788 matches
-
oprindu-ne asupra identificării câtorva dintre atributele literaturii în viziunea deconstructivistă, precum și asupra raportului pe care îl stabilește literatura cu marele curent al deconstructivismului. Toate aceste concepte teoretice, pornind de la definiția, evoluția și termenii cheie ai deconstructivismului, prezentate prin intermediul metodei diacronice, vin să ne ofere, ulterior, un nou model analitic, util în încercarea noastră de a trasa o nouă direcție de cercetare a poeziei Anei Blandiana. Premisa de la care pornim este încredințarea că poezia acestei autoare de o mare forță creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
semnificative. Manolescu operează reierarhizări în interiorul operelor și reorganizează funcțiile valorice pe o scară interioară"23. Totuși, nefiind, în totalitate, nici un transcendent al literaturii, nici o creație a conștiinței creatoare a criticilor, canonul nu poate fi stabilit în totalitate nici după ierarhii diacronice, nici după ierarhii sincronice, nici după modele critice, el fiind articulat în multiple contexte, "devenind funcțional în perimetrul culturii, în general, și în interiorul literaturii, în particular"24. De fapt, "canonul e memoria structurantă, identitară, a literaturii, iar existența lui nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin intermediul lor, "un ansamblu de norme sau reguli privind "nașterea" sau "facerea" poeziei, ori, în general, tehnica literaturii cu abordări dinspre genuri sau specii literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție, stilistică -, în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, paradoxismul etc"7. Poezia Anei Blandiana se întemeiază pe o poetică a unei duble deconstrucții. Pe de o parte, deconstrucția canonului paradigmatic, ideologic și estetic, prin mecanisme proprii de creație, autoarea reușind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fiecare apanaj al uneia dintre cele două vîrste moderne ale viziunii despre literatură: romantismul/postromantismul (clasicizat În secolul XX) și radicalismul nihilist (adept al sincronicității și autogenerării). Fiecare dintre cele șapte categorii care investesc fenomenul literar este urmărită de la naștere, diacronic, și apoi focalizată În momentul contestării la care au supus-o cu furie și superbie maeștrii anilor ’60. Concluzia este de fiecare dată egal distantă Între punctele de vedre expuse. Nu se poate spune, așadar, În conștiința deplinei proprietăți a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
izolat; existența paralelă a acestor generații face ca ele să se modeleze reciproc. Înțelegerea fenomenului liric actual nu este posibilă prin desprinderea acestei verigi ce coincide cu o generație literară din sistemul liricii actuale. Acest sistem are determinări în timp, diacronice, cât și în moment, sincronice. Cel puțin două serii de fapte se împletesc pentru a conferi identitate generației lirice a anilor 1960-1975: seria circumstanțelor istorico-literare și seria relațiilor angajate între generații în simultaneitate. Rezultă din cele expuse că analizarea generației
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
umane. Fiindcă istoria, ca disciplină, e în ultimă instanță un teren de confruntare cu noi înșine. La acest final de veac și de epocă istoriografică e menită a limpezi, mai mult ca oricând, în spațiul istoriei vii, ale cărei trasee diacronice trebuie să le degajeze din mulțimea informă a faptelor. Poate nici un eveniment nu e atât de semnificativ din acest punct de vedere ca acela pe care îl trăim, ca națiune, de la trecutul solstițiu încoace. El ne obligă nu numai la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de modernizare, o nouă cadență a mișcării sale în timp. Exista pericolul unor schimbări prea rapide, susceptibile să împiedice adevărata creație, care presupune limpezire, decantare, continuitate. Creația mai implică desigur o nouă ordine introdusă în realitatea existentă, dar și adiție diacronică, suprapunere de valori. Aici descoperă N. Manolescu, nu fără temei, contradicția de bază a mentorului Junimii, care a voit să inaugureze fundamental, în timp ce era silit totuși a ține seama de achizițiile anterioare. Exemplar rămâne însă gestul său critic, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
idee și act, relație a cărei intervertire e responsabilă în fond de criza lumii moderne (Anton Dumitriu). În nevoia continuă de autocunoaștere, alături de alte discipline antropologice și de artă, istoria joacă deci un rol important, ca una ce relevă dimensiunea diacronică a umanității. Un istoriograf poate da seama de aportul cunoașterii trecutului la emergența însăși a ideii de identitate. Dacă se face caz adeseori de estetoterapie (Mihai Dragomirescu, Ritm și culoare, 1990), se poate vorbi, socotim, și de terapie prin istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
