55,062 matches
-
să nu crezi că Numele Său poate fi oricând invocat. Adrian Popescu scrie, în amintirea părinților săi preaiubiți, subliniind calitățile lor morale exemplare de-a lungul unei vieți pline de încercări și pericole din vremea comunismului, cum își păstrează omul credința și respectul de sine în vremuri de restriște. Florin Mihăilescu ia în dezbatere ideea Răului absolut, ideea de nevinovăție. Adevărații vinovați sunt întotdeauna cei care încep, cei care lovesc primii, iar ei nu se pot aștepta să nu primească replica
Răul este infinit, dar și Binele este infinit... by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11804_a_13129]
-
fiice, dar cei morți rămân în sânul celor moarte. Felicitările și dragostea cititoarei care sunt, pentru un număr care atinge splendoarea, și care se află pe piață exact la momentul potrivit, la vremea când multă lume se spovedește cu toată credința și nădejdea, dar mai multă, infinit mai multă lume n-o face, din ignoranță dureroasă, din neștiința de a se lipi de lucrurile cu adevărat folositoare într-o existență chinuită și, vai, atât de repede trecătoare.
Răul este infinit, dar și Binele este infinit... by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11804_a_13129]
-
ale filmului. Or, pe DVD-ul de care vorbeam, am numărat zece (incluzând prologul și fragmentul final, cu montajul detaliilor din picturile lui Rubliov), ceea ce mi se pare simbolic - o aluzie la decalog e probabilă într-un film care are credința în Dumnezeu drept epicentru. De altfel, trebuie să îl citez pe avizatul critic de film BBC, care definește filmul într-un mod excelent: "o poveste de un misticism oblic care face din artist o figură cristică crucificată de epoca brutală
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
aduce cu ea enigmatice vuiete de fundal greu și de sfîrșit al antichității celei fericite, așezîndu-ne de-odată în pragul erei iubirii, erei lui Iisus...". Așadar C. D. Zeletin e un spirit complex ce-și asumă laolaltă creația, ființa, cultura, credința, în creuzetul discursului său de-o melodioasă omogenitate, însuflețit de convingerea unei "taine" a vieții, irezolvabile, tatonate prin înmănunchierea mijloacelor interdisciplinare pe care le are la îndemînă, mijloace care-și depășesc segregarea grație fiorului sacru indus de autor în plăsmuirile
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
și câte o cuconiță isteață-foc și tot atât de apetisantă vertical și orizontal, care se vădește a pogorî chiar din Mântuitorul. Ce diferență față de savurosul thriller intelectual, european, solar-mediteraneean, al lui Reverte! De când sunt n-am citit o batjocură mai mare la adresa credinței unui popor ca al nostru de pildă, poate plin de metehne, dar măcar cuvios și cu teamă de Dumnezeu. Adevăr grăiește Evanghelia când pomenește de lupii în blană de oaie... Oare chiar așa de rău am ajuns, încât să nu
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
unui ritual ușor glumeț, apare insinuată emoția care, în afara unei tehnici stilistice, s-ar altera precum un film în contact cu lumina diurnă. Developată în condițiile unei convenții fin parodiate (ceea ce conduce însă automat la o altă convenție!), profesia de credință a poetului sună astfel: "Eu sînt în slujba Domnului, întunericul nu are ce să ia/ de la mine! Eu, ca și ucenicii săi, păstoresc suflete./ Eu îndrept lucrurile prin împărăție, fac totul/ ca să n-o ia lumea la vale, să nu
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
obsesiile sau veleitățile mele. Dar nimic din ce mi s-a întămplat nu a fost decis de mine. Nici binele, nici răul. Este o mare coerență în această alcătuire, o mare simetrie și o mare compensație între evenimentele vieții mele". Credința în destin derivă din credința în Providență: "Eu cred în Providență și știu că în viață nu ți se întămplă decăt ceea ce ăți rezervă Providența. Am sentimentul că pe mine Providența mă favorizează, și în rău și în bine". Să
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
nimic din ce mi s-a întămplat nu a fost decis de mine. Nici binele, nici răul. Este o mare coerență în această alcătuire, o mare simetrie și o mare compensație între evenimentele vieții mele". Credința în destin derivă din credința în Providență: "Eu cred în Providență și știu că în viață nu ți se întămplă decăt ceea ce ăți rezervă Providența. Am sentimentul că pe mine Providența mă favorizează, și în rău și în bine". Să precizăm însă că "apetitul divinului
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
care poate mijloci raportul cu o anume tradiție filosofică și literară. Lucrețiu, Horațiu, La Bruyčre, La Rochefoucauld, Montaigne, Voltaire, Anatole France sănt cățiva maeștri declarați ai eseistului nostru ce relaxează perspectiva religioasă pănă la ceea ce dl Cristian Bădiliță numește "o credință naturală și senină în Dumnezeu". Homo religiosus se arată dispus a pactiza cu epicureul, sub acolada voluptuoasă a "veacului luminilor", cănd noțiunea de filosof se întălnea cu cea de "libertin". Avem a face, așadar, cu un creștinism în tratare liberă
