1,924 matches
-
apartament din Sōka până când s-a căsătorit, cu șase luni înainte de atac. A obținut un împrumut cu care a cumpărat un apartament într-o clădire nouă în Sōka. La puțin timp, soția lui a rămas însărcinată. Tocmai în punctul de cotitură al vieții sale - trecerea de la tinerețea timpurie la responsabilitățile vârstei mijlocii - „s-a ciocnit“ de atacul cu gaz sarin. De aceea primele lucruri la care s-a gândit atunci când i s-a făcut rău din cauza inhalării gazului în stația Kodemmachō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
renunțat la anul întâi de facultate și ați intrat în Aum. Aveți impresia că ați pierdut vremea? Nu. Probabil că a fost o greșeală. Dacă treci peste ea, poate ieși ceva valoros din experiența asta. Poate fi un punct de cotitură. Unii dintre foștii membri Aum au renunțat de tot la experiența aceea, nu citesc ziare, nu vor să audă nimic despre sectă. Închid ochii și nu văd nimic. Făcând așa, nu reușești să înveți nimic din propriile greșeli. E posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mie de ori îmi simt corpul prea firav ca să suporte aceste zbuciume, și mă plâng că n-am avut noroc. Și în ora când mă strecor printre cele câteva corăbii ce odihnesc pe plaja mică și mă ascund după o cotitură unde nu vin oameni de obicei și acolo mă întind pe nisip, cu marea și cerul în fața mea, și urlu de disperare și singurătate, nu pierd conștiința de importanța Cavarnei pentru mine de-a lungul anilor, cum mă vor purta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
proporție între durere și kilometrii făcuți. Probabil că este o complacere în trăirea întunecoasă, întreținută de atmosfera aceleiași camere pe care o locuiești, acelorași prieteni ce-i întîlnești fatal, iar în voiaj n-ai timp de gânduri vechi, la fiecare cotitură apare un spectacol nou și viu. (O carte în clipele grave n-o utilizezi, căci ți se pare moartă, oricât ar fi suprapusă pe realitate). Apoi dificultatea ca să te înțelegi cu străinii, ca să te descurci în locuri necunoscute, te preocupă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prăbușea; nu lumea exterioară - oamenii și planeta - ci lumea iluziilor noastre, a dorințelor noastre a intereselor, egoismelor, obiceiurilor, sentimentelor, pozițiilor, ideilor noastre, a relațiilor noastre cu semenii. S-a spus și s-a repetat că asistăm la una din marile cotituri ale istoriei: asistăm, realizăm transformările sociale din care va naște o lume nouă. O facem cu mâinile noastre, fără să luptăm împotriva curentului, dar toți vedem că opera se desăvârșește în lacrimi, în sacrificii, în suferințe de tot felul dar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în această cuvântare adresată tineretului. Se ghicește emoția educatorului hotărât să nu ascundă niciodată nimic tinerilor pe care-i pregătește pentru viață, vorbindu-le deschis despre lupta grea de răscumpărare pe care le-a sortit-o destinul în această "mare cotitură a istoriei". Salazar se ferește, ca întotdeauna, să vorbească despre bucuriile biruinței, despre recompensele revoluției victorioase. Ca de obicei, face apel la virtuțile virile, la "bucuria de a învinge marile obstacole", la mulțumirile severe ale muncii bine înfăptuite. Este o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
celor ce urmau să-i fie tovarăși de călătorie. Foarte curând, însă, trebui să se așeze el în fruntea micului cortegiu, întrucât nimeni nu cunoștea mai bine drumul cel mai scurt și cel mai sigur până la Rin. încă de la prima cotitură, Balamber îi adusese din nou aminte că acea călătorie trebuia să rămână cât se poate de secretă, măcar până ar fi ajuns la destinație, astfel încât nu puteau să urmeze nici măcar pe porțiuni mici vechea cale romană - construită aproape în linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar dacă vreți să ne ferim și mai departe de întâlniri, e mai bine să o luăm pe drumuri mai puțin bătute. — Bine. S-o luăm din loc, atunci. începură coborâșul în șir indian, încă urmând, pentru o bucată bună, cotiturile cărăruii ierboase pe care merseseră până atunci. Apoi marcomanul o apucă pe un traseu ce se afunda într-un desiș de carpeni, iar hunii ținură aproape. Deși copacii nu erau încă acoperiți cu totul de frunze, ramurile lor alcătuiau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu