3,808 matches
-
8905; 2. slave vechi și bisericești-1466, iar împreună cu derivatele (3058), 4524; 3. străine mai noi, cu puține derivate; 4. autohtone-160 (170), cu 1400 derivate, așadar aprox. 1500. În ceea ce privește repartizarea dialectală, cuvintele autohtone (traco-dace) nu se află în toate cele patru dialecte ale limbii române-majoritatea se află în dialectul daco-român (nordic), numai trei cuvinte lipsesc din acesta (arom. ..). Referitor la împrumuturile în limbile vecine, cuvintele autohtone românești împrumutate în limbile vecine sunt repartizate astfel: în maghiară-80, ucraineană-50, germană (sași)-40, bulgară-35, sârbo-croată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împreună cu derivatele (3058), 4524; 3. străine mai noi, cu puține derivate; 4. autohtone-160 (170), cu 1400 derivate, așadar aprox. 1500. În ceea ce privește repartizarea dialectală, cuvintele autohtone (traco-dace) nu se află în toate cele patru dialecte ale limbii române-majoritatea se află în dialectul daco-român (nordic), numai trei cuvinte lipsesc din acesta (arom. ..). Referitor la împrumuturile în limbile vecine, cuvintele autohtone românești împrumutate în limbile vecine sunt repartizate astfel: în maghiară-80, ucraineană-50, germană (sași)-40, bulgară-35, sârbo-croată -33, poloneză-20, neogreacă-20, cehă-10, albaneză-nu știm !54
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romanizat, unde se vorbea latina populară, acesta cuprindea Moesia Superior, Moesia Inferior, Tracia nord-vestică și Dacia. În regiunile moeso-geto-dace a fost localizată "patria" de naștere, leagănul limbii române, împreună cu poporul român, a limbii primare, protosau străromâne, premergătoare despărțirii celor patru dialecte (daco-, megleno-, istro-român și aromân). În ceea ce privește limba "străromână", cele mai tipice trăsături ale limbii române se găsesc în toate dialecteleîn epoca de formare a limbii române, strămoșii noștri nu erau încă despărțiți, exista o comunitate geografică în continuitate a celor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trăsături ale limbii române se găsesc în toate dialecteleîn epoca de formare a limbii române, strămoșii noștri nu erau încă despărțiți, exista o comunitate geografică în continuitate a celor ce vorbeau această limbă. În epoca menționată, încă nedivizată în patru dialecte, dăinuia (exista) limba străromână. Dezvoltarea în același sens a dialectelor (cele patru) presupune o comunitate geografică pentru (a) străromâni, a căror limbă avea deosebiri regionale de grai. După Sextil Pușcariu, locul de formare a limbii române este teritoriul care se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de formare a limbii române, strămoșii noștri nu erau încă despărțiți, exista o comunitate geografică în continuitate a celor ce vorbeau această limbă. În epoca menționată, încă nedivizată în patru dialecte, dăinuia (exista) limba străromână. Dezvoltarea în același sens a dialectelor (cele patru) presupune o comunitate geografică pentru (a) străromâni, a căror limbă avea deosebiri regionale de grai. După Sextil Pușcariu, locul de formare a limbii române este teritoriul care se întindea între Adriatica și Pont (Marea Neagră), pe ambele maluri ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a căror limbă avea deosebiri regionale de grai. După Sextil Pușcariu, locul de formare a limbii române este teritoriul care se întindea între Adriatica și Pont (Marea Neagră), pe ambele maluri ale Dunării. El spune textual: "Asemănările mari dintre cele patru dialecte indică faptul că limba română era unitară, ceea ce arată că patria primitivă a lor era redusă ca întinderedin această patrie, neamul a roit în toate părțile, ca albinele dintr-un stup. Străromânii erau supraviețuitorii acelor din sud-estul european care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor primitivă (primară) e de cătat pe ambele maluri ale Dunării și a afluenților ei, între Adriatica și Pont, unde populația de limbă latină alcătuia o rețea mai densă ori mai rară, în diferite epoci". Dar asemănările din cele patru dialecte provin și din conservatismul funciar al poporului român din toate regiunile, în toate ramurile vieții sale, în idiomul său ancestral, care a păstrat multe cuvinte latine timp de aproape două milenii, ca și cuvinte vechi indo-europene.56 Adepții teoriei imigraționiste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împreună cu strămoșii albanezilornu a existat un contact sau o conviețuire între români și albanezi, în evul mediu, în dreapta Dunării! Un aspect însemnat este individualitatea limbii române în perioada anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că găsim în cele patru dialecte un număr mare de împrumuturi de la slavi ne arată că străromânii au conviețuit cu slavii nu năvălirea slavilor i-a împrăștiat pe români în cele patru grupuri (dialecte)fără însă ca influența limbii slave asupra românei să dateze din timpuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că găsim în cele patru dialecte un număr mare de împrumuturi de la slavi ne arată că străromânii au conviețuit cu slavii nu năvălirea slavilor i-a împrăștiat pe români în cele patru grupuri (dialecte)fără însă ca influența limbii slave asupra românei să dateze din timpuri prea îndepărtate". Am avut o conviețuire îndelungată și intimă cu ei (slavii), dar ar fi greșit să credem că limba română ar fi un fel de limbă slavo-română
