1,962 matches
-
pericol să fie văzut de altcineva decât de colosalul om care dormea. Se gândi să închidă ușa dublă a băii, ca să mai înăbușe zgomotul insistent, dar se răzgândi repede, temându-se că o bruscă schimbare a vibrațiilor l-ar putea deștepta pe cel adormit. Intră în baie și contemplă mica scenă exotică, familiară, întrucât în trecut, în vremurile lui mai bune, își oferise și el plăcerea apelor în intimitate. Robinetele își revărsau cu o violență agresivă jeturile groase, iar apa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oboseală, și se instală pe promenadă în apropierea ferestrei panoramice. Pândea fără încetare, nesinchisindu-se de faptul că lumea se holba la ea. În cele din urmă, își comandă o ceașcă de ceai și se așeză, toropită de jale. Se deșteptă din amețeală, văzând limpede silueta lui George trecând chiar pe lângă ea (nu o observase) și dispărând pe ușa ce ducea la Baptisteriu. Erau ceasurile de prezență redusă la Institut și nimeni nu-l văzuse pe George furișându-se muțește, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simți deprimat echivalează cu credința, și violența, și sinuciderea... Atunci George crede în Dumnezeu. Îngenunchează și descarcă-ți povara. Asta sună ca un refren de cântec pop. Vi se pare că George crede în Dumnezeu? Nu știu. Dar tu crezi. Deșteaptă-te! Inventează ceva! Întreprinde o acțiune. Du-te și fă-i o vizită domnișoarei Dunbury. Ce mai face, biata de ea? Bolnavă. Singură. N-o să vrea să mă vadă, mă disprețuiește. Aș dori ca dumneavoastră să-l vizitați pe George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și o făcură să vibreze ca o tobă; valuri armonioase, reverberate, preschimbară grădina într-o cupolă de cleștar, răsunând de muzică. Dincolo de grădină, glasul puternic și dulce inundă străzile cufundate în noapte și pătrunse în casele din jur; oamenii se deșteptară din somn ca atinși de un fluid electric, porțelanurile din bucătării zăngăniră, acompaniindu-l parcă. Mai târziu s-a spus că glasul lui a putut fi auzit până la Blanch Cottages și în Druidsdale. Dar asta, fără îndoială, a fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și Brian își luau micul dejun în bucătăria de la Como. Brian bodogănea furios pentru că era luni dimineața și pentru că, peste noapte, Gabriel, întinzând mâna ca să-și ia paharul cu apă de pe noptieră, ciocnise cu verigheta marginea de sticlă și-l deșteptase din somn, iar după aceea nu mai putuse adormi la loc. Așezat pe un scaun într-un colț, Adam îl ținea pe Zet pe genunchi și-i murmura ceva inaudibil. Era un ritual care se repeta dimineață de dimineață. Gabriel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
până la glezne și îmbrăcată într-un fel de cămașă albă. Părea a nu fi în stare să vorbească, dar își întindea spre Tom brațele, ca și cum îi implora ajutorul. Iar el se gândea: „E atât de tânără, atât de tânără!“. Se deșteptase după miezul nopții, cu sufletul răvășit, și până dimineața se zvârcolise în pat, într-un paroxism de tristețe, remușcare, resentimente și frică. Resentimentul, frizând aproape furia constituia elementul cel mai demonic din boala mentală a lui Tom. Era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cearșafuri de o albeață sclipitoare. Intră, dădu cuvertura la o parte și se culcă. Adormi pe loc, cufundându-se în cel mai înviorător somn pe care-l cunoscuse vreodată. Și în timp ce dormea, pogorâră asupră-i înțelepciunea și viziunea clară. Se deșteptă, știind exact ce are de făcut, și porni direct spre Hare Lane. Tom împinse poarta din spate a grădinii Belmont; Hattie intră și Tom o urmă. Hattie îi spuse: — Nu am cheile. — Nu-ți face griji, reușesc eu să intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George se simțea cotropit de o slăbiciune în care se amesteca însă și o grabă febrilă. Respirația îi devenise audibilă, într-un curent de „oh, oh, oh“ expirate înăbușit. Părea să nu se mai sinchiseacă dacă John Robert se va deștepta sau nu. Partea mecanică a operației, necesitatea absolută a acțiunii pe care o împlinea îl absorbeau în întregime. Picioarele i se înmuiaseră, genunchii păreau să i se dizolve, de parcă-l toropise dorința sexuală. Împinse capul patului prin ușile deschise, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să se stingă, susținându-i miraculos conștiința, după iminenta expiere. In nomine Patris et Filis et Spiritus Sanctis! Vae, vae victis! Oh, la dulce France! Merci, merci, merci! Buuum...! Întuneric..., eclipsă..., durere..., o flacără..., din nou întuneric și el se deșteaptă, buimac, în lumină, la liman, întemnițat într-o formă vie relativ acceptabilă, aceea a primei și unicei viețuitoare aflate în imediata apropiere, respectiv a animalului titular al vizuinii! Un bursuc! *** Acum, urmează Arhanghelul, tu, Mare Maestru, îți vei putea duce
