2,244 matches
-
elevul unui anume Rodon care, potrivit lui Didim Orbul ar fi fost conducătorul școlii de cateheză din Alexandria în vremea lui Teodosius (379-395); apoi s-ar fi mutat la Sida, un mic oraș din Pamfilia, în Asia Mică. A fost uns diacon de Ioan Hrisostomul care a fost prieten cu el chiar și în perioada petrecută la Constantinopol; într-adevăr, Filip se stabilise aici poate chiar înaintea venirii lui Ioan. A fost presbiter de Constantinopol și a candidat pentru scaunul episcopal din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru Catene cfr. G. Karo - I. Lietzmann, Catenarum Graecarum Catalogus, Göttingen, 1902; o privire generală în O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 84-91; pentru Epistole cf. Epistolographi Graeci, Didot, Paris, 1873 (R. Hercher). 6. Olimpiodor din Alexandria Contemporan cu Procopios, Olimpiodor, diacon din Alexandria, este foarte puțin cunoscut; activitatea sa a început după ce a fost hirotonisit de către Ioan al III-lea Nikiotes care a fost patriarh de Alexandria între 505-516. Spre deosebire de Procopios, Olimpiodor n-a fost compilator de catene, ci a scris
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Alexandra Roman-Moraru despre Floarea darurilor, Eugenia Dima despre Erotocritul, N.A. Ursu despre Critil și Andronius și Filerot și Antusa, Gabriel Țepelea despre Alexandria, I. Rizescu despre Varlaam și Ioasaf, Mircea Anghelescu despre Halima); cărți bisericești (Alexandru Mareș despre activitatea diaconului Coresi etc., Al. Rosetti despre Codicele voronețean și diaconul Coresi, despre curentele culturale din secolul al XVI-lea; despre alte cărți bisericești: Dan Simonescu, Gabriel Țepelea, Violeta Barbu); texte juridice (Gheorghe Chivu despre stilul textelor juridice și administrative în secolele
LIMBA ROMANA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287811_a_289140]
-
Erotocritul, N.A. Ursu despre Critil și Andronius și Filerot și Antusa, Gabriel Țepelea despre Alexandria, I. Rizescu despre Varlaam și Ioasaf, Mircea Anghelescu despre Halima); cărți bisericești (Alexandru Mareș despre activitatea diaconului Coresi etc., Al. Rosetti despre Codicele voronețean și diaconul Coresi, despre curentele culturale din secolul al XVI-lea; despre alte cărți bisericești: Dan Simonescu, Gabriel Țepelea, Violeta Barbu); texte juridice (Gheorghe Chivu despre stilul textelor juridice și administrative în secolele al XVI-lea - al XVII-lea, Alexandru Mareș despre
LIMBA ROMANA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287811_a_289140]
-
LINIA DREAPTĂ, revistă apărută la București, bilunar, între 15 aprilie și 15 iunie 1904, anunțând ca director pe V. Demetrius. Redacția i se datorează însă cu precădere lui Tudor Arghezi (oprit, ca monah și diacon la Mitropolie, să practice gazetăria), poetul folosind aici pentru prima oară pseudonimul devenit apoi celebru. Sub semnătura Redacțiunea, grifa scrisului arghezian se recunoaște chiar în cuvântul introductiv, A.B.C..., care se referă expres la o conducere colectivă a revistei, vorbind
LINIA DREAPTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
format ucenici tipografi autohtoni, precum diecii Oprea și Petre, care l-au ajutat pe L. să imprime, în 1547, un Apostol (în două ediții, una pentru Țara Românească, alta pentru Moldova). Cel mai de seamă discipol al tipografului a fost diaconul Coresi, semnatar, alături de Oprea logofătul, al ultimei cărți ieșite din atelierul târgoviștean - un Triod-Penticostar (1558). Deși inferioare sub aspect grafic tipăriturilor lui Macarie, lucrările realizate aici au meritul de a continua pe teritoriul românesc, după o întrerupere de peste treizeci de
LIUBAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287840_a_289169]
-
diplomă de învățător, în 1915. Între 1915 și 1919 va fi student la Facultatea de Drept și la Facultatea de Teologie din același oraș, susținându-și doctorate în ambele discipline (1920 și 1921) la București. Funcționează o vreme (1919-1922) ca diacon și profesor suplinitor de limba latină la Liceul „Ferdinand I” și la Școala Normală „Ștefan cel Mare” din Bacău. Între 1922 și 1948 este pofesor de religie la Școala Normală de Învățătoare, iar din 1948 până în 1952 predă limba română
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
în 1935, profesor titular la Academia Teologică. Predă, până în 1946, teologia dogmatică, istoria Bisericii universale, limba greacă, apologetica, pastorala. Între 1936 și 1946 va fi rector al Academiei Teologice și va lucra ca redactor la „Telegraful român”. A fost hirotonit diacon (1931), preot (1932) și protopop stavrofor (1940). La începutul anului 1947 e mutat la Facultatea de Teologie din București, unde ține cursuri de ascetică și apologetică, din ianuarie 1949 fiind profesor titular de teologie dogmatică și simbolică. Detenția în închisorile
