691 matches
-
în motivele care mi se par evidente. Motivul evident acum ar fi infarctul. Eram convins că o boală gravă te ajută să vezi esențialul și fiindcă nu pot spune în această clipă ce anume e esențial pentru mine mă simt derutat. Se pare că iubim, de fapt, ceea ce ne lipsește. Din păcate, nu semăn deloc la caracter cu tatăl meu. Vitalitatea, care m-a ajutat totdeauna să fac față melancoliei și pesimismului, dă, se pare, semne de "insuficiență", iar natura mea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se face pauză pentru o țigară! - Dar eu nu fumez! sări Laur revoltat. - Pentru fumători, studenți și profesori! precizează altul, - Cum?....Profesorii ne dau voie să fumăm? În fața lor? este uimit la culme. Așa cum arăta cu chipul prelungit de surprindere, derutat, neștiind ce să creadă toți l-au apreciat sincer în acele clipe; deci, dacă ținea făcea față cu succes și ca actor amator. Cristian, cel cu care a venit de la Galați, s-a băgat sub pătură să nu îl observe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
VOLATUS 3 Planetele se trezesc noaptea singure în întuneric nesigure derutate ca niște bufnițe cåutându și prada prin vise când cocoșul tresare-n coșmar de luminå când picurå zåpada-n zåpadå și vistiernicul orelor adoarme între secunde
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1615]
-
întâmplă mereu și s-ar fi întâmplat oriunde. Nu m-aș fi așteptat deloc la așa ceva, am spus eu, nefiind sigur unde ducea toată povestea. — E ultima mea lună ca medic, anunță ea dintr-odată. Am dat din cap, mai derutat ca oricând. Voi avea un copil. — Felicitări. — Nu sunt însărcinată, dar aș putea avea acum un copil, în timp ce încerc să mă hotărăsc ce voi face în continuare. Adevărul este că nu mai suport meseria asta. Mă deprimă prea mult. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost o mobilă mare și nefamiliară: un dulap de mahon, cu o oglindă în mărime naturală pe ușă. Phoebe era cu spatele la oglindă și se reflecta în ea, aplecată ca să iasă din blugi. Ce cauți în camera mea? spuse Michael, clipind derutat. Phoebe se întoarse speriată și spuse: — Nu e camera ta. Arătă spre periile de păr și fardurile puse pe măsuța de toaletă. Astea nu-s lucrurile tale, nu? — Nu, sigur că nu, spuse Michael. Iartă-mă, dar se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă În altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămînă Între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit emoționată, se vedea În privirea ei ușor derutată. - Doamnă, eu am cunoscut-o pe fiica dumneaei, pe Keti. Eram pe atunci elev de liceu, În ultima clasă, În a opta. - Ea n-a făcut decît șapte clase, de liceu, a murit În iunie, cînd tocmai terminase școala. - Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pretext al meu, o invenție ca să vă pot vizita, pentru că mi-era dor de dumneavoastră... așa deodată. Doream să conversez cu cineva... ZÎmbi. Bineînțeles nu cu oricine. Vă supără că v-am ales partener de conversație? - Vai de mine! răspunse derutat, și despre ce anume să vorbim? - Ei asta! Doi oameni inteligenți au Întotdeauna despre ce să vorbească. Noi, de pildă, să vorbim despre dragoste. - Despre dragoste? - Da, despre dragoste. Ce vă mirați? Dar despre ce-ați vrea să vorbim? despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
omul nou”... dar el nu va mai avea puterea să privească această lume; a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, va pleca zîmbind, va zîmbi timpului acela, iar noi cîți vom fi În preajmă, derutați, nu vom ști ce-i cu el, pentru că niciodată nu știm ce se Întîmplă În clipa aceea finală, iar eu Îl voi saluta ca pe un ostaș care și-a slujit timpul cu devoțiune, nepîngărindu-și buna credință nici după schimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din geamul deschis; hârtia-i mai rece: la nuntă, la botez sau zboară cu ultimul vis, așa este scris. Nu mai e soare, nu-l mai văd, nu-l mai aud, nu mă doare; așa va fi clipa, intrată în derutată, când moare!? A murit și satul? În satul meu, câinii nu mai latră, cocoșii nu mai cheamă