1,183 matches
-
abrupt și nu prezenta un grad mare de dificultate. Nu mai abordase escaladarea pe această latură și, poate tocmai din acest motiv, se opri pentru câteva clipe să aprecieze cam cât a urcat pentru a ști dacă frânghia ar trebui desfăcută deja. Dotat cu toate cele necesare, de la cordele elastice, ancore și pitoni stâncă, până la mănuși speciale, ochelari, Iustin se simțea stăpân pe situație, așa încât se mișca relaxat, cu plăcere, putându-si permite să-și desfăteze privirile cu frumusețea peisajului acelor
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
se gândi Laura și ieși din cameră cu pași mici, aproape pe vârful picioarelor, îngândurată. Împinse cu mare grijă ușa dormitorului de alături și deschise ochii mari să admire priveliștea din fața ei. Pe pat, în curmeziș, cu brațele și picioarele desfăcute larg, de parcă se așezase pe nisip la plajă, Daniela dormea dezgolită. Cearșaful era împins la marginea patului, aproape făcut sul, mototolit, ca de obicei. În partea opusă a camerei, ghemuită pe un fotoliu, confortabil de altfel, dormea adânc doamna Lucreția
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de alergătura trăsurii, făcea ca pălăria Otiliei să fluture, deși era ținută bine cu mâna. Otilia și-o scoase în cele din urmă de pe cap și, trecând un braț pe sub brațul lui Pascalopol, rămase cu capul gol, aspirând cu nările desfăcute mirosul câmpului. Vântul îi arunca pletele, ținute într-un pieptene lat, peste urechi, masculinizîndu-i fața. Câmpia era așa de plată și de întinsă, încît nu i se zărea nici o margine. Fâșii enorme de pământ, care fusese lanuri de grâu, erau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
parcajele, umbrarele și părculețele, desenate pe acea schiță de mână. Pata de grăsime se opri în jurul unei piațete... 127 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI de coif, cu vârful în sus, undeva în dreptul liniei dublu sinusoidale a nasului. Cu genunchii desfăcuți cuviincios la o lățime de palmă. Fără bastonul abandonat printre hărți, în capsa de metal a taximetrului. Nedecojit din trenciul, acum flasc și stânjenitor, precum membranele unui liliac. Iar când clinti o palmă, ce forma o latură a coifului, și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se strecoare fluierând, înțolit doar în pijamaua, în dungi alb-verzui, a răposatului soț al Nicoloaicei. Potrivindu-se cu spinarea ridicată pe pernă. Și cercetând, cu nedezmințită minuție, o parte a fișelor din cele două jumătăți ale geamantanului Gabi cel Norocos, desfăcut și sprijinit pe genunchi. În curte, după ce se dezlegaseră de accesoriile taximetrului, terorizaseră câinii și suciseră gâtul unei duzini de cotcodăcitoare, Fiorosul Marcel, Relu Înmiresmatul și Dulcele Doru, înălțîndu-se pe piciorușele lor parantezate, căzuseră în admirația celor ce se petreceau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că fermecătoarea putrezise. Amănuntul că și horcăia, așa putrezită, nu i se păru decât unul din obișnuitele și dezgustătoarele trucuri ale nenorocitelor de muieri. O scutură pe cordoaică, cu labele lui mari, de pe șolduri. Și, când se ridică de pe canapeaua desfăcută și ea direct pe parchet, căutând să pescuiască vreuna din fiolele de vin spumos și șampanie, răspândite peste tot și care, desigur, azi-noapte îi puseseră capac, se împiedică, părîndu-i-se că rămăsese înfășurat în cearceaf. Și, mult mai târziu, se dumiri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Doar atât că și domnul Robin îmi creează, uneori, senzația că, de fapt, vorbea cu Dumnezeu. Cocondy rămase cu gura căscată! Nu se gândise. Patricia sughiță violent. Se bâlbâi. Experimentă și ea un aer stupid. Rămase și ea cu maxilarele desfăcute. După care, la fel cum un piton își adună progresiv inelele trupului, își repuse și ea în ordine cutele obrazului, se mai jucă un pic cu pachetul de țigări, pentru a-și reveni complet și oftă. - Poate nu greșești... Altcumva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe alte trasee. Mda. Ei, dacă își schimbase cerceii... Atunci nu putuse rata ca și pe creștet să-și anine o coroniță absurdă, un belciug mai lărguț, 238 DANIEL BĂNULESCU Fermecătoarele surori Stamatescu își petreceau acum vremea, împingîndu-se, cu palmele desfăcute, în tăblia mesei de mahon și încercînd figura cu ridicatul în picioare. Era cald. Prin decupajele savante ale transperantelor, lumina scăzuse. Spoturile de raze ce erau împărțite de aici, ca un pachet de cărți de joc, hașurau încă salonul. În
