716 matches
-
încordară picioarele sub ei gata-gata să se răsucească pentru a rupe rândurile de privitori din spate. Ighemoniconul îi reținu la timp. Meterezul de furnici se opri deodată, la un neștiut semnal și încremeni brusc, în atmosfera consistentă, ca într-un crepuscul translucid de chihlimbar. Întreaga linie salută vioi și o mie de cimpoaie detunară, acompaniind un marș șugubăț al furnicilor pedestre, singurul aspect frivol din toată manifestarea. Regina furnicilor ascultă cupletele amuzante, având un zâmbet fin și condescendent: Foicică sânziană În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a-ți însuși figura mea prea puțin atrăgătoare, care a găsit în mod misterios în tine trăsături și forme privilegiate. Nu ești o frumusețe modernă, agresivă. Ai un chip desuet, de o gingășie infinită, larg și liniștit. Un chip fără crepuscul. Am găsit întotdeauna că ești specială. M-am ghemuit lângă, tine strângându-mi picioarele ca un făt. Aveai doar câteva minute de viață, te priveam și mă simțeam nesigur și tulbure, exact așa cum mă vedeai tu. Mă întrebam dacă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fel, să te lași în voia ei. Un bolnav are nevoie de blândețe, îi place să știe că se poate sprijini pe ceva, cum e și firesc. Dar la Oran, excesele climei, importanța afacerilor care se tratează, insignifianța decorului, rapiditatea crepusculului și calitatea plăcerilor, totul cere sănătate zdravănă. Un bolnav se simte foarte singur aici. Gândiți-vă atunci la cel care trage să moară, prins în cursă, îndărătul sutelor de pereți trosnind de căldură, în timp ce în același minut chiar, o întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
intre. În cele din urmă se hotărâse și s-a dus să se așeze în fundul sălii. Era chiar la ora în care, în cafenele, dintr-un ordin superior, se întârzia pe atunci cât mai mult cu putință momentul aprinderii luminii. Crepusculul invada sala ca o apă cenușie, cerul roșiatic al apusului se reflecta în geamuri și marmora meselor strălucea ușor în întunecimea care începea să se lase. În mijlocul sălii pustii, Rambert părea o umbră pierdută, și Rieux se gândi că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ea tot va merge acolo unde au convocat-o doliul și datoria, dar poate, până la urmă, nu va plânge atât de mult cât a crezut. Seara se lăsa lent, încep să apară lumini palide în casele vecine cu cimitirul, dar crepusculul va mai dura destul ca să-i îngăduie femeii să spună tatăl-nostru și ave-maria fără să se teamă de flăcările sepulcrale și de sufletele condamnate, rămâi în pace, odihnește-te în liniște. Când Cipriano Algor trecu de ultima casă a așezării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
targa. ― Cu ce? întrebă ea, când el se ducea din nou în sala din care ieșiseră. ― Trepiedul. E destul de rezistent. Lambert se așeză cât mai departe de Kane, așteptând cuminte să se întoarcă Dallas. În jurul epavei vântul urla, proclamând apropierea crepusculului. Nu era în stare să-și ia ochii de la micul monstru agățat de fața lui Kane și să pună stavilă celor mai nebunești speculații. Reuși totuși să nu se gândească la ceea ce ar putea să-i facă în acest timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Hiperboreea ele nu expirau niciodată... Două fecioare hiperboreene erau Înmormîntate la Delfi unde au adus obiectele sacre ale cultului lui Apolo și au murit În sanctuar. Sufletele lor transparente, sortite să trăiască Într-o eternă auroră, s-au stins În crepusculul care Înroșea pădurea În dreptul fîntînii Castalia... Cum zice Hegel, zilele frumoase ale artei eline au trecut. Dar nu și fascinația țărmurilor unde lumina e singura religie. Camoens, naufragiat, a Înotat spre țărmul mării ținînd Într-o mînă deasupra apei manuscrisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu Terențiu și cu Baronius și cu Otto al treilea, Sfântul, politicianul idealist. „Rând pe rând le oferi romanilor spectacolul sacrei lui maiestăți și aspirația la singurătatea absolută într-un bordei de lut și trestie.“ Înaltul Scaun, scaunul electric, apocalipsa... crepusculul lumii... mundus senescit. Și iubirea, bineînțeles, împărăția iubirii pe pământ, o mie de ani, frater, dulcissime frater, o mie și unu de ani, amantissime. În baie intrase vecinul Gafton, se auzea tusea și fornăiala lui Marcel Gafton. „Sub apăsarea formidabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să răspundă, politicos, la întrebări oricât de nepoliticoase. Dacă îți face plăcere, Tirbușon, pot să repet. Veacul de fier, prin nefasta sa asprime. Veacul de plumb, al răutății generalizate. Al întunericului, din lipsă de înțelepți. Deci, anul 1000. Apocalipsa. Hitler. Crepusculul lumii, sfârșitul? Pentru prostime. Omul n-are putința să dateze sfârșitul lumii. Asta și Biserica recunoaște, dacă susține taina divinității. Iar politica... păi, să recapitulăm. Când îl numea Tirbușon, adică mereu, tov Măndiță roșea de furie. Tocmai el, tov Titi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
