3,586 matches
-
totuși justificată de două argumente: - în anumite momente, apărările eșuează temporar, iar subiecții pot deveni conștienți de pulsiunile lor inacceptabile, precum și de stilul lor obișnuit de apărare împotriva acestor pulsiuni; - de multe ori, persoanele din anturaj îi semnalează subiectului strategiile defensive. O remarcă precum „Mi se spune că îmi descarc nervii asupra altei persoane decât cea care m-a înfuriat într-adevăr” indică utilizarea deplasării, chiar dacă în momentul respectiv subiectul nu este conștient că recurge la această apărare. Chestionarul este conceput
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
descarc nervii asupra altei persoane decât cea care m-a înfuriat într-adevăr” indică utilizarea deplasării, chiar dacă în momentul respectiv subiectul nu este conștient că recurge la această apărare. Chestionarul este conceput așadar pentru a pune în evidență manifestările stilului defensiv caracteristic subiectului într-o situație de conflict. El se bazează pe ideea că, la o anumită distanță față de evenimente, subiecții pot face comentarii exacte asupra propriilor acte. Pentru Bond, în evaluarea funcționării defensive, chestionarul prezintă chiar importante avantaje (dintre care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru a pune în evidență manifestările stilului defensiv caracteristic subiectului într-o situație de conflict. El se bazează pe ideea că, la o anumită distanță față de evenimente, subiecții pot face comentarii exacte asupra propriilor acte. Pentru Bond, în evaluarea funcționării defensive, chestionarul prezintă chiar importante avantaje (dintre care unele sunt descrise în manieră tipic nord-americană!) în raport cu interviul clinic: - chestionarul asigură o economie de timp; - administrarea lui nu presupune un personal foarte calificat (și deci bine plătit); - elimină problemele de fidelitate dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
normative. 2. Variațiile individuale legate de sex, de nivelul de instruire și alte diferențe culturaletc "2. Variațiile individuale legate de sex, de nivelul de instruire și alte diferențe culturale" Dacă, în general, se crede că bărbații și femeile utilizează strategii defensive diferite, rezultatele cercetărilor întreprinse până în prezent tind să nuanțeze această opinie. Studiul dezvoltării adultului aduce, în această privință, informații interesante. Doi evaluatori au cotat, pentru fiecare subiect, frecvența utilizării fiecărui mecanism: 0 - dacă apărarea respectivă era absentă; 1 - dacă era
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în timp ce fetele recurg la apărări orientate mai mult spre interior (precum întoarcerea împotriva propriei persoane) (Brody, 1985). Cramer (1991a) merge în aceeași direcție și arată că băieții utilizează proiecția mai des decât fetele. Mulți alți cercetători furnizează date privind funcționarea defensivă la copilul de vârstă preșcolară, la elevul de școală primară și la adolescent. Brody et al. (1985) notează că, dintre copiii de 4 și de 6 ani, băieții au o funcționare defensivă mai importantă. Astfel de diferențe nu apar totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fetele. Mulți alți cercetători furnizează date privind funcționarea defensivă la copilul de vârstă preșcolară, la elevul de școală primară și la adolescent. Brody et al. (1985) notează că, dintre copiii de 4 și de 6 ani, băieții au o funcționare defensivă mai importantă. Astfel de diferențe nu apar totuși în rândul elevilor de 10 și 11 ani (Douglas și Rice, 1979). Într-un studiu pe subiecți de 7 și 10 ani, Cramer (1983) descoperă - dar numai la copiii de vârstă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai sunt semnalate la copiii de 10-11 ani, dar se regăsesc în adolescență. Evident, toate aceste observații necesită confirmări suplimentare. Ce se petrece însă la cealaltă extremitate a ciclului de viață? Există diferențe legate de sex între modurile de funcționare defensivă ale persoanelor în vârstă? Un răspuns la această întrebare este oferit de Conte și Apter (1995), care raportează rezultatele unei cercetări efectuate pe 55 de persoane întâlnite în două centre pentru persoane de vârsta a treia, unde acestea participau la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
activități de socializare cum ar fi dansul sau artizanatul. Grupul era constituit din 32 de bărbați având o vârstă medie de 77,43 ani și 23 de femei cu vârsta medie de 70,6 ani. O comparație din perspectiva funcționării defensive între bărbații și femeile din studiul experimental - studiați cu Indexul stilului de viață al lui Plutchik et al. - a pus în evidență existența a trei diferențe semnificative indicând că femeile utilizează mai mult formațiunea reacțională și regresia și prezintă în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
