2,036 matches
-
ca și noi, femeile-poete. Astăzi, dificultatea majoră este, pentru ambele genuri, căderea Poeziei, în general, de pe piedestalul adorației mulțimilor. Teama de a nu ne pierde nobila misiune ne unește, așadar, mai mult decât oricând. Suntem, împreună, poeții bărbați și poetele, cruciații salvatori ai naturii poetice a omului contemporan. Deși, în cele mai multe cazuri, se pare că nu prea mai avem ce salva, pentru că civilizația actuală conține multe suflete distruse, pe care tot noi, poeții, avem misiunea să le oblojim, și tot la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
iranistica suscită la noi un ecou la fel de pal pe cât numele său, savant format în cultura scandinavă, de necomparat cu cea a Franței, Angliei sau Germaniei, dar a unei țări, fost regat a trei coroane, care și-a trimis pe rând cruciații 3, diplomații și ambasadele 4, negustorii, călătorii curioși sau misionarii către acele provincii ale Asiei care în secolul al XIX-lea deveneau obiect de studiu universitar. 2.1. Între invenție și descoperire. Scurtă radiografie a unui eveniment europeantc "2.1
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
constitui - știu aceasta - într-un poem sau în mai multe poeme „provocate” de vizita la castelul din Malbork. VITALIE CIOBANU: Realizez abia aici, subit, la castel, că Marienburgul, străvechea denumire a localității, este reședința teutonilor, descrisă de Henryk Sienkiewicz în Cruciații - romanul care mă fascinase în copilărie -, și că hotelul în care stăm, Zbyszko, poartă numele protagonistului aceluiași roman. Bătălia de la Grünwald, de la 1410, între cavalerii germani și „leșii” regelui Casimir Jagello, aliați cu lituanienii cneazului Vitold și, după cum relatează unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în derizoriu, cu întreg trecutul său fabulos, zbuciumat și sinistru. Un loc în care poți avea cel mult o aventură de weekend, pastișată după filmele horror, de duzină. Marienburgul de altădată a devenit azi un simplu orășel turistic, iar urmașii cruciaților s-au topit în mulțimea de puhoaie umane pe care le-a vânturat istoria. VASILE GÂRNEȚ: Luăm prânzul sub o gheretă acoperită, inundată de muzică disco, pe malul Nogatului. Mâncare consistentă, ca pentru niște turiști care nu se grăbesc: friptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe râul Nogat. În ciuda vremii proaste - plouă mărunt, aproape imperceptibil -, am stat mai mult timp pe punte, sub umbrele, cu ochii ațintiți la splendoarea de castel care-și scălda zidurile în apă. O imagine în oglindă a măreței reședințe a cruciaților, trecând prin fața noastră, îndepărtându-se cu toate enigmele sale nepătrunse. Prindem ocazia pentru a face fotografii cu Felicitas Hoppe, cu VITALIE CIOBANU și cu Andrei Bodiu pe punte, având drept fundal turnurile medievale. Admirăm malurile verzi ale râului, cu sălcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
născut mai multe celebrități mondiale: cineastul Serghei Eisenstein, Isaiah Berlin - father of the history of ideas (părinte al istoriei ideilor), celebrul balerin Mihail Barîșnikov... Primii doi au case memoriale pe strada Albert, artera principală a capitalei letone. Poartă numele unui cruciat german care a cucerit Riga, dar a și construit orașul. Nu toți au însă norocul unor asemenea cotropitori. VITALIE CIOBANU: Riga mă surprinde cu alura ei de metropolă, ceea ce nu pot spune despre celelalte două capitale baltice. E un oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de lagăr de la Minsk. Apoi, știe că îmi poate vorbi fără teamă. Discutăm despre avatarurile identității belaruse, care păruse să se învioreze imediat după destrămarea URSS-ului, iar stema națională se confunda, practic, cu simbolul național al Lituaniei: un cavaler cruciat pe fundal roșu. Odată cu venirea la putere a „șefului de colhoz”, limba localnicilor a început să piardă din nou teren, laolaltă cu libertățile cetățenești. „Și oamenii acceptă acest lucru, nu țin la naționalitatea lor?”... Femeia clipește cu un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
locuitori. Din fondul romano-bizantin supraviețuiesc foarte puține vestigii, printre care Sfântul Mormânt, reconstruit de nenumărate ori începând cu secolul al IV-lea (ultima renovare datând din anii 1960), cripta Prodomos și absida bisericii Nea din cartierul creștin. Au venit apoi cruciații și lor le datorăm splendida biserică Sfânta Ana, devenită după plecarea lor o madrasa musulmană, dar redată călugărilor creștini de către sultanul otoman (după războiul Crimeii, ca recompensă pentru susținerea lor). Desigur, toate acestea s-au petrecut la întâmplare, astfel încât o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