idee mai completă asupra acestui "răsărit european", zonă cu privire la care a publicat numeroase scrieri de un interes mereu actual, o importantă revistă și atâtea sinteze peste care se trece adesea cu prea multă grabă. Convins că mediul (inclusiv proiecția lui diacronică) exercită o mare influență asupra istoriografiei, N. Iorga s-a ocupat mai ales de sud-estul european, ceea ce n-a rămas fără urmări pentru concepția de ansamblu a istoricului. Fiindcă această zonă evocă straturi, interferențe, conexiuni culturale din adâncă vechime până în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Îndeosebi primul text, elaborat pentru Societatea Academică Română din Berlin, la 24 ianuarie 1906, trebuie luat în seamă, ca expresie a unui program de redresare națională. Istoria constituia, în acest caz, numai un cadru explicativ, un fel de a proiecta diacronic o situație prezentă și de a întemeia pe exemple de prestigiu conduitele dezirabile. Important era, în definitiv, ca marile figuri din trecut să devină active, ca modele, să fortifice pe contemporani în voința de mai bine. O evocare a Unirii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
dificultate; textele/ fragmentele sunt extrase din manuale alternative diferite, dar sunt și fragmente/ texte la prima vedere, atractive pentru elevi; testele sunt structurate conform programelor/ manualelor școlare: pe capitole/ unități de învățare/ genuri/ specii literare, respectând în mare parte perspectiva diacronică a literaturii române. Noutatea acestei ediții vizează prelucrarea și corectarea unor teste anterioare, introducerea unui număr de 25 de teste care completează lista unor texte literare-suport care au lipsit din prima ediție, precum și a unor teste de limbă și
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
înțeleasă în Europa și America, iar pe de alta, analiza unor manifestări actuale ale culturii populare, în special a celei americane, precum și a legăturilor acestora cu forme anterioare de cultură, în mare parte europene. Fără a avea pretenția unei analize diacronice exhaustive, acest studiu își propune relevarea unor modele ale culturii populare stabilite cu multă vreme în urmă și care se pot regăsi în prezent în unele dintre formele ce ne-au invadat existența. De asemenea, analiza vizează punerea în discuție
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
răspunsuri la întrebările de mai sus, să descriem câteva dintre modelele cele mai des întâlnite ale culturii populare în America și România, străduindu-ne să le identificăm originea și să recuperăm, pe cât posibil, traseul parcurs până la formele actuale. O analiză diacronică a culturii populare o dezvăluie ca pe o consecință a procesului de in-dustrializare din secolul al XIX-lea din Europa și America de Nord, a democratizării societății, a dezvoltării clasei de mijloc și a creșterii tendinței de nivelare a stilurilor de viață
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
au valoare diferențială); * regula comutării (testul comutării vizînd determinarea opozițiilor binare de natură sistemică); * regula compatibilității (analiza structurală studiază regulile ce guvernează combinarea și deci compatibilitatea elementelor textului); * regula integrării (structurile elementare trebuie integrate în totalitatea sistemului); * regula schimbării istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a sistemului; * regula funcției (analiza structurală studiază în primul rînd funcția comunicativă a sistemului) (W. Nöth, 1990: 295-296). Pespectiva structurală este deci esențialmente lingvistică ("tentativă de a regîndi totul după măsuri lingvistice" Frederic Jameson) și antropologică
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
spațiale, tabulare (de la codul rutier la cel pictural etc.) 3.2.5. Sincronie/diacronie. Prin analiza sincronică a limbajului se înțelege investigarea stării sistemului la un moment dat, în timp ce diacronia discută istoria, evoluția sistemului. Distincția între dimensiunea sincronică și cea diacronică este metodologic esențială (multă vreme lingviștii au analizat laolaltă eșantioane ale aceleiași limbi, dar situate la mare distanță în timp). Lingvistica sincronică studiază limba pe axa simultaneităților, nu a succesivităților; ea ia în discuție stări ale limbii și se ocupă
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de conștiință (Buyssens) B semn (Peirce) obiect (Peirce) simbol (Ogden-Richards) A C denotatum (Moris) vehicolul semnului (Morris) Bedeutung (Frege) expresie (Hjelmslev) denotație (Russell) representamen (Peirce) extensiune (Carnap) semă (Buyssens) semnificant (Saussure) (cf. și U. Eco, 1988: 39) Într-o perspectivă diacronică îl putem situa pe Ferdinand de Saussure în contextul psihologiei asociaționiste și al sociologiei lui Durkheim (G. Mounin îl considera pe Saussure homme de son époque); de aici definirea semnului ca entitate psihologică (CLG: 85), în timp ce Peirce își devansează epoca
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
și dimensiunilor obiectului), interpelarea interlocutorului (gesturile indiciale de avertizare, ordin și ostensiune), dar și expresivitatea mesajului. Gestul permite trecerea de la accepțiunea concretă și figurată la cea abstractă a cuvîntului atît în plan sincronic (metaforă, locuțiune figurată), cît și în plan diacronic (etimologia concretă a cuvîntului devenit abstract", G. Calbris, 1989: 209). Gestul poate ilustra în egală măsură referenți concreți (casă, cărare, tunel etc.), cît și referenți abstracți. Este semnificativ faptul că același semnificant gestual poate trimite și la sensul propriu și
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