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
daco-romane ar exista două elemente: romanicii autohtoni (cei nord-dunăreni) și migratorii, veniți din sud, și la existența a două ramuri foarte apropiate ale poporului român: "păstorii romanilor", originari din regiunile carpatice și dunărene, și blachii-"valahii" sud-dunăreni, de-aici două dialecte ale limbii române. E. Gamillscheg, în "Originea românilor", presupune că, sub aspect lingvistic, au existat două valuri: unul pornit din Munții Apuseni spre sud și est, iar celălalt din valea Timocului (în sud) spre nordul Dunării, care s-au întâlnit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
poporului român, observăm că el nu provine nici din numele unei provincii a Imperiului, nici de la numele unui trib și nici de la cel al unui popor cuceritor. Noi ne numim români sau, mai exact, după schimbarea sunetelor, rumâni. În toate dialectele ei, limba noastră este denumită limba rumânească. Este un nume popular, adică dat de popor, numele oamenilor ce-l alcătuiesc, nu al statului sau al ținutului-este numele poporului (daco) roman, abandonat de romanicii din Apus, dar păstrat de neamul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar ele au crescut în amploare în secolul al XII-lea. O dată certă a începutului colonizării este anul 1148, în timpul domniei lui Geza II (1141-1161), de când se cunoaște numele țăranului Hazelo-primul sas cunoscut. În privința originii sașilor, se impune precizarea că dialectul săsesc se aseamănă cel mai mult cu cel din Luxemburg, de aceea majoritatea lingviștilor și istoricilor au susținut ipoteza originii lor luxemburgheze. Dar, în prezent, se admite că cel mai important grup al sașilor sosiți în Transilvania sunt franconii apuseni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de aceleași stări tulburi, de halouri vagi și contururi alunecătoare, devenind ambiguu, polisemantic. Opt microelegii tră Una Ver este, de pildă, atât cântec de iubire, cât și poem de dragoste pentru etnie, pentru Veria natală. C. scrie și proză în dialect inspirată din viața aromânilor, publicată în revista „Deșteptarea”. A realizat, de asemenea, transpuneri din Eminescu (Luțeafirlu și alte poeme eminesciene pri grailu armânescu, 1980, Poezii, 1988, în colaborare), remarcabilă fiind mai ales versiunea aromână a Luceafărului, cuceritoare prin patina ei
CUTOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286613_a_287942]
-
în colecția „Biblioteca folcloristică a Banatului”, al cărei director era. În zona acelorași preocupări se situează și două studii de dimensiuni mai mari, Graiul bănățean (I-II, 1926-1934) și Studii asupra folclorului bănățean (I, 1930). Prima lucrare se ocupă de „dialectul bănățean” și conține și un glosar cuprinzând explicarea unui mare număr de termeni regionali. Cea de a doua intenționează o abordare a morfologiei și esteticii folclorului din zona de vest a țării, cu referiri la principalele direcții tematice și cu
COSTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286443_a_287772]
-
întoarce în Macedonia, ca intendent al internatului liceului românesc din Bitolia. Prizonier al armatei bulgare în primul război mondial, și-a transpus impresiile într-un amplu poem (peste două mii cinci sute de versuri), ulterior pierdut. A publicat poezii numai în dialectul aromânesc, în „Macedonia”, „Frățilia”, „Graiu bun”, „Deșteptarea”, „Tribuna românilor de peste hotare”, „Peninsula balcanică” ș.a., între 1888 și 1926. Cele mai bune versuri ale lui B. se inspiră din universul păstoresc, motiv pentru care, până la un punct, ele pot părea idile
BELIMACE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285690_a_287019]
-
de dezbatere pasionată, cu enunțuri limpezi, cât mai aproape de nivelul de înțelegere al unor cititori puțin pretențioși. Primele scrieri literare ale lui B., anecdote versificate, schițe, sunt compuse în aromână. În 1901, își strânge sub titlul Părăvulii (cuvânt care în dialect înseamnă „anecdote”) versurile compuse până atunci. Succesul l-a îndreptățit să-și reediteze în două rânduri (1904, 1923) broșura, amplificând-o. Fiecare text pleacă de la o întâmplare reală, de la un tip caracteristic, ciudat, oricum memorabil, întâlnit în peregrinările prin munții
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
literar, prozator, poet și folclorist. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București, unde i-a avut profesori pe Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, care i-au apreciat activitatea de eseist și publicist. Primul volum, De la noi (proză în dialect aromân), i-a apărut în anul 1903. A redactat revista „Grai bun” (1906-1907, 1909). Din 1909 a fost interpret la Legația Română din Londra; până în 1914, a studiat în paralel literele la Londra și Oxford. În 1916, la intrarea României
