1,289 matches
-
păreau a se fi trezit dintr-un somn și se priveau unul pe altul stupefiați. întreruptă din ocupația ei, Malaberga se ridicase și acum îi cerceta pe sub sprâncene. îl măsură câteva clipe pe băiat, care, cu o lumină de plăcere copilărească în privire, râzând din ochi, încă ținea cotul pe masă și își arăta, în palmă, victima, apoi izbucni într-un râs lung, tăcut, care îi uimi pe toți. în sfârșit, roșie la față, scutură din cap și, vânturându-și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când de afară se auzi, îndepărtat și totuși distinct, ecoul unui plâns de copil. Reculeși în spațiul acela tăcut și interiorizat, cuprinși de solemnitatea sacramentului, călugării rămaseră multă vreme nemișcați, fără să se grăbească să ia cunoștință de acea voce copilărească ce venea să le tulbure sublimul moment. Plânsul însă continua, ba mai mult, din clipă în clipă era tot mai aproape; peste el se auzea acum, mângâietor și totodată puțin indiferent, un glas de femeie. Tânărul Simplicius fu cel dintâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
carne. Cu un aer feroce, Balamber se făcu că vrea să vadă de sus ce căuta ea să ascundă. — Ai furat din carnea războinicilor mei, rosti pe un ton sever. Nu e adevărat! protestă cu vehemență, iar vocea ei, deși copilărească, sună ferm și cu putere. Mi-a dat-o unul din soldații tăi! adăugă. Dându-se înapoi, îl căuta zadarnic cu privirea, printre cei care o înconjurau, pe omul de care vorbea. Continuă să se dea înapoi și se izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ziceau unii și alții -, ci o domnișoară de cincisprezece ani, o fată înaltă, subțire, prea înaltă pentru vârsta ei, prea subțire pentru înălțimea ei, cu o coadă groasă de aur pe spate, legată cu un fiong albastru, cu fața tot copilărească și totuși de o frumusețe mândră, semeață, aproape orgolioasă, amestec unic, care-i dădea ceva matur și în același timp îi accentua copilărescul figurii. Prietenia renăscută a crescut repede pe amintirile copilăriei și pe precocitatea ei intelectuală și tardivitatea mea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei, cu o coadă groasă de aur pe spate, legată cu un fiong albastru, cu fața tot copilărească și totuși de o frumusețe mândră, semeață, aproape orgolioasă, amestec unic, care-i dădea ceva matur și în același timp îi accentua copilărescul figurii. Prietenia renăscută a crescut repede pe amintirile copilăriei și pe precocitatea ei intelectuală și tardivitatea mea afectivă. Ca și altădată, făceam călare aproape în fiecare zi cei cinci kilometri până la casa lor. Eram acum mentorul ei (de atunci am
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
umerii largi, cu o licărire de zâmbet în ochii albaștri, cu nasul de o ușoară și spirituală acvilinitate, cu fruntea acoperită pe jumătatea stângă de o pală de păr blond, acum puțin bronzat. Nu i s-a schimbat nici expresia copilărească a feței, nici mișcările naive și repezi, nici glasul încet și voalat, cu care parcă destăinuiește secrete. Numai trupul i s-a împlinit. (Tinerețea beneficiază de toate, chiar și de trecerea anilor.) Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
expresia copilărească a feței, nici mișcările naive și repezi, nici glasul încet și voalat, cu care parcă destăinuiește secrete. Numai trupul i s-a împlinit. (Tinerețea beneficiază de toate, chiar și de trecerea anilor.) Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la mistere tulburătoare, va face nefericirea multor imbecili... La plecare, m-a condus până în ogradă. Fără nici un preambul, am atacat problema care simțeam că nu poate fi amânată. Ne-am plimbat prin ogradă un ceas. Am vorbit aproape numai eu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
înainte din întîmplare, sau ca din întîmplare, nu știu sigur. A oprit trăsura, a sărit jos, ușor, ridicând puțin rochia deasupra pantofului, atentă la gest, și a venit spre mine dezmierdând aerul cu umerii. (E atât de femeie și de copilăresc suavă!) I-am ținut mâna într-a mea poate mai mult decât trebuie. M-a luat acasă la ea. M-au oprit la masă. (Aceasta se întîmplă mereu.) Seara, am stat în cerdac, cu două lumânări în globuri de sticlă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
