așa, atârnate, zvârcolindu-se, dând
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
văd cu Philip, Încât pur și simplu n-a reușit să se abțină să nu spună ceva răutăcios. Sau poate amândouă, m-am gândit. Oricum, Îl voi ierta, firește, când mă va implora să Înțeleg și când nu va mai conteni cu scuzele. M-am Întors, sperând tot timpul că se va repezi spre mine cu rugămintea de a-l ierta, dar În loc de asta, el ținea ceva În mână, cu care făcea semne. Mobilul meu. Care Începu să sune, normal, Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
dus mortul... În a doua noapte, a simțit dureri din ce în ce mai mari în umărul rănit și că are fierbințeli. Nu știa ce să facă. A rămas în bordei. Nu se bizuia să iasă afară, mai ales pe ninsoarea care nu mai contenea. Durerile și fierbințeala îl chinuiau, dar a tot amânat întâlnirea cu hangița. A zăcut o săptămână încheiată. Mergând din rău în mai rău... Cu mare greu a ajuns în curtea hanului. Totul i se părea neschimbat. S-a oprit în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu găleata. Ce mai? Eram în plină vară. Înaintam din ce în ce mai greu. După multă trudă și împins la tun, cu ultimele puteri ne-am văzut în cealaltă margine a pădurii, unde trebuia să punem tunurile pe poziție de tragere. Ploaia a contenit tot atât de pe neașteptate cum a început. ― Caii mai aveau vlagă să tragă? - a întrebat locotenentul. ― Da’ artileristul ce are alta de făcut decât să împingă la tun? Și am împins... ― După atâta „osteneală”, se cade să mai guști din paharul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
În jurul unei săgeți, ținti primul punct de trimitere a mesajelor și lansă săgeata. La o mie de pași, un alt Apărător trimise săgeata mai departe, pe rețeaua de Răsărit. Cuvintele căpitanului Își Începeau zborul prin cerul plumburiu din care nu conteneau să cadă fulgii mari ai unei ninsori care ar fi putut fi o sărbătoare, dar nu mai era decât o aspră așteptare. 8 ianuarie 1475, Luoyang, China Iarna era parcă mai aspră decât În munții Japoniei. Sau poate doar vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
rar. De la un loc înainte parcursul îi era aproape străin. Bulevardul Lascăr Catargiu se desfășura cu aleile lui, cu casele noi, încă rare, aliniate după un proiect definit. Locul, căruia nu-i putea împrumuta nici o impresie, îi părea neexpresiv. Ploaia contenise, dar aleile erau încă pătate de lacuri mici. I se părea că pe măsură ce înaintează e dusă undeva departe, în exil, și o ciudată emoție o rechema spre miezul viu al orașului. Cum reîncepuse să picure dintr-o fășie de nor
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
moșia. - Cinci milioane numai!. Eu îi dedeam mai mult!. Concluzia asta sarcastică arăta prăpastia deschisă între Elena și tatăl ei. Dacă cumva astfel de cuvinte picaseră între ei, era firesc să se fi certat de-a binelea. Elena încă nu contenea plîngerile: - Ce mizerie. . . să vîndă!. Să fim certați. . . ce mizerie! Era tradiționalismul ei sfâșiat în două: unitatea averei - unitatea familiei - despărțite. \ Un zgomot făcu pe Mini să ridice ochii spre geamurile prea înalte. Ploua din nou. Se sculă pentru plecare
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de urină; zgomotele - strigătele vânzătorilor, exclamațiile, numele țipate în gura mare și fluieratul locomotivei care parcă străpunge toată această gloată enormă de oameni înghesuiți laolaltă. Este un zgomot atât de puternic, încât uneori te rogi ca excesul de viață să contenească, să se dea la o parte, să-ți facă loc în toată această nebuloasă umană, un loc cât de mic, doar să poți respira și gândi. În mijlocul lor, șovăind prin mulțime ca un trio himeric, Pran și noile sale stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
n-a putut să-și introducă mașinile blindate, lucru care l-a iritat foarte tare, pentru că spera să folosească tunurile lor de mare calibru. Era al naibii de cald și el, ca de obicei, suferea în tăcere. Durerea generalului era permanentă, nu contenea nici o clipă, era la fel de severă ca întotdeauna. Cu toate că picioarele sale sclerotice, de două ori greu încercate, trimiteau semnale dureroase de-a lungul spatelui până înspre ceafă, el era comandantul și considera că este o chestiune de onoare să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Lovelock menționează cuvântul Palais la urechea domnului Spavin, care-l cheamă în biroul său și-l informează că acesta nu este comportamentul la care se aștepta de la pupilul său. Jonathan nu știe exact la ce se referă, dar nu mai contenește cu scuzele, de teamă să nu-i fie luat totul. Domnul Spavin consideră că devine nesupus și că ar fi bine să-l trimită la Chopham Hall imediat. Are nevoie de disciplină. Disciplină și rigorile vieții academice. Nu are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ai putut să te cobori într-atât? — Nu am făcut-o eu, Majestatea Voastră! Doamna Yun își lasă capul pe spate, pentru a-l privi în ochi. Am fost bucuroasă peste poate de nașterea lui Tung Chih și nu am contenit nici o clipă cu celebrarea micuțului. Nu voi închide ochii dacă voi fi spânzurată din cauza asta! — Toată lumea în Orașul Interzis îți recunoaște scrisul! Împăratul ridică glasul: Cum ar putea toată lumea să se înșele? — Caligrafia mea nu este un secret, protestează doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
