KorAP: Find »[drukola/base=descăleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...30 >

737 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

iar străzile din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
râul Shirakawa, trebuia să coboare povârnișul Muntelui Uriyu și să iasă pe drum la miazăzi de Templul Ichijo. Urcaseră încontinuu, dar, din acel punct, drumul avea să coboare tot timpul. — Odihniți-vă! Mitsutada îi trecu lui Mitsuhide comanda trupelor. Mitsuhide descălecă și el, pentru a se odihni un scurt răstimp. Dacă ar fi fost zi, ar fi privit diversele străzi ale capitalei. Acum, însă, contururile orașului erau cufundate în întuneric și nu se deslușeau decât formele acoperișurilor de temple și pagode

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Unde luăm masa? N-ar fi mai bine să mâncăm la Nishijin? Probabil că tuturor le e foame, dar nu ne putem opri la marginea orașului. Să mergem până în Kitano, replică Mitsuhide. La vreo douăzeci de metri depărtare, Yomoda Matabei descălecă și legă frâul calului de un par din albia râului. — Mitsutada și Masataka, treceți și voi doi râul și așteptați-mă pe malul celălalt. Curând voi veni și eu. După ce ultimii doi oameni ajunseră la o oarecare distanță, Mitsuhide se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
slujitori și șase vasali călări erau îmbrăcați mai ușor decât dacă s-ar fi dus la vânătoare cu șoimi. În ajun, călugării de la Templul Itokuin și preoții Capelei Atago fuseseră informați despre vizită, așa că, își așteptau cu bucurie seniorul. Imediat ce descălecă, Mitsuhide întrebă de un călugăr cu numele Gyoyu. — Shoha vine? îl întrebă Mitsuhide pe călugăr. Când Gyoyu răspunse că vestitul poet îl aștepta deja, Mitsuhide exclamă: — Cum? E deja aici? Ei, dar e perfect așa. A adus și alți poeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Seniorul Nobutaka! Dând pinteni calului, porni spre Râul Yodo. Râul, lat, aproape că dădea pe dinafară. Pe mal, forțele lui Nobutaka erau împărțite în patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
apă, grămezi de pepeni și ibrice cu ceai de orz. În timp ce forțele lui Hideyoshi se îmbulzeau pe ulițe, prin mulțimea sătenilor apăreau chiar și femei, cu urări de bine. N-a mai rămas nici un soldat inamic pe-aici? Hideyoshi nu descălecă, ci doar privi fix drapelele soldaților săi, care se vedeau acum pe muntele din apropiere. — Nici unul, răspunse Hikoemon. Adunase toate rapoartele despre starea luptei primite de la diversele unități, judecase situația generală, iar acum îi raportă lui Hideyoshi: — Compania lui Matsuda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu-i mersul clătinat, Yojiro își dădu seama că era grav rănit. Se îndreptă spre el și-i oferi brațul. — Gyobu! spuse Yojiro, recunoscându-și tovarășul. Ține-te bine! Te sprijin eu. — Tu ești, Yojiro? Unde-i Seniorul Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori, Hida Tatewaki, care apucă grăbit frâul calului. Animalul, nervos, începu să bată cu copitele în pământ, neputându-se stăpâni. — Yojiro! Sanjuro! De ce nu l-ați oprit? Descălecați, stăpâne! spuse Hoda Tatewaki, mustrându-i pe vasalii lui Mitsuhide; apoi, înclinându-se spre el, continuă: omul din fața mea nu e Seniorul Mitsuhide cel pe care-l servesc eu. Războiul nu e pierdut după o singură înfrângere. Nu vă stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
își înșirară scaunele de campanie în fața porții castelului, așteptând să sosească Nobutaka și Hideyoshi. Curând, Nobutaka apăru în fața lor. Cucerirea castelului era o victorie magnifică. Atât soldații, cât și ofițerii își îndreptară steagurile, privindu-l pe Nobutaka cu nespus respect. Descălecând și trecând prin rândurile armatei, Nobutaka îi saluta pe oameni dând din cap cu o expresie prietenoasă. Era aproape peste măsură de politicos cu generalii, salutându-i cuviincios și exprimându-și recunoștința. Luând mâna lui Sebei, spuse, cu o afecțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă atât de mult, încât Hideyoshi și însoțitorii săi fură nevoiți să descalece. Chiar în acel moment, oamenii din jurul lui Hideyoshi se opriră. Cred că e inamicul, spuse cineva, alarmat. Hideyoshi și mica sa trupă tocmai urcaseră spre vârf. Pe coastă, în depărtare, părea să se afle un grup de soldați. Și acești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
seniorul. Poarta din față a templului era acoperită de șirul cailor care nechezau și al oamenilor ce-i felicitau pe noii sosiți pentru că ajunseseră cu bine. Hideyoshi era printre ei. Străbătuse călare scurta distanță din sat, dar, în fața porții, templului descălecă. Dându-i unui servitor căpăstrul calului, privi spre un grup de copii care stăteau în capătul șirului de oameni, la dreapta lui. — Trebuie că în munți sunt multe locuri de joacă, spuse el. Apoi, bătu prietenește pe umăr băieții și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Când văd că soțul meu s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce însemnează asta, dar aduceți-l aici, ordonă Katsuie. Să stăm de vorbă cu el. Katsuie coborâse pe iarba de la marginea drumului și stătea în umbra unor copaci. Instalându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în castel. Cea mai mare bucurie, însă, nu era a lui Hideyoshi, ci a oamenilor săi, care priveau frumusețea unui spectacol grandios: toți vasalii se adunaseră cu familiile lor la poarta principală a castelului, pentru a-i ura bun venit. Descălecând, Hideyoshi îi dădu hățurile unui ajutor și, un moment, ridică privirea spre fort. Vara trecută, în Luna a Șasea, chiar înaintea marșului forțat spre Yamazaki și a marii victorii prin care fusese răzbunat a lui Nobunaga, stătuse în aceeași poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
