873 matches
-
cum mă obișnuisem să fiu față de trofeele sociale, energetizat, mai curând, de pesimism și, uneori, de panică, suspectam succesul, refuzam euforia, deși știam că fără aceste Încurajări ale destinului nu aș fi supraviețuit, la o vârstă nu prea juvenilă, șocului derutant al libertății, adică exilului. Contorsionatul metabolism al dubiilor, specific unei structuri „agorafobe și introvertite”, cum mă descria recent un prieten... Surpriza nu fusese doar a mea. Contrarierea Patriei s-a dovedit mai spectaculoasă. Discretul ei locuitor, devenit, În mod bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ceva care-l deprima. De-aici drumul nu mai ducea decât în jos. Weber se târî până în Manhattan, mergând pe jos de la Penn Station la Union Square suficient de repede ca să profite de pe urma exercițiului fizic. Umbrele erau total aiurea: tot derutante, chiar și după mai mult de opt luni. Un petic de cer acolo unde n-ar fi trebuit să fie. Weber nu mai trecuse prin oraș de la începutul primăverii, când asistase la spectacolul obositor de lumini - două fascicule uriașe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
formă sau alta de agnozie - orbirea față de obiecte, orbirea față de locuri, orbirea față de vârstă, expresie sau privire. Scrisese despre oameni care nu puteau distinge alimente, mașini sau monede, deși, pe undeva, creierul lor știa încă să interacționeze cu obiectele acelea derutante. Spusese povestea Marthei T., ornitologă pasionată, care-și pierduse peste noapte capacitatea de a face diferența între o pitulice și o ciocănitoare roșie și totuși putea să descrie, în detaliu, această diferență. În cărțile sale descrisese de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dicteze rostul și lecturile. Influența lui Bacovia, în acest sens, nu poate fi decât una de natură catalitică. Dar să analizăm "stridențele". Spuneam că personajele, la fel ca oricare alte elemente poetice, în opera lui Emil Botta, cunosc o turnură derutantă. Parodia, degringolada ar fi doar o problemă. Ele se pot prezenta "în negativ", ca pe o peliculă cinematografică. Cele "albe" sunt îngroșate sfidător cu "negru": Luceferi sunteți? Sau tigri și hiene? (Aedificabo et destruam) Uite, nemângâiatule, un trandafir. Ți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de un actor. Interioritatea cucerită îl umple pe Emil Botta de amărăciune. Însuși spațiul interior este populat de paiațe grotești pe care autorul, străin în țara lui, și cu atât mai puțin profet, încearcă să le repudieze. Există un moment derutant, aproape fatal în această experiență, pentru că nu mai înțelegem prea bine dacă asistăm la o dramă pură, esențializată atât de mult încât se întoarce la origini, se confundă cu gestul și poezia pură? Sau totul este o pantomimă în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
venise intenționat și cu ajutorul ființelor Troog, ajunsese exact în poziția care trebuia; Gosseyn remarcă o reacție Talamică. Cum stăteam acolo, după ce-și reveni din anxietatea de moment, făcu aceleași testări care, când se trezise prima oară... fuseseră așa de derutante... și a doua oară, când capsula se aflase la bordul navei Troog, îi evocaseră nedumerirea. De data aceasta, testările erau pentru a se asigura că se află într-adevăr în capsulă. Așa părea să fie. Pentru că, atunci când ridică mâinile, întâlni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
întrebă dintr-odată Alain Guitay, care părea că face un mare efort să participe la discuție. Sunteți convinși că există un loc unde se găsesc din abundență mâncare, muzică și femei frumoase, așa cum făgăduiește Mahomed? — Da și nu, veni răspunsul derutant al lui Gacel Sayah. — Ce vreți să spuneți cu asta? Că, la fel ca iadul, raiul pe care ni-l promite Mahomed există și nu există. Nu reușesc să vă înțeleg. — Există pentru cei ce cred în el. — Și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de a aborda erotismul și violența. (...Ă El se ridică deja la nivelul marilor scriitori ai Europei Centrale - și ne gândim, evident, la scrierile de tinerețe ale lui Kundera, dar și la primele texte ale polonezului Andrzej Stasiuk.“ „Chronicart.com“ „Derutant, Attila Bartis reușește să transmită o violență sufocantă într-un text deconstruit, care pierde deseori cititorul doar pentru a-l regăsi mai târziu, după un duș rece ca gheața.“ „Lire“ „Attila Bartis reușește să exprime superb aceste închisori interioare, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