n-a stat mai mult de o săptămână. El a scos maximum de profit posibil de pe urma unei crize imobiliare locale, compunând o elegie pe tema sa preferată, ruinele. Norocul lui a fost că a nimerit într-o perioadă de acalmie. Cruciații erau deja departe, iar pelerinii și consulii încă nu-și făcuseră apariția în zonă. Nemusulmanilor le era în continuare interzis să cumpere terenuri și să clădească ceva interdicția nu va fi ridicată decât în 1867. Orașul vegeta uitat de lume
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
fără a mai cere autorizația nimănui. Situată în partea dreaptă a zidului dinspre apus, ea se învecinează cu poarta zidită zisă "a lui Barclay", lângă care Profetul și-a legat iapa înaripată Al-Buraq, în timpul călătoriei lui nocturne, și pe unde cruciații pătrundeau călare pe esplanada Moscheilor, călcând cu copitele indiferente ale cailor lor, evrei și musulmani. "Săriți! Al-Aqsa e în primejdie!" Șeicul Tamini denunță de la Nablus "un proiect rasist" vizând recucerirea muntelui Moriah și lansează chemarea la o "zi a mâniei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe locul pinaclului. Lucrurile se petrec în subsol și privesc esplanada Moscheilor. Lângă întărituri, în înaltul cărora Isus a fost dus și unde s-a lepădat de orice dorință de stăpânire, se află acum o imensă criptă subterană, în care cruciații își țineau caii. Cu coloanele ei cu capitel, ai zice că ești în moscheea de la Cordoba mai puțin soarele. Scările care coboară în acest hipogeu foarte închis și recent islamizat, ca o moschee de schimb pentru timp friguros, sunt protejate
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Și apoi, nu uitați că noi nu suntem niște invitați la Ierusalim. Nu suntem vizitatori. Când evreii fac săpături aici în apropiere sau sub Templul lor, găsesc mai ales stele sau inscripții în greacă. Noi nu i-am așteptat pe cruciați ca să ajungem aici." Mda. Femei măritate trăind sub direcția spirituală a unor clerici celibatari sunt ceva obișnuit în țările majoritar catolice. Dar o turmă arabofonă condusă de pastori greci, asta nu sfidează cumva principiul autocefal atât de drag ortodocșilor? Știu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
persecuții contra apostolilor (între coreligionari, de fapt), au fost douăzeci de secole în sens invers, și încă și mai sângeroase. Delimităm între spațiile albe ale memoriei noastre conturate cu o linie punctată valurile de antisemitism creștin de la pogromurile făptuite de cruciați, trasul pe roată instituit de Ludovic al IX-lea cel Sfânt, acuzațiile de crime rituale, caznele la care au fost supuși evreii din Spania, și până la convertirile forțate, propovăduirea disprețului, Patimile bavareze de la Oberammergau și, să zicem, tăcerea lui Pius
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Quai d'Orsay, ar trebui să reușești să te treci absent în marile registre ale istoriei acestei regiuni, în care noi nu am prea strălucit prin respectul arătat drepturilor omului. Romano-catolicul nu are nicio amintire legată de jefuirea Constantinopolului de către cruciați, pe care toți ortodocșii o au încă prezentă în memorie; tot așa cum noi, republicanii francezi, nu știm nimic despre isprăvile, mai bune sau mai rele, ale generalului Gouraud la Damasc în 1920. O memorie națională înseamnă administrarea comună a unor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aici în exil și a devenit un apropiat al islamiștilor. De ce? Întrebarea mă tot obsedează. Un prieten comun ne facilitează o întâlnire într-o cafenea din Sidon, la patruzeci de kilometri de Beirut, în fața castelului Mării, o fostă fortăreață a cruciaților. Omul își alege cu grijă cuvintele. Avem cam aceeași vârstă. M-am născut creștin. Am devenit apoi comunist, logic. Acum, este adevărat, am evoluat, simt că am mai multe afinități cu islamul. Vreți să știți de ce? Avem nevoie de unitate
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cazul acesta, mi s-a spus la minister, ar trebui să-i amnistiem și pe traficanții de droguri. Ceva cum ar fi "imposibil" sau "inoportun", nu mai știu. De altfel, pe vremuri, nu sunniții ci șiiții i-au susținut pe cruciați. Ei știu ce înseamnă să fii o minoritate, și acest fapt îi face mai înțelegători cu noi. Ei nu spun niciodată, ca Ben Laden: "Sunteți dușmanii noștri pentru că sunteți creștini". Dimpotrivă. Între persecutați există niște afinități profunde. Nu exista așa ceva
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
apropiat împărăția cerurilor. (Matei, IV, 17) Am văzut, la Institutul Francez din Orientul Apropiat, anatemele lansate de numărul doi al Al-Qaida pe site-ul său Internet. Medicul egiptean Al-Zawahiri îi îndeamnă pe arabii sunniți să nu "se dezonoreze în slujba cruciaților și a evreilor". Ne face o mare onoare. Unde mai găsești azi ardoarea unor noi "fapte de vitejie ale francezilor?" Credința, abnegația, miturile propulsoare pe care le presupune o întreprindere atât de lipsită de sens? Jihadistul nostru șef proiectează, extrapolează