e o femeie încîntătoare, dar mai cu seamă era tinerețea. - Unde ai trecut așa de misterios adinioarea?I-am dezvelit misterul peregrinărilor mele: - La poștă. - Da! confirmă ea imediat, ca de obicei, fără strictă necesitate, un "da" scurt, de o copilărească grație, pronunțat aproape "ta"....Apropo de poștă, azi am primit de-acasă un caiet de note... Am să-ți fac întîi o cafea, eu... Dă țigara la mine, s-o zvîrl: iar fumezi teribil... Pe urmă am să-ți cânt
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mișcarea aceea din cap?... A fost pentru mine? A fost numai un gest al gândurilor ei? A însemnat ceea ce ar fi putut însemna altădată? Ori a fost, în adevăr, numai o părere a mea? Adela râde rar - un râs intern, copilăresc, cu participarea pieptului, ca o huruială de hulub, cum râdea la șapte ani. În schimb, zâmbește mereu. Expresie a gândurilor, aprecierilor, a reacției ei intelectuale (fapt pentru care am devenit un colector și un cititor de zîmbete!), zâmbetul ei e
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pretutindeni. Parcă n-a fost niciodată lume și zgomot. Adela m-a însoțit până acasă. Întețindu-se ploaia, a intrat la mine. Am stat, firește, în cerdac. A fost serioasă și simplă. A fost fata de altădată. Cu fața ei copilărească și cu talia acum ascunsă în pelerină, iluzia era totală. Eu m-am conformat instinctiv. Am fost "maestrul". N-am îndrăznit s-o întreb din nou despre misterele de dimineață. (Ar fi însemnat să abuzez de împrejurare.) De altfel, era
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
alta, era la fel de Înspăimântătoare ca și râul de foc ce izvora În icoană reprezentând Judecata de Apoi, lângă care Îngenunchea babulea Tatiana În fiecare seară, rugându-se atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Granița, În mintea ei copilărească, Îi separa pe cei buni de ce răi. Pe credincioși de necredincioși. Aici era raiul, dincolo iadul, plin de cazane de smoală, În jurul cărora roiau oameni În pufoaice și căciuli cu urechi, cu ochi arzând de foame, agitând linguroaie mari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ei să intre În locul lor... De graniță nu te puteai atinge. Era ca și cum ai fi băgat două degete În priză. Luai foc. Teama că cei de dincolo vor năvăli aici, precum lăcustele, cum Îi spunea babulea, pusese stăpânire pe mintea copilărească a Mașei. Fetița vedea Înaintând spre ea o armată de lăcuste de dimensiunea unor treierători. Odată cu grâul și ovăzul, treierătorile secerau și capetele oamenilor, și cele ale vitelor, lăsând În urmă doar prăpăd. De graniță nu te puteai atinge - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Pentru un istoric, de mare interes, dar pentru cineva conștient de suferință este Îngrozitor. Inimi ce nu primesc adevărata simbrie, suflete ce nu găsesc hrană. Falsități, nelimitat. Dorință, nelimitat. Posibilitate, nelimitat. Cerințe imposibile impuse realităților complexe, nelimitat. Resuscitarea În forme copilărești și vulgare a unor idei, mistere religioase antice, complet inconștient, desigur - uimitor. Orfism, mitraism, maniheism, gnosticism. Când ochiul mi-e zdravăn, câteodată citesc Enciclopedia Hastings a Religiilor și Eticii. Apar multe asemănări fascinante. Dar cel mai mult se observă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
scris de bețiv care zice „Vacanță plăcută“ mi se pare, cu toată obiectivitatea, o formă foarte joasă de distracție. Și totuși a putea să te bucuri de artificii e unul dintre criteriile după care se judecă omul capabil de încântare copilărească în viață. E perfect acceptabil să urăști circul. Dar să admiți că găsești artificiile obosoitoare înseamnă să te transformi într-un paria. Suspectez că doar o fracțiune infimă din mulțimea adunată la Primrose Hill se bucura cu adevărat de spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
la mine cu indifernța aceea de principiu cu care oamenii în poziții oficial medicale dau adesea veștile proaste. — E o fetiță foarte bolnavă. Dar ați spus că o să trăiască mai mult ca mine... am șoptit. Am avut un moment speranța copilărească că aș putea să-l fac astfel de rușine și să revină la pronosticul lui mai vechi și mai luminos. — Vedeți, lucrurile astea nu sunt întotdeauna ușor de pronosticat, a zis el în defensivă. — N-o puteți opera? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
la locul lui, când ar fi trebuit să împărtășească un zâmbet care să le transforme viitorul nu doar în ceva posibil, ci în ceva de-a dreptul necesar. Dar durerea o făcea pe Jina să se încăpățâneze într-un comportament copilăresc. Își pierduse curajul de a fi cea care să deschidă discuția. Jina ? a spus el. E chiar așa o crimă să te îndrăgostești repede ? l-a întrebat ea. Nu. Dar îl face pe celălalt să-și piardă încrederea în tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