securității globale, întreprinse de țările importante din această lume - mari și mici, bogate și sărace - precum și provocările viitoare care stau în fața noastră în calitate de unică superputere mondială, responsabilitatea stopării unor crize cum ar fi conflictul acesta între India și Pakistan este derutantă, dar majoră. Prejudiciul ireversibil adus propriei populații în termenii numărului de decese, de cazuri de cancer, de malformații înregistrate la naștere și a altor efecte permanente ale impactului negativ asupra sănătății, pricinuit de radiații ar putea face dintr-un război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
globalizare, cei mai mulți dintre noi au în minte idei sau imagini diferite și deseori incompatibile, în funcție de locul de unde provin, fie că sunt din Statele Unite, Europa, Asia sau din alte locuri ale lumii. Concluzia evidentă este că globalizarea este greșit înțeleasă și derutantă pentru cei mai mulți oameni. Subiectele generoase care pătrund această carte sunt legate de viteza explozivă a schimbărilor și convergența diferitelor tendințe, care vor modela viitorul. Globalizarea se găsește în epicentrul acestor subiecte. Globalizarea se referă la o nouă sinteză de idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
prînz, m-am dus la ea acasă. Cînd ai o bucurie imensă, cum aveam eu, simți teribila nevoie de-a o împărtăși cuiva. Am luat-o în brațe și am sărutat-o pe obraz. Atunci s-a întîmplat primul gest derutant. M-a prins de umeri, s-a uitat la mine și, apropiindu-mă încet, a murmurat: Cred că mai porți căldura lui pe buze..." Și-a lipit o secundă gura de buzele mele, apoi mi-a întors spatele și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
grădinile Akademiei (p. 173). Filosoful aristocrat, descendentul lui Solon, nepotul a doi dintre cei treizeci de tirani, a visat să construiască un stat egalitar într-o lume guvernată de dreptul celui mai puternic. Opțiunile politice ale elevului lui Socrate sunt derutante și susceptibile de a primi interpretări diferite : frământarea politică a lui Platon poate fi socotită vizionarism ori simplă naivitate, forță morală sau crasă imprudență (p. 173). Din punctul de vedere al lui Dumitru Solomon, rămân deschise o serie de întrebări
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
aflăm mereu la o răscruce de drumuri, toate direcțiile par că ne sunt deschise, dar una singură e cea către care ne vom îndrepta (I, p. 10). Desfășurată după un scenariu propriu și incluzând o problemă contemporană - asaltul haotic și derutant al informațiilor vizuale privitoare la evenimentele actuale -, piesa lui Vlad Zografi reintră în cele din urmă în vadul tragediei antice. Omul și destinul La o distanță de trei decenii una de cealaltă, apar două monografii românești despre marii tragici elini
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și așa. De cîte fete v-ați folosit pe linia asta? — SÎnteți prima, vă jur! — Prima pe ziua de azi, vreți să ziceți. ZÎmbetul i se transformase În rînjet. Buzele i se depărtară și-i văzu dinții. Avea niște dinți derutanți: foarte regulați și albi, părînd și mai albi În comparație cu bărbia nerasă. Figura lui devenea brusc frumoasă. Îi observă ochii căprui și genele dese și negre. Avea părul brunet, chiar mai brunet decît al ei; Încerca să-l netezească folosind Brylcreem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
asmatic și fata Înnebunită după cai. — Bine, spuse ea În cele din urmă. Dă-mi o țigară, dar numai un minut. Totuși, trebuie să-mi pun gîndurile În ordine! El zîmbi și mai mult, ușurat, iar dinții Îi erau mai derutanți ca oricînd, se gîndi ea, cînd Îi vedea pe toți ca acum. Aprinse un chibrit, iar ea se aplecă spre flacără, apoi se retrase și stătu În gardă, cu un braț peste piept, cu Închietura sprijinindu-i-se de cotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de arme. Carter a observat, desigur, dar pretinde invariabil că n-a făcut-o. Pentru maior, măcelul acestei zile este un moment de respiro, un moment în care scapă de viața sa, pe care o consideră tot mai dificilă și derutantă. Augustus Privett-Clampe este un om a cărui existență a fost cândva cunoscută și controlabilă, ca un lucru care putea fi întors pe toate părțile și examinat. Era o viață simplă, din câte își mai amintește, la fel de inteligibilă ca plosca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dacă ar descoperi măcar cum funcționează sistemul ar putea căpăta oarecare independență. Își imaginează cum colibele poporului Fotse sunt demolate și ei mărșăluiesc spre noile lor așezări de pe marginea noilor drumuri. La orele mici ale dimineții, trecutul este mult mai derutant decât