665 matches
-
sunt denumite de lingviștii suedezi "sockenmål" (literal „limbă de parohie”). Dialectele sunt separate de obicei în șase grupuri mari, care împart aspecte comune de prozodie, gramatică și vocabular. Sunt reprezentate mai jos unul sau mai multe exemple pentru fiecare grup dialectal. Deși fiecare exemplu este reprezentativ pentru eventualele dialectele înrudite, numărul real al dialectelor este de ordinul sutelor, dacă fiecare comunitate individuală este considerată separat. Acest tip de clasificare, totuși, este bazată pe o viziune într-un fel naționalistă a etnicității
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
lingvistică putând fi orice între „limbă standard” și „dialect rural”. Toate dialectele suedeze, cu excepția unor varietăți foarte diferențiate precum cele din Dalarna, Norrbotten și, în într-o oarecare măsură, din Gotland, pot fi considerate ca făcând parte dintr-un continuum dialectal comun, mutual inteligibil. Este posibil ca acest continuum să includă și dialecte ale limbii norvegiene și daneze. Exemplele date mai jos au fost luate de la SweDia, un proiect de cercetare asupra dialectelor suedeze moderne. Grupurile de dialecte sunt acelea acceptate
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
scrie: cărți, ziare, reviste, toată gama de documente, de înscrisuri). Araba literară este singura limbă oficială în toate statele arabe și singura formă de arabă predată în instituțiile de învățământ la orice nivel. Trebuie remarcat că araba literară și formele dialectale sunt cu greu reciproc inteligibile și de aceea sunt considerate de unii specialiști ca fiind limbi diferite. literară nu se folosește în comunicarea cotidiană. Asemenea tuturor limbilor, araba continuă să evolueze și astfel putem distinge araba clasică (în special din
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
ca dialectele lor nu sunt reciproc inteligibile (de exemplu, un marocan și un irakian), ar trebui ca amândoi să poată trece la araba literară pentru a putea comunica fără probleme. Pentru domeniile în care sunt folosite cele două varietăți, araba dialectală și araba literară, deosebit de ilustrativă este explicația oferită de cercetoarea algeriană Aziza Boucherit care consideră că araba dialectală este folosită „pentru a exprima emoțiile, pasiunile, visurile, pentru a murmura cântece de leagăn, pentru a recita poeme, pentru a spune basme
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
să poată trece la araba literară pentru a putea comunica fără probleme. Pentru domeniile în care sunt folosite cele două varietăți, araba dialectală și araba literară, deosebit de ilustrativă este explicația oferită de cercetoarea algeriană Aziza Boucherit care consideră că araba dialectală este folosită „pentru a exprima emoțiile, pasiunile, visurile, pentru a murmura cântece de leagăn, pentru a recita poeme, pentru a spune basme copiilor, pentru a glumi, a râde, a plânge. Într-un cuvânt, pentru a trăi”. Iar pe de altă
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
a râde, a plânge. Într-un cuvânt, pentru a trăi”. Iar pe de altă parte, există cealaltă arabă, cea literară, în care se spun lucruri oficiale, se scrie literatură, se face știință.. În lumea arabă populația vorbește araba colocvială sau dialectală, iar elitele școlite cunosc, mai mult sau mai puțin, pe lângă aceasta, și araba literară (mai exact forma ei simplificată, numită uneori "araba clasică din presă", în contrast cu cea amplă, care, numită adesea - deși inexact d.p.d.v. istoric - "coranică", care e cunoscută doar
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
și în combinații) apare acordul polar, ceea ce înseamnă că un [[numeral]] cu formă de feminin însoțește un substantiv masculin și invers: "sittatu 'awlădin" (șașe copii); "sittu banătin" (șase fete) . [[Fișier:Arabic Dialects.svg|thumbnail|derecha|550px|Harta varietăților de arabă dialectală]] „Araba colocvială” este un termen generic prin care sunt desemnate varietățile [[dialect]]ele vorbite în întreaga lume [[arab]]ă. Araba colocvială, așa cum s-a mai spus, diferă destul de mult de araba literară. Principala diviziune dialectală se face între [[dialect]]ele
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
550px|Harta varietăților de arabă dialectală]] „Araba colocvială” este un termen generic prin care sunt desemnate varietățile [[dialect]]ele vorbite în întreaga lume [[arab]]ă. Araba colocvială, așa cum s-a mai spus, diferă destul de mult de araba literară. Principala diviziune dialectală se face între [[dialect]]ele [[Africa|nord-africane]] și cele din [[Orientul Mijlociu]], urmată de distincția dintre [[dialect]]ele sedentare și [[dialect]]ele nomade, care sunt mult mai conservatoare. Vorbitorii unora dintre aceste [[dialect]]e nu se pot înțelege perfect cu vorbitorii
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
