709 matches
-
p. 26. Versul: „nebuna satului clocește măscărici pentru palat” („Tristețe casnică“) a fost decupat, tradus în franceză și interpolat în poemul Le dompteur de lions se souvient din volumul Tristan Tzara, Vingt-cinq poèmes, H. Arp, Dix gravures sur bois, Collection Dada, Zürich, 1918, ca și unele fragmente din poemul „Vacanță în provincie“ („amintire cu miros de farmacie curată”, „servitoare bătrînă”), iar versul de debut din „Tristețe casnică“: „gîndurile mele se duc - ca oile la păscut - în nesfîrșit”, apare în corpul poemului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Rabelais nu reprezintă decît un avatar al ei... Oricum, migrația „particulelor” textuale din producțiile românești în cele franceze ilustrează un proces complex de reconfigurare a identității sale poetice „migratoare”, aflată într-o vitală metamorfoză. Ion Vinea și Dadaismul. Primele ecouri Dada în România Atitudinea ambiguă a lui Ion Vinea față de Dada — favorabilă în principiu, dar rezervată în fond — este exprimată de la început într-o scrisoare către Marcel Iancu și Tristan Tzara datînd, probabil, din iulie 1916 (cf. comunicării oferite de Henri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
particulelor” textuale din producțiile românești în cele franceze ilustrează un proces complex de reconfigurare a identității sale poetice „migratoare”, aflată într-o vitală metamorfoză. Ion Vinea și Dadaismul. Primele ecouri Dada în România Atitudinea ambiguă a lui Ion Vinea față de Dada — favorabilă în principiu, dar rezervată în fond — este exprimată de la început într-o scrisoare către Marcel Iancu și Tristan Tzara datînd, probabil, din iulie 1916 (cf. comunicării oferite de Henri Béhar, în Manuscriptum 2/1981, p. 160), la puțină vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca o curvă cu curul într-un lighean cu apă”. Sugestia „internaționalizării” rețetei îi oferă lui Vinea un prilej de ironizare a consoartei lui Hugo Ball, poeta și cîntăreața de music-hall Emmy Hennings: „Dacă vreți, internaționalizați această rețetă în revista Dada. Sau păstrați-o jalousement. În orice caz, împărtășiți din secret pe d-na Henings. Mi-ați promis niște versuri tălmăcite, din opera-i. M-am mulțumit cu ce-am găsit în plachetă: «Zilele acățate în turnuri...» — dacă cumva am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
supun rîndurile astea potolitului Jules — iar Țara punctificat în lutul în care maestrul Dumnezeu i-a întemnițat talentul, amuzant și angelic cînd copleșește burghezimea”. Primatul lucidității și talentul sînt — așadar — condițiile de valabilitate pe care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță față de centrul insurgenței - în „provincia” românească părăsită de Tzara -, structural incapabil de sfidări dadaiste, însă dornic de solidarizare, el le cere „amicilor” să-i întindă o mînă: „...Am un avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a ghici un poem“), pornind de la un titlu („Fata pescarului din Batavia“) al lui Emmy Hennings, din revista Cabaret Voltaire. Variațiuni pe o „themă” dată... Frustrarea celui rămas în țară transpare, compensator, și în tendința de a trage spiritul Dada către „năzdrăvăniile” din perioada vacanțelor petrecute la Gîrceni — probabil o formă discretă de a-și revendica paternitatea insurgenței: „În versul il fit un pet si lumineux — al dracului Tzara și-a adus aminte de mine. Eram la Gîrceni și eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dacă ai talent”. Ceva mai jos, amicii din Zürich sînt ținuți la curent cu „ultimele știri” din țară: „Rahat. Iser pregătește o nouă expoziție. Eu public un volum/ 12,250 p. Papagalul sfînt (nuvele). Trimiteți-mi încă două plachete și Dada. Fac reclamă inutilă. Vă sărut”. În ciuda bravadei, Vinea nu va publica însă niciodată un volum cu acest titlu. El se referă aici — probabil — la materialul din Descîntecul și Flori de lampă, apărut în 1925, dar conținînd bucăți ce datau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1925, dar conținînd bucăți ce datau din 1915-1916. Începe astfel o lungă serie de promisiuni neonorate, de anunțări ale unor cărți care nu vor fi niciodată tipărite. Este cazul volumului La poupée dans le cercueil anunțat în Bulletin, apoi în Dada 3 (decembrie 1918) și în Dada 4-5 (mai 1919). Într-o scrisoare trimisă de Vinea lui Tzara pe 4 iunie 1921, citim: „Te-am văzut în subtitlul unei cărți de Aragon, citatul e bun («Absența