general al Seniorului Katsuie. Nu are nici o importanță cine sunteți sau cât de tare vă grăbiți, nu e permisă intrarea călare. — Îndrăznești să-mi spui mie asta, Menju? replică enervat Genba, deși, conform disciplinei militare, nu prea putea să refuze; descălecă, așa cum îi ceruse Menju, și se răsti: unde-i unchiul meu? — Este în toiul unei consfătuiri militare. — Cine mai patricipă? — Seniorul Haigo, Seniorul Osa, Seniorul Hara, Seniorul Asami și Seniorul Katsutoshi. Dacă așa e, pot să mă alătur și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă să acționeze repede: Nu pierdeți vremea cu ei. Omorâți-i pe loc și continuați imediat înaintarea spre Muntele Oiwa. Fuwa Hikozo descălecă, scoase sabia și decapită un om. Apoi, le strigă tuturor membrilor avangardei: — Poftim! O sărbătoare a sângelui! Zburați-le capetele celorlalți și dați-le ofrandă zeului războiului. Apoi, în strigăte de luptă, porniți la atac asupra fortăreței din Oiwa! Soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ultimii oameni și cai plecau, probabil, din Ogaki cam tot atunci când frontul coloanei intra în Nagahama. Când ajunse la Nagahama, Hideyoshi nu pierdu vremea, ci începu imediat pregătirile pentru a lua inițiativa împotriva inamicului. De fapt, nici nu apucă să descalece. După ce mâncă turte de orez și-și ostoi setea cu un polonic de apă, plecă val-vârtej din Nagahama, grăbindu-se ca vântul, prin Sone și Hayami. Ajunse în Kinomoto la Ora Câinelui. Nu-i luase decât cinci ore ca să vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
tabăra din Kinomoto. Răspunsurile proveneau de la unii vasali din jurul lui. Hideyoshi rămase în șa. — Dați-mi puțină apă, ceru el. Luând polonicul oferit, bău apa dintr-o sorbitură și se întinse, pentru prima oară de când plecase din Ogaki, după care descălecă, pornind cu pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul nu avea acoperiș, nici scară. Soldații se cățărau pășind pe proptelele de lemn fixate construite în grabă. Dintr-o dată, Hideyoshi își aminti de tinerețea lui de infanterist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Nu se aflau pe un drum neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase. Atacul începu odată cu pornirea companiilor una după alta, dar nu puteau avansa atât de repede pe cât ar fi dorit. Pe drum, oamenii descălecau și-și duceau caii de căpăstru, prin bălți sau de-a lungul unor râpi unde nu era nici un fel de drum. După miezul nopții, luna se înălță în mijlocul cerului, ajutând soldații lui Sakuma să se orienteze pe calea retragerii. Lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă. Îl privi pe Inuchiyo drept în față și-i vorbi cu glas puternic, plin de silă de sine însuși: — Am pierdut! Am pierdut! Era surprinzător de bine dispus. S-ar fi putut să se prefacă numai, dar părea mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spre soldații din castel. — Sunt eu, Hideyoshi! Nu trageți! Uluiți, doi oameni săriră din armureria de lângă poarta principală, deschizând batantele. — Senior Hideyoshi? Acea întorsătură a evenimentelor părea complet neașteptată și îl salutară, cu oarecare jenă. Hideyoshi îi recunoscu pe amândoi. Descălecase deja și mergea spre ei. — Seniorul Inuchiyo nu s-a întors? întreb el, adăugând apoi: el și fiul său sunt bine amândoi? — Da, stăpâne, răspunse unul dintre oameni. Amândoi s-au întors cu bine. — Bine, bine. Sunt ușurat să aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de atâtea urlete: — N-are rost să-i fugăriți prea mult timp. Genza! Momoemon! Opriți trupele! Spuneți-le să se întoarcă! Câțiva dintre vasali se repeziră înainte și, cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix în depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi îl privi, în timp ce Honda se uita ferm spre grupul de generali - dintre care unul era sigur Hideyoshi - care își opriseră caii. Corpul de pușcași ai lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
grupul traversă, în sfârșit, Râul Machiya, Hideyoshi își luase precauția de a ascunde un grup de soldați printre stufărișuri și casele țărănești, în timpul nopții. În șa, Hideyoshi sporovăia amiabil ca și cum nu i-ar fi observat, și, în cele din urmă, descălecă pe malul Râului Yada, aproape de marginile apusene ale Kuwanei. Să așteptăm aici sosirea Seniorului Nuobo? întrebă el și, așezându-se pe scaunul de campanie, începu să admire peisajul local. Nu peste mult sosi și Nobuo, la timp, întovărășit de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
grup de vasali călări. Probabil că Nobuo îi zărise și el pe oamenii ce așteptau lângă râu, căci începu imediat să se consulte cu generalii din stânga și din dreapta lui, în timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la distanță și descălecă, părând încă destul de temător. Mulțimea de războinici care-l însoțeau se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]