5,558 matches
-
o greblă știrbă, rezemată lângă grămada de gunoi, sau cu o spărtură în gardul cimitirului. Dora rânjea ca un mormânt desfundat de soare. Uscătorul, la capătul holului; în mijlocul uscătorului, o saltea roasă de șoareci, șoarecii ronțăiau arcurile, șoarecii își făceau cuib printre câlții îmbâcsiți de secreții vaginale, spermă, rapăn, noroi, mucegai. Deasupra, stăpânii gunoaielor ambalau excremente de cârtiță. Dora, ți-am adus fătălăul despre care ți-am spus! Ia vezi, are cocoșel sau pupăză între picioare! Eu cred că-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
uși-aripi, trepte-grinzi, icoane-diazepam, umbre-sicrie, paturi-cimitir, sala de gardă-judecata de apoi... Într-o grădina mare, cu gratii, alte grădini mai mici sechestrau intenții. Libertățile se distribuiau pe rețetă, cei nemulțumiți strigau lozinci în perfuzia de 0.500, fericiții desenau pe asfalt cuiburi de păsări, apoi exersau zborul. "Gratiile sunt pentru îngeri", spunea poetul. Gratiile pot fi împletite pulover, gratiile pot suprapune absențe în colivii, gratiile despart ziua de noapte fără intervenția soarelui sau a lunii. Lanțuri, lacăte, zăvoare, ziduri, betoane, sârmă, siringi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rupeau norii ignorând anotimpurile; păduri de gratii creșteau până la cer. O grădină vară se învecina cu o grădină iarnă, fără ca florile să înghețe, fără ca țurțurii să pălească. O grădină toamna se învecina cu o grădină primăvara și barza își făcea cuib într-un morman de frunze uscate. La balamuc se întâmplă să fie toamnă în toate intențiile lui Dumnezeu. În grădina lui Petru, gratiile pocneau muguri; Petru culegea florile, cu grijă, fără să tulbure parfumul ferului forjat; Petru ascundea florile după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o bucata de puzzle ce întregea decorul; pe partea întunecată a oglinzii creștea șotronul. Decupajul inimii avea muchiile tocite, piesa se desprindea din întreg, celelalte piese, lacome, împărțeau absența în părți inegale. A zburat pasărea, au rămas pe ramură amprentele cuibului. Văzduhul păstra zborul ca pe o urmă de înger. Deasupra pământului, catapetesme fără sfinți; dedesubt, frânturile de nimic râvneau nimicul: Dumnezeu împărțea vouchere în icoană. Petru era piesa de puzzle cu muchiile tocite. Privea pe fereastră: zăpadă, pe sub zid, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
chimic. Mă trezeam noaptea, în tindă misterul cubului legat cu sfoară de cânepă ispitea simțirile. Le miroseam pe toate. Aroma drojdiei desfunda cuptorul cu pâine (Crăciunul venea în tingirea de cozonac), Paștele înroșea cerul (o pasăre uriașă și-a făcut cuib deasupra norilor, Dumnezeu vopsea ouă), ciocolata topită imprima ambalajele (gustul de cacao ieftină, zahărul și romul ispiteau intențiile), portocalele le mângâiam prin pânză aveau pielea netedă. Tata vine, semnează și mă ia acasă. Uite femeie, ai primit colet, am semnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de tâmplă este zborul altuia, ajunge! Zbor peste zborul zilei de astăzi, mâine, nu poate fi; mâine, de pe o coajă de ou fiert, se desprinde o amprentă de suflet, o intenție, două aripi, și... iată-te într-o clipită imposibil cuib deasupra norilor cu pădure cu tot. În mănăstire se mima fericirea; în mănăstire fiecare sugea fericirea de la o țâță imaginară: țâța nostalgică țâță stearpă, țâța triumfală țâță prolifică, țâța zadarnică țâță seacă, țâța iluzorie țâță sterilă, țâța visătoare țâță prolifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prin cimitir. Celălalt, de-l porecleau frații "fitil" și asta nu pentru că îi plăcea să aprindă candele avea mâini aurite, aducea venit mânăstirii cât stupina și gaterul la un loc. Dumnezeu știe cât era partea leului. 58. Livada mânăstirii Fântânele, cuibul de rai pentru domnișoara Cătălina. Între 4 gutui bătrâni, un hamac marinăresc, peste hamac o pătură fină din păr de cămilă, peste pătură un cearșaf de atlas. Domnișoara avea obiceiul să se reculeagă în fiecare weekend de pe la 16 până la asfințitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