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
răi. Școala și cărțile m-au învățat despre existența soldaților Anului II, a voluntarilor din Brigăzile Internaționale din Spania și a luptătorilor din Franța Liberă. Viața m-a făcut să întâlnesc latinos internaționaliști. În Occident, aceștia au fost, cred, ultimii cruciați. La fel de diferiți de nomenclaturiștii cu pălării moi pe cât de diferiți erau pelerinii nevoiași din mjlocul pădurii de marii seniori care, zece ani mai târziu, își vor croi feude în Țara Sfântă. Erau oameni de vocație, nu de ambiție. Societatea fără
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
arabul rătăcit pe străzile evreiești ale orașului care nu ar simți-o ca fiindu-i adresată? Același scenariu, aceeași distribuție. Pumnalul a fost folosit pentru prima oară de ucigașii plătiți, reluat apoi de hașișinii** care veneau să-i asasineze pe cruciați în casele în care locuiau, iar grenada care a urmat n-a fost în niciun caz mai prejos. Guvernanții englezi din 1946 îi numeau teroriști pe viitorii guvernanți israelieni (atentatul de la hotelul King David: cincizeci și doi de civili uciși
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iar marșul eratic al rebelului se oprește de la sine. Cam pe la patruzeci de ani, "tânărul înflăcărat" părăsește tabăra excesivilor pentru a se muta în aceea a secătuiților, și o viziune mai clară a lucrurilor îl va face să se cumințească. Cruciații Mormântului Sfânt ca și aceia ai omului nou se aranjau cu bună-credință, ca Isus, să moară în pragul decrepitudinii blazate. Creșterea destul de neliniștitoare a speranței de viață va diminua oare timpul dăruirii de sine sau, dimpotrivă, va amâna cu tot
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
construite acolo în decursul timpului. Ultimul, singurul pe care-l mai putem vedea, acoperă, ca o păpușă rusească, mausoleele anterioare dispărute. Biserica originară, ridicată sub Constantin, a fost distrusă de perși în 614; parțial reclădită sub împărații bizantini, reconstruită de către cruciați, greu încercată de un seism în 1543, de un incendiu în 1808, de un cutremur de pământ în 1927, și finalmente restaurată cu începere din 1955. Este de asemenea sigur că edificiul a cărui ușă a rămas închisă secole de-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
XII-lea construită sub regele Baudouin pe locul unui izvor antic. Cu frescele ei bizantine în culori estompate, ea rămâne de o remarcabilă austeritate, mulțumindu-i astfel pe puriștii lui Dumnezeu. Nu știu exact ce anume a rămas din biserica cruciaților construită de călugării ospitalieri (în subsolul ei există și un rezervor roman), dar ansamblul respiră o elevație de bună calitate. În vârful colinei care domină orășelul, o altă biserică, Notre-Dame-Arche-d'Alliance, amintește că în vechea localitate Qiryat Yearim, David și-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
coboară, ca la o cetățuie. Xenodochion "odaia" din afară de mănăstire unde dorm cei care ajung după ce s-a ridicat puntea. Un călugăr veghează acolo și primește și ospătează pe întârziații în munte. psihiphisa = mozaic Zice Nikitos că la 6712 (1204) cruciații au prădat sfintele mănăstiri, au rupt scoarțele de aur ale evangheliilor și sfintele cruci bătute în pietre scumpe... La kiliandri (porți), în vremea luptelor religioase ale bizantinilor, au fost măcelăriți o mie de monahi (pentru unirea cu papa dela... contra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu o mie de ani în urmă, stăpână într-una pe comerțul din Adriatica, în vremea cruciadelor își întinde puterea sa către insulele și coastele orientale ale Mediteranei. Foarte dispuși să lupte pentru legea lui Hristos, neguțătorii pun la dispoziția cruciaților flota lor de comerț, grăbindu-se să realizeze un prim câștig din prețul transportului și un al doilea din mărfurile pe care le aduceau cu aceleași vase din orient în Europa. Politica aceasta au continuat-o necontenit și apelul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a scos din copia sa numele țarului, ceea ce arată că aceasta era destinată spre lectură lui Ștefan cel Mare, cel care comandase copierea panegiricului. Era, așadar, o preocupare constantă a domnului în legătură cu ........... în numele cărora avea să ducă lupta lui de cruciat. S-a făcut o apropiere între fresca de la Pătrăuți și fresca făcută de Piero della Francesca la Arezzo, în 1466. Stilistic este o mare deosebire între cele două frescedar mesajul lor este însă același: așa cum Constantin i-a înfrânt pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]