diminețile. Noaptea nu mai ți-e teamă că vin din cimitire fetele tinere și alte stafii în chip de mire. Clopotele în biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pierduse cel mai puternic susținător, ăla nu, că-i democrat, celălalt În nici un caz, are probleme cu femeile, dar al treilea, al treilea nu, pur și simplu, și-atunci, cine mai rămîne?, Gardner, care-o pornește așa, pe la mijlocul discursului președintelui derutat, singur prin pădure, ajunge pe malul unui lac, se oprește puțin să Îndrepte-o buruiană, asta-i era meseria, o Îndreaptă, se uită-n zare, vede o vilă frumoasă pe care n-o mai văzuse și pleacă agale spre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Antim! Dar asta nu mi-a spus-o nimeni, și nu aveam cum s-o ghicesc. Știam doar atît: că, într-un anumit fel, nici d-stră n-ați avut noroc. Antim se opri și o privi din nou, pe deasupra ochelarilor, derutat. - N-ați avut noroc de elevi, Maestre. Cine a venit să învețe cu d-stră? Tot felul de premianți. Premiul I și Premiile II. Poate chiar și câțiva cu Premiul III. Dar ceilalți, Maestre? Ceilalți? repetă ea subliniind cuvântul și apropiindu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în salon. E mai ușor s-o porți în spate decât s-o duci în mână... Nu mai avem mult, adăugă. Așezase rochia de mireasă, dar își dădu seama cu mirare că nu încăpea în ladă, și rămase câtva timp derutat. - Poate ar fi mai bine să-mi suflec mânecile, spuse. Dacă ții o clipă lanterna... Ieronim i-o luase și, cu mâna stângă, distrat, începu să preseze franjurile rochiei. - Și, totuși, îmi aduc foarte bine aminte că nu era împăturită
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi putut să fie mai rău, ar fi putut să ne fi fost ursită neființa, moartea. Să ne bucurăm deci că le avem și le asumăm! - Ieronim, îmi sperii fata! se prefăcu mânios Antim, încruntîndu-se. Ieronim îi privi pe amândoi, derutat. - Un geniu, o principesă a Spiritului, să se sperie numai de atît? exclamă cu emfază. Când... - Eu știu ce este nenorocul, îl întrerupse calmă Maria. De când mă cunosc, mă urmărește nenorocul. Cum îi spuneam și Maestrului... Tăcu, pălind brusc. În
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
avea să fie acolo niciodată, pornise pe un drum fără întoarcere. Odată ajuns la Iași, privea uimit peroanele lungi, forfota oamenilor grăbiți s-ajungă pe la casele lor, sau pe la cine-i aștepta. Numai el se simțea mai singur decât oricine. Derutat, speriat chiar, se așeză pe o bancă din fier forjat în fața gării, gândind intens, încercând să-și domolească bătăile grăbite ale inimii. “Trebuie să merg la Școala Normală, trebuie să aflu cum ajung acolo ș- apoi, voi mai vedea!“ se
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
zău! Chiar cu directorul? Ce dorești, de fapt? Elevul de serviciu se simțea o persoană foarte importantă, și-l privea de sus. Noul venit o fi fost un novice, un elev nou sau, poate nici atât. - Care-i problema ta? Ioan derutat, explică cu glasul tremurat: - Am participat ieri la examen, și pentru a mă întoarce acasă îmi sunt necesare actele, o adeverință, ceva să am pe drum. Răspunsul fu pe un ton mai îngăduitor: - Așa da, numai că domnul director nu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de pus în cuvinte: chipul și chinuit și extaziat, gura înghițind lacom aerul, umerii. Poate că nici n-a realizat (el se apăra cu muzica așa cum eu mă apăr cu cărțile mele) ce criză o cuprinsese pe Liselle. Cît de derutată, de frustrată, de nemulțumită era din cauza turbionului în care intrase lumea altfel știută, lumea "bine". Paradele tancurilor sovietice, marșurile lumpenproletarilor, jurnalele de actualități cu discursuri agresive, Ana Pauker aplicînd jus talionis (sașii și șvabii deportați în lagărele de muncă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în jur, derutat, până când înțelese ce e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că ora lui de veghe pe crenelul dinspre răsărit se apropia. O trezi, îngăduitor cu nedumerirea ei, apoi o ajută să coboare, privind iarăși în sus