1,551 matches
-
personalitate care apoi antrenează în reconstrucție altele - pe cele ale prietenilor lui care și ei jucau roluri determinante în economia răstignirii - rolul apostolilor. Fiecare rol acționează emblematic, asemeni unui tipar. Iuda reformulează personalitatea comună a lui Panaiotatis într-un tipar demonic. Maria Magdalena remodelează personalitatea unei văduve libertine spre sfințenie. Mesajul lui Kazantzakis să fie acela că arta remodelează caractere? Nu doar acesta. Convertiții solidarizează cu cei din altă comunitate pe care sărăcia extremă îi coagulează ca societate. Desțelenirea, tăierea rădăcinilor
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
bunurilor, anularea poziției sociale pe care o aduce apartenența la un lanț de strămoși cu sânge nobil, interdicția de a mai profesa, și-chiar suprimarea libertății, în anumite cazuri chiar suprimarea vieții, toate acestea fac parte dintr-un mecanism social demonic care terfelește toate valorile : dreptate, libertate, proprietate, viață, în numele unei false egalități. Oamenii nu sunt egali, ei trebuie să aibă egalitate de șanse, dar fiecare venim pe lume cu bocceluța noastră de determinări care face din noi ființe unice. Nu
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
logici monovalente. Cum să te înalți cu trupul la cer? Baștovoi nu se sfiește să-și așeze personajele în nimbul nemuririi. Ceea ce le trece dinspre viață spre viața veșnică este dragostea, comuniunea, păsul pentru celălalt, gândul la celălalt, destrămarea egoismului demonic. - Diavolul ca prezență ascunsă. Unde este diavolul în toată această construcție romanescă? Pe cine inspiră el? Cui îi suflă el în pânze? Pe cine conduce? Răspunsul se oferă pe tavă: pe decidenți, pe bogații care caută raiul pe pământ dar
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Rezultă de aici faptul că Eul nu este numai o simplă instanță a aparatului psihic. Eul este Însuși centrul persoanei, În care se Întâlnesc Inconștientul pulsional și Supra-Eul moral. Socrate și Nietzche au pus problema valorii Supra-Eului ca „forță morală”, „demonică” a persoanei, iar Schopenhauer și Freud au arătat valoarea Inconștientului ca „forță irațională” a pulsiunilor, a „elanului vital” bergsonian și al „voinței care mă Împinge”, care mă dinamizează (F. Nietzche, A. Adleră. Eul individual, instanță a conștiinței și realității, se
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
prin dansuri cu ritmuri stereotipe, dezordonate sau sincronizate, agitație colectivă de tipul unor stări de transă generală, care imită sau chiar reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare speciale. Acestea urmăresc depășirea limitelor realității
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
multe epoci. Cei care au practicat d. vreme îndelungată au căpătat o ușurință de improvizație generatoare de procedee noi: forma liberă a prozodiei, monologul și dialogul, alternarea fanteziei cu elemente de grotesc, coexistența caracterului arhaic (cifre fatidice, formule magice, conjurații demonice etc.) cu cel nou (scene, limbaj din viața obișnuită). Alături de tropi, de personificare, iterație, invocație, blestem („Aibă mersul racului / Și casa gândacului / Și odihna vântului”), se întâlnesc gradații ascendente și descendente, enumerații ș.a. Predominante sunt exprimarea metaforică și abundența structurilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286736_a_288065]
-
volumele lui de versuri S. cultiva, în spirit modern, mai multe formule poetice, demonstrând un proteism stilistic pe care caută să îl disciplineze într-o „ordine-sinteză”, ordine constructivă, în sensul integralismului lui Ilarie Voronca, dar fără imagismul supraabundent și alchimia demonica a autorului Zodiacului. Se poate vedea la el o căutare ferventa a clasicismului, a durabilității acestuia în forme austere de miniatură, sonet și pastel modernizat. De aceea, critică l-a considerat totuși „un poet de tipul clasic cu reverie calmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
așa cum apare ea în astfel de romane cvasiautobiografice precum David Copperfield și Heinrich cel Verde, tocmai legătura actului narativ cu experiența personală a naratorului devine principala preocupare a romanului. 7.2.2. Naratorul la persoana întîi periferic "Să faci forța demonică să treacă printr-un mediu nedemonic." (Thomas Mann, Die Entstehung des Doktor Faustus) În episodul Pumpernickel din Bîlciul deșertăciunilor întîlnim "eul" narator într-un rol pe care acesta îl păstrează de la început pînă la sfîrșit în multe romane și povestiri