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
Coyle, Augustine’s De moribus Ecclesiae catholicae, Paradosis, Fribourg, Switzerland, 1978; ***, Lectio Augustini. De moribus Ecclesiae catholicae...; De quantitate animae, Augustinus, Palermo, 1991. în 388, Augustin s-a întors în Africa, unde a rămas definitiv; aici l-a cunoscut pe diaconul Aurelius, care va deveni prietenul său și episcopul Cartaginei, și s-a stabilit din nou la Thagaste, unde a început, împreună cu prietenii săi cei mai fideli care își spuneau împreună cu el „servitorii lui Dumnezeu”, o viață de sărăcie voluntară, dar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aprofundare științifică a problemei), un catalog de tip tradițional, Ereziile (De haeresibus), care, din cauza utilității sale și a autorității autorului, a avut o largă răspîndire în secolele următoare. A fost scris în jurul anului 428 la cererea lui Quodvultdeus, pe atunci diacon de Cartagina (despre el cf. pp. 000); primele 57 de erezii au fost luate din rezumatul anonim (Anacephaleosis) al Panarion-ului lui Epifanie, iar numerele 58-80 probabil din opera analoagă a lui Filastriu din Brescia, la care se adaugă, în sfîrșit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cristologice din acea epocă. Bibliografie. Ediții: PL 45. Studii: S. Prete, Mario Mercatore, polemista antipelagiano, Marietti, Torino, 1958. 3. Quodvultdeus Acest nume era destul de răspîndit în Africa creștină din secolele V-VI. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră în contact cu Augustin. Ne-au rămas două scrisori trimise de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221) el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care participă Atanasie și Arie, în timp ce Probus e judecător; Sabellius și Photinus au fost eliminați din text, nemaifiind actuali. Aflăm, de asemenea, din unele indicații furnizate chiar de autor că Vigiliu scrisese anterior o carte pentru a-l combate pe diaconul arian Maribad (numele ne face să ne gîndim că trebuie să fi fost vorba de un vandal: poate e una și aceeași persoană cu un anume Marivad care se bucura de stima regelui Uneric, așa cum aflăm de la Victor de Vita
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rămas mai mulți ani, pînă cînd a fost izgonit, se pare, în urma tulburărilor provocate de persecuțiile inițiate de Teofil, patriarhul Alexandriei, împotriva unor călugări, antropomorfiții (cf. p. 000). Apoi Cassian s-a la dus la Constantinopol, unde a fost făcut diacon de către patriarhul capitalei, Ioan Gură de Aur, pe care l-a admirat întotdeauna și căruia i-a păstrat o pioasă amintire. în 405 se află la Roma, unde, din însărcinarea clerului și a credincioșilor din Constantinopol, încearcă să obțină intervenția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rară pentru operele latine), iar din această traducere s-au păstrat unele extrase. c) Tratatul Contra lui Nestorie O dovadă a diversității preocupărilor lui Cassian este și ultima sa operă, cu caracter angajat și conținut dogmatic, scrisă la cererea unui diacon influent la curtea din Roma a lui Celestin I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. E vorba de întruparea Domnului, contra lui Nestorie (De incarnatione Domini contra Nestorium), în șapte cărți, compusă înainte de sinodul din Roma care l-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de o doctrină stoică pe care Claudian Mamertus o contestase tocmai în acei ani în tratatul său despre Condiția sufletului (De statu animae), scris în 468. în sfîrșit, trebuie să amintim zece scrisori, dintre care una cu caracter dogmatico-polemic adresată diaconului nestorian Grecus, compusă probabil cînd Faustus se afla încă la Lerin; celelalte i-au fost trimise lui Ruricius de Limoges. De la Sidonius Apollinaris aflăm că Faustus era un foarte apreciat predicator; multe din predicile sale au fost cu siguranță publicate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu energie și hotărîre a întreținut raporturile cu celelalte regiuni ale Occidentului și cu curtea de la Constantinopol. Originar din Toscana, potrivit unei informații din Liber pontificalis, este, poate, acel Leon de care vorbește Augustin (Epist. 191, 1). A fost un diacon influent pe lîngă papa Celestin I (422-432) și, considerînd că e necesar ca și Sfîntul Scaun de la Roma să-și exprime părerea în cadrul controversei nestoriene, l-a însărcinat pe Ioan Cassian să respingă ideile patriarhului de Constantinopol, prin scrierea Despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