unui sistem e ea însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din 1915-1916. Începe astfel o lungă serie de promisiuni neonorate, de anunțări ale unor cărți care nu vor fi niciodată tipărite. Este cazul volumului La poupée dans le cercueil anunțat în Bulletin, apoi în Dada 3 (decembrie 1918) și în Dada 4-5 (mai 1919). Într-o scrisoare trimisă de Vinea lui Tzara pe 4 iunie 1921, citim: „Te-am văzut în subtitlul unei cărți de Aragon, citatul e bun («Absența unui sistem e ea însăși un sistem, cel mai simpatic» — extras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1919). Într-o scrisoare trimisă de Vinea lui Tzara pe 4 iunie 1921, citim: „Te-am văzut în subtitlul unei cărți de Aragon, citatul e bun («Absența unui sistem e ea însăși un sistem, cel mai simpatic» — extras din Manifeste Dada 1918, n.n.), conținutul volumului e «frêle». Am scris și eu vreo trei cărți, pe cari însă nu le tipăresc încă”. Iar într-un interviu acordat în Rampa din 24 mai 1926 lui Romulus Dianu („O oră cu Ion Vinea“), directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul va fi folosit mai tîrziu drept copertă pentru un număr din Contimporanul... Abstracție făcînd de simpatia pentru Tzara și Iancu, Vinea îi tratează cu destul dispreț pe insurgenții de la Cabaret Voltaire. Doar textele directorului revistei (poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omologări”... El pare a transmite mai degrabă distanța sufletească a autorului față de entuziasmul prietenilor săi de departe, golul metafizic din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări de provincie — provincia românească de care Tzara tocmai se rupsese. Pentru Vinea însă, „trenul” Dada trecuse, lăsînd în urma lui melancolia celui incapabil să emigreze altundeva decît în fantezie. Această ambiguitate, sesizată de toți exegeții, între imageria acut modernistă și sensibilitatea simbolistă caracterizează atitudinea poetului Vinea la care, pe lîngă luările de poziție novatoare, există întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un dadaism recunoscut în general drept cea mai provocatoare dintre orientări. În parte pentru că dadaismul fusese conceput să se plieze pe formulele amplu ierarhizate și «birocratizate» ale marilor literaturi (o literatură tînără ca aceea română, marginalizată și ignorată de fenomenul dada, ignoră la rîndul ei)” (Dicționarul General al Literaturii Române, vol. I, A-B, Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, București, 2004, p. 278). Însă Dadaismul - „programat” pentru Centru, deși venit dinspre periferiile Europei - are și un traseu politic special: amorsat, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aproape toate noile mișcări artistice „revoluționare” din Europa sînt semnalate prompt în România). Principala publicație care le găzduiește este Rampa Nouă Ilustrată, care, în numărul din 7 aprilie 1920, publică pe prima pagină o „scurtă definiție” a fenomenului („Ce e Dada?“). Tot pe prima pagină a numărului din 17 aprilie 1920, un articol, de asemenea, anonim („Iar Dada? Sîntem amestecați în mișcare!“) comentează, nu fără un grăunte de entuziasm, implicarea românească în mișcarea Dadaistă prin intermediul lui Tzara. În numărul din 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
găzduiește este Rampa Nouă Ilustrată, care, în numărul din 7 aprilie 1920, publică pe prima pagină o „scurtă definiție” a fenomenului („Ce e Dada?“). Tot pe prima pagină a numărului din 17 aprilie 1920, un articol, de asemenea, anonim („Iar Dada? Sîntem amestecați în mișcare!“) comentează, nu fără un grăunte de entuziasm, implicarea românească în mișcarea Dadaistă prin intermediul lui Tzara. În numărul din 6 mai - un nou articol (texte similare apar și în Ideea europeană: un articol anonim, în nr. 42
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Riegler?) prezintă succesul mondial al Dadaismului, „asemănător marilor circuri în turneu” („Dadaismul“). Treptat, textele descriptive lasă locul comentariilor ostile sau rezervate. Numărul 8/1920 al revistei ieșene Viața românească citează la „revista revistelor” un text al italianului R. Cantalupo, intitulat „Dada sau demența precoce“. Sub semnătura „Sbilț”, un articol din 2 august („Bolșevismul în artă“) evaluează „manifestele haosului” de după 1917. Nu lipsesc cronicile „la zi”: sub titlul de refren dadaist „Tzaca, Tzac, bumbarassa!“, în numărul din 5 decembrie, Lucrezzia Karr(nabatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
