715 matches
-
a-ți aștepta rândul, de a da și de a primi din nimicul altuia, în timp ce nimicul tău îl ții pentru zile negre. Anii 80. Și ei se despăducheau reciproc în piața publică. La 7 ani, sângele păpușilor din drapel se deșiră nu din rochița scufiței: Pionerii de azi, uteciști de mâine îți aduc omagiu, țară de ploșnițe! Pufoaica ta peticită, pufoaica ta sleioasă, cu căptușeala ruptă, cu buzunarele pline cu firimituri de pâine, cu mânicile zornăind a lanțuri, pufoaica tovarășilor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
omul, coboară mugure de cruce. Doamne, în cine te-ai înălțat, să te cred? Nu i-a spus niciodată cât îi este de dragă, că o iubește, că ține la ea... că visul său este un fir luuuung, ce se deșiră tocmai din cer, un caier albastru de lână în brâul lui Dumnezeu, așa se toarce fericirea. Un fir luuuung și un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viață, regresie în propria existență: Doamne, atât de largă este haina asta nouă! Copilul din mine s-a ascuns într-un buzunar printre firimituri de pâine și refuză să privească soarele în ochi. 15. Hemoragia, precum un ghem de lumină deșirat printre frunze, în iarbă, pe alee. "Pășește, puiul mamei, pășește! Ți-am însemnat drumul cu cenușă dintr-o stea coaptă! Nu vei rătăci niciodată. Pășește! Pe unde a trecut Dumnezeu, calea este bătută. Drumul drept, răcoros, la o lungime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o stea, și licuriciul este o stea, și lumânările cimitirelor sunt stele. Cerem partea de cer ce ni se cuvine, cerem! Aleea spre casă, o alunecare limpede. Ca să fii râu, trebuie să curgi ca o viață. Pe Sărărie, soarele se deșira ca o inimă plină. 16. Deși a schimbat lacătul, ușa era descuiată. Bătrâna își bagă nasul unde nu-i fierbea oala. Nu avea nimic de ascuns și totuși, zilnic, găsea răvășită sacoșa cu lenjerie. Era unchiul Antoanetei, îi era rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se numește lumina ce topește doi munți într-un ocean de lavă și cum se numește lava ce se întrupă într-un munte de lumină? S-au oprit la mijlocul întunericului, câteva becuri oarbe abia mai puteau stoarce umbre. Păienjenii se deșirau în voie prin toate ungherele, prea puțină țesătură pentru o asemenea porție de noapte. Puțină și rară, prin ochiul urzelii lumina aluneca șarpe. Visul unui păianjen este să spânzure soarele în firele sale, să îl sugrume și să-i sugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sau un decupaj din ceea ce a excitat vederea? Nicio diferență! Chipul celui plecat din inimă se întregește în fiecare căutare. Chipul așteptatului se confundă cu cerul. Trece străinul cel de toate zilele și de toate nopțile pe alee, pașii se deșiră ca un pulover putred scame, al doilea pas a uitat de primul pas, al treilea îl neagă pe al doilea, al patrulea se rușinează de al treilea, al cincilea se crede unic. Mersul este o încremenire în uitare. Trece neștiutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nepășit până la capăt. Trupul: carne, oase, sânge, fire de păr, într-un sac de polietilenă, primul sertar frigorific, morgă, demisol, camera 2, spitalul de urgență, răsucești cheia, apuci de mânerul, tragi spre tine, trupul șotronului un contur de lumină albă deșirat din inima Tatălui: Doamne, m-am născut să fiu al ei, nu al lor. Vine în fiecare seară să mă vadă, astăzi nu m-am spălat pe față, Ana mi-a atins fruntea, unde o să se așeze? În spitalul Socola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sângele leagă cel mai trainic intențiile." Promisiunea lozului în plic, trei colți și o limbă despicată. 