diferitelor forme clasice. Așadar, cuvântul [[irak]]ian "aku", [[levant]]inul "fīh", și cuvâtul [[Africa|nord-african]] "kayen", toate înseamnă “există”, și toate provin din formele arabei clasice ("yakūn", "fīhi" și respectiv "kă’in"), dar acum ele sună foarte diferit. Principalele grupări dialectale sunt: Alte varietăți includ: [[Categorie:Articole de pus în formatul standard din ianuarie 2013]] [[Categorie:Articole de pus în formatul standard]] [[Categorie:Limbi semitice]] [[Categorie:Limba arabă| ]]
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
a limbii”, care tinde să elimine influențele latine și germane, și a Societății Științifice Maghiare, prin lucrările sale normative. Mai întâi în perioada 1844-1849, apoi definitiv în 1867, maghiara devine limbă oficială. Dialectele limbii maghiare sunt grupate în zece regiuni dialectale, fiecare cuprinzând două sau mai multe grupuri de dialecte: Sistemul fonologic al limbii maghiare standard este format din șapte perechi de vocale, una scurtă și una lungă per pereche, și din 25 de consoane, fiecare din acestea având o variantă
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
al XIX-lea, sub influența ideilor liberale ale revoluției de la 1848, toți oamenii au fost declarați liberi și egali, robia romilor fiind definitiv abolită în 1856. Romii recunosc diviziunile dintre ei bazate în mare parte pe diferențele teritoriale, culturale și dialectale. Romii, pe lângă numele diferite care sunt atribuite acestora de către gajii, utilizează alte denumiri pentru a se descrie - după apartenența lor la grup. Grupurile nu ar trebui să fie confundate cu clanurile, acestea sunt subdiviziuni ale grupurilor, grupuri care pot varia
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
prin hipercorectitudine, iar altele au fost complet înlocuite. Hipercorectitudinea poate fi clasificată în trei categorii: Prima categorie vizează cuvinte împrumutate sau nume din alte limbi: Este fenomenul prin care unele forme greșite devin literare, de teama vorbitorilor față de aparenta rostire dialectală a formelor originare. Exemple: "jecmăni" în loc de "jăcmăni", "jefui" în loc de "jăfui". Ideea falsă că în neologisme trebuie pronunțat întotdeauna "e" în loc de "ie" — situație frecventă, dar nu absolută — a făcut ca unii vorbitori să scrie și uneori chiar să pronunțe hipercorect "atribue
Hipercorectitudine () [Corola-website/Science/315199_a_316528]
-
și Moravia), combătând astfel cu argumente convingătoare teoriile maghiare. Preocupările sale pentru dialectologie demonstrează că lingvistului bucovinean nu-i erau străine curentele de idei ale lingvisticii europene. Pe urmele lui Jules Gilliéron, el colaborează la "Atlasul lingvistic român", făcând anchete dialectale. Autorul recenziei subliniază importanța pe care o are pentru români "Atlasul lingvistic al Poloniei subcarpatice", nu neapărat din punctul de vedere al dialectologiei slave. Regiunea studiată în lucrarea menționată este o parte din teritoriul călcat de români în peregrinajele lor
Grigore Nandriș () [Corola-website/Science/318633_a_319962]
-
cel nominal. Predicat dublu verbal este considerată, de exemplu, construcția "el kell menjünk" „trebuie să plecăm”, având aceeași structură ca în română: verbul "kell" „trebuie” folosit impersonal + verb la imperativ (cu valoarea conjunctivului din română). Este o construcție din maghiara dialectală din Transilvania, adoptată de limba comună, în care este mai frecvent sinonimul ei sintactic "el kell mennünk", propoziție unde predicatul este "kell", "mennünk" fiind subiectul, exprimat prin infinitiv cu sufix posesiv care se folosește și pentru obiectul posedat. Un exemplu
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
infinitiv trecut”. Infinitivul latinesc s-a păstrat în română sub forma infinitivului lung (de exemplu "venire"). Acesta este în general substantivizat, dar păstrează urme semantice ale acțiunii, numind rezultatul acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
grupului galo-iberic. Este limba cea mai apropiată de occitană, împărtășind multe caracteristici cu alte limbi italo-vestice, cum ar fi spaniola, franceza, portugheza și aragoneza. Există o serie de varietăți lingvistice care sunt considerate dialecte ale limbii catalane, printre ele, grupul dialectal cu vorbitori mai numeroși este cel numit catalana centrală. Numărul vorbitorilor de catalană este de peste 7 milioane, însă foarte puțini dintre ei sunt monogloți; practic, aproape toți catalanii din Spania sunt bilingvi, vorbitori de catalană și spaniolă, cu o populație
Catalani () [Corola-website/Science/315290_a_316619]
-
au fost menționați coloniști în Transilvania care să provină din acea regiune. Fritz Holzträger, susține o teza similară pornind de la modul de formare a denumirilor din regiunea Rinului cu numeralul „"sieben"”. Toate dovezile documentare sunt însă mai târzii, folosind cuvântul dialectal „"Sewenberjen"” prin care el consideră că locuitorii din zona Cibinului l-ar fi dat Carpaților Meridionali și denumirea s-ar fi referit doar la provincia Sibiului, „"berjen"” transformându-se în „"bürgen"”(cetăți). Johann Wolff supune atenției opinia că numele ar
