875 matches
-
creier, în palatele goale și vaste ale țestelor lor. După ce casa Soilei dispărea în văzduh (unde, în ce Ierusalim ceresc își petreceau noaptea cele două femei?), Herman mai rămânea, uneori, în grădina năpădită de bozii și de scaieți, privind groapa dezolantă unde fusese fundația casei. Pe stradă mai trecea cîte-un tramvai, clopoțind către intersecție, cîte-o patrulă de miliție, câte un vagabond singuratic. Cîte-o somnambulă goală, cu părul buclat înăturînd asfaltul de praf și de flori risipite de liliac. Groapa era grosolană
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în stratul gros de praf cuarțos, care sticlea vag în luminile puternice ale navetei. - Uite ce au făcut din planeta asta! Ce a fost pe vremea noastră aici? - Ungaria, cred, răspunse Barna care era și el vădit impresionat de peisajul dezolant. Ai face bine să-ți închei combinezonul. Radiațiile sunt încă destul de puternice. Cât despre vinovății, nu uita că și noi purtăm o parte. Măcar pentru deșertul ăsta... Johansson porni fără un cuvânt spre îngrămădirea de ruine printre care se zăreau
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
față, ar fi putut distinge ici și colo, în micile poieni dintre desișurile de brazi, zeci de siluete minuscule târându-se cu încetineală către înălțimi, cu speranța că acolo caii hunilor nu puteau ajunge. Chilperic întinse mâna către acel tablou dezolant și îi spuse romanului: — Ai zis că voiai să te convingi. Acum ce-mi spui? Sebastianus tocmai se pregătea să răspundă, când atenția îi fu atrasă de o mișcare confuză pe drum: la mai puțin de o jumătate de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile lui Dumnezeu! 30 Oprit în mijlocul pieței, Balamber își ținea murgul, iritat de flăcările incendiului, și contempla cu privirea întunecată peisajul dezolant ce-l înconjura. Cu toate că dăduse ordine precise să nu se întâmple așa, cea mai mare parte a clădirilor din sat căzuse pradă flăcărilor. Era rezultatul dezamăgirii furioase a oamenilor săi: exasperați de rezistența tenace și îndârjită a burgunzilor, își căutaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decât ucigător, care, cu toate acestea, fu respectat. Cu puține opriri și cu schimbări dese de cai în stațiile de schimb, ajunseră la Lugdunum în trei zile, timp în care avură deseori ocazia să zărească, mai ales în jurul satelor, înjghebări dezolante de barăci ridicate de fugarii din provinciile invadate. Găsiră Lugdunum încă traumatizat de marea spaimă pe care o încercase cu puține zile în urmă. Amenințată de gepizi, marea cetate, slab apărată de milițiile romane și de saxoni, adăpostise mulți refugiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o luăm pe drumul ăsta, care pătrunde în teritoriul lor. Mai devreme sau mai târziu, ne vor găsi ei pe noi. 4 A doua zi, peisajul din jur se schimbă din nou. Se văzură înaintând pe un teren moale și dezolant, o câmpie în care nu se vedeau urmele prezenței umane, cu suprafața fărâmițată de nenumărate bălți rotunde, înconjurate de trestie și desișuri de arini. Se găsiră curând într-o adevărată mlaștină, în care Divicone era singurul capabil să se orienteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
umăr pe Metronius. — Acum e deja ziuă și sigur nu mai doarme nimeni. Așa că e vremea să pornim la drum. Să ne pregătim! 5 Ieșiră din mlaștină câteva ore mai târziu, pătrunzând într-o regiune unduitoare, cu sol argilos, la fel de dezolantă și la fel de îmbibată de ape, dar în care începea să se facă simțită prezența omului. Mergeau pe sub cerul limpezit într-o zonă de stepă, pe cărări unde pământul roșiatic părea să se sfărâme sub copitele cailor, însoțind adeseori povârnișurile lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușurare, soldatul se îndepărtă de deprimantul spectacol al ruinelor și al disperării pe care îl avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri ale zorilor, oaspeții redutei deschiseseră poarta de fier și se aventuraseră cu pași nesiguri în peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care fânăria și grajdurile. Grânarul fusese golit, pivnițele prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grămadă tragică, Sebastianus observă că nu toate trupurile purtau răni primite în luptă; printre ele erau și copii. Fără să mai aștepte întrebările pe care el ezita să le pună, Rutilius răspunse: — Aici - făcu un gest cu mâna către spectacolul dezolant ce-l oferea piața - îi ținem pe fugari și îi îngrijim pe răniți în luptă și chiar și pe bolnavi... Avem mulți și nu toți rezistă. Traversând în lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gara de Nord, descurcă-te mai departe, mi-a spus, era deja spartul tîrgului, ajunsesem prea tîrziu. N-aveam de ce să mai pierd timpul, așa că am luat-o la picior încoace minunîndu-mă la tot pasul cît de devreme se făcuse liniște. Imagini dezolante, vă spun că mi se rupea inima, oamenii mergeau la casele lor, ce-i cu șandramaua asta de la Inter? mă întreb luînd-o spre Unirii, resturile Baricadei mai fumegau încă trist. Dom’ Roja, se însuflețește Tîrnăcop, o să renască totul, cauciucurile, camionul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
fie convingător de la început? Omisese ceva foarte important sau era de vină doar neîncrederea și suspiciunea generală care în ultimii ani puseseră stăpînire pe conduita tuturor? Multă vreme după aceea nu a reușit să și scoată din cap acea imagine dezolantă a sălii goale în care din cauza ecoului, propriile cuvinte rostite cu patimă sfîrșeau toate prin a se întoarce împotriva sa. După fiecare dezamăgire de felul ăsta, seara, după ce preda cheile la portar și semna într-un caiet, se întorcea acasă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
caiet, se întorcea acasă convins că n-o să se aleagă nimic din planul său. Multe nopți n-a reușit să adoarmă deloc. Chinuit, speriat sau uimit, zăcea doar întins în pat cu ochii abia mijiți, întrezărind printre pleoape aceleași imagini dezolante ale coridoarelor goale și ale băncilor pustii. Ești mai norocos decît îți poți închipui, nu oricine beneficiază de șansa de a-și exersa discursurile într-un amfiteatru prin care bate vîntul, fără nici o privire ațintită asupra sa, fără urechi atente
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ca doi răstigniți cu aceleași piroane pe o singură cruce/ ca doi gemeni Într-un uter prea strâmt” (Cuplul). Totul pare prescris și, În același timp, trăit, retrăit, reasumat cu fervoare. Până și simularea dorinței evocă premisa ancestrală, memoria ei dezolantă. Impulsul devine instantaneu impas: „Se-ntinde mâna Evei. Pe creangă/ nici un măr”. Ruga interioară seamănă cu o somație: „oprește Doamne oprește mecanismul rostogolirii”. Imprecațiile nu lipsesc, de o feroce expresivitate uneori: „Ce duhoare Stăpâne ce duhoare grea/ și veche/ din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
din nord-vestul țării. E un teritoriu al forțelor de gherilă - centrul teritorial al Partidului Comunist și al Armatei Roșii a lui. Lan Ping are douăzeci și trei de ani. E în tren. Starea șinelor e proastă. Pe geam, peisajul e dezolant. Nici munți, nici râuri, nici copaci ori recolte. Dealuri golașe se întind pe mile întregi. Trenul a traversat provinciile Jiangsu, Anhui și Henan. Un bărbat în vârstă care stă vizavi de Lan Ping o întreabă dacă a văzut ceva interesant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
își aducea aminte de asta. Intrară într-o cadență, discutând așa cum o făceau aproape în fiecare seară, de o treime de secol. Îi descrise pe bărbatul rătăcit, pe sora sa îngrozită, instituția de recuperare antiseptică, îngrijitoarea ciudat de familiară, orașul dezolant cu douăzeci și cinci de mii de locuitori, luna uscată de iunie, pământul gol, plutind în mijlocul lui niciunde. Nu încălca etica profesională; soția lui îi era colegă în astfel de chestiuni, în toate felurile în afara statului de plată. Îi povesti ce senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ochilor, atât era de albastru. Se opri să privească lacul, deși nu-l mai vedea. Îi venea să-și bage degetele în ochi ca să readucă în minte oglinda apei nemișcate, pentru că lui i se părea că are în față panorama dezolantă a deșertului pietros căruia îi învățase în copilărie toate amănuntele, stând de pază în arșiță sau în ger acolo, pe meterezele fortăreței școlii de ieniceri din podișul Anatoliei. Cantacuzinul îl privea îngrijorat. Expresia feței lui Selin era tristă, ba chiar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