dominante ale mass-media, democratizarea culturii și responsabilizarea individului ca actor social trebuie întemeiată pe competența "context-dependentă" a producerii de sens, altfel spus pe lectura critică a discursului public (instituțional și mediatic). 10.3. Mass-media și tranziția în România. O lectură diacronică Într-o manieră sintetică, putem defini trecerea de la totalitarism la democrație prin înlocuirea presupozițiilor ontologice (materia ca sursă a performanței umane), gnoseologice (cunoașterea ca reflex al realității obiective), antropologice (specificitatea umană limitată la muncă, mai ales cea manuală) și politice
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
și pattern cultural ................................................... 218 10. SEMIOTICA ȘI MASS MEDIA. SCHIMBAREA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA ........................................................ 221 10.1. Postmodernitate, identitate, comunicare ................................ 221 10.2. Mass media. Caracteristici structurale, socio-semiotice și rituale ...................................................................... 224 10.3. Mass media și tranziția în România. O lectură diacronică .... 226 10.4. Sistemul mediatic postcomunist ............................................ 232 10.5. Ziaristul, producător de semne și reprezentări ....................... 235 10.6. Comunicare, ecologie informațională ................................ 240 CONCLUZII .................................................................................. 244 BIBLIOGRAFIE ............................................................................ 249 GLOSAR DE SEMIOTICĂ ȘI LINGVISTICĂ ............................. 282 În aceeași colecție au mai apărut: Seria Medicină
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
transformările perceptive asupra conceptului de corp s-au petrecut concomitent cu modificarea noțiunilor de realitate, spațiu și timp, adică a conceptelor „tari” care stau la baza ontologiei, epistemologiei, fenomenologiei, științelor cognitive sau a altor discipline. Nu ne oprim asupra perspectivei diacronice asupra corpului, întrucât există diverse studii care au făcut acest lucru, inclusiv în manieră interdisciplinară. Abordăm în schimb o perspectivă preponderent sincronică asupra trupului, cu toate că vom încerca să punctăm, în diverse noduri textuale ale analizei, analogii cu modelele culturale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
1995, p. 2Ă În al doilea rând, termenul cyborg se adaugă altor concepte utilizate în istoria ideilor pentru a denota analogia om-mașină de-a lungul timpului, precum corpul/mecanism-ceas, automatele, androidul sau robotul antropormorfizat, iar termenul cyborgizare completează suita noțiunilor diacronice de mecanizare, industrializare, sintetizare ori artificializare a umanului. Astfel, sintagma „omul Turing” (vezi Bolter, 1986Ă care, prin relaționarea dintre om și testul Turing, insinuează prezența automatelor inteligente nu poate fi înțeleasă, în întregimea importanței sale diacronice, fără raportarea imagistică a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cyborgizare completează suita noțiunilor diacronice de mecanizare, industrializare, sintetizare ori artificializare a umanului. Astfel, sintagma „omul Turing” (vezi Bolter, 1986Ă care, prin relaționarea dintre om și testul Turing, insinuează prezența automatelor inteligente nu poate fi înțeleasă, în întregimea importanței sale diacronice, fără raportarea imagistică a omului la orologiul mecanic, sugerată de pildă de medicul și filosoful Julien Offray de la Mettrie în Omul-mașină în 1747. Sau fără stabilirea legăturii pitagorice dintre numere (substanța numericăă și fundamentul lumii sau „esența” umană, relație care
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sau robotizarea excesivăă nu este decât o hiperbolizare a relației om-tehnologie din toate epocile. Antropologia dovedește această coabitare între ființa umană și unealtă încă din vremurile străvechi ale constituirii unui simț minimal de civilizație sau societate. În toate aceste configurații diacronice, înlănțuirea dintre uman și mașinal este considerată mai „umană” decât umanul (căruia tehnologicul pur îi repugnăă și devine un scop în sine, pe când umanul este doar un mijloc pentru obținerea fuziunii dorite. Recursul la analogia om-mașină/proteză a fost interpretat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
om-mașină/proteză a fost interpretat, de-a lungul timpului, în principal în două direcții: fie ca o penetrare intrusă a mașinalului în organismul uman, fie ca o introducere a ordinii tehnologice într-un organism nefuncționabil. De regulă, în discursul cultural-filosofic diacronic, mașina a constituit o metaforă a mecanizării - un sistem unitar în care părțile sunt importante pentru rotunjirea întregului și pentru evidențierea funcției și a structurii de organizare, iar corpul a constituit un obiect pentru examinarea anatomică a organismului, dezvoltarea științei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
organizarea organelor în organismă, atât din punct de vedere ontologic, cât și științific sau socio-cultural, în timp ce subiectul uman s-a străduit să demonstreze că este mai mult decât o simplă mașină, fie grație raționalității, fie prin argumentul afectivității. Rezumând, ambiguitatea diacronică a metaforei mașinii în raport cu umanul a desemnat fie servitudinea omului în fața intrumentelor, fie capacitatea demiurgică a omului de transcendere a limitelor naturii, fie oglinda destinului tragic al individului-prizonier în închisoarea legilor implacabile, fie puterea subiectului de a se elibera de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]