treptele și să stea lângă el, dar vrea să-i arate că-l susține. În lumina felinarelor de pe stradă, părul ei roșcat pare un nor înconjurându-i capul, iar culoarea sa, între auriu și portocaliu, pare că luminează în umbra crepusculului. Casa era cufundată într-o liniște de mormânt înainte să sune Ben la ușă, dar acum au început să se audă niște zgomote dinăuntru. Parcă ar fi o femeie, țipând și izbind diverse lucruri. Se trântește o ușă și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
intenționat neglijent într-o coadă. Cu puțin timp înainte de a începe să vorbesc, în cancelarie intră și Aneriu Dutrumof. Corpul gras și capul rotund ca o minge de fotbal îl făceau ușor de recunoscut chiar și în lumina zgârcită a crepusculului. Ce naiba? N-avem lumină? Blestemate întrerupătoare, zise Sergiu, care, neconvenindu-i lipsa luminii, se ridică, în timp ce Aneriu se așeză fără nici o vorbă la celălalt cap al mesei imense și vru să aprindă lustra puternic împodobită. Nereușind, căci nu era curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mare măsură. Chiar dacă nu mă mai simțeam ca o statuie, eram încă rece. Foarte rece. Abia acum puteam cu adevărat să-mi dau seama că noaptea reprezenta mai mult un acoperiș de nori negri ca pâsla. Tot ce era apropiat crepusculului era cufundat într-o baie de lumină, iar ce era încă în noapte, era amorțit de o pătură grea de tăcere. Stăteam acolo și priveam acel răsărit trăsnit de frumusețea sa. Gloria, măreția și magnifica sa teroare mă imobilizaseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cultură este ca o zi fără soare; mohorâtă, searbădă. Este ca o fântână fără un strop de apă lângă care te prăbușești. “Literatura este ca ziua: are o dimineață, o amiază, o seară și o noapte. Aurora este de preferat crepusculului? Dar oare lăsarea serii nu-și are și ea frumusețea ei ca și dimineața? Oare aceste nuanțe de roșu arămiu și de aurverzui, tonurile de albastru turcoaz ce se topesc Într-un albastru ca safirul, toate acele culori ce ard
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
sărind peste șanț, scăpase din mână bâta pe care o avusese în pădure. Nici nu-și mai amintea cum se petre cuse acest lucru însă acum era lipsit până și de această infimă posibilitate de apărare. În lumina slabă a crepusculului se simțea singur și neajutorat. Pentru o clipă se gândi să se întoarcă ca să-și recupereze bâta dar se răzgândi imediat. Era o decizie proastă, trebuia să meargă mai departe și să rămână pe drum, sperând că își va găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe cer, așa, pentru orice eventualitate. Din clipa aceea, nimănui nu-i mai era permis să întârzie afară după asfințit. Se îngrijise să dea ordine explicite în acest sens. Orice activitate la exterior se desfășura numai la lumina zilei, odată cu crepusculul, toată lumea trebuia să intre la adăpost. Nu mai voia alte victime, avea nevoie de toți oamenii săi. Pentru a-și duce planul la bun sfârșit, îi trebuia fiecare pereche de brațe bune de muncă. Își începuse activitatea imediat. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ea: prin conștiință. Ah, ce lume întinsă și de nepătruns se află întrun suflet omenesc, care se chinuie! Acum, însă, iată o scenă casnică. Era vară, prin chiar primele zile ale lunii august. Ziua se găsea pe sfârșite, cu soarelen crepuscul, dar zăpușeala tot nu mai contenea, dogorind tot. Luiza, vecina Adrianei, era acasă. Ea băgă de seamă surprinsă că a rămas fără făină de grâu în casă. I se poate întâmpla oricui. Luiza nu avea încredere deloc în pâinea care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și o masă. Mai aveam un CD Player și câteva discuri, pe care le-am tot ascul tat în primele zile până le-am învățat pe de rost. Afară ploua cum n-am mai văzut niciodată, într-un fel de crepuscul gălbui, și-așa avea s-o țină câteva luni în șir. Înnebuneam de singură tate. La facul tate predam câtorva studenți noțiuni elementare de limbă română. Când ieșeam, serile, mă plimbam ore-n șir prin oraș, cu o umbrelă picurătoare