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Mann citate în epigraful acestui capitol, un tip pragmatic care contrastează cu personajul principal aproape în orice privință 480. Rolurile personificate de personajul principal și de narator nu se limitează sub nici o formă la această distribuție a tipurilor (erou = complex, demonic; narator = relativ naiv, prozaic). Scholes și Kellogg văd distribuția exact opusă a tipurilor în această formă a romanului: "Vechea problemă tragică a prezentării unui personaj cu o natură destul de primitivă pentru hybris și hamartia, dar și destulă sensibilitate pentru înaltă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tineri deosebit de „devianți” că situația lor are un „caracter irecuperabil” este, într-adevăr, realist. Din cauza diversității lor „degradante”, ei au, în general, personalități foarte puternice și originale. Posedă un mecanism rafinat de reacții sentimentale și intelectuale. Inteligența lor are ceva demonic, la fel ca inteligența unui politician, a unui intelectual, a unui om de știință. Nici un politician, intelectual sau om de știință n-ar vrea să renunțe vreodată chiar și la cea mai neînsemnată dintre caracteristicile care fac din el ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
închisoare, erijându-se în purtătorul de cuvânt al unei astfel de majorități, s-a comportat ca un rasist desăvârșit. Homosexualul și homosexualitatea sunt văzute drept forme ale „Răului”: dar ale unui Rău refulat și transferat „Altundeva”. Adică unde devine monstruos, demonic, degradant. Nici nu se vorbește despre asta măcar: o relație homosexuală este văzută ca o amenințare apocaliptică, o condamnare definitivă ce schimbă radical natura condamnatului. Vechea sexofobie catolică se amestecă cu noul dispreț laic pentru cine nu știe să aprecieze
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
început prin neputința omului de a fi modest. Dumnezeu i-a cerut să fie umil, să stea liniștit, să nu se ocupe de nimic, insă omul, pentru că e "un băgăcios și un nepoftit", a nesocotit acest sfat, "este principiul lui demonic, iar dacă nu acceptăm acest principiu, nu acceptăm Istoria. Omul a fost corupt de la bun început. Nu cred în păcatul originar în maniera creștină, fără el, însă, istoria universală nu poate fi înțeleasă. Natura umana era coruptă încă din germene
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Bollon, "un héréthique, un diable". Richard Reschika surprinde 50 un Cioran care se detașează de arhetipul demonului: În capacitatea specifică a omului de a voi neapărat să facă, să schimbe ceva, Cioran nu vede decât stigmatul imperfecțiunii, prezența unui principiu demonic"51. Cioran îl bănuiește pe om, chiar și atunci când, aparent, face acte de bine, de intenții distructive, care vorbesc despre nemulțumirea funciară a omului vizavi de lumea creată de Dumnezeu, pe care ar încerca să o cârpească. Nu ne putem
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
epilepsia la Dostoievski. De aceea, pe Cioran nu-l interesează decât cei care suferă, cei care trec prin experiențe la fel de delirante că el. Pentru el, Dostoievski, cu personajele sale fără credință, asasini, tâlhari, epileptici, cu luciri de sfințenie ce ating demonicul, este Scriitorul; omul normal nu are acest conținut interior și, ca atare, pentru Cioran, este "fără substanță". De aceea scrie Cioran, cărțile lui fiind, de fapt, sinucideri ratate. El se vede lucid pe sine însuși că "un bolnav fără boală
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și înaintării în moarte înseamnă luciditate extremă, înseamnă a privi viață și moartea eliberate de iluzii. Viața că o lungă agonie sau, cum consideră Sábato și Cioran, ca "o călătorie spre mormânt", este de fapt o altă formulare a dialecticii demonice a vietii care naște forme pentru a le distruge într-o succesiune irațională; problemă salvării, a mântuirii nu este valabilă pentru Cioran, în schimb la Sábato, salvarea constă în speranța. Speranța se naște când omul este nefericit, când ne simțim
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
unei clase sociale, vechea aristocrație roasa de nebunie și incest în Despre eroi și morminte, unde apar noi dimensiuni ale râului, de data aceasta categoric sabatiene: organizarea râului într-o putere subterană care guverneaza prin intermediul Sectei Orbilor și agravarea caracterului demonic al lui Fernando 88, care înlocuiește irascibilitatea lui Castel cu un sinistru complex: furia împotriva celorlalți, disprețul față de sine însuși și orgoliul de a fi o canalie, culminând cu degradarea generalizată din ultimul român sabatian, Abaddón, Exterminatorul, care îl atacă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu adevărat în viață. Un veritabil scenariu inițiatic. Era rău pentru că nu aveai atunci oportunitățile studentului de astăzi: o bogată literatură de specialitate națională și internațională, burse în străinătate, o varietate de posibilități profesionale etc. Peste toate, ca un blestem demonic, trona malefica învățătură de îndoctrinare comunistă care a scos în afara istoriei generații întregi de intelectuali umaniști. Adevărul este că unii, spre lauda lor, au sabotat cu succes această teribilă "teroare a istoriei" (Mircea Eliade). Reușita la facultate și absolvirea ei
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