importanță majoră pentru cunoașterea augustinismului lui Fulgențiu. Aici se discută predestinarea pe baza exemplului canonic al lui Iacob și Esau; apoi problema copiilor morți fără botez, precum și necesitatea harului și raporturile acestuia cu liberul arbitru. Destinatarii sînt preotul Ioan și diaconul Veneriu, originari din Africa. Fulgențiu încearcă să lase un minim spațiu autonomiei liberului arbitru al omului, chiar dacă, în esență, nu se îndepărtează de poziția doctrinală a lui Augustin. Și scrierea Contra lui Faustus din Riez, în șapte cărți (Contra Faustum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însoțit în exil în Sardinia, unde s-a convertit la viața monastică, și a rămas lîngă Fulgențiu în mănăstirea pe care acesta a întemeiat-o la Cagliari. S-a întors o dată cu episcopul în Africa, în 523, și ulterior a devenit diacon al Bisericii din Cartagina. în schimb, dacă această biografie nu e autentică, nu cunoaștem decît un Ferrando, diacon la Cartagina, care totuși pare să nu fi scris biografia lui Fulgențiu, deși a avut legături cu acesta. în jurul anului 545, acest
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mănăstirea pe care acesta a întemeiat-o la Cagliari. S-a întors o dată cu episcopul în Africa, în 523, și ulterior a devenit diacon al Bisericii din Cartagina. în schimb, dacă această biografie nu e autentică, nu cunoaștem decît un Ferrando, diacon la Cartagina, care totuși pare să nu fi scris biografia lui Fulgențiu, deși a avut legături cu acesta. în jurul anului 545, acest Ferrando s-a interesat de controversa privitoare la cele Trei Capitole și a murit puțin după aceea: este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrise la puțin timp după moartea lui Fulgențiu, adică după 532; cea de-a patra îi este adresată lui Eugippius, abate din Castrum Lucullanum (p. 000). Mai însemnate sînt ultimele două. A șasea epistolă expune părerea lui Ferrando, la cererea diaconilor romani Pelagius și Anatolie, și sprijină doctrina celor Trei Capitole, recent condamnată de Iustinian (în 543 și începutul lui 544); prin urmare, el respinge monofizismul. A șaptea este continuarea uneia precedente, trimisă de Fulgențiu unui conte Reginus, despre care nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Trasamundus, adică cu cel puțin treizeci-patruzeci de ani înainte de Verecundus. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 93, 1976 (R. Demeulenaere); Verecundi Iuncensis, Carmen de poenitentia. Intr., text critic, trad. și comentariu M.G. Bianco, D’Auria, Napoli, 1984. 5. Liberatus din Cartagina Și diaconul Liberatus din Cartagina a participat la controversa celor Trei Capitole, însă a pornit de la originile acesteia, mai precis de la conflictele care izbucniseră cu o sută de ani înainte între adepții lui Nestorie și cei ai lui Eutihie. Liberatus făcuse parte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
opere teologice (Opuscula theologica). De altfel, nu trebuie să uităm că Boetius era un laic și că modul cum aborda el dezbaterea teologică era diferit de cel obișnuit; așa se face că, la sfîrșitul uneia dintre lucrările sale, îi cere diaconului Ioan, devenit apoi papa Ioan al II-lea, să examineze scrierea sa și să o completeze, dacă e necesar, cu elemente de credință creștină („adună la un loc, dacă e posibil, credința și raționamentul”). în tratatul care arată Cum e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primele decenii ale secolului al VI-lea; oricum, în lumea culturală a Italiei din acea epocă, pe primul loc s-a situat Boetius, și nu Ennodius. Născut în jurul anului 474 într-o familie aristocratică, probabil din Arles, a fost hirotonit diacon în 494 de către Epifanie, episcop de Pavia, și s-a mutat întîi la Pavia, apoi, în 496, la Milano, la curtea episcopului Laurențiu. Cînd Symmachus a fost ales episcop al Romei, în urma unor certuri aprinse, Ennodius l-a sprijinit foarte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sancti Epiphanii episcopi Ticinensis), scrisă în 502-503, și Viața Sfîntului Antonie, călugăr la Lerin (Vita Sancti Antonii monachi Lerinensis), în care tonul retoric (cu numeroase și lungi discursuri ținute de personaje) este predominant. Epifanie îl ajutase pe Ennodius să ajungă diacon și fusese o figură de prim-plan în politica regatelor romano-barbare în secolele V-VI; Antonie, în schimb, îl urmase pe Sfîntul Severin la Noricum și se refugiase la sfîrșitul vieții sale la Lerin. Trebuie amintite apoi două opere inspirate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
5. Elpidius Rusticus Și poetul Elpidius Rusticus a trăit, poate, la curtea de la Ravenna și aparține culturii renașterii teodoriciene. Nu știm aproape nimic despre viața lui și e greu să-l identificăm din punct de vedere istoric. Ar putea fi diaconul Elpidius, medic de curte al lui Teodoric, amintit de Ennodius, sau un anume Flavius Rusticius Elpidius Domnulus, tot de la curtea regelui got, autor a numeroase transcrieri de manuscrise. în acest caz, ar descinde dintr-o nobilă familie italică ai cărei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]