femeile din studiul experimental - studiați cu Indexul stilului de viață al lui Plutchik et al. - a pus în evidență existența a trei diferențe semnificative indicând că femeile utilizează mai mult formațiunea reacțională și regresia și prezintă în general o funcționare defensivă mai accentuată (așa cum arată scorul lor total, mai mare decât la bărbați). Să mai notăm că, în cadrul acestei cercetări, femeile afirmau că au trecut prin mai multe probleme de viață și mai mult stres. Pentru ansamblul populației studiate, corelațiile dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de altă parte, erau semnificative și pozitive. În egală măsură, și corelația dintre totalitatea problemelor și scorul total la Indexul stilului de viață era pozitivă și foarte semnificativă. Acest lucru ar tinde să demonstreze că intensitatea mai mare a funcționării defensive observată la femeile vârstnice studiate se află în legătură cu problemele mai mari de care se lovesc ele în viața de zi cu zi. Cele câteva informații disponibile cu privire la particularitățile funcționării defensive legate de nivelul de instruire și de diferențele etnoculturale provin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ar tinde să demonstreze că intensitatea mai mare a funcționării defensive observată la femeile vârstnice studiate se află în legătură cu problemele mai mari de care se lovesc ele în viața de zi cu zi. Cele câteva informații disponibile cu privire la particularitățile funcționării defensive legate de nivelul de instruire și de diferențele etnoculturale provin din Studiul dezvoltării adultului. Să analizăm pentru început chestiunea nivelului de studii. Datele obținute arată că subiecții din grupul „Bărbaților din Boston” utilizează mai frecvent deplasarea și proiecția ca apărări
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eului, dar se poate explica, de asemenea, prin nivelul de studii (și, eventual, prin nivelul intelectual) al subiectului evaluat și deopotrivă al evaluatorului. Componența grupului „Bărbaților din Boston” a permis și observarea relațiilor dintre diferențele etnoculturale și diferențele de funcționare defensivă. Astfel, 61% dintre „Bărbații din Boston” aveau părinți născuți în străinătate. Membrii grupului crescuseră însă cu toții în acest oraș, vorbeau curent engleza și fuseseră selecționați și studiați în același mod. O asemenea situație permitea cercetătorilor să analizeze dacă mediul cultural
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
însă cu toții în acest oraș, vorbeau curent engleza și fuseseră selecționați și studiați în același mod. O asemenea situație permitea cercetătorilor să analizeze dacă mediul cultural în care subiecții fuseseră crescuți avea sau nu vreo legătură cu diferențele de funcționare defensivă semnalate. În acest context, Vaillant (1993) a procedat la o comparație în privința stilului defensiv între 74 de „Bărbați din Boston” cu părinți născuți în Italia și, din restul de 100 de subiecți, aceia ai căror părinți fie erau de origine
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
același mod. O asemenea situație permitea cercetătorilor să analizeze dacă mediul cultural în care subiecții fuseseră crescuți avea sau nu vreo legătură cu diferențele de funcționare defensivă semnalate. În acest context, Vaillant (1993) a procedat la o comparație în privința stilului defensiv între 74 de „Bărbați din Boston” cu părinți născuți în Italia și, din restul de 100 de subiecți, aceia ai căror părinți fie erau de origine yankee, fie se născuseră în Marea Britanie sau în Canada (în partea de limbă engleză
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și, din restul de 100 de subiecți, aceia ai căror părinți fie erau de origine yankee, fie se născuseră în Marea Britanie sau în Canada (în partea de limbă engleză). Această comparație a permis evidențierea unor importante similitudini: diferențele de stil defensiv pe care le atribuim intuitiv culturii pot fi mai mult aparente decât reale, chiar dacă această chestiune merită a fi aprofundată. Rezultatele studiului efectuat de Vaillant (1993) arată însă că disocierea este stilul defensiv cel mai des întâlnit în rândul „Bărbaților
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
evidențierea unor importante similitudini: diferențele de stil defensiv pe care le atribuim intuitiv culturii pot fi mai mult aparente decât reale, chiar dacă această chestiune merită a fi aprofundată. Rezultatele studiului efectuat de Vaillant (1993) arată însă că disocierea este stilul defensiv cel mai des întâlnit în rândul „Bărbaților din Boston” având origini anglo-saxone. Într-adevăr, această apărare se observă la 39% dintre subiecții de origine anglo-saxonă, comparativ cu procentul de 16% constatat la subiecții de origine italiană. Vaillant precizează totuși că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu existența celeilalte părți”. 3. Principalele metode și instrumente de evaluaretc "3. Principalele metode și instrumente de evaluare" Este dificil să precizăm care este cea mai bună metodă de evaluare a prezenței diferitelor mecanisme de apărare și a intensității funcționării defensive. La ora actuală, mai ales în țările anglo-saxone, abordarea cea mai frecventă este cea clinică și implică o metodologie concepută de cercetători precum Ablon et al. (1974), Hackett și Cassem (1974) sau Vaillant (1976). Această metodologie se bazează pe verdictul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