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
de filosof se întălnea cu cea de "libertin". Avem a face, așadar, cu un creștinism în tratare liberă, oarecum heterodox, însă atăt de pliat pe temperamentul autorului în discuție, atăt de natural încăt nu-l putem decăt omologa drept o "credință personală" (Șestov) la care d-sa are toată îndreptățirea. Dintr-o atare "liberalizare" a raportului cu Dumnezeu decurg o seamă de puncte de vedere ale lui Alexandru Paleologu, care-i caracterizează poziția. Debarasănd credința de aparatul restrictiv și interdictiv, d-
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
-l putem decăt omologa drept o "credință personală" (Șestov) la care d-sa are toată îndreptățirea. Dintr-o atare "liberalizare" a raportului cu Dumnezeu decurg o seamă de puncte de vedere ale lui Alexandru Paleologu, care-i caracterizează poziția. Debarasănd credința de aparatul restrictiv și interdictiv, d-sa ăși ia avănt într-o direcție antipedantă, regăndește și reformulează o multitudine de teme pănă-n vecinătatea (aparentă) a "frivolității" pe care nu șovăie a și-o asuma. Departe de-a constitui o frănă
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
antologie, ortodoxia lui Eminescu este cam alunecoasă și inconsistentă. Cea mai edificatoare poziție a poetului este clar ilustrată în articolul "Dup-o tăcere îndelungată...", prilej pentru a aminti că rolul conservatorilor, a statului în mod special, este de a apăra credința de influența elementelor alogene perturbatoare. Așadar, totul este o chestiune de accent care, în acest caz, cade pe "noi conservatorii", pe stat. |n concluzie, alături de folclor, de istorie, credința este și ea o modalitate autentică de a articula o identitate
Chestiunea bisericească by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12889_a_14214]
-
rolul conservatorilor, a statului în mod special, este de a apăra credința de influența elementelor alogene perturbatoare. Așadar, totul este o chestiune de accent care, în acest caz, cade pe "noi conservatorii", pe stat. |n concluzie, alături de folclor, de istorie, credința este și ea o modalitate autentică de a articula o identitate națională, cel puțin asta ne lasă Eminescu să credem.
Chestiunea bisericească by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12889_a_14214]
-
-am a-l surprinde mai cu seamă sub aspectele sale dezavantagioase, dar ne oprim acilea și fiindcă, după echinocțiul de toamnă, ziua se arată ceva mai scurtă și nepropice rezolvirii tutulor treburilor la care se înhamă omul, dis-de-dimineață, cu bună credință". Avem a face, prin urmare, în paginile țesute des ale lui Luca Pițu, cu un epos buf al vieții nu doar literar-culturale (cu precădere iașiote, urmărite detectivistic și adnotate nu o dată în cotloanele-i cele mai ascunse și cu umile
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
vinovat, la supliciul Mîntuitorului, ci aceea că privești cu o perplexă compătimire proba de rezistență fizică a unui fel de fachir, convins pînă la halucinație de steaua lui. Dacă talentul unui Dreyer, de pildă, te făcea să simți cum puterea credinței e în stare să trezească un om din morți, meșteșugul lui Mel Gibson reduce totul la un ochi umflat, la un chip desfigurat, la o carne decupată în romburi sîngerii; prin mutarea accentelor, calvarul nu mai e tragic, e cascadoric
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
exemple din presa românească de azi ilustrează mai ales tendința “ecumenică” (în sensul lărgit al termenului) de subliniere a asemănărilor, a punctelor comune dintre diferitele religii, prin folosirea unui lexic unitar, chiar prin extinderi semantice ad-hoc. În prezentarea unor sărbători, credințe, rituri religioase, sînt folosite desigur cuvinte cu sens religios general: post și rugăciune - “o lună de post și rugăciuni” (vlg = Viața liberă - Galați; arhiva Internet, 2002) “perioada de sfârșit a postului și rugăciunilor” (vlg 2002); credincios: “Ești un tip credincios
Cuvinte și religii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12930_a_14255]
-
de aici că realitatea primitivului este o dimensiune cuprinzătoare în care naturalul și supranaturalul (există această percepție diferențiată, cu toate că linia de demarcație este extrem de labilă, de permeabilă) formează un tot unitar. Din această cauză, experiența mistică se apropie mult de credință, se autolegitimează prin tradiție și devine pandantul experienței comune (pozitive). Lévy-Bruhl subliniază în repetate rânduri că populațiile primitive nu au sentimentul ordinii naturii, necesar pentru explicații de ordin rațional, și de aceea apelează la cele mistice. Asta nu înseamnă că
O lume mai ușor de înțeles by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12974_a_14299]
