1,399 matches
-
fac. Nici măcar nu pot intra în clădire. Nu am nici un pic de credibilitate. Și nici de putere. Și nu am la dispoziție decât trei zile. În clipa în care Arnold dispare în Bahamas, totul s-a sfârșit. — Am ajuns ! Nathaniel cotește pe o alee cu pietriș. Parchează lângă un zid scund de cărămidă, după care oprește motorul. Cum ți se pare ? Cu efort, reușesc să revin cu mintea în prezent. — Îhm... Mă uit în jur cu o privire absentă. Da. Drăguț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ne Îndreptăm cu toții spre scări, pe care le folosesc mereu ca alternativă la mersul la sală. Plus că, din fericire, marketingul e la etajul Întîi. Tocmai am ajuns pe palier, cînd Jane țipă: — Uite ! O, Doamne ! El e ! Pe stradă cotește, cu un tors egal, maiestuos, o limuzină care oprește exact În fața ușilor de sticlă de la intrare. Nu-nțeleg deloc ce e cu mașinile astea. SÎnt atît de strălucitoare și de lustruite, de parcă ar fi făcute din cu totul alte metale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Mă trage mai spre ușă, departe de mulțime, iar eu Îl urmez, ușor agasată. N-am mai vorbit aproape deloc cu Connor din ziua cu interviul TV al lui Jack. Asta poate din cauză că, ori de cîte ori Îl zăream, o coteam repede În altă direcție. Da ? spun, Întorcîndu-mă spre el. Despre ce anume ? — Emma. Connor Își drege glasul, de parcă s-ar pregăti să-mi țină un discurs oficial. Am sentimentul că n-ai fost Întotdeauna... extrem de sinceră cu mine, atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pe mâna moale, căci din partea cealaltă se auzeau glasurile oamenilor. Numai că, nici acum, mirosul de urs nu ne slăbea. - Câți urși să fie, Tată din Cer? mormăi Runa. Hai s-o luăm mai Într-o parte! - Dacă o tot cotim așa, mai găsim noi apa aia? Runa a ridicat din umeri și am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia să-i fi auzit deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ridica În fața noastră și, odată ajuns În vârful lui, am simțit că Încremenesc. M-am așezat și i-am așteptat pe Enkim și pe Runa să se apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă să cadă lângă mine. Pământul o cotea spre Răsărit. Spre Miazăzi era un braț din Marea cea mare, iar dincolo de el se Întindea un alt pământ, pe care abia dacă Îl zăream prin pâcla ce plutea peste apă. - Măcar de s-ar fi terminat tot pământul, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ziua aceea a trebuit să-l Învăț pe Unu cuvântul frică. L-a priceput deîndată și, ori de câte ori Îl rostea, se zgribulea și se purta de parcă ar fi dorit s-o ia la goană cu pașii lui nesiguri. Spre după-amiază, am cotit-o din nou spre Miazăzi. Lucrurile s-au potrivit de minune pentru că am făcut cotul acela pe o uriașă lespede de stâncă, Într-un loc În care nu găseai nici mâl, nici pietricele mai mici, astfel Încât Enkim se dădu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă lase oricând de izbeliște, numai că avusese și el poruncile lui, mi-am zis... Tristețea mă lăsă abia când Kikil ne prinse din urmă. - Enkim și femeia lui au mers la Început spre Răsărit dar, după o vreme au cotit-o spre Miazănoapte. S-au urcat pe muntele pe care am fost cu toții, numai că s-au cățărat pe coama cea mai Înaltă. Și-au făcut acolo culcuș și se uită Îndărăt, spre drumul pe care am venit. Așteaptă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
soarele ca să vedem ce și cum dar, spre deznădejdea noastră, Marea cea mare era curată și liniștită. Nu vedeam nici o bucată de pământ, nici o luntre, nici un nor, nimic. Ne-am continuat drumul de-a lungul țărmului care, de acum, o cotea cu totul spre Miazăzi, iar Vindecătorii spuseră că pățania cu vocile nu fusese decât o Încercare lăsată fie de Tatăl, fie de cei ce-i voiau pierzania - nici ei nu erau siguri. Ca să se dumirească ce se petrecuse, Vindecătorii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