45. Pe hol, un singur felinar stropit cu var și excremente de muște. În jurul luminii, fluturii prinși într-un dans tribal invocau ploaie. Zborul deșira flacăra ca pe un pulover putred, geometria intențiilor intersecta obsesiile licuricilor. Mirosul de gaz lampant tămâia înserarea până dincolo de fereastră. La demisol, medicul de gardă, euharistic, împărțea vise necoapte, pilulele de diazepam înmugureau iluzii în luna octombrie. În bucătărie, cazanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a scris 7 pagini despre o cale ferată crescută în podul palmei și despre un tramvai ce alerga de-a curmezișul destinului. Ultimul rând s-a desprins de pe hârtie, după el a mai tras unul și apoi altul, spovedania se deșira ca un pulover putred, ca o zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren ieșit din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de ani, nu vedea, nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile 6-, doi ochi pe față, doi pe dos, andreaua înțepa degetele, pe genunchi se șiroia agheasmă mare. Sub epitrahil, degetele arhimandritului deșirau rugăciune din fiecare bob de metanie; rugăciunea minții limpezea curgerea; sângele, râu adormit, își caută cu ochii închiși vadul; sub epitrahil, Petru, tot mai puțin cu fiecare incertitudine mărturisită, ochii două oceane pline de nerostire. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
atunci mi-am adus aminte că era sâmbătă. Am trecut prin fața unei biserici cu niște scări atât de abrupte, încât aproape păreau să se prăvălească peste stradă. Pe trepte se afla un grup de persoane îmbrăcate de sărbătoare. O femeie deșirată cu o fetiță în brațe și o mică pălărie roz urmări întorcându-se trecerea noastră. I-am întâlnit ochii vii, pătrunși de o curiozitate răutăcioasă. Fetița avea o rochiță cu volane, pe care brațul femeii le ridica până la chiloței, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Un susur, departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau tăceri și se deșira așteptarea, intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca un dop, în cotul strâmb de tablă, decât privirea electrică: luciul unei melancolii scrutătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din engleză. Coșbuc, ca puțini scriitori români, părea că suferă de grija formei înainte de toate. Fără să avem știri despre fel ul lui de‐a scri - cu multe sau cu mai puțină greutate - el nu face niciodată impresia că se deșira ca un mosor. Ac urateța scrisului său vădește o pictură lentă a slovei și un țesut liniștit al matricei, în aparență lină. Altfel poetul n‐ar fi ajuns la acele poeme ca El Zorab, în care totul e o construcție
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust și uitare tot ceea ce Eminescu numește "mlaștină" și "bâiguit nărod". Justiția poetică, reduce la neant inducerea în derizoriu a poeziei fie că este vorba de eliminarea calității de cânt, transformarea într-un prozaism deșirat pe verticală, fie mai ales sancționează macularea de orice fel. Mai bine spus, este vorba de o producție patologică, astfel că se elimină prin ea însăși. Poezia este un templu, nu o cârciumă, nu un lupanar. Esențiala unitate a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Adică, urmă Goncea firul unui gând numai de el știut, să discutăm, coane, de ce am venit eu acuma aicea. E o chestie mai complicată, nu pot să ți-o spun pe deslușite toată, că nu e bine să o știi deșirată la tot chichirezul ei. Deșălată toată, cum ar veni. Dar partea care te privește e cu mare interes. Cum ar deveni... Abia atunci parcă observă că Obănceanu rămăsese în picioare, aproape în poziție de drepți în fața lui, urmărindu-l ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
afla la locul ei, pe bulevardul Karl Marx nr. 51 cu Mioara Alimentară croind perdeaua de mătase. Abia întinsese pe podea tiparele de carton pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze la mașină, tivul gulerului. Și în timp ce deșira gângurind, se văzu imensă. De fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
podea tiparele de carton pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze la mașină, tivul gulerului. Și în timp ce deșira gângurind, se văzu imensă. De fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