la fel, cu dânsul dimpreună:/ sunt Angelica și-i sunt soră bună"). Intriga însăși nu mai este declanșată de motivații eroice, morale ori religioase, ci de urzirile celor doi frați, donna angelicata dovedindu-se a fi părtașă la un plan demonic: "De-aceea hotărât-a mândru-mi frate/ Să-ntreacă-aici a nobilimii floare,/ Puterea lui în luptă să-și arate/ Și-n giostră cu rivalul s-o măsoare". Se păstrează motivația faptelor de arme (orgoliul de a învinge), dar se
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pipă care îi conferea, odinioară, lui Robinson însemnul superiorității sale pe insulă și provoacă, din cauza nepriceperii sale în domeniu, explozia materialelor de pe corabie destinate evadării. Rând pe rând, distruge amuzat toate elementele de civilizație, însoțindu-și actele de un râs demonic: "Reședința ardea ca o torță. Zidul crenelat al fortăreței se prăbușise-n șanțul de apărare. Casieria, Capela și Catargul- calendar, fiind mai ușoare, fuseseră azvârlite claie peste grămadă (...), o jerbă de pământ urcă spre cer la vreo sută de metri
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
A. Rose, "Distinguishing parody from related forms", în Parody: ancient, modern, and post-modern, Cambridge University Press, Cambridge, 1993, p. 87. 6 Este vorba aici despre o tendință de sublimare a râsului, condamnat de teologia medievală ca semn de prezență a demonicului, în ceea ce Ernst Robert Curtius a numit "comicul serios" ("Glumă și gravitate în literatura medievală", în Literatura și Evul Mediu latin. Excursuri, Editura Paideia, colecția de studii și eseuri, București, 2000, traducere de Adolf Armbruster, pp. 19-53). 7 Jacques Le
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se regăsesc într-o "înfruntare" directă cu semizeii (eroii umanității), la nivele situate în imaginar între celest și teluric, dar și între teluric și sub-pământean. Aceste planuri transversale în ierarhia lumii, în care substanțele se amestecă (divinul și negativul său, demonicul) vor da modelul pentru situarea intercesionară a sfinților-martiri sau a eroilor cavaleri ai creștinismului, a autocraților sanctificați, subordonați totuși, în funcție de dogmă - catolică sau ortodoxă −, divinului, figurii christice și Fecioarei, ea însăși înscrisă într-un viziune mediologică. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dincolo" față de Olimp, dar și față de lumea reală (a vechilor greci), "infernul" va fi și el moștenit în mare parte de imaginarul creștin, cu caracteristicile și dezvoltările sale antice, la care se vor adăuga, firesc, scara morală a păcatelor, tipologia demonicului, rafinarea fantezistă a puniției (și, pentru occident, o bună parte a bestiarelor și a proiecțiilor fantastice de proveniență germanică, elemente mitologice "creștinate" și interpretate estetic în cadrul iconografiei gotice). II. Imaginarul puterii creștine și imaginea basileului Curând după anul 330 d.Ch.
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imaginației icastice și al celei iconice, un adevăr de necontestat - imaginea divinului sau a unui model istoric real, dar sacralizat, precum Constantin I - și, pe de altă parte, produsul fanteziei, negarea adevărului, non-divinul (mai exact, imaginea negativă, precum cea a demonicului). Numeroasele modele de conducători, de întemeietori sanctificați, de monarhi constructori, dar și "oglinzile principilor" și întreaga exemplaritate prescrisă de "literaturile" medievale (de orice tip ar fi ele) atestă obsesia puterii creștine de a se erija în singurul și cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
relații de tipul: spațiu locuit−spațiu străin, spațiu privat−spațiu public, spațiu profan-spațiu religios, spațiul existentului-spațiul lumii de dincolo etc.). Timpul, "abscisa" sistemului imaginarului, diferențiază aceste tipologii spațiale în pozitive și negative, în funcție de relația lor cu sacrul divin sau cu demonicul. El se fărâmițează în "timpii" umanului sau ai narațiunilor și modelelor vetero- și neo-testamentare, în cei ai ritualului, ai cunoașterii (edificării de sine) sau ai penitenței. Narațiunea este factorul care introduce această perspectivă multiplă asupra timpului și asupra spațiului medieval
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
autorul său. Tainele inimii se încadrează acțiunii politice și reflectă un dublu caracter: * erotic (intrigă și personaje romantice) * social (afirmarea concepțiilor sociale ale scriitorului.Romanul trădează influența romantică, balzaciană (realism) precum și înrâurirea romanului popular (profilul moral al personajelor feminine, eroine demonice sau angelice, simetrii și antiteze artificiale). După romanul Hoții și hagiul(1853), de Al. Pelimon, un alt important moment aparține anului 1855.În paginile revistei România literară se publică consecutiv trei romane și anume: Manoil de D.Bolintineanu, Serile de
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]