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
patriei, vibrând din miile de frânghii nevăzute, întocmai ca un zeppelin. Prima repriză de staționare se petrecu la amiază, la 12 fără 5, (45 de minute, minut cu minut), atunci când Bucureștiului i se auziră clar scrâșnetele frânelor, iar Biblia rămase desfăcută, precum jumătățile unui pepene, la paginile 1026, 1027. Unde, la Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16, însemnat cu vârful unui creion negru, oricine ar fi avut ochi de citit, ar fi putut citi: Fiindcă atât de mult a iubit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care îi place atât de mult. Parcă în altă viață a mai auzit aceste cuvinte, totul se repetă necontenit în tumultul mării. Îl sărută până îi dispare tremurul și o dorește din nou. Se liniștesc se calmează și îl învăluie desfăcută pentru a-l apăsa și din adâncuri izbucni neștiutul care se Un liceu la malul mării 181 cutremură într-un nestăpânit întreg comun. Trupurile contorsionate s- au unificat, șoaptele lor se risipesc în imensitatea timpului, îi zgârie necontrolat. Îl simt
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și râdea stingherit. Soacra se strecură afară, plângând. Bărbatul încuie ușa în urma ei, ca și când ar fi fost de-al casei. Lina privi odaia. In mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut. Lumina lămpii, cu abajur de porțelan albastru, avea o strălucire rece. Șifonierul și dulapurile negre, care acopereau pereții văruiți, i se părură străine. De afară se auzeau cântecele mesenilor. Se priviră în ochi pentru prima oară. Acum Stere nu i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a citit slujba, femeile puseseră gura în batiste, zguduite de mfluiire. - Tătucă, tătucă! Ne lăsași, tată! se căina Lina peste cosciugul lui. Cârciumarului îi dădură lacrimile. Se uita împrejur, casa tot curată, ca la venirea lui în petit. Afară ședeau desfăcute câteva butoaie cu papura în doage. Meșterul lucrase până în ultima zi. Pe scaun, atârna șorțul lui mototolit. -Lau dus la locul de veci, cu patru cai și dric împodobit. Se strânseseră vecinii pe la porți. Ei mergeau împreună pe urma mortului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea-și frângea mînile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pân la șolduri în vițe și-ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie - un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
În mîini. Și ascuțișul senzației nu se mai oprește sterp pe retină, ci sparge dum-dum fecund pe meninge. E triumful cerebralității music-hallului acrobatismului elegant pînă la gazometru. Viața carburator Încins cade peste capul vînzătorului de castane. Și cuvintele cu intestinele desfăcute aleargă prin forburg Înlănțuindu-se În jazzul frazelor vertiginoase. Literatura nu mai prinde rugină ca fructele toamna, nu mai supurează la intervale ca un flegmon, „ci pneu rostogolit vulcanizare În danțul cetăților se prăvălește. Automobil autocamion cazan imens manometru catran
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Și asta numai pentru că ai o monedă de argint ? — Nu pentru că am eu, ci pentru că el n-are... Hai mai bine pe hol, să tragem o țigară. Dacă te uiți prin fum, se vede altfel. Cosmina netezi așternutul sub degetele desfăcute. — Vorbește ciudat... spuse. — Vorbește după cum trăiește, spuse Pantelimon, băgând moneda în buzunar și scotocindu-se după pachetul cu țigări. E încă la început și la început a fost verbul... — Dar gerunziul ăsta... — Tot ce are e un fel de prezent
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în somn... Bătrânul se ridică într-un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând hârâit și țâșnindu-i din gât, ca o pojghiță spartă. Ridică brațul drept, cu degetele desfăcute, să se apere, dar șoaptele fumegau printre degetele lui, de neoprit. Acum ar fi fost clipa, gândi omul iluminat, care asculta, peste drum, tăcerile. Acum ar fi trebuit să te găsească învățăceii porniți de mult să te caute. Ei te-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-l caute pe cel asemenea lui. Îl va găsi, într-o noapte, probabil într-o odaie de subsol, ca să fie cât mai întunecoasă, întins pe jos, rezemat într-un cot, cu ochii rătăciți, încercând să se apere cu degetele desfăcute ale celeilalte mâini de demonii care urcau