produse în cadrul TAT (sau CAT). Stimulii folosiți în TAT sunt imagini susceptibile de a permite activarea fantasmelor legate de diferite situații conflictuale sau de anumite afecte (Morval, 1977). Relatările prezentate în cadrul TAT constituie rezultanta acestor fantasme și a unor moduri defensive instituite de către eu. Potrivit lui Shentoub et al. (1990), procedeele de elaborare a discursului reperabil în protocoalele TAT „se întemeiază pe operații inconștiente (mecanisme de apărare și alte modalități de conduită psihică), a căror expresie manifestă sunt”. Procedeele identificate de Shentoub
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărări ce țin de anumite emergențe în procesele primare. Să mai notăm și contribuția lui Debray (1987), care propune o nouă fișă de despuiere a TAT pentru copii și preadolescenți, fișă în care un loc important este rezervat reperării procedeelor defensive. O poziție specială este ocupată de testul Rorschach, frecvent utilizat în investigarea mecanismelor de apărare. Școala franceză de psihologie proiectivă, reprezentată în special de Rausch de Traubenberg și Chabert, a acordat o importanță considerabilă activității de analiză și calificare a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
poziție specială este ocupată de testul Rorschach, frecvent utilizat în investigarea mecanismelor de apărare. Școala franceză de psihologie proiectivă, reprezentată în special de Rausch de Traubenberg și Chabert, a acordat o importanță considerabilă activității de analiză și calificare a organizării defensive prin protocoalele testului Rorschach (Rausch de Traubenberg și Boizou, 1977; Chabert, 1983). Legat de utilizarea acestui test, subliniem existența multor alte contribuții la fel de importante: cea a lui Schafer (1954), autor al unei metodologii detaliate și complexe de evaluare a mecanismelor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
său de reacție (cotat cu 0). Celelalte variante sunt cotate cu 1. Scorurile totale pentru fiecare ansamblu de mecanisme de apărare sunt calculate adunând scorurile celor 10 relatări. Scorul maxim posibil este de 80 (10×4×2). Cele cinci ansambluri defensive studiate prin DMI sunt: 1) întoarcerea împotriva obiectului, care include identificarea cu agresorul, deplasarea, traducerea în act și regresia; 2) proiecția; 3) întoarcerea împotriva propriei persoane, care se referă la răspunsurile autohandicapante, pesimiste sau masochiste; 4) transformarea în contrariu, care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în ultimii douăzeci de ani, patru merită, în opinia noastră, o atenție particulară: - Indexul stilului de viață al lui Plutchik et al. (1979), alcătuit din 97 de itemi grupați în opt scale măsurând tot atâtea mecanisme de apărare; - Chestionarul stilului defensiv al lui Bond et al. (1983), conținând 81 de enunțuri, în raport cu care subiectul trebuie să-și indice acordul pe o scală de 9 puncte și care permite evaluarea a 24 de apărări (unele fiind deci reprezentate doar prin doi itemi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
baza unor interviuri de o oră înregistrate pe casetă video. În ultima ediție a DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), anexa B (Criterii și Axe propuse pentru studii suplimentare) conține, printre propunerile de axe de cercetare, o scală a funcționării defensive, precum și o fișă de evaluare. Clinicianul trebuie să alcătuiască o listă de șapte mecanisme de apărare specifice sau stiluri de coping detectate la subiectul examinat, începând cu cel mai marcant. Apoi clinicianul trebuie să indice stilul defensiv predominant, stabilit în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
scală a funcționării defensive, precum și o fișă de evaluare. Clinicianul trebuie să alcătuiască o listă de șapte mecanisme de apărare specifice sau stiluri de coping detectate la subiectul examinat, începând cu cel mai marcant. Apoi clinicianul trebuie să indice stilul defensiv predominant, stabilit în funcție de cele șapte niveluri de funcționare defensivă prezentate în DSM-IV. O asemenea evaluare reflectă apărările sau stilurile de coping pe care subiectul le utilizează în momentul examinării, dar ține seama și de datele culese pentru perioada imediat anterioară
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Clinicianul trebuie să alcătuiască o listă de șapte mecanisme de apărare specifice sau stiluri de coping detectate la subiectul examinat, începând cu cel mai marcant. Apoi clinicianul trebuie să indice stilul defensiv predominant, stabilit în funcție de cele șapte niveluri de funcționare defensivă prezentate în DSM-IV. O asemenea evaluare reflectă apărările sau stilurile de coping pe care subiectul le utilizează în momentul examinării, dar ține seama și de datele culese pentru perioada imediat anterioară evaluării. Informațiile furnizate în acest capitol arată importanța abordării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]