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mine! De ce nu cântă...? De ce nu cântă cocoșii, pentru numele Atot-Milostivului? șoptește el. Mor! Nu mai rezist! Nu...! Îndurare! Îndurare, Doamne! Doamne Iisuse Hristoase! Doamne-Dumnezeule! Dumnezeul meu...! Te rog! Alungă acest vis malefic și rânduiește-ne nouă, tuturor, ca să ne deșteptăm la masă, la nea Petre, unde... A-hh... În sfârșit! Cu pumnalele colților necruțători ai Poetului, mușcându-l de ceafă, Fratele aude trâmbița victorioasă a cocoșilor răsăritului, captivi prin curțile dosnice ale oamenilor, din vecinătatea cimitirului. O aude odată. O aude
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Prescott ― este în mod cert în atenția grupurilor de protecție. Gosseyn surâse condescendent. Se simțea bine din punct de vedere fizic și mintal, conștient de superioritatea sa absolută față de tot ce îl înconjura. ― Prescott ― îi zise el ― M-am cam deșteptat de la o vreme. Până acum m-am comportat ca un puști dezorientat, dând ascultare tuturor. Ți-am spus de exemplu, cum m-am lăsat convins de mașină să mă las prins. ― Da. ― Am încercat să înțeleg ― continuă Gosseyn ― cum de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Întîmplă dacă iese el. Zice că ar trebui să se amîne alegerile pentru la toamnă... Poate pînă atunci se Întîmplă ceva și nu-i lasă la alegeri pe ăștia care au fost În structuri Înainte... Poate pînă atunci se mai deșteaptă lumea și Își dă seama ce dracu’ e FSN-ul ăsta și ce e cu el. — Auzi, dar George ăsta al tău cînd vine pe-aici? A fost mai devreme. Păi și eu unde eram? — Cred că la baie. Să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
maghiare erau oarecum tardive: „Domnii unguri însă nu s-au gândit să ne facă propuneri substanțiale decât când rămânerea noastră în Ungaria nu mai era decât o chestiune de zile. [...] Ungurii, dacă erau sinceri - ceea ce eu mă îndoiesc - se puteau deștepta mai devreme. Și apoi orice înțelegere semnată cu ungurii ne-ar fi aprins paie în cap nu numai cu Consiliul Suprem, dar și cu sârbii și cehoslovacii“81. Nicolae Petrescu Comnen a plecat apoi la București, unde s-a întâlnit
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
viața obișnuită, nu neapărat în pagini de roman: "-N-oi fi pus gând rău urâtei aceleia care stă de vorbă cu Ladima? Șefule, te știam om de gust. Parcă m-ar fi stropit cineva cu o cană de apă ca să mă deștepte dintr-o reverie stupefiantă (...) Să fie într-adevăr urâtă?...(...) Nu era întâia oară când în fața mea se spunea că e urâtă."360 Frumusețea derivă din dragoste, din datele cu care te "înzestrează" cel care te iubește: " Ochii își schimbaseră culoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
îmi spune: «Ați fost la d-na X? Îmi fac și eu tot așa de frumos!». și d-na respectivă preluase modelul de la cineva. Locuințele aveau toate același tipar, aceleași cutii de chibrituri întunecate și prost dotate. S-au mai deșteptat ei după ’80, dar degeaba, tot de mântuială le făceau, să fie la număr. și câte n-au făcut la fel...”. Viața la bloc devenise și mai promiscuă în ultimii ani ai lui Ceaușescu: se întrerupea lumina, căldura și apa
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de protestatari i s-au alăturat locuitori ai orașului și, treptat, cererile economice (legate de lumină, hrană, căldură, bani) au fost înlocuite cu scandări anticomuniste: „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos cu epoca de aur!”, „Jos tiranul!”, „Jos dictatorul!”. Tonul cântecului „Deșteaptă-te, române!” a fost dat mai întâi timid, manifestanții nu își aminteau prea bine cuvintele, apoi cineva a intonat mai puternic și, chiar dacă începutul a sunat a falset, în cele din urmă vocile s-au unit și cântecul și-a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
putea reedita curajul lor din 1987. Mulți dintre ei au recunoscut că protestaseră fiindcă le ajunsese „sărăcia la os”, dar și fiindcă doreau un viitor mai bun pentru copiii lor. Sunt mândri că au mărșăluit în coloană și au cântat „Deșteaptă-te, române!”. Unii consideră chiar că ceea ce s-a întâmplat în 1987 a fost „un exemplu, o repetiție pentru ceea ce s-a întâmplat în 1989” (Oprea și Olaru, 2002, p. 127). În ciuda traumelor suferite, gestul revoltei nu este regretat, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