înspre arătarea lihnită. Nu, îl oprește Iulia, punându-i o mână pe braț. Nu te apropia de ea. E slăbită, a fătat pui mulți și are mințile rătăcite. Acum omul n-o mai poate ajuta. A ajuns la Dumnezeu. Cățeaua cotește pe linia tramvaiului și la chioșcul S.C. Tundra SRL, dispare. Atunci, întreabă Sandu, ce ni se întâmplă nouă acum cu adevărat, Iulia? Acum, aici, în clipa asta, unde suntem noi în realitate și cine? Tinerii s-au oprit față în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lighean roșu de plastic și o pătură albastră, soldățească. Parcurgea atunci, în înserat, Strada Mare (încă Republicii în acele zile epopeice ale Revoluției de la Județeană, ulterior denumită Calea Regală). Ieșea de pe Afinului, traversa Scorțarului, colț cu Caporal Târtănel Laurențiu, o cotea pe Dumbrăveanca. În dreptul Farmaciei nr. 12 (transformată mai târziu de Eminescu, nepotul dinspre verișoara Gondolina, de la Șoptireanca, a lui Cangurașu Brandabrulea, în Casa de amanet și schimb valutar „Gincarla Y Monei“), la intersecția cu Strada Mare, îl aștepta prozatorul Burtăncureanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mâna”, apoi mă săruta pe amândoi obrajii și mă primea înăuntru. Eram condus pe o alee care făcea un unghi de 90 de grade la dreapta și poftit să iau loc pe unul din cele două șezlonguri întotdeauna pregătite. Aleea cotea într-un nou unghi de 90 de grade, de data aceasta la stânga, și la capătul ei se găsea intrarea în casa de locuit. Un drum mai mic se pierdea, într-o șerpuire la fel de regulată, printre tufe de tuia, trandafiri, narcise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ale bunică-mii. Mi-am dat seama că n-aș mai fi avut niciodată prilejul să pătrund fără opreliști în intimitatea ei, și am decis să nu mă grăbesc și să le fac pe toate pe îndelete. Mai întâi am cotit la stânga, unde era bucătăria. Am remarcat pe masă o tavă cu firimituri de pâine și două linguri pe care mâncarea se întărise. Le-am mirosit. Păreau a fi servit la mâncatul unor sarmale. Am deschis frigiderul. Am văzut două cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
urcat cât am putut în patru labe în timp ce mă ridicam progresiv în picioare, apoi am căzut iar și urletul mi s-a întrerupt; cineva mă striga pe nume. Eram acum la jumătatea scării, în față și în spate vedeam treptele cotind. - Mihai! O voce ascuțită de femeie. - Mihai! Altă voce, tot de femeie, ceva mai groasă ca prima. Pași grăbiți. - Mihai! - Mihai! Mă strigau amândouă și urcau scara. Am urlat din nou. M-au așezat pe canapea, au strâns cutia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai mângâiat, erau și bune, erau și proaste, mai mult proaste decât bune. Ce mi-a venit? Hai acasă. Așteptam la semafor, treceam de Academie, vedeam copacul care a crescut ciudat, un metru jumate în sus și pe urmă a cotit-o la dreapta, strada, ocoleam Academia, o țineam drept în față, depășeam niște fete cu mapă la piept, intram în Moxa, ziceam sărumâna lui tanti Silvia și dădeam să intru în blocul meu, la camera 433. Dar nu era așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai prăpădit până când am ajuns la noul hotel, transformat cu optimism și mare cheltuială și care, fără îndoială, declara în pliantele sale publicitare că e în inima districtului Maida Vale1. Treaba putea să țină câtă vreme nici unul dintre oaspeți nu cotea spre dreapta când ieșea, pentru că după nici douăzeci de pași s-ar fi trezit în Kilburn, cartier dur, murdar, sărac și colcăind de prea multă viață pentru turiștii și pentru afaceriști pe care intenționa să-i atragă hotelul. Înaintam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe punte, alăturându-se unei perechi de polițiști În uniformă. Unul dintre ei desfăcu odgonul de pe pilon și Bonsuan pilotă barca cu spatele afară În Marele Canal, apoi o roti brusc și porni spre Podul Rialto. Trecură pe sub pod și cotiră la dreapta pe-un canal cu sens unic. Curând după aceea, virară la stânga, apoi din nou la dreapta. Brunetti stătea pe punte cu gulerul ridicat, ca să-l apere de vânt și de răcoarea dimineții timpurii. Bărcile acostate pe ambele părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ajutată să urce la bordul bărcii. De-ndată ce ajunseră În cabină și se așezară, Monetti ieși cu spatele din dana de acostare și Întoarse barca pe Marele Canal În sus. Cu girofarul pornit, Îi purtă repede pe lângă gară și coti la stânga În Canale della Misericordia, dincolo de a cărui gură de scurgere se afla insula cimitirului. De obicei, când trebuia să ducă oameni străini de Veneția cu o barcă cu motor, Brunetti se grăbea să le arate priveliștile și