668 matches
-
anvergură: Dicționarul limbii române, Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina, Tezaurul toponimic al României. Moldova, Dicționarul literaturii române, Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei. Pentru realizarea unei baze de date corespunzătoare, s-a întocmit un chestionar dialectal (de I.A. Florea, Zamfira Mihail, Dragoș Moldovanu și Ion Nuță, în 1968), un chestionar folcloric și etnografic general (de I.H. Ciubotaru, în 1970), un chestionar toponimic și entopic general (de Dragoș Moldovanu, în 1976). Ca urmare a răspunsurilor primite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
literele E și L. În 1987 s-au tipărit primele părți din Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina, continuate, în 1997, de volumul al doilea. În 1993, 1995 și 2002 s-au publicat trei volume de texte dialectale, întregite în 1997 de un studiu asupra specificului anchetei dialectale. În 1991 și în 1992 au apărut două volume din Tezaurul toponimic al României. Moldova, cel de-al treilea (Toponimia Moldovei în documente scrise în limbi străine) fiind, de asemenea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
părți din Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina, continuate, în 1997, de volumul al doilea. În 1993, 1995 și 2002 s-au publicat trei volume de texte dialectale, întregite în 1997 de un studiu asupra specificului anchetei dialectale. În 1991 și în 1992 au apărut două volume din Tezaurul toponimic al României. Moldova, cel de-al treilea (Toponimia Moldovei în documente scrise în limbi străine) fiind, de asemenea, tipărit. În seria „Caietele Arhivei de folclor a Moldovei și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
Hjelmslev, Louis. 1954. La Stratification du langage. "Word" 10:163-88. . 1961. Prolegomena to a Theory of Language. Trad. Francis J. Whitfield. Madison: University of Wisconsin Press. [Hjelmslev. 1967. Preliminarii la o teorie a limbii. București: Centrul de cercetări fonetice și dialectale] Hochman, Baruch. 1985. Character in Literature. Ithaca: Cornell University Press. Holman, Hugh C. 1972. A Handbook to Literature. Prelucrare a ediției originale de William Flint Thrall, Addison Hibbard. Ed. a III-a. Indianapolis: Bobbs-Merrill. Horace. 1974. The Art of Poetry
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Împreună cu Marcu Beza mai tipărise în 1906-1907, la București, „Graiu bun”, al cărui director era, folosind tot pseudonimul N. Macedoneanul. Sunt cele din urmă publicații redactate în aromână și conduse de el. De acum, colaborează doar sporadic la alte gazete dialectale și se consacră ziaristicii în limba română, timp de aproape o jumătate de secol, scriind la peste o sută de ziare și reviste, între care se numără „Familia”, „Adevărul”, „Viața românească”, „Lupta”, „Adevărul literar și artistic”, „Dimineața”, „Sburătorul”, „Duminica copiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
L. urmărește înfățișarea tabloului cultural al comunității aromane din Turcia. Se publică literatura originală - proza de N. Batzaria, N.T. Belimace, I. Foți, Ioan Vuloagă, poezie de Marcu Beza, Elenă Pocletaru, P. Baravache, Ț. Constantin, Dumitru Cosmulei -, material folcloric și studii dialectale (Theodor Capidan, Conservatorismul dialectului nostru față de acela al limbii grecești). Alți colaboratori: S. Beberi, G. Zuca, E. Porfirescu, George Murnu, Zicu Araia. V.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287906_a_289235]
-
Filosofie din București, ulterior fiind și decan (1945-1946), apoi rector (1946-1948). Funcționează și ca director al Editurii Cultura Națională (1930-1935) și al Editurii Fundației Regale pentru Literatură și Artă (1934-1940, 1945-1947), precum și ca director al Centrului de Cercetări Fonetice și Dialectale din București (1963-1969). A fondat și condus publicații de specialitate: „Bulletin linguistique” (1933-1948), „Studii și cercetări lingvistice” (din 1950), „Fonetică și dialectologie” (1958-1969), „Revue roumaine de linguistique” (din 1956), „Cahiers de linguistique théorique et appliquée” (din 1962). Studii și articole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
În cazurile când avem de-a face cu simple particularități grafice (Fisher, 1955, p. 71). Același experimentat lingvist spunea În continuare: „O unificare totală În sensul noii ortografii nu este recomandabilă, deoarece nu avem dreptul să falsificăm apartenența cronologică și dialectală a scriitorului” (p. 76). Aș adăuga faptul că a schimba textul unui scriitor este la fel de grav ca atunci când am Încerca să „Întinerim” cu pensula tablourile lui Grigorescu sau Michelangelo sau să „modelăm” cu dalta o statuie de-a lui Brâncuși
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