împrejurimile. Brusc, se lasă pe vine, cu pumnul înmănușat ridicat deasupra capului ca avertizare pentru ceilalți. Atitudinea lui arată că ceva nu este în regulă. Ascuns în spatele unui zid rămas ca prin minune întreg, ezită să mai înainteze și cercetează dezolantul peisaj cu acel instinct propriu al veteranilor care îl ajuta să presimtă o primejdie iminentă. Nu este timpul pentru acțiuni pripite sau prost gândite. Minutele așteptării încordate se scurg greoi, însoțite de palpitațiile date de certitudinea că undeva, în apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și ceva haine și pături, care, mai târziu, au fost acoperite de prima ninsoare. De ce a fost așa? De ce n-a învins omul? E simplu, pentru că omul nu învinge niciodată. El moare. De aceea, Gică, ți-am descris acest peisaj dezolant? Și credeți că mi-a făcut plăcere când v-am descris despre omul cu carabină și haita de lupi? Nu. Credeți oare că nu a fost adevărat? Mai sunt unii oameni care mai cred în povești oare? Oameni, v-ați
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Acomodarea mi se părea grea. Eram, deci, într-o stare morală foarte proastă, descurajat și singur; am coborât treptele în spatele bojdeucii, în grădină. Mă duceam să mă așez la o măsuță cu picioarele înfipte în pământ, sub crengile copacilor acum dezolant de goi. Dar n-am apucat să fac doi pași când din dreapta m-a hămăit scurt și gros de două ori un câine mare, negru și tare fioros. Era la un pas de mine și-și rânjise botul hârâind surd
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Doar clădirile, mai prietenoase, torceau cu zgomotul familiar al aparatelor de aer condiționat, luându- se la întrecere cu cosașii. Traversând partea de nord a campusului - pe care o vedeam pentru prima oară vara, găsind că arată complet diferit față de imaginea dezolantă care îmi rămăsese întipărită în minte din iarnă - mi se părea că viața mea e un vis. Treceam printre niște ronduri de flori atât de viu colorate și de bine îngrijite, încât mi se părea ireal. — Hei, s-a auzit
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
știam, însă pe cel de lângă sobă rămăsese atârnată aceeași reproducere alb-negru după Cina cea de taină. În spatele mesei la care stătea isus cu apostolii se vedea cerul și perspectiva unifocalizată folosită de leonardo da Vinci dădea impresia că toată imensitatea dezolantă a peretelui crăpat, lipsit de fereastră, este absorbită în cerul din tablou. — Îi tare frig acolo jios sub pământ, se plânse tata în timp ce sora mea îl ajută să-și înfășoare capul într-un prosop. Și jiermii nu-ți lasă niși
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ne-a asigurat Sailasi. Drept să spun, chiar dacă ar fi mușcat, n-aș mai fi simțit probabil nimic, după sperietura strașnică pe care o trăsesem. Ușurați, eu și Ivan ne-am aprins câte o țigară în așteptarea celorlalți, contemplând priveliștea dezolantă pe care ne-o oferea satul. Arăta ca o adunătură de barăci din prefabricate construite pe piloni - citisem undeva că nu se pot face fundații din cauza permafrostului care se află la câteva palme dedesubt. Acestea erau locuințele guvernamentale pentru care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Muhammad Își scoase pălăria și o ținu la piept. Se uită În jos cu blândețe și spuse: ― Fiți liniștiți. Sunt alături de voi. Își ridică pălăria cu un gest care cuprinse tot cartierul, ghetoul cu prispele lui dărăpănate, străzile nepavate, frânghiile dezolante de rufe. ― O să mă Întorc la voi În viitorul apropiat ca să vă scot din iadul ăsta. Apoi Fard Muhammad se urcă În Chrysler, porni motorul și, cu un ultim zâmbet Încurajator, se Îndepărtă. Fard Muhammad n-a mai fost văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Firește, Calceola n-a primit-o niciodată, și mi-am imaginat apoi de nenumărate ori, răsucindu-mă-n pat de necaz, ce s-or fi distrat indivizii ăia cu înflăcărată mea epistolă de amor. Satul era ars de soare și dezolant, cu case pierdute prin livezi și grădini de legume. Casa inginerului era bătrânească, 8 cu prispă și acoperiș de șindrilă, și era înconjurată de o curte în care creșteau cei mai gigantici maci pe care i-am văzut vreodată, până la
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
este audiența. Dar parcă niciodată, în acest ocean de abrutizare și lipsă de umanitate, n-am fost mai impresionat decât privind, de curând, câteva secvențe în care se filma dezmembrarea unei comunități țigănești de la o margine a Bucureștiului. Peisaj industrial dezolant, castele de apă în ruină, scheletul unei hale, mormane de țevi ruginite și robineți. în mijlocul bălăriilor înalte cât un stat de om, o duzină de barăci de fier cu ușile smulse. În ele * Acest text este un articol din "Dizionario
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]