eșarfe lungi. De unde se afla, putea să zărească doar pe unii dintre ei, însă, la câțiva pași mai jos îi recunoscu pe Gualfard și pe fratele său, ascunși după un bolovan uriaș de granit, stând cu ochii țintă la cotitura cărării. Apoi Odolgan anunță: — Uite-i! Apărură mai întâi doi războinici, purtând suliță și scut, ce înaintau la trap ușor, rotindu-și mereu privirile ca să cerceteze pădurea. După ei, la o distanță de circa patruzeci de lungimi de cal, apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aveau nici o șansă. — Ne ajung! îi strigă. Waltan era disperat. Privirea i se încețoșa, iar goana calului, cu zguduiturile ei, făcea durerea insuportabiă. Simțea cum îl lasă puterile și cum crește în el o teribilă senzație de greață. Urmă o cotitură și imediat după ea intrară în galop pe un pod de lemn, deasupra unui pârâu; din acel punct, drumul urmărea firul apei, când apropiindu-se, când îndepărtându-se de ea. între primele două cotituri, pe porțiunea scurtă de drum drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
teribilă senzație de greață. Urmă o cotitură și imediat după ea intrară în galop pe un pod de lemn, deasupra unui pârâu; din acel punct, drumul urmărea firul apei, când apropiindu-se, când îndepărtându-se de ea. între primele două cotituri, pe porțiunea scurtă de drum drept, când deja auzeau în spate huruitul produs de caii urmăritorilor pe puntea de lemn, vocea precipitată a Fredianei îi ajunse la urechi ca din altă lume. — Pădurea! E o cărare. Aici, la dreapta! în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l ajungă pe Rutilan și să-l țină, pentru a nu-i da de gol. Ascunsă printre copaci, mângâind botul animalului ca să-l liniștească, privi ceata urmăritorilor cum trecea în galop. Iuți ca vântul, săgetară desișul și dispărură după prima cotitură a drumului, lăsând în urmă un nor de praf și ecourile tropotelor. Burțile cailor lor aproape că atingeau în goană pământul - și aveau să mai alerge așa o bucată: încă nu-și dăduseră seama că fuseseră trași pe sfoară. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cai ori în care de călătorie și, de multe ori, ajutați de servitori și gărzi înarmate, nu șovăiau să-și facă loc cu forța. Cercetând de la înălțime, până acolo unde putea ajunge cu privirea, panglica vechiului drum, ce urmărea, cu cotituri largi, versanții înverziți ai văii, Sebastianus o vedea pretutindeni punctată de siluetele acelea mișcătoare, însă observase că unele mici grupuri preferaseră să abandoneze coloana și să urce în căutarea unui adăpost între munți, cu intenția de a ajunge la numeroasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acum ce-mi spui? Sebastianus tocmai se pregătea să răspundă, când atenția îi fu atrasă de o mișcare confuză pe drum: la mai puțin de o jumătate de milă de locul unde se găseau, într-un punct aflat la ultima cotitură pe care o puteau vedea, se stârnise un nor de praf la mică înălțime. I-l arătă lui Chilperic: — Uită-te acolo, jos. Aplecându-se în șa ca să vadă mai bine, fiul lui Gundovek încreți fruntea și, brusc, încuviință: — Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toată mulțimea aceea și or să fie curând aici. Așadar, în a doua zi de călătorie întâlneau, în sfârșit, dușmanul. Sebastianus își mută privirea către o porțiune mai apropiată a drumului: fugarii pe care îi vedea înaintând trecuseră de o cotitură deasupra căreia se apleca o stâncă imensă, astfel că nu aveau posibilitatea să-și dea seama de ceea ce se întâmpla în spatele lor și, deci, de gravitatea pericolului în care se găseau. Simți impulsul prostesc să strige, să-și agite brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai vulnerabili. Acesta era întregul plan de bătaie. Nu aveau acum decât să aștepte. Așteptarea nu fu lungă, căci foarte curând un duruit sumbru începu să răsune prin toată valea; puțin după aceea, primii cavaleri barbari își făcură apariția la cotitura drumului. 27 O tăcere apăsătoare se lăsase în vale. Barbarilor nu le trebui prea mult să părăsească drumul și să se răsfire pe cele două margini și în albia râului, astfel că, în scurt timp, armata lor ajunsese să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-mi vine să cred că după aceea o să vrea să se întoarcă la postul lui de pază. Au venit și Placidia Maximina și fratele ei? — Când plecam de la intrare ca să vin să te anunț, lectica lor tocmai se ivise la cotitură. Vor fi aici din clipă în clipă. Lipsește doar Matidia Carnacina. Hippolita surâse: — Vine sigur. Acum, că e văduvă, nu ratează un banchet. Și cântăreții? Sunt gata? Da, domina. însă cel din Utica... nu a sosit încă. în acele ultime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