oferindu-i în același timp echilibrul de care avea nevoie. Singura disciplină pe care i-am impus-o a fost să urmeze școala. Spre deosebire de Tung Chih, îi plăcea foarte mult să învețe, și era un elev excelent. Profesorii nu mai conteneau cu laudele. A înflorit în adolescență și a vrut să se dezvolte. Nu numai că am încurajat-o, dar i-am oferit și ocazii. Prințesa Jung s-a transformat într-o adevărată frumusețe când a împlinit cincisprezece ani. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Pe masa din scînduri geluite se afla o coală de hîrtie. Într-un colț, Goilav avea o însemnare: „Azi am ascultat un ciripit de păsăruică. N-am văzut-o, dar am înțeles că-și gîngurea din gușă dragostea.” Cînd, toamna, conteneau ploile, Goilav își lipea de geam profilul cabalin ca să contemple cireșul de sub streașină. Cu clonțișor subțire ca de ac, mută, o păsărică se pitea pe sub frunzișul care lucea de apă. Foarte demult, într-o astfel de seară, Goilav a auzit
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pală de vînt, sosiră cu putere și mai mare. Mergînd de a hoarța prin noroi, un flăcău cu privirile buimace traversa șoseaua. Bucuros, unul din glasuri îl strigă: - Ce-i, Petrache, ai căzut? - Noah! - Te-ai îmbătat, măi!... Încă nu contenise ploaia cînd s-a lăsat întunericul. După ce a șters cu ziar funinginea de pe steclă, lelea Ghența mi-a adus lamba. Am început să scriu o epistolă. Abia apucasem s-o închei cînd, din ogradă, bubui un glas de bas: - Unde
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să mai intre la clasă. Zilnic, în cancelarie se așternea pe podea un covor de coji. Cînd grămăjoara nucilor valide scădea, una din dăscălițe organiza prin sălile de clasă un raid. Preț de cinci minute zbieretele, scheaunele și fluierăturile școlarilor conteneau, ca să facă loc țipetelor ascuțite ale acesteia. Din cancelarie s-auzea cum, sub perechea palmelor educative, pocneau pe rînd capete tunse. Triumfătoare, învățătoarea apărea apoi în cancelarie, împingînd din spate cîte un mic troglodit foarte murdar care, furișînd priviri rele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
hotărât În Rai și-i mulțumeam Celui ce-mi hărăzise norocul de a nici nu mă fi făcut să simt că trec vreun prag ca să ajung Acolo. Eram, de mă-nțelegeți, ferice c-am murit. Dar blânda mea plutire a contenit curând; căci Încă-n astă viață mai am de suferit spre a putea, Dincolo, să am dureri să frâng. În eternitatea care m-așteaptă și mă bate din când În când pe umăr, avea-voi, poate, cuvenitul timp, să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și cu fruntea proptită În țărâna pe care o călcaseră tălpile ei. Ceva mai Încolo, În timp ce el și gazda ciocneau pahare cu vin roșu, iar eu beam sirop de vișine cu sifon, desfrânatul vorbea ca pentru el și nu mai contenea: «E prea frumoasă fie-ta, grecule! N-o să Îndrăznească nimeni să ridice ochii la ea. O să rămâi cu ea În casă. E prea frumoasă fata ta, grecule...». Așa că vezi și ferește-te de vorbe rele și de uneltiri din partea văzuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înmormântare, cu un bănuț de metal cusut Într-un colț. Iar zidurile Între care era Închis Înaintau Încet, cu agresivitatea cumpănită a unor luptători care știu cu siguranță că-și vor nimici adversarul. Nu aveam ce căuta acolo: locul nu contenea să mă respingă, să mă alunge, așa cum pielea se străduiește să azvârle În afară vârful nedorit al unui spin. Toate au Început să mă alunge. Nimic nu mă mai primește. Sau nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
neterminate! O, când pe lumea asta se naște un geniu ca tine și nici măcar o sutime din gândurile sale nu au dat rod, e firesc să nu vrei să mori. Cât de mult îl iubise pe acel om! Nu mai contenea cu plânsul, peste trupul neînsuflețit al lui Hanbei. Nu-și împreuna mâinile, nu se ruga, dar rugile sale către răposat erau nesfârșite. Kanbei, care aflase despre starea lui Hanbei de la fiul său, tocmai sosise. Am ajuns prea târziu? întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apăru în apartamentele din citadelă ale doamnelor, femeile și numeroșii lor copii alergară în calea lui. — O, a venit Domnul Măscărici! strigau copiii. Domnule Măscărici! Când ai ajuns aici? Oriunde stătea sau se așeza, glasurile fericite din jurul lui nu mai conteneau. — Stai peste noapte, Domnule Măscărici? — Domnule Măscărici, ai mâncat? — Ridică-mă-n brațe, Domnule Măscărici! — Cântă-ne un cântec! — Arată-ne un dans! Îi săreau pe genunchi. Se jucau cu el. Se agățau. I se uitau în urechi. — Domnule Măscărici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
profundă educație. Totuși, privindu-i, se observa din prima clipă că erau comercianți. Cu Nobunaga primit în gazdă, Templul Honno nu mai era un simplu templu. Din noaptea de douăzeci și nouă începând, la poarta principală a templului nu mai contenea un tumult de căruțe, palanchinuri și oameni care intrau și ieșeau cu mare zarvă. Audiențele pe care le acorda acum Nobunaga păreau a privi probleme de mare importanță pentru întreaga națiune. Astfel, un om se putea retrage după ce beneficiase măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]