viitorul. Un gând reprimat începe să se contureze. Ce-ar fi fost dacă cu mult timp în urmă ar fi dispărut? Dacă s-ar fi pierdut de sine fără să se fi recuperat vreodată? Dimineața următoare pleacă din tabără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sub forma unei povești pe care un tată (Ryan Reynoldsă i-o spune fiicei sale (Abigail Breslină. Tatăl e pe punctul să divorțeze, fetița e ageră (deși n-are ochelarii din Little Miss Sunshineă. Cu largi flashback-uri întretăiate cumva derutant de reveniri în prezent, filmul reia deturnările amoroase ale tatălui care s-a prins relativ târziu ce femeie iubește cu adevărat. Faptul că epopeea amoroasă e împletită cu implicarea politică a eroului care a lucrat pentru Bill Clinton în campania
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
crearea unei noi identități. Încă din momentul începerii narațiunii, Shannon precizează că viața sa nu este decât un circuit închis, care se întoarce mereu în punctul de plecare, un spațiu în care alteritatea nu poate exista cu adevărat. Acest roman derutant, plin de cinism și de umor negru, și care poate crea cititorului senzația de jenă, începe cu un avertisment adresat lectorului: „Oricât de atent ai fi, vei avea senzația că ți-a scăpat ceva, senzația strecurată sub piele că n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
frunza în vânt și nu știa încotro s-o pornească. Trebuia să-i admire pentru acea cumplit de multă siguranță, pentru felul lor de a fi, sistematic, ce nu lăsa nici un loc nelămuririi și nici surprizelor ce se pot ivi derutant de-a lungul timpului. La un moment dat, Nina îi arătase demonstrativ mâinile, mici, subțiri, frumoase, și-i spuse că spălase o cadă plină de rufe. Dar știi cum? o întrebase, una așa, bucșită. Probabil găsise necesar un scurt intermezzo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și clasa în care era Carmina. Voia să cunoască și el situația la învățătură a fetei, să vadă dacă-și mai aveau rost speranțele. Diriginta, o femeie mărunțică, domnișoară bătrână, cu o vorbă cântată, aleasă, o prezentă pe Carmina destul de derutant. Este o fire foarte retrasă, pune mult accent pe amănunte, în toate problemele ea pornește de la amănunt către esență, cum să vă spun, da, are această posibilitate de a reface un tot din bucățele. Și acesta nu-i un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să Înțeleg. Doamna cu care ai venit la aeroport, cea cu inelul În nas. Armanoush a chicotit, Însă s-a stăpânit imediat. Zeliha... e mama ta, nu-i așa? Însă nu-i spui mamă... așa-i? — Așa e. E puțin derutant. Și eu sunt derutată uneori, a spus Asya aprinzând prima țigară din ziua aia. Până În momentul ăla Își dăduse deja seama de aversiunea lui Armanoush pentru țigări. Deși lucra Încă la profilul noii sale prietene, Asya a clasificat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și date circulând la modul folcloric, preluate tale-quale, fără „a se face caz” de ideea responsabilității personale. Lipsa de autoritate și de spirit critic nu par să deranjeze; preluarea și interpretarea după ureche duc la o devălmășie „post-modernă” cel puțin derutantă. Comunicarea „culturală” pe internet devine un exercițiu „la comun”, un „bun” în care participantul poate, când și cum vrea, să-și moaie tocul (mai precis, tastele!), sau doar să-și „bage picioarele”... La adăpostul anonimatului apar comentarii ale unor Adi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și date circulând la modul folcloric, preluate tale-quale, fără „a se face caz” de ideea responsabilității personale. Lipsa de autoritate și de spirit critic nu par să deranjeze; preluarea și interpretarea după ureche duc la o devălmășie „post-modernă” cel puțin derutantă. Comunicarea „culturală” pe internet devine un exercițiu „la comun”, un „bun” în care participantul poate, când și cum vrea, să-și moaie tocul (mai precis, tastele!), sau doar să-și „bage picioarele”... La adăpostul anonimatului apar comentarii ale unor Adi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
grădină, curățând trandafirii de frunze uscate, purtând un șorț înflorat și mănuși de cauciuc de un galben strălucitor. Fără îndoială și-ar fi cumpărat și mănuși înflorate dacă ar fi existat. Contrastul dintre cauciucul galben și florile delicate, înmiresmate, era derutant. — Unde e tata? În birou? întrebă Fran. Phyllis continuă să taie uscăturile. — A plecat la plimbare acum câteva ore bune. Știi cum e, pleacă întruna de nebun. — Nu crezi că e posibil să se fi rătăcit din nou? — Mă îndoiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]