asumată este o explozie a firii, nebunia de a visa nu împiedică gravitația pleoapelor. Închide ochii, în lume, culoarea resuscitează fotografiile, aici Dumnezeu stabilește ordinea în care cad frunzele. La început toamna vine în inimă. Așteaptă până ți se scutură cuiburi din vene, până păsările negre te vor sfâșia ca pe un hoit putred, până se va face târziu în gușile cerului. Coboară înserare peste felia de pâine, noaptea sub aripile îngerilor, întunericul în sticla cu lapte. Așteaptă, dragul meu, așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Am așteptat-o jumătate de viață, nu te jena, nici eu nu cunosc bine pașii. Să imităm ritmul flăcărilor, să ne lăsăm prinși până la mijloc, până la inimă, până la tâmplă. Să imităm vântul, vom zbura cenușă peste crestele munților într-un cuib de pasăre, într-un ou de pasăre, într-un zbor neînceput. Dansează! Suntem în Cana Galileei, s-a terminat vinul, Iisus va face prima minune; sângele său va domoli toate însetările, toate bețiile lumii. Privește cum țopăie Domnul desculț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scot la capăt, termin, apoi îl dau pe mâna lui Șerbănescu sau, pur și simplu, primul tren, bilet și Dumnezeu cu mila. Gata, îmi ajunge, nu îmi mai murdăresc mâinile după cum îmi dictează baronul. La dracu și cu mânăstirea aia, cuib de derbedei, mai bine ardeau cu toții! Ceva interese erau la partid pentru acel colțișor de rai. Cătălina știe multe, multe am cules și eu despre ea. Ar fi cazul să umblu la sertar, trebuie să-mi iasă ceva verzișori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în paranteze pătrate. Durerea începe acolo unde lumina face ciur pielea proaspăt ieșită de sub scutecele nopții și se termină în brațele morții. Bine ascunsă sub farduri, nebuna se oferă precum o curvă ieftină sub brazda plugului. Suprema durere își face cuib în suflet, trupul o ignoră, inimă nu o ia în seamă, mintea o trece cu vederea. Face tumbe în sânge și, Doamne, cum mai apasă și, Doamne, cum mai sufocă. Suprema durere se cheamă dor și, Doamne, cum nicio iluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în nelegiuire! Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub frunze, nicio diferență; roua asta de sânge îmi ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur (încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
precum o turtă împărțită la doi sau jumătatea care nu a fost niciodată plină? Cine a mușcat fără saț, din lună, Maică? O doime absentă dintr-un întreg nu poate exista într-o altă doime de umbră, așa cum nu poate cuibul crește din seva pomului, pasărea din iuțeala glontelui, pușca din sângele vânătorului... Maică, invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
an am pornit-o În ceată la drum, sporovăind ungurește și din ce În ce mai românește pe măsură ce ne apropiam de școală, numai atunci am Întîlnit chipuri ce ne salutau Încîntate și amuzate, am numărat În joacă arțarii, teii, gutuii popii și castanii directorului, cuiburile de berze și cozile coțofenelor În zbor, ne-am lăsat Învăluiți În norii de praf ridicați de camioane pe drumul pietruit și am acceptat măguliți escorta plină de simpatie a cîinilor mai slobozi. Ne-am minunat Îndeajuns că cele două
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un gălbui argilos, suită pe o cocoașă de pămînt năpădită de iarbă. Am zărit-o de multe ori tot pe fereastra ratei de Sătmar. Niciodată Însă nu am apucat să mă cațăr pe dîmbul de la bază și pe ruinele ei. Cuibul de barză CÎnd m-am ivit eu pe lume, părinții lucrau ca pedagogi la internatul liceului din Ardud. Un an și jumătate mai tîr ziu, după trecerea prin nu știu ce fel de școală de partid, tata a fost numit secretar al
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În acest punct, mirarea din mine a lucrat cu atîta intensitate, Încît am ieșit intrigat În curte unde țin minte În amănunt cum am cercetat duzii Înalți, lipsiți de frunze, umbra rară a coroanelor lor goale, soarele cu dinți și cuibul de barză pustiu de pe șura vecinilor. Mi se povestește (aceste amănunte nu mi-au rămas) că, Întorcîndu mă agitat În casă, am proclamat cît am putut de tare: „Nici o barză nu-i pe șură! Unde-i fata?“ Aveam trei ani
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