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ar fi străduit să vadă prin gemulețul unei căști de scufundător. - Ești sigur că poți conduce? Așteptându-mă, Vaughan se întinse pe bancheta din spate a mașinii sale după un pulover alb. Când își dădu jos jacheta de dril, lumina crepusculului îi scoase în evidență cicatricele de pe abdomen și piept, o constelație de așchii albe care-i încercuiau corpul de la subsuoara stângă până jos, între picioare. Punctele de prindere ale actelor sexuale complexe fuseseră create de mașinile cu care el avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
al spiritului (cf. gr. akme), iar adamismul - la ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa civilizației industriale și a emancipărilor revoluționare, progresist-demofile (pe care o resimțea acut, la noi, Mihai Eminescu după 1870), începe să fie însă treptat concurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
el obișnuia s-o sară, însă impresia favorabilă fusese deja formată. I-a spus că sunt oameni cărora nu le mai place răsăritul de soare. Se gândea la el, însă curând a început să-i fie dor măcar de un crepuscul. Se uita cu ochii mari, mirată că pot exista asemenea oameni însă nu comenta în niciun fel iar el se gândea la tristețile lui. Simțea că fetei i-ar plăcea să fie sărutată, să-și împletească buzele într-un sărut
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de Primăvară apărută la editura Pamfilius Iași -Primăvara esențelor apărută la editura Pamfilius Iași Însemne apărută la editura Docucenter Bacău Confluențe Lirice apărută la editura Pim Iași -Antologia de Poezie și epigramă ,,Romeo și Julieta la Mizil” apărută la edituraLVS Crepuscul Ploiești -Povești și povestiri pentru copii-Universul Poveștilor -Artă Sfâșiată apărută la editura Arhip Art Sibiu -Fântâni de gând prin uni... vers apărută la editura Pim Iași2012 -Însemnele unei tăceri apărută la editura Rovimed Publishers Bacău 2012 </biography> calendar în vâltoare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
descifra, nu sunt pregătit încă. În timp ce explica semnificația Okurinei, se privea pe furiș în oglinda de pe spatele reclamei cu băuturi de pe masă, pe care a tras-o ușor înspre el. Un altul vorbea despre o fereastră ce-i apărea la crepuscul adeseori, în copilărie. Sau poate numai străbunicului lui îi apărea, nu-și putea aminti exact. Se spune că străbunicul a dispărut într-o zi prin acea fereastră săpată în cer, dincolo de linia orizontului. A dispărut lent, la apus, ca și cum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
devine roșiatică; soarele cade lent ca un balon. De sub vălul subțire de nori i se reliefează globul perfect, ca o eclipsă. Pare că se ridică lent deasupra lui, luminând dintr-o dată zarea, apoi coboară pentru ca să se înalțe iar deasupra norului, crepuscul lent și incert, presărat cu răsărituri și întoarceri; ziua nehotărâtă nu-și găsește somnul. Înainte să alunece complet sub linia orizontului, cu o ultimă sforțare, perdeaua de nori este dată la o parte și o lumină incandescentă inundă toată valea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
asemenea bestii, În calea dumitale? — Multe, În afară de a dumitale. — Și care ar fi aceea? — Vasiliscul, zise poetul, devenind serios. Dar vasiliscul nu există. — Dar otrăvește și ucide ca și când ar exista, la fel ca vorbele calomniei. 8 În aceeași zi, după crepuscul Dante ajunse la masa Înțelepților fără să șovăie. De acum era limpede că ungherul acela al tavernei constituia cu adevărat un spațiu privat. Aliniați pe scaunele lor erau toți bărbații pe care Îi cunoscuse. Aceștia se ridicară În picioare, răspunzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
DANIEL BĂNULESCU fie antrenat personal, în această tevatură turistică, Adevăratul Pontif a fost substituit de o dublură profesionistă. - Cine era tipul? - Aa, se obținuse un angajament cu un actor de o anumită notorietate în epocă: Douglas Fairbanks. Închiriat de peste Ocean, crepuscul de carieră, pareză a brațului drept, întreținînd permanent iluzia că-și binecuvânta, din belșug, apropiații. Ia-l de pe vapor, rade-i mustățile de papițoi, deghizează-l, lipește-i, cu clei, tiara papală, dezobișnuiește-l să mai înjure, din două binecuvântări
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]