ca igrasia din temeliile casei ori se scurgeau prin streșinile plânse, întâlnindu-se pe marginea unei elipse, căci conturul avea două centre, câte unul pentru fiecare dintre cele două tărâmuri. La rândul lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oameni în halate albe, ce coborâseră din camionul Jandarmeriei, râcâiau cu polonicele fundul cazanelor, pentru a astâmpăra ultimele asalturi ale mulțimii care, acolo unde primise deja, agita farfuriile golite, iar acolo unde nu primise încă, întindea brațele, cu palmele larg desfăcute. Pentru Coltuc, rămas într-o parte și simțind în gură gust de pământ amestecat cu sângele buzelor strivite de blacheurile bocancilor, lumea se străduia să se întregească. Aerul se umplu de o mireasmă vie, pe care flăcăul o recunoscu imediat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceruseră să privească înainte, lumina adunată într-un fel de umbrelă argintie, care se îndrepta spre fața ei, o orbea pur și simplu. În rest, ochii în jos, golanilor, la vârful pantofilor, sau, în cel mai bun caz, cu picioarele desfăcute și mâinile ridicate și lipite de zid. Rada privise în jur, pe furate, o frântură de chip de la unul, o trăsătură de la altul, alcătuise un fel de portret colectiv cu ceva de la fiecare, dar asta n-o ajuta să identifice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
N-ați vrut voi să vă plimbați mortu’ ? fornăi Calu, care avea, pentru fiecare jumătate a sa, o percepție diferită asupra morții. Iaca mortu’ ! — Nu pare a fi un loc cu verdeață și odihnă, se aplecă Isaia, cercetând îndeaproape mâna desfăcută. — Parcă e pe vrutelea ? suspină Lucică, mângâind gâtul lung al Magdalenei. Marchiza, care se lecuise de sila față de orice atingere, îngenunche și-și puse palma stângă peste cea încolțită dintre gunoaie. — E de bărbat, socoti. Mâna dreaptă. — Cine-o fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mult până duminică, socoti Chisăliță, numa’ azi nu e. — O fi având și el familie, socoti Marchiza, obișnuită să audă de la bărbați tot felul de povești. L-o fi căutând și pe el cineva. Nu vedeți, cum stă cu mâna desfăcută, parcă cere ceva... — Ce-am putea noi să-i dăm ? interveni și Pârnaie, cu mâinile înfundate în buzunarele golite. Nici trăscău nu mai e, își aminti Bunelu plin de tristețe. Iadeș se strecură, mai în față, pe sub subțioara lui Pârnaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atât de încăpătoare, încât contururile lor desenară un munte mai mare decât cel de alături. Marginile atinse de boarea nopții se alungiră ca niște pene, luând chipul unui înger uriaș, mai înalt decât orice înălțime. Iar îngerul morții, cu degetele desfăcute, veni mai la urmă. Și, neputând să se așeze în altă parte, pentru a-și întinde aripile, se cuibări în cutia de lemn. Încât, pe neașteptate și fără a se potrivi cu vreo altă clopotniță din oraș, pendulul din cutie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Niciun hău nu e destul de adânc și niciun vârf nu e prea înalt. De aici, de sus, de unde privește nebunul, până și zborul păsării e o cădere. Ajunse în capul scării și se prinse de brațele podului rulant, care stăteau desfăcute ca ale unei caracatițe. — Hei ! strigă. Vezi maneta aia neagră de la pupitru ? Și, de parcă Jenică i-ar fi răspuns : Nu aia mică și cu mânerul de plastic, cealaltă, metalică. Acuma pune amândouă mâinile pe ea și trage-o-n jos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se regrupeze. „Te prind, mă, te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte. Dar peticul nu conținea litera care trebuia și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de două ori la rând îl scotea din sărite. Peticul era făcut bucățele, dar fiecare fărâmă continua să îngâne același răspuns, cu glas subțiratic. Sutele de voci firave, ca niște glasuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pomponescu, Gaittany nu prea credea, socotindu-l inamic al lui Ioanide, insinuația francezului îl zdrobi și Ioanide deveni pentru el un om pierdut, cel puțin deocamdată. După masă arhitectul intră în birou, unde contemplă o mare planșă dintr-o mapă desfăcută. Era un proiect în porțiuni și mai mult în manieră de gravură al Căii Victoriei, nu în stil occidental, cum zicea prietenul francez al lui Pomponescu, ci în stil neogrec, în spiritul Greciei de la Ister, după limbajul lui Ioanide, care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]