cultivare cel mai înalt. Fenomenul este, desigur, real, dar în loc de dominare ar trebui să se considere mai degrabă o influențare și, în acest caz, limba funcțională care are la bază un dialect sau un subdialect este influențată de un aspect dialectal cu un prestigiu mai mare sau de un aspect generalizat al limbii populare, aspectul popular al limbii este influențat de cel literar, un stil funcțional al limbii literare este influențat de un stil cu un prestigiu mai ridicat etc. Sub
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rînd, normele cutumiare și, în al doilea rînd, cele legiferate). Apare însă acum problema dacă aceste virtualități sînt în tr-adevăr infinite, încît să permită creația permanentă a tuturor vorbitorilor, mai ales că norma limbii (cea cutumiară) restrînge pentru fiecare grup dialectal, profesional și cultural posibilitățile sistemului. Se pune apoi chestiunea dacă sistemul este imuabil, construit într-o limbă pe toată durata existenței ei sau dacă este el însuși în transformare. Cît privește acest ultim aspect, se poate preciza că sistemul manifestă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Blaga 378, în estul european, atitudinea față de limbă se înscrie într-o tendință generală care privește restrîn-gerea inițiativelor individuale, a libertății, în favoarea unei integrări organice (naturale) a individului în existent. Din acest motiv, nu s-a ajuns la o diferențiere dialectală pronunțată în cazul limbilor și, de aceea, problema unității limbii române este mai degrabă una de filozofie a culturii și a stilului de viață, decît de filologie. Ca atare, există și o diferență între modul de constituire și de funcționare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de funcționare a limbilor literare răsăritene în raport cu cele apusene. Limbile literare italiană și germană s-au creat prin inițiative individuale, dezvoltîndu-se printr-un contact redus cu nivelul popular, și, de aceea, inovațiile nu pot veni aici prin preluarea de elemente dialectale și populare, ci numai prin creația personalităților culturale. În estul european, arată Blaga, limbile literare s-au născut treptat din graiurile populare și păstrează mereu legătura cu sursa originară, nu printr-o deficiență a lor, ci fiindcă așa le dictează
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu balada (Curnicea, de exemplu, seamănă cu Miorița). Anecdotica de tip cult este puțin prezentă, precum în Ficiorul crescut tu pădure; predomină succesiunea imagistică particulară doinei, precum în Călugărița, Dudia sau Picuraru cătră vruta lui. Renumele lui B. printre poeții dialectali a fost consolidat de poezia Dimândarea părintească; însuflețite de un acut alean al dezrădăcinării, versurile sunt de fapt o imprecație adresată celui „cari de limba lui se-alasă”. O autoamenințare deznădăjduită și o exhortație nu lipsită de patetism ridică această „poruncă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285690_a_287019]
-
populare, îndeosebi prin atenția acordată culegerii mai multor variante ale unui cântec, aspect chiar teoretizat („S-au trecut atâtea variante pentru a se vedea cum - la depărtări nu prea mari - cântecul variază și ca formă, având diferite expresii și cuvinte dialectale de mare însemnătate, cât și ca fond”), apoi prin racordarea unor creații poetice la vechi credințe (ca în cazul cântecului Manole), prin trimiterea la variante din alte colecții (autorul a avut în vedere douăzeci și cinci de culegeri mai importante), prin cercetarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289107_a_290436]
-
petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. Capitolul XIV MARII PROZATORI ION CREANGĂ Din întîia promoție a ruralilor, Ion Creangă (1837-1889) este figura cea mai proeminentă. În chip curent se admiră în opera acestui humuleștean farmecul dialectal, limba privită ca un adaos de frumusețe. Lucrul este exagerat, deși nu se poate contesta plăcerea rezultată din folosirea unui limbaj plin de moliciune, de altminteri cu o desăvârșită moderație, indiciu de tact artistic. Ca și Caragiale, Creangă e un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
În altă nuvelă asistăm la necazurile văduvei Lenca, maistorița, în luptă cu răutatea oamenilor, până ce își găsește în maistorul Vasi un soț și un ocrotitor pe potriva ei. Cu lugojanul Victor Vlad Delamarina (1870-1906) se schițează un început de poezie umoristică dialectală în felul celei profesate de Pascarella în dialect roman. Istoria lui Sandu Blegia care, biruind un atlet de bâlci, cere premiul amenințând să facă "prav comedgia" e în amintirea tuturor. Dr. G. Gîrda s-a străduit să continue în Bănatu-i
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
piese multicolore cu mult zgomot de pistoale (Bimbașa-Sava, Mila Iacșici), Mihai Pașcanu o mașinărie greoaie pe tema Moartea Cleopatrei. Merită o distincție Al. Sabaru pentru al său Cain. Un merit deosebit are Victor I. Popa, romancierul, în piese de farmec dialectal, Mușcata din fereastră, Acord familiar. În ultima nu se petrece aproape nimic. Ilie Bocăneț, funcționar la prefectură, țară-lungă, vorbind în pilde și dorind acord familiar, se sfădește interminabil cu numeroasa-i familie dacă trebuie sau nu să meargă in corpore