piardă vremea. Uleiul din lampă se sfârși curând, iar el scăpă de ea, aruncând-o într-o parte cu un gest agasat. Din fericire, se iveau zorile și primele raze firave de lumină începeau să apară deasupra cetății. La o cotitură a străzii, o siluetă ce se clătina se desprinse de lângă zid și aproape se aruncă asupra lui Sebastianus. Susținându-l pe omul acela care se agăța de el fără vlagă, prefectul recunoscu în el pe unul din soldații lui Marcentius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-i privească măcar, pe cei care cădeau. în mulțimea aceea, Sebastianus zări nu puțini milițieni care fugeau și strigau laolaltă cu ceilalți, ba chiar mai tare decât ceilalți, fără să încerce să se coordoneze în vreun fel. La o cotitură, se pomeni la mică distanță de piață și constată că ieșirea de pe strada sa era deja blocată de mulțimea aflată în fugă; un vuiet confuz, în care accesele isterice ale femeilor terorizate se suprapuneau peste plânsul copiilor, peste indicațiile contradictorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
loc nu ar fi putut fi cu nimic de folos, Sebastianus renunță să-și mai facă loc printre oameni și își conduse tovarășii pe o stradă laterală, ce cotea spre miazănoapte. — Sangiban! Strigă. Trebuie să ajungem la el! La prima cotitură, însă, se izbiră de un grup de soldați și milițieni ce alergau în direcția opusă, având înaintea lor un bărbat uriaș, cu tenul bronzat și cu părul negru, lung și răvășit, care îi conferea, împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
umblam pe cărarea care ducea, prin fânaț, la moară, numai pe unele locuri capul îmi ieșea peste iarbă. Încolo mergeam ca un om printr-o pădure pe o cărare între două ziduri de copaci. Cărarea era întortocheată, și la o cotitură a ei am întîlnit odată un personaj din altă lume, înalt ca și mine, foarte grav și pășind măsurat - un cocostârc. Am stat un moment amândoi față în față, apoi el s-a ridicat și s-a dus pe deasupra fânațului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să pună distanță între noi, să ridice o barieră, spre a opri ostentativ orice atingere cât de indirectă cu ea, cu viața ei. Și era atât de femeie gospodina cu tulpanul legat pe frunte... După câtăva vreme apăru la o cotitură piscul Horăicelului, grandios și comic, cu profilul acvilin al unei jumătăți de cască normandă. Era vremea să ne odihnim. Am întins pelerina la piciorul unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac, botinele îi ieșeau de sub rochie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
trecut, ea se supără, amenință că se întoarce înapoi, mă invită în termeni aspri să nu mai cochetez, că "nu e frumos". Apoi, ridicîndu-se, mă dezmierdă pe mână în treacăt, scurt, ca pe un copil, și plecarăm. La o altă cotitură se deschise adânc valea Cracăului. Deasupra, plutea luna, trecută de primul pătrar, ca o sfărmătură de nor. Acest fragment al astrului nostru, în plină lumină a zilei, avea aerul stingherit și foarte nelalocul lui. Cu sufletul dezechilibrat încă de atingerea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai pusese niciodată - și, la o cotitură a drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz. În acest moment începu trecutul. Ca o muzică de pe alte tărâmuri, reflectată într-un ecou, erau toate câte se petrecuse în zilele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se mai sinucidă la vîrsta asta? Oricum, confortul contează! Cine mai stă În ziua de azi să Împărtășească necazurile unui negustor de cărbuni... Orașul F, circumscripția numărul unu. Fostul sat F - strada principală Începe de la oficiul poștal. Un drum fără cotituri, pe o pantă ușor Înclinată, de aproximativ patru sute de metri, care duce pînă la treptele din piatră ale primăriei. Amestecate printre magazinele cu acoperișuri din țigle, casele de țară cu zăbrele și acoperișuri ascuțite ies bine În evidență. Am impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]