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
colaborat la revistele „Românul de la Pind”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Analele Academiei Române”, „Luceafărul”, „Boabe de grâu”, „Cuget românesc”, „Ideea europeană”, „Lumina”, „Lilicea Pindului”, „Revista aromânească”, „Universul”, „Notes and Queries” (Paris) ș.a. A publicat în periodice proză scurtă și poezii în dialectul aromân. Alături de alți cărturari români - N. Iorga, Gr. Nandriș, G. Cioran, T. Bodogae -, B. a urmărit raporturile culturii române cu sudul Peninsulei Balcanice și îndeosebi cu Muntele Athos, punând în lumină puternica influență a mănăstirilor de la Sfântul Munte asupra celor
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
de a observa viața londoneză și de a fi permanent la curent cu problemele culturii engleze se reflectă inițial în câteva note și scurte eseuri apărute în „Convorbiri literare”, unde alternau cu schițele din viața aromânilor, însemnările despre poezia în dialect din Macedonia și cu florilegiile de versuri populare din aceleași ținuturi. Eseurile de anglistică se referă la personalități precum Thomas Carlyle, John Ruskin, Frank Harris, la teatru și reviste literare, dar și la imaginea românilor în paginile scriitorilor englezi. Cele
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
un efect deosebit de favorabil. Pe de altă parte, definindu-l poate în egală măsură, există la el un orizont al scrisului în care sunt proiectate originile sale, lumea „împietrită sub o vrajă” a aromânilor. Tache Papahagi, editor al literaturii în dialect a autorului, l-a apreciat ca pe un poet etnoliric „de o inspirație profundă și cumpănită”. B. este, printre scriitorii aromâni, cel mai apt să susțină dimensiunea reflexivă, fără a ignora nici metafora, ceea ce conferă densitate și expresivitate discursului liric
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
numit „fabule, ică părăminthe și isturii alepte” [fabule sau basme și povestiri alese]. În fond, este vorba de niște parabole scrise în manieră evident eseistică, absolut surprinzătoare pentru vremea aceea, când nu exista încă nici măcar o minimă experiență literară în dialect. Textele au fost probabil elaborate la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când literatura românească era ea însăși la începuturi chiar la nord de Dunăre. O mostră poate fi edificatoare: „Un bramin, sezundu di inainte a ușilei a lui, li vine
BOIAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285793_a_287122]
-
pierdut. SCRIERI: Gramatiki romaniki itoi macedonovlaki - Romanische oder macedonowlachische Sprachlehre, Viena, 1813; ed. pref. D. Bolintineanu, București, 1863; ed. (Gramatică română sau macedoromână), îngr. și introd. Pericle Papahagi, București, 1915; Kurzgefasste neugriechische Sprachlehre, Viena, 1821. Repere bibliografice: Th. Capidan, Aromânii. Dialectul aromân, București, 1932, 294-296; Sterie Diamandi, Oameni și aspecte din istoria aromânilor, București, 1940, 78; Dicț. scriit. rom., I, 313-314; Cândroveanu, Aromânii, 55-57. Hr.C.
BOIAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285793_a_287122]
-
frumusețea stilistică a textelor vechi, C. le-a propus drept modele în orientarea limbii, cerând îndepărtarea din limba literară a cuvintelor de origine nelatină și înlocuirea lor prin cuvinte de origine latină din limba de până la 1700, extrase din toate dialectele, dar și prin neologisme romanice. Etimologismul său e moderat de perspectiva istorică, fapt evident și în îndrumările pe care le-a adresat scriitorilor. În articolele de critică literară, C. considera că scriitorii din Țara Românească folosesc o limbă franțuzită, iar cei
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
astfel: „Un profil de umanist european, descins din legendă pe pământul nostru ca să ne studieze limba și istoria, tainele sufletului și zbuciumul de veacuri”. MIRCEA POPA SCRIERI: Ecloga, Blaj, 1833; ed. (Drama pastorale), Blaj, 1860; Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi, Blaj, 1854; Compendiu de gramateca limbei române, Blaj, 1855; Crestomația seau Analecte literarie din cărțile mai vechi și noue românești, tipărite și manuscrise, începând de la secolul XVI până la al XIX - cu notiță literară, Blaj, 1858; Elemente de
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
naturală pare stabilită prin elementul moral, pe când în forma originală e un element dat de natură pe care și-l poate transforma spiritul până la un grad oarecare. A doua bară a tonului, ca bază naturală a artei dramatice, e un dialect pronunțat. Acesta contrazice iarăși cu totul idealităței. Ea e espresiunea artistică a tot [ce e] (spiritualminte) moralminte general în natura omenească, care se individualizează totdeuna într-o naționalitate oarecare, fără însă de-a pierde printr-asta generalitatea Fizionomia mobilă care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]