-
aici o povestitoare pasionată care întreține spiritul fantastic atît în casa sa din Londra, cît și în țara de Nicăieri. Rolul său pare a fi stabil, indiferent unde se desfășoară - în lumea reală și în cea fantastică ea rămîne aceeași. Credința sa autentică în universul feeric salvează familia de la monotonie (în spațiul real), dar și tărîmul zînelor de la dispariție (în spațiul poveștii absolute). Peter Pan nu spune numai istoria unor copii, ci prezintă și o lume în care realul și fantasticul
Viața ca poveste by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/12961_a_14286]
-
bine, îl lingușise ca să-i mențină amiciția, apoi șantajat probabil de emisarii lui Stalin îl va târâ în noroi fără scrupule. Fiindcă a compus piesa de teatru Les mains sales (Mâini murdare), o radiografie a viciilor celor care slujesc o credință oarbă, Sartre trebuia discreditat. Ehrenburg îi deplângea pe spectatorii naivi momiți la un spectacol oribil. El îi îndemna să nu urmeze un anunț publicitar prin care erau invitați să contemple un acrobat de circ într-o cafenea din Saint-Germain-des-Prés. Comercianți
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
-se pe organicitatea ființei, pe întrepătrunderile sale cu cosmicul. Mizei istorice îi este preferată miza condiției umane. E o revoltă nonviolentă a imanențelor acesteia. Intuitiv, autorul apelează la sprijinul realiilor cu valoare de simbol (sîngele, pădurea, împlinirea, rodul). Buna-i credință îndurerată (factor tradițional) care constituie filamentul incandescent al discursului optează pentru o naturalețe moralizată, sapiențială: “amintirea cu clopoței nu prinde gîndul/ bună dimineața răscruce rea// unde-i dîra de sînge ce fericise/ obrazul imaculat al zăpezilor?/ cine și-a pierdut
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
obrazul imaculat al zăpezilor?/ cine și-a pierdut moartea/ să și-o răscumpere/ altfel nu poate viețui// arborii de sticlă nu alcătuiesc o pădure/ tăcerea se ascunde în nisip -/ în zare se năruie cetatea de os/ în care se păstrau credințele// noapte bună cărare a înțelepților/ suferind în pașii împlinirii// nici un proverb nu mai dă rod” Nici un proverb). Existențialul dramatic (sîngele) pare eclipsat de scriitură (cerneala), însă ultima își dobîndește, recuperator, semnificația prin raportarea la cel dintîi: “sîngele fiecărui poet e
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
colecția de maxime și povățuiri a lui Iordache Golescu, cuprinzând 16.350 de tipuri și 4.135 tipuri de asemănări din aceeași colecție, întregită cu asemănări (comparații) populare extrase din cântecele și descântecele populare (995 tipuri) și cu 1.400 credințe populare” (Istoria folcloristicii românești, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 325); un corpus obținut prin excerptarea de exemple din 294 de surse scrise (la finalul întreprinderii) și prin corespondența cu 340 de raportori benevoli, cei mai mulți dintre aceștia învățători cu care autorul
Un proiect național by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13006_a_14331]
-
virtus nihil aliud est quam summa caritas Dei (De moribus Ecclesiae, I, 14). Definiția scurtă și adevărată a virtuții este ordinea iubirii; virtutea nu este altceva decât cea mai înaltă dragoste de și către Dumnezeu. Augustin deosebește între virtuți teologale (credința, speranța și iubirea) și virtuți cardinale (prudența, cumpătarea, dreptatea, tăria). Importanța primelor trei se vede și din faptul că una dintre lucrările lui Augustin este intitulată Enchiridion de fide, spe et caritate ad Laurentium. Caritas este esența a toată moralitatea
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
Augustin este intitulată Enchiridion de fide, spe et caritate ad Laurentium. Caritas este esența a toată moralitatea. Legătura dintre aceste trei virtuți o aflăm în Enchiridion, 8: „nici iubire fără speranță nu este, nici speranță fără iubire, nici ambele fără credință” (proinde nec amor sine spe est, nec sine amore spes, nec utrumque sine fide). Deviza lui Augustin era: diligete homines, interficite errores („iubiți și prețuiți oamenii, nimiciți erorile, rătăcirile”). Problema este, prin urmare, aceea a modului în care mesajul creștin
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
pentru botez și este înscris în registrul bisericii drept competentes, baptizomeni sau fotizomeni; f) în dimineața Învierii, competentes sunt botezați și miruiți, apoi primesc Sfânta Împărtășanie; înainte de afundarea în apa baptismală se cere candidatului la botez o mărturisire expresă a credinței în Sfânta Treime (acest rit, comun pe vremea lui Ambrozie și Augustin Răsăritului și Apusului, s-a păstrat în rânduiala catolică); g) competentes devin acum infantes și, de-a lungul Săptămânii Mari, primesc zilnic învățătura mistagogică. La Liturghia din duminica
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]