punctele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Îi smuci chipiul, iar ea-l Îndesă pe cap cu o mână, apoi Îl luă și Îl lăsă pe lângă corp. Fără să mai fie rigidă, se dovedi a fi mai mult decât atrăgătoare. Brunetti urcă scările și rămase lângă ea. Cotiră la dreapta În Marele Canal. — E foarte frumos, zise ea. Apoi, schimbând tonul, Întrebă: — De ce vorbiți atât de bine engleza? Am Învățat-o la școală și la universitate, și-am petrecut câtva timp În State. — O vorbiți foarte bine. — Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mai Încântătoare orașe din Italia, centrul lui plin de străzi Înguste și răsucite de-a lungul cărora se Îngrămădeau palazzi În stil renascentist și baroc, amestecate laolaltă fără a ține seama de simetrie, cronologie ori de vreun plan. În loc de asta, cotiră pe lângă un imens stadion de ciment, trecută peste un pod feroviar Înalt, apoi de-a lungul uneia dintre noile viales care se iviseră peste tot În Italia continentală În semn de recunoaștere a triumfului final al automobilului. Fără să semnalizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Fără să semnalizeze, șoferul o tăie brusc la stânga și porni În josul unui drum Îngust mărginit pe dreapta de-un zid de ciment acoperit cu sârmă ghimpată. În spatele lui, Brunetti văzu o imensă antenă de comunicații sub formă de farfurie. Mașina coti Într-o curbă largă la dreapta și, În fața lor, Brunetti văzu o poartă deschisă, alături de care stăteau câțiva paznici Înarmați. Erau doi carabinieri În uniformă, cu mitralierele legănându-li-se nebăgate În seamă pe lângă corp, și un soldat american În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
trebuiau să fie americane. Acea nație era puternic proclamată și În multele tăblițe care interziceau fumatul și În anunțurile ce acopereau afișierele de pe toți pereții. Podeaua de marmură era singura trăsătură italiană. După cum fusese Îndrumat, Brunetti urcă scările din fața sa, coti la dreapta În capăt și intră În al doilea birou de pe stânga. Încăperea În care păși era Împărțită de ziduri despărțitoare mari cât un stat de om, iar pereții, aidoma celor de la parter, erau acoperiți cu afișiere și anunțuri imprimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
urcă pe bancheta din spate. — Ați vrea să mergeți acum la adresa aceea, domnule? Întrebă șoferul. — Da, zise Brunetti puțin sătul de America. Conducând mai repede ca mașinile celelalte din bază, se Îndreptară spre poarta principală și trecură prin ea. Afară, cotiră la dreapta și porniră Înapoi spre oraș, trecând din nou peste podul feroviar. La baza lui, virară la stânga, apoi la dreapta și opriră În fața unei clădiri cu cinci etaje dispusă cu câțiva metri mai În spate față de stradă. În fața porții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pe acolo, o tânără negresă În uniformă de infirmieră, unde ar putea-o găsi pe doamna doctor Peters. Ea Îi spuse că merge la Secția B, unde lucra doctorul Peters și spuse că-l va duce acolo. De data aceasta, cotiră În direcția opusă, trecură printr-un alt set de uși duble, dar acum oamenii care veneau spre el purtau uniforme albe sau salopete verde-deschis, nu verdele mai Închis al uniformelor militare. Trecură pe lângă o Încăpere cu o plăcuță pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care lucru. În plus, Întotdeauna i se păruse că sfinții Își petreceau mult prea mult timp pierzându-și diferite părți ale corpului: ochi, sâni, brațe, iar acum, În cazul Sfintei Barbara, capul. — Nu cunosc legenda. Ce s-a Întâmplat? Șoferul coti pe lângă un indicator de STOP și dădu un colț, se uită În spate la Brunetti și explică: — Tatăl ei era păgân, iar ea era creștină. Tatăl ei voia să o mărite cu un păgân, dar ea voia să rămână virgină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
că Paola trebuia să fi venit acasă cu ore În urmă și trebuie să fi verificat poșta. Începu să urce spre casă, bucurându-se de primul cat, jos și cochet, vestigiu a originalului palazzo de secol XV. În capăt, scările coteau la stânga și continuau mai sus, În două rampe abrupte, spre etajul următor. Acolo Îl aștepta o ușă, pe care o descuie și o Închise În urma sa. O altă rampă de scări, acestea periculoase și abrupte. Se Încolăciră În sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]