trezia, viața și, după atâta risipă și nebunie, „voia numai să zacă”. Paralizia morfinomană eliberează visarea, reveria și Hrisant se exilează în amintire. Fastul montărilor, dezlănțuirile carnavalești, jocul și goana măștilor, pofta de ceremonial insinuează ideea teatralității. Surparea idealului eterist, deșteptând - în replică - simțul actoricesc al lui Hrisant, pledează pentru ideea unei istorii consumate ca farsă. Barochismul cărții este indiscutabil. Se întâlnesc aici poetica preaplinului, tehnica aglomerativă, laitmotivul ubi sunt și, desigur, amenințarea Trimisului (adică, motivul „omului secret” al barocului). Străinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
unul dintre cele mai importante centre de prostituție din Londra.] [*****Sfîrșit care amintește de finalul poemului lui John Clare, The dream / Visul: "Din nou sforțatu-m-am, și vraja s-a fost rupt, / Și-n hohotele spiritelor batjocoritoare eu m-am fost deșteptat; / Și ochii mi-am deschis la o priveliște cu totul nesperată - / Erau zorii de ziuă cu-a lor lumină fericită, / Și, cum stam eu gîndindu-mă la adîncul trecut, / Auzit-am cocoșul cîntînd, și cîntecul l-am binecuvîntat". (cf. Clare 2007
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
toride și toamne ploioase. Contrastul exprimă revoltele unui Darie adolescent, elev de liceu, prizonier în atmosfera sufocantă a unui „loc în care nu se întâmplă nimic”, a unui „târg unde se moare”. E îndrăgostit de Uruma, a cărei făptură îi deșteaptă în sânge vuietul pădurii nebune de altădată și tot clocotul sălbăticiei magnifice din alte timpuri. Sănătoasa primitivitate, lumea arhaică, datinile și rânduielile proprii umanității necorupte, originare, sunt elogiate și în Șatra, roman ce urmărește odiseea tragică a unei comunități de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
bei ceaiul în ticnă, te întorci în vagon, apoi te înfășori bine în tartan, îți pui paltonul căpătâi, te lungești pe canapeaua de catifea roșie sau în vagonul pat, dormi ca acasă vreo nouă ceasuri și la opt dimineața te deștepți la Roman. Aici cafea cu lapte cu un kipfel, două, și 17 ceasuri, minut cu minut, după ce-ai plecat din București te găsești transportat pe malul îmbălsămat al Bahluiului în fosta capitală a fostului principat al Moldovei, unde ajungi
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
pe măsură în chipul de pandur iscusit și tenace al lui Țiriac. Am avut în față doi luptători: jocul lor nu mai era o simplă întrecere, ci o gravă și plină de răspundere înfruntare. Sentimentul pe care ni l-a deșteptat nu mai era unul ludic, ci unul agonal. Asta înseamnă că au ridicat competiția lor la treapta cea mai de sus, la care lupta e un act de civilizație și la care frumusețea acestui act e cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
starea culturală a maselor”. Acestea sunt „învățământul de atelier”, „munca în comun”, „casele de economii bazate pe reciprocitate”, „asociațiile tinerești”, „asociațiile de cultură populară”, „universitatea populară”, bibliotecile populare, „asociațiile de gimnastică”. Sistemul educației cetățenești are deci scopul final de a „deștepta puterea de simțire” în rândurile tineretului, de a trezi în fiecare individ „simțul că el trebuie să fie un membru activ în societate”. Un reprezentant de seamă al pedagogiei sociale este Émile Durkheim (1858-1917), pentru care „educația este ceva eminamente
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Petrescu, profesorul G.G. Antonescu (1972), „apropiem pe elev de viața pe care o va duce el și de mediul în care va trăi, păstrând însă activității practice un rol important, rolul educativ”. Rezervând activității practice scopul pur educativ, se va deștepta în elevi interesul pentru anumite activități pe care vor trebui apoi să le desfășoare în mediul lor. Analizând însă, peste aproape două decenii, dezvoltarea pe care a luat-o această concepție a „regionalismului educativ” tinzând spre „localism”, G.G. Antonescu o
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
așa de însemnată și de complicată ca lecția”. Pentru a ridica „tehnica didactică la rangul de artă”, profesorul trebuie să-și însușească măiestria de a „trezi interesul”, de a „pregăti terenul” pe care se vor „cultiva puterile native”, se va „deștepta și organiza spiritul” în acord cu „valorile culturii” (Bârsănescu, 1946, p. 29). Căci cultura are rolul său economic (mijloc pentru propășirea materială a unui popor), dezvoltă conștiința națională (are deci forță sufletească), e un bun spiritual și are puterea de
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]