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
de "ducato" (în ). "Casă de Monetărie a Veneției", "Zecca", îi va bate până la sfârșitul "Serenissimei". "Zecca" era situată în fața Palatului Dogilor și nu va fi desființată decât în 1870, de către Regatul Italiei. ul din Veneția își trage numele de la cuvântul dialectal venețian "zecchino", care, la rândul său, provine de la denumirea monetăriei, "zecca". În limba română, substantivul "țechin" este un împrumut din limba italiană: "zecchino". Celălalt cuvânt din română, "sechin" (o formă mai rară) este un împrumut din , care provine din cuvântul
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
venețian "zecchino", care, la rândul său, provine de la denumirea monetăriei, "zecca". În limba română, substantivul "țechin" este un împrumut din limba italiană: "zecchino". Celălalt cuvânt din română, "sechin" (o formă mai rară) este un împrumut din , care provine din cuvântul dialectal venețian "zecchino". Cuvântul dialectal venețian italian "zecca" provine din , „matriță pentru bătut monede”. Pe aversul monedei, evanghelistul Marcu, patronul cetății, înmânează dogelui Veneției drapelul purtător al unei cruci; circular, în latină: S[anctus] M[arcuș] VENET[iae], în română: „Sfanțul
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
rândul său, provine de la denumirea monetăriei, "zecca". În limba română, substantivul "țechin" este un împrumut din limba italiană: "zecchino". Celălalt cuvânt din română, "sechin" (o formă mai rară) este un împrumut din , care provine din cuvântul dialectal venețian "zecchino". Cuvântul dialectal venețian italian "zecca" provine din , „matriță pentru bătut monede”. Pe aversul monedei, evanghelistul Marcu, patronul cetății, înmânează dogelui Veneției drapelul purtător al unei cruci; circular, în latină: S[anctus] M[arcuș] VENET[iae], în română: „Sfanțul Marcu al Veneției”. Pe
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
Didactic și Bisericesc din Turcia.” era revista Liceului românesc din Bitolia. Această revistă a adus în primul rând reale servicii școlii, de exemplu prin modele de lecții, informații cu caracter cultural și istoric. În ea s-a publicat și literatură dialectală purtând semnături prestigioase. Gustate la vremea respectivă pentru farmecul exprimării în graiul aromân, aceste creații au rămas uitate în publicațiile vremii, timp de decenii, așa cum s’a întâmplat, de fapt, cu întreaga producție intelectuală aromână, după cel de-al Doilea
Sterie Ciumetti (inginer) () [Corola-website/Science/327595_a_328924]
-
jurisconsult în gospodări agricole de stat din Ilfov. 1970-1975 Atanasie Nasta își încheie cariera profesională în București, în calitate de consilier juridic la sediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. 1975 Atanasie Nasta întreprinde demersuri oficiale pentru recunoașterea Studioului de istorie și literatură dialectală George Murnu pe care îl conduce până în 1990. 1981, 1985 Atanasie Nasta publică două volume de sonete - Sonete și Ora de poezie - la editurile Albatros și Cartea Românească. 1990 Atanasie Nasta devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Se găsește
Atanasie Nasta () [Corola-website/Science/327744_a_329073]
-
sudică a litoralui anatolian începând de la Halicarnasos, zona primind numele de Dorida. La capătul acestui proces numit de istorici și migrația ioniană și care a durat până spre secolul X î.en.(anii 1000-900), s-a desăvărșit tabloul etnic și dialectal al lumii grecești. În Epir, în jumătatea vestică a Greciei centrale: Locrida,Focida, Etolia, Acarnania și jumătatea vestică a Peloponezului, se vorbeau dialecte foarte apropiate numite grecești de nord-vest. În Argolida, Laconia, Mesenia, în insulele Creta, Milo și Tera, în
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
Ibn Zaydūn s-a remarcat prin crearea unui tip de elegie care viza dragostea, tinerețea sau locurile pierdute. Mai mult, el a devenit celebru prin dragostea pentru prințesa Wallada, dar și pentru cultivarea unei forme populare de cânt în araba dialectală - "zağal", care coexista cu alte creații cantabile - "mawăl"-ul și "ġazal"-ul. În zona Sevillei, poezia de secol XI a ajuns la cel mai înalt grad de rafinament în timpul califului-poet al-Mu‘taḍid (-1069) și al fiului său, al-Mu‘tamid (-1095
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
lui al-Farăhīdī despre tonuri și timpi ritmici, "Kităb an-naġam" și "Kităb al-’īqă‘". Principala lucrare a lui al-Farăhīdī este "Kităb al-‘ayn" considerată drept primul dicționar de limba arabă, în care autorul a inclus mult material fonologic, sintactic, morfologic și dialectal. Lucrarea nu este structurată alfabetic ci după așa-zisa “ordine a lui al-Ḫalīl”, adică după anumite grupuri de sunete (principiul fonetic permutativ) - posibil sub influență indiană: ‘, ḥ, h, ḫ, ġ, q, k, ğ, š, ḍ, ș, s, z, ț, d
Al-Farahidi () [Corola-website/Science/331938_a_333267]