el și a început să se roage la Domnul atotstăpânitorul, zicând: „Dumnezeule al părinților noștri, binecuvântează-mă și împlinește-mi ruga precum ai binecuvântat pântecele Sarei și i-ai dăruit fiu pe Isaac!” Ridicându-și privirile spre cer, zări un cuib de vrăbiuțe în frunzișul dafinului și prinse a jeli de una singură, zicând: „Vai mie, nefericita, cine m-a născut? Din ce pântece am ieșit la lumină? Blestem am devenit în ochii fiilor lui Israel și cu batjocură m-au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nici pe Constantin nu-l mai putem controla la bârlogul lui, că ne atacă din spate garnizoana de la Cetatea Neamțului. Fără ariergardă, mișelul ne lovește și pe noi, bravii mei căpitani. Așa că mai întâi va trebui să pălim acolo, la cuibul de vulturi de la cetate... Să-i nimicim pe toți, până la ultimul mișel! Și bogățiile toate să le confiscăm. Ordon strângerea corturilor! De îndată ridicăm întreaga tabără. Oștenii să nu rămână în urma convoiului, că-i paște pericolul să fie capturați de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mânau nouri de zăpadă zile și nopți de-a rândul și le nămețeau în dune nesfârșite prin toate văile, pe toate drumurile, chiar și pe șoseaua crăiască Cernăuți-Suceava. Gerurile năprasnice crăpau fagii și stejarii în pădure și oul corbului în cuibul din vârful bradului de pe creasta dealului. Cu toate vitregiile naturii, deși cu vizibilă lentoare, viața își urma cursul firesc: lumea se veselea, femeile nășteau, bătrânii mureau. Dis-de-dimineață, flăcăii rupeau cărări către pădure, copiii către școală, gospodarii spre fântână și standoală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
fără menajamente și înscrise la capitolul deziluzii majore. Casa părintească, atât de mult visată în jumătate de secol de pribegie, a regăsit-o doar într-o stăruitoare amintire, cu acoperișul în patru ape, cu prispa de pământ la temelie și cuiburi de rândunele sub streașina joasă. Lipsea și grădina, și livada, și fântâna, și Iazul Morii. Și casa bunicilor Manole și Manoloaia lipsea de la locul zbenguielilor cu ceata de verișori din frageda copilărie. Nici crucea de stejar a bunicului din cimitirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Și să-l vezi dumneata pe huțulică spășit, cu sfărcurile mustății pleoștite și cu coada între picioare, ca un câine hămesit și hăituit, dând târcoale gospodăriei abandonate și rugându-o pe huțulcă să-l ierte și să-l reprimească la cuibul fericirii lor. Dar pe unde mi-ai umblat, Trifănele, nu mai puțin de-un an și-o vară? Și unde-s caii? Unde-s banii, Trifănele? Că m-ai lăsat cu fânu-n munte și cu grajdul plin de vite... și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
a nu mai puțin de douăsprezece generații de școlari fiecare. Așa că n-au ținut cornute și nici animale de tracțiune, ci doar grăsuni pentru carne, păsări felurite, oi și capre pentru stână, pești în heleșteu, albine în stupină. În schimb, cuibul lor era inegalabil, exemplar, dotat cu toate utilitățile moderne și tradiționale trebuincioase, lucrat cu gust până la cel din urmă detaliu, din interioare și de la anexe, grădină, livadă, împrejmuiri. Că doar nu în zadar toți nepoții așteptau cu nerăbdare vacanțele ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cu zumzete, cu fructe, legume și bucate ecologice, cu ozon berechet, cu hârjoană și mijoarcă prin livadă și hambare; cu patine pe lac în timpul iernii și cu săniuș pe derdeluș. Dar și feciorii împreună cu nevestele reveneau cu mare drag la cuibul copilăriei, din când în când, la sfârșit de săptămână, în căutare de stropi de liniște și pace la casa cu livadă ce se îngemăna cu fagii și stejarii falnici ai pădurii din preajmă. Când pregătirile fură încheiate până la ultimul amănunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
trifoiaș sălbatic de pe pajiști însorite și a floare de cireș de pe versanții gazde ale arborilor înveșmântați în straie de mireasă. Spectacolul naturii este completat de simfonia albinelor culegătoare, de trilurile privighetorilor și de chemările insistente la nuntire ale păsărilor fără cuib. Și bogăția asta de mireasmă și culoare durează câteva săptămâni că, odată cu încheierea stadiului de maturizare, încep ninsorile cu petale dalbe ale florilor de cireș ce albesc zările și cărările. Cu îndreptățită mândrie oamenii locului amintesc oaspeților ori de câte ori au ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
eu deprinderile noastre din moși-strămoși nu le încalc de dragul unei presupuse moșteniri... Că m-ar lua la trei-păzește toate fetele de măritat din șapte sate și cătune! Și-apoi ce! Noi nu am fi în stare să ne dobândim un cuib pe plac prin munca noastră, cu brațele noastre și cu ajutorul alor mei? Iar mamă-ta n-are decât să-și păstreze averea neștirbită! Că doar eu nu mă voi cununa cu avuția ei, ci cu Vasile al ei, dacă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]