un trunchi de copac și, finalmente, niște iarbă de apă. Nimic nu se schimba cu-adevărat; doar tu vedeai lucrurile cu alți ochi, observai ceea ce înainte ignoraseși. Știu, i-a răspuns ea lui Zach. Bărbatul i-a întors un zâmbet copilăresc. Au făcut schimb de veste; Zach i-a strâns-o bine pe corp. Apoi a înșfăcat vâslele și douăzeci de minute s-a chinuit să scoată barca din vârtej. Când, în sfârșit, au țâșnit la loc în curent, Zach era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
îmbătrânească. Jina cea din fața lui era cu câteva kilograme mai grea decât soția lui cea fâșneață, iar în păr avea șuvițe cărunte. Era îmbrăcată cu aceleași haine largi și confortabile de care își amintea Zach și nu renunțase la tunsoarea copilărească, în stil paj. Femeia asta arăta ca Jina. Nu era deloc palidă și transparentă, ci avea pe față o roșeață furioasă. Nu era nici pe departe diafană, ci strângea din pumni, iar piciorușul îi bătea pământul din cauza nervilor. Nenorocitule, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fost măcar o clipă a mea. E un tip înalt, superb, bine clădit, manierat și... ia ghici! Are ochii albaștri. Mă topesc atunci când mă privește. Mi-a spus că mă urmărește de mult, că mă place, că-mi iubește felul copilăresc de a fi și toate emoțiile lui a știut să le cuibărească la mine în suflet. Sunt o norocoasă... așa cred. Îl cheamă Petruș și e din Brăila. E mai mare ca noi și e legitimat la un club de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
că îl voi face. Mă simt mai boemă, mai omul Vineri. Caraghioslâcul este că tipul de la permise de piscină mi-a cerut, pe lângă ID și recomandarea departamentului ca să înot, ceea ce deja întrece orice tâmpenie am văzut în logica suspiciunii, adesea copilărești, instalată după 11 septembrie. Azi stau și lucrez acasă, procesez ceea ce am citit despre putere. 24 septembrie Cam zăpăcită zi! Ieri nu am putut sta mereu acasă, am plecat după-masa pe la departament doar ca să vad ce mi-au mai scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
i-am atins, din neatenție, brațul drept și atunci mi-am cerut scuze. - Nu face nimic, răspunse, întorcând capul, după care își continuă lectura. De data asta îi văzui fața, era ovală, ochii negri, buzele într-o alunecare de desen copilăresc. Mă simțeam blocat: încercam să-i apreciez vârsta și nu puteam. Uitându-mă, văzui că revista pe care o citea era franceză, cu moda pariziană imediat următoare războiului și că rochia femeii era departe de modelele fotografiate în culori de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pretextând, mi se adresă în auzul mesenilor: - Dați-mi vă rog, puțin, solnița, dacă nu vă supărați. - Cu plăcere, doamnă! răspunsei; întinsei solnița și privirea mea reuși să întâlnească, neutră, ochii ei cu lame de răutate ascunsă sub văluri părând copilărești. Apoi îmi vorbi mai departe, și toate se rotiră, ceasurile înaintară se trecură mesele pe lângă pereți, câteva fotolii, spații pentru dans și hore, lumini în parte stinse pentru mari penumbre, apoi iar aprinse toate, confeti, panglici de hârtii. - Bat alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-o, apoi rosti cu voce scăzută: - Te las să te odihnești. Atât să știi: să nu te sperie viitorul: Ești în afara timpului. Și dispăru. 19. - Sărut-mâna! spusei și îi sărutai mâna dreaptă pe care mi-o întinse cu voioasă surprindere copilărească domnișoara Marga Popescu. Nu ne văzuserăm din ianuarie, eram în iunie; de atunci până acum timpul zburase deasupra noastră neobservat. Ne întâlnirăm întâmplător pe strada principală a orașului, - fostă strada Regală - pe vremuri locul de promenadă a protipendadei a orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea. Nu știu dacă mă înțelegeți. Vorbesc de dragoste în general; este necesară pentru orice lucru bun. Nimic măreț nu se împlinește altfel, în toate trebuie suflet. Să vă întreb: dumneavoastră n-ați iubit niciodată? - și râse cu o deschidere copilărească a feței: - Știu eu? probabil că da, rostii șovăielnic, pentru că în clipa acelui răspuns, abia atunci, în clipa aceea, gândul îmi merse, substanțial, deopotrivă, la Keti și la Ana, pe care niciodată nu le gândisem în același timp, dându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]