chiar și geamătul Pământului vâslit. Pot spune, Mitică, spațiul avea putere de seducție. Dacă timp nu există, îl inventăm, ceea ce făceam ieri, azi desfăceam, pentru a-mi crea senzația de trecere până în clipa supremă a întâlnirii cu tine. Așa cum Penelopa deșira țesătura din război în așteptarea lui Ulise. Și 20 de ani au trecut împărțiți în firele deșirate bătute cu furca, pânza se țesea pe sfert, apoi pe jumătate, urma să devină mâneci, guler, piepți, firul era strâns noaptea în ghem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
I-auzi la el, ce șmecherie! exclamă Pierre. De ce să scape cei însurați? Și-au făcut datoria. Tu ești însurat, firește. Mi-a murit soția, acum nu sunt însurat, răspunse primarul. Și tu...? —Însurat, zise Pierre. Primarul începu să-și deșire din buzunar ceasul: faptul că rivalul său nu era amenințat veni să-i întărească bănuiala că, întrucât era stăpânul timpului, el însuși avea să fie următoarea victimă. Se uită la fiecare dintre prizonieri pe rând și îl alese pe Chavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
mult de lecturile din Eminescu și Creangă. În general, copilăria mea idilică întârziase mai mult decât normal printre actorii cu măști grotești, bărbi și mustăți false pe care și le țineau cu palmele asudate, scânduri de decor cretoase cu siluete deșirate de dansatoare, ca pe coperțile negre ale romanelor de la ambulanți, pe care siluete de hetaire în buchete de câte zece dănțuiesc după stinsul luminii între cutele cearceafului - dac-aș aprinde lumina, ar fi chiar gândacii, grăsuni și domestici ca dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cât ești de minunată, că îl iubești și o să înțeleagă că e mai bine să fie lângă tine decât să sufere din pricina capriciilor unei crețe. Sini își ascundea durerea după frunzele moarte în timp ce imaginea ochilor albaștri ai lui Mihai se deșirau pe cer ca doi nori ce se scurg spre înalturi. O lacrimă o împiedica să vadă clar tot ce o înconjura. Cât e de jalnic, se gândea ea analizându-l pe Mihai. Nu mă vrea, fiindcă nici măcar nu se ridică
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
magazinul Arini, intervenții și nenumărate conversații despre copii, borșuri și zarzavaturi. Fragi cu smântână și mămăligă. Gem de prune cu smântână și mămăligă. Dar și scaunele de bucătărie cu gaură, o parte a mecanismului cu care toată familia depăna lână, deșirând fuste, veste și pulovere vechi și torsul mașinii de cusut „de picior“, care ne transforma în fiecare an garderoba. Bucățile de pânză albastră, decolorate, prinse în cuiuțe la geamuri în toropeala verilor moldovenești. Soba construită cândva, pe la jumătatea anilor ’80
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ce necazuri ai, zise aceasta. -Dar cine ești de crezi că ai fi în stare să mă ajuți? -Sunt Zâna curajului și de aceea cred că pot să te ajut. Acum, știind cine sunt, hai, dă-ți drumul la a deșira necazurile tale, eu o să te ascult cu toată ființa mea. -Mor de necaz că nu mai pot să merg la țintirim la tata, îi spuse pentru început Norocel. -De ce? îl întrebă zâna puțin mai liniștită, deși motivul încă nu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
determinat să mă aplec și să iau de jos ceea ce îmi furase privirea. O voce disperată și profundă mi-a strigat în ureche: -Nuuu! ... Am încremenit într-o poziție anevoioasă și am observat un șarpe viu colorat. Șarpele s-a deșirat și a plecat în partea opusă intrând în tufișuri. Priveam cum jivina pleacă și eram bucuros din această cauză, gândindu-mă că, dacă voi leșina, să nu pățesc ceva până îmi voi reveni. Eram într-o stare răvășită, cu dorința
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
am ajuns în prezent dintrun trecut îndepărtat și că atunci, ca și acum, nu aud și nu văd realitatea din juru-mi, norii zvăpăiați de pe cerul albastru sau miile mărgele care cu ușurință se joacă cu ochii și cu gândurile mele, deșirându-se pe firul apei pentru a se adăposti de urâta lume, care le nimicește zilnic. Umbra îmi spunea că era suficient să mă aburc pe prispa veche și bătrânească care mă suporta de ani de zile cu gândurile mele trimise
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]