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mizeriile vieții de cazarmă și ecouri de culise. Al. Lascarov-Moldovanu urmărește scopuri educative, G. Banea este încă la începutul activității, Radu Tudoran face romane comerciale ca un Cezar Petrescu mai dilatat, Mihail Drumeș și Petru Bellu scriu romane populare. LITERATURA DIALECTALĂ N. Crevedia este dintre aceia care au încercat să ridice la interesartistic limbajul satelor și județelor din imediata vecinătate a capitalei. Romanele sale sunt curgătoare, de un haz încordat, nedepășind nivelul unei jurnalistici inteligente. În versuri de nuanță umoristică se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a limbajului religios rămâne însă lexicul. Lucrările de specialitate semnalează prezența a numeroase cuvinte dispărute din uzul literar actual, a numărului mare de arhaisme lexicale, a împrumuturilor din slavă și neogreacă, păstrarea unor cuvinte vechi de origine latină, conservate doar dialectal, folosirea unor forme etimologice neprefixate sau a calculilor cu structuri neobișnuite. La fel de numeroase sunt arhaismele semantic caracterizate prin conservarea unor sensuri demult iesite din uz limbii literare. Taxonomia limbajului religios înregistrează variante precum: limbajul textelor sacre, limbajul predicii, al rugăciunii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Timpul” ș.a. O perioadă e redactor la ziarul „Partener”. Volumul de proză scurtă Povestiri cu înjurături (2000) și romanul Dincolo de frontiere (2002) recomandă un autor care recompune cu rafinament tocmai lipsa de rafinament a mediilor descrise. Naratorul utilizează limbajul colocvial, dialectal, argotic și reușește să creeze pentru fiecare personaj câte un cadru care îi permite acestuia să se autodefinească drept participant la un dialog. Pe prima filă a cărții sale de debut stă scris: „orice înjurătură condensează o poveste”, formulă percutantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289953_a_291282]
-
care n-a făcut parte, cel puțin în gândul lui Eminescu, din "elementele neistorice"2. Cu toată "necompetența" sa, Eminescu, cum am spus, atinge de câteva ori și problemele lingvistice. Ba are și câteva încercări de fonetică: studii asupra pronunției dialectale 3. În privința limbii, observăm două faze în cugetarea lui Eminescu. Eminescu dinainte de 1874, când se afla în străinătate și în legături strânse cu românii din Ardeal și din Bucovina, când nu căzuse cu totul sub influența "Junimii", este un alt
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
80. Două subdialecte ale limbii eschimose, nunavimmiutitut (analizat de Mahieu 2003) și tunumiisut (descris de Tersis 2003) ilustrează faptul că o evoluție comună a limbii-mamă (de la construcția participială pasivă și posesivă la cea ergativă) poate fi urmată de o scindare dialectală, favorizată, în acest caz, de distanța geografică foarte mare între dialecte: în primul subdialect, tipul SOV cu morfologie ergativă nu este încă total instalat, în timp ce în cel de al doilea se constată deja o evoluție dinspre tipul ergativ (dezvoltat din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Argumentele aduse de Chierchia (2004: 40−45) în sprijinul acestei soluții sunt: (a) valența instabilă a verbelor inacuzative − conform lui C. Rosen (c. p.), spre deosebire de inergative, inacuzativele tind să oscileze între comportamentul tranzitiv și cel intranzitiv, atât diacronic, cât și dialectal fiind înregistrare utilizări tranzitive ale verbelor morire 'a muri', ribellare 'a se răzvrăti', suicidarsi 'a se sinucide'; dacă aceste inacuzative ar fi listate în Lexicon ca lipsindu-le argumentul intern, nu ar exista motive să suporte schimbările de valență mult
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la îndoială. Grimshaw (1987: 254) consideră că selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud, essere 'a fi' și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
puncte ale lucrării, constituind teme pe care îmi propun să le cercetez în viitor: relația dintre verbele inacuzative și dativul posesiv; comportamentul nominalizărilor corespunzătoare verbelor inacuzative; adjectivele ergative; valența instabilă a inacuzativelor (spre deosebire de inergative), din punct de vedere diacronic și dialectal; explicația sintactică pentru variațiile de tip reflexiv/nereflexiv, sincronic și diacronic; existența, în istoria limbii române, a unor situații în care schimbarea modului de conceptualizare a unui eveniment din realitate să determine o schimbare de tipul trecerii de la tranzitiv la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]