și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tot în genunchi. — Nu încă, îi răspund. — Ar trebui să fie pedepsiți atunci. Este datoria lor. Se ridică și pocnește din degete. Apar doi eunuci vânjoși, fiecare ținând în mână un bici din piele mai lung decât un om. Sunt derutată. Nu știu ce are de gând să facă eunucul-șef Shim. — Cei vinovați, aliniați-vă! ordonă el. Servitorii mei se aliniază tremurând. Se aduc două găleți cu apă. Eunucii cei robuști își înmoaie biciurile în ele. — Shim, strig eu. Te rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de nici un fel, doar o senzație copleșitoare de calm și hotărâre, Însoțită de o Înțelegere profundă că pur și simplu nu mai puteam tolera nici măcar o secundă situația prezentă. —Bine, Aaron. Nu mai fac taca-taca - niciodată. Îmi dau demisia. Păru derutat o clipă, Înainte să-și dea seama că vorbeam foarte serios. —Ce faci? Te rog să consideri că ți-am dat preavizul de două săptămâni, am spus cu o Încredere care Începea să slăbească ușor. Păru să chibzuiască la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
am spus cu o Încredere care Începea să slăbească ușor. Păru să chibzuiască la asta un minut, Își șterse sprâncenele transpirate, apoi și le zburli de câteva ori. Nu va fi nevoie, spuse el liniștit. Era rândul meu să fiu derutată. —Apreciez gestul, Aaron, dar chiar trebuie să plec. Am vrut să spun că nu va fi nevoie de cele două săptămâni. Nu ne va fi prea greu să găsim pe cineva, Bette. Există o grămadă de oameni calificați care chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Întoarcem În douăzeci de minute - nu mai avem timp de joacă.“ Am insistat și a cumpărat cartea, dacă nu de alta măcar ca să plecăm mai repede din magazin. Când a vorbit despre achiziția mea la cina din seara aceea, părea derutat. „Doar nu citești chestiile alea, nu-i așa?“, m-a Întrebat, cu fața boțită de parcă ar fi Încercat să Înțeleagă. „Da“, am spus eu simplu, fără ca vocea să-mi trădeze jena pe care o simțeam. Mama a scăpat furculița, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ai stat la dineul lui Charlie de la Elaine. Deci ce părere ai? — Nu știu, părea foarte drăguță. De ce? —De ce? Scumpo, ești complet idiotizată În perioada asta. Ce-ai zice să lucrezi pentru Kelly? —Ce? Cine lucrează pentru Kelly? Sunt total derutată. El oftă. — Hai s-o luăm ușurel. Dat fiind faptul că În momentul ăsta stai degeaba și asta pare să-ți placă un pic prea mult, m-am gândit că poate o să-ți placă să lucrezi pentru Kelly. —Să organizez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
am Încercat să-l reduc la tăcere, mi-am dat seama că oamenii ăștia nu numai că nu s-ar fi supărat dacă aș fi răspuns, dar chiar Își doreau asta. Hei, Bette, ce faci? Era Michael, care părea ușor derutat. —Michael, scumpule, ce mai faci? Scumpule? Îmi scăpase fără să-mi dau seama. Cei de la masă mă priviră curioși, mai ales Penelope. „Scumpule?“ m-a Întrebat ea, intrigată. —Scumpule? râse Michael În telefon. Dar ce, ești beată? Am scăpat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
dădea Înainte despre vila pe care tocmai o Închiriaseră În Sardinia pentru august, anul viitor. Sunt la masă cu câțiva colegi, dar o să plecăm cam Într-o oră. Te sun eu când ajung acasă? Sigur, spuse el, părând și mai derutat. Dar sună-mă pe fix, că nu mai am baterie la mobil. — Atunci vorbim. Am Închis telefonul. Era Michael al nostru? Întrebă Penelope, În mod evident curioasă. —Cine eraaaaaaaaa? Întrebă Elisa, aplecându-se avidă peste masă. O poveste de amor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Acum Îmi plătesc datoriile. Am lucrat, probabil, În toate restaurantele posibile din orașul ăsta. Râse. Dar o să merite când o să-mi deschid În sfârșit propriul local. Sper că asta o să se Întâmple cât mai repede. Probabil că Încă mai arătam derutată, pentru că el se mulțumi să râdă. —Ei, În mod evident, primul și cel mai important motiv e plata. Chiar poți să-ți câștigi traiul decent dacă aduni câteva slujbe de pază și de barman și am câteva chestii din astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]