recent din revista 391. Aceeași Lucrezzia revine, în 25 decembrie, cu un articol despre vernisajul, la Paris, al unei expoziții de Fr. Picabia. În Lupta din 15 noiembrie 1920, un anume „Dr. D.” comentează, sub titlul „Expresionism, Dadaism“, marea expoziție Dada din Berlin, taxînd fenomenul de „infantilism și incoherență”. Arătînd că în Germania reacțiile au fost dure, autorul opinează că „probabil viitorul va condamna acest curent în artă și literatură”. Se înșela... Tradiționalistul N. Iorga nu ratează nici el ocazia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vituperează - la unison cu adversarul său antebelic Ovid Densusianu - împotriva „energumenilor” parizieni dadaiști și a elucubrațiilor „marinetiștilor Italiei”, care „au intrat în fabrica de metafizică germană”. La 1922, și modernistul B. Fundoianu consideră că „arta lui Marinetti sau a lui Dada care o continuă” sînt „în afară de artă” (nu neapărat și cubismul lui Bracque și Metzinger), iar promisiunea versului liber a ruinat disciplina necesară a versului clasic („Probleme de poetică: Decadența“, în Sburătorul literar, 10 iunie 1922). Către 1927, Dadaismul începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment din proiectatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din proiectatul volum Digresiuni asupra conceptului de poezie), Vladimir Streinu ironizează cu o finețe dusă pînă la imperceptibil „metafizica” dadaistă, combătînd-o cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi ne-am fi prosternat zeităților astăzi defuncte, să așezăm cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul viitoarei solidarități internaționale, anticipînd rostul antantist între popoare al Genevei, dadaismul sudează aici conștiințele moderne împotriva obștescului. Este neliniștea pascaliană care se încearcă în forme sociale”. Criticul „polemizează” implicit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formulă filozofică, în felul clasicismului ori simbolismului, ci pe concluzia tuturor filozofiilor. Iată dar poziția spirituală a dadaismului în vreme. Pentru aceea, Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată de recunoașterea stingherită a succesului mișcării se va regăsi în mai toate luările de poziție ale criticii moderniste interbelice. Paragraful dedicat lui Tzara de către E. Lovinescu în Istoria literaturii române contimporane (1927) are o valoare simptomatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
patru colțuri ale orizontului»” („La marginea orașului“) nu este însă un text dadaist, ci unul... predadaist, elaborat înaintea expatrierii și publicat, ulterior de către Vinea în Contimporanul... Printre promotorii autohtoni ai Dadaismului, nu putea să nu se numere Ion Vinea. Articolul „Dada“ apărut în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11052, 15 aprilie 1920, este însă un text de susținere amuzată, detașat-complice. Calificat drept „libertarism estetic”, Dadaismul este definit prin parafrazări ale formulelor lansate de către unii adepți ai săi (sînt menționați „tînărul poet” Francis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-au grupat ca să-l afirme prin reviste, manifeste și șezători, prin farse, prin mistificări, prin tifle, piruiete, bufonerii și bravade riscante, trimise în figura placidă a bunului-simț public”. Caracterul publicitar al mișcării e subliniat cu o maliție abia perceptibilă: „«Dada» însă avea un scop și l-a ajuns scandalul și un renume intercontinental, cu orice preț. A izbutit să se strămute din Zürichul cu locuitori lesne buimăciți în Parisul ager la minte, în Parisul care totuși s-a alarmat”, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să propovăduiască noul sistem de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit foarte reușite, dar foarte doveditoare ale ereziei în care au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
succes nebun, mai ales cel despre idioția pură, bineînțeles. Ar fi cea mai amuzantă manieră de a-ți irosi viața și numai timiditatea mă împiedică să devin un dadaist militant. Îți încredințez inima mea deja dadaizată”. Autorul se referea la Dada manifeste sur l’amour faible et l’amour amér... Rezerva temperamentală a lui Vinea, opusă ritmului trepidant al „vieții veacului”, apare mult mai clar în